Jurnalistul ca erou de roman poliţist

Articol publicat in:Pipa lui Arion | Aparut in:Nr. 11 ( aprilie, 2011 )
Autor:

Jurnalistul – în special cel de investigație – seamănă cu un inspector de poliție, cu un criminalist, sau cu un detectiv particular. Aidoma lor, încearcă să spulbere enigma unor cazuri – de corupție, de jafuri, de răpiri sau de crime. Caută, asemenea lor, informații pentru articolele sale. Apelează la surse, pe care le dezvăluie sau nu. Vorbește cu o sumedenie de martori ai întâmplărilor care îl interesează. Interpretează probele acumulate și ajunge la o concluzie pe care o comunică publicului. Deseori primește amenințări, iar uneori viața lui este chiar în primejdie. Aflarea adevărului îi incomodează pe mulți dintre noi. Dezvăluirile din cazul Watergate care au dus la demisia lui Nixon ar fi putut aparține unor anchetatori specializați. Dar doi reporteri – Bob Woodward și Carl Bernstein de la Washington Post – au fost cei care au demascat matrapazlâcurile de la vârful Partidului Republican. Scandalul mediatic a fost imens și a dus la arestări și la condamnarea la disprețul public a multor personalități politice americane.

Jurnalistul nu are arme pe care să le folosească în clipele de cumpănă, nu are la dispoziție laboratoare unde să analizeze indicii, nu dispune de medici legiști și nici de o armată de oameni zeloși pe care să-i trimită pe pistele promițătoare. El e pe cont propriu. Și totuși, rămâne redutabil, pentru că, datorită meseriei sale, poate pătrunde în multe medii și le poate scruta intimitatea. O lovitură de presă e rodul unor investigații de durată și a unei perspicacități ieșite din comun. Mai mult, aidoma unui actor, joacă teatru pentru a-și culege informațiile, e cameleonic pentru a-și asigura reușita, în funcție de cei pe care îi chestionează.

Dar jurnalistul apare în cărțile polițiste și în alte ipostaze – de victimă sau chiar de asasin. Comportamentul deviant nu ține cont de meseria pe care o ai.

După cum se vede, profesia de jurnalist are un potențial enorm pentru a aparține unor eroi de mystery&thriller. Și totuși, după cum vom vedea în continuare, nu sunt mulți autori care și-au ales ca protagoniști gazetari, deși mulți scriitori au lucrat prin redacții.

*

Joseph Josephin Rouletabille

Unul dintre primii jurnaliști care aspiră și la statutul de detectiv e francezul Rouletabille. Gaston Leroux a creat acest personaj dorindu-și să-i depășească pe Poe și Conan-Doyle. N-a reușit. Dar eroul lui n-a fost uitat. Mai ales că are o biografie interesantă.

S-a născut în Cincinatti, Ohio. Părinții lui – Jean Ballmeyer și Mathilde Stangerson. Mathilde descoperă cu stupoare că s-a căsătorit cu un escroc. Pleacă în Franța și își înscrie fiul la un colegiu, fără să spună că e mama lui. Încă de mic, Rouletabille are o înzestrare specială pentru matematică și logică. După multe peripeții, îl cunoaște pe jurnalistul Gaston Leroux. Îl roagă să-l ajute să devină reporter.

După ce descoperă cheia unei enigme, e angajat la L’Epoque. Colegii îl poreclesc Rouletabille. El adoptă porecla cu încântare. Iar în 1903 devine celebru în Misterul camerei galbene. E una dintre istoriile cu spații închise, în care cu greu poți pricepe cine e criminalul, din moment ce camera în care se descoperă cadavrul are ferestrele închise, iar cheia de la ușă e pe dinăuntru. Cu ocazia anchetei respective, Rouletabille își descoperă și originile. Pentru un gazetar de numai 18 ani, înzestrarea lui de anchetator este ieșită din comun.

*

Peter Wimsey

În romanul său Reclama ucigașă, Dorothy L. Sayers ne introduce, ca un ghid omniscient, în activitatea unei agenții de publicitate – „Pym’s Publicity”. O astfel de agenție are, desigur, legături cu presa, unde apar reclamele. Peste o sută de inși trudesc în diverse departamente ale agenției: de creație, de grafică, de expediție și curierat. Forfota din firmă este aidoma celei dintr-un viespar.

Dar moartea unui advertiser provoacă o tensiune cumplită. Un banal accident pe o scară de fier abruptă? O crimă? Dar atunci care ar fi mobilul?

Pentru a elucida enigma se face apel la lordul Peter Wimsey. Lipsit de griji materiale, el își consacră o parte din timp dezlegării unor mistere în calitate de detectiv amator. Sub o falsă identitate, el se angajează copywriter la „Pym’s”. Astfel poate cerceta pe îndelete locul unde și-a găsit moartea advertiserul Victor Dean, pune întrebări în aparență nevinovate tuturor salariaților, le cotrobăiește prin sertare și e atent la discuțiile și disputele dintre ei. Sub aparența sa de bonom, de ins cu capul în nori, se ascunde un anchetator cu solide cunoștințe criminalistice, sprinten la minte și bine pregătit fizic. Investigația este tot mai complicată, din moment ce se șterg amprente, se ascund probe, iar cei interogați se acoperă unii pe alții, fără să știe cât de mult rău fac.

Treptat-treptat, Peter Wimsey se convinge că advertiserul n-a pierit dintr-o întâmplare stupidă. Mai face o descoperire halucinantă: fără știrea patronului ei, „Pym’s Publicity” este implicată în traficul cu droguri la scară națională. Cineva din interior coordonează o vastă rețea de distribuție a cocainei, a heroinei. Iar unele dintre reclamele create aici sunt semnale prin care comunică dealerii.

*

Doc Stoeger

Un jurnalist interesant, care este și proprietar de ziar, a creat Fredrik Brown în romanul său Noaptea lui Jabberwock, o scriere greu de clasificat – unii îl încadrează la SF, alții la fantastic, dar cel mai potrivit loc al lui e în literatura polițistă. Eroul lui, Doc Stoeger, locuiește în Carmel City, un orășel american care aduce aminte de locurile unde nu se petrece nimic din literatura română. Ziarul apare săptămânal – joia – și angajatul-proprietar se chinuieşte să-i umple paginile, deoarece întâmplările din localitate sunt puține și insignifiante. Visul lui? Să-și vândă afacerea, dar nu există nimeni interesat să o cumpere. Tribulațiile lui Doc sunt surprinse cu umor, uneori cu sarcasm. Dar lumea aceasta iese din țâțâni într-o noapte și eroul se confruntă cu aventura vieții sale. Au loc răpiri, omucideri, iar o atmosferă misterioasă învăluie orașul. Enigma face trimiteri la scrierile lui Lewis Carrol, al cărui fan este Doc. O carte fermecătoare, pe care am tradus-o, apărând în 1988 în Almanahul Flacăra.

*

Walton Weeks

Robert B. Parker este considerat un urmaș de marcă al lui Raymond Chandler. De altfel, lui i s-a și încredințat continuarea romanului Poodle Springs, pe care autorul Somnului de veci l-a lăsat neterminat. După cum afirmă la unison și cititorii, și criticii literari, încercarea a fost încununată de succes.

Parker a propus o serie care îl are în centrul acțiunii pe Jesse Stone, șeful poliției din Paradise. Într-un roman apărut și în limba română, În gura presei, el se confruntă cu o întâmplare de-a dreptul ieșită din comun. Cadavrul unui cunoscut jurnalist, Walton Weeks, este descoperit într-un parc, spânzurat de creanga unui copac. Primele cercetări îi bagă și mai mult în ceață pe polițiști – de fapt, acest moderator al unui talk-show de succes a fost omorât în altă parte. Însă înainte de a-l găsi pe criminal, investigațiile lui Stone și ale colegilor săi dezvăluie personalitatea contradictorie a faimosului ziarist. Deși aflat mereu pe culmile gloriei, având  o înzestrare deosebită pentru profesia sa, Weeks n-a ezitat să ducă o viață depravată. De două ori căsătorit și divorțat, cu multe aventuri extraconjugale, și-ar mai fi legat destinul cu acte și de o a treia femeie, dacă n-ar fi fost ucis. După cum se vede, în acest roman jurnalistul apare ca victimă a unor împrejurări nefaste.

*

Eu ucid

Mulţi au scris despre ucigaşi în serie. În Eu ucid, Giorgio Faletti ne prezintă însă un caz ieşit din comun, acela al unui asasin care acționează în Principatul Monaco, și care jupoaie feţele celor ucişi. În ce scop? Din distracţie? Din cruzime? Vom vedea mai târziu. În orice caz, poate doar Thomas Harris, cu al său Hannibal Lecter din Tăcerea mieilor, care savura ficatul victimelor sale preparându-l după reţete sofisticate, a mai inventat un personaj atât de înspăimântător. Pentru că, uneori, jupuirea se face „pe viu”, cu o precizie chirurgicală.

Primele sale victime sunt un pilot de curse automobilistice şi o şahistă de talie internaţională. Descoperirea cadavrelor provoacă angoase poliţiştilor monegasci, care nu s-au mai confruntat cu astfel de crime atroce. Ucigașul nu se lasă prins cu una, cu două, deşi ia legătura în direct cu postul Radio Monte Carlo, livrând indicaţii sibilinice despre următoarele ţinte ale atacurilor sale demenţiale. Care nu întârzie să apară: un miliardar japonez, un balerin, un DJ… Suita de asasinate instaurează teroarea în comunitatea unde vipurile nu se mai plimbă ca la ele acasă. Posturile de radio şi televiziune, ziarele se reped asupra acestui subiect „gras” şi întreţin psihoza. Giorgio Faletti nu se grăbeşte totuşi să spulbere enigma. Însă, în cele din urmă, răbdarea cititorului, pusă la grea încercare, e răsplătită pe deplin, deşi recompensa care îi este acordată îl umple şi mai mult de oroare. Fiindcă asasinul foloseşte pielea jupuită de pe chipurile celor ucişi pentru a o aplica pe craniul cadavrului mumificat al fratelui său, păstrat cu veneraţie într-o raclă de sticlă. Cine este criminalul diabolic şi de ce procedează astfel rămâne să aflaţi după lectura excelentului roman al lui Faletti.

*

Crimă în direct

Un joc. Un simplu joc de reality tv. Zece inşi, bărbaţi şi femei, care nu s-au mai văzut niciodată, n-au nici o legătură unul cu altul, sunt selectaţi pentru a trăi nouă săptămâni în aceeaşi ambianţă. Acolo, izolaţi de restul lumii, mănâncă, dorm, stau la taclale, citesc, se ceartă, şi, eventual, dacă nu se jenează, fac sex. Ei sunt protagoniştii emisiunii Arest la domiciliu. Fiecare gest al lor e urmărit de treizeci de camere video şi transmis pe micile ecrane din întreaga ţară. Fiecare vorbă a lor e şi ea înregistrată de microfoane plasate pretutindeni şi transmisă mai departe. Modul în care se comportă le poate atrage simpatia telespectatorilor sau îi poate scoate din cursă. Miza e mare – cel care rezistă cel mai mult în competiţie câştigă o sumă fabuloasă de bani. De aceea, întrecerea dintre ocupanţii casei e dură. Până când unul dintre concurenţi este ucis, declanşând nebunia. Jocul însă nu se opreşte. În interesul anchetei, el trebuie să continue, pentru a demasca făptaşul. Iar derularea lui mai departe înseamnă o audienţă ameţitoare şi profituri inimaginabile pentru producători. Dar şi apariţia unei ameninţări din partea ucigaşului – aceea de a mai lovi încă o dată. În ce scop? De ce tocmai în cadrul unui show de televiziune? Finalul cărţii care istoriseşte toate aceste întâmplări e de-a dreptul năucitor. Autorul ei, Ben Elton a dat o lovitură magistrală cu a sa Crimă în direct.

*

Camille Preaker

Înfricoşător! Sau, poate, oribil. Sau, de ce nu, barbar. Fiecare dintre aceste cuvinte defineşte exact romanul Obiecte ascuţite scris de către Gillian Flynn. Fiindcă multe dintre personaje au apucături morbide şi comit fapte atroce. De pildă, eroina cărţii, reporteriţa Camille Preaker, angajată la un ziar fără succes din Chicago, îşi scrijelează pe piele diverse cuvinte. Aproape întreg corpul îi e invadat de inscripţii, încrustate cu voluptatea celui care acoperă zidurile cu graffitti. Jurnalista e trimisă să ancheteze cazurile a două fetiţe ucise în orăşelul său natal, Wind Gap. Vizita într-un loc părăsit în urmă cu mulţi ani devine un prilej de a-şi rememora copilăria într-o familie cu o mamă posesivă, de a-şi reîntâlni colegii de şcoală şi de a descoperi cu surpriză comportamentul bizar al multor fete şi băieţi, de parcă teritoriul respectiv poartă blestemul de a fi populat numai de către fiinţe bolnave. Camille este dezgustată şi de ea şi de cei din jurul său. Reîncepe să bea fără măsură, face sex mai mult sau mai puţin întâmplător, simte din nou dorinţa de a-şi provoca suferinţe prin mutilarea cu obiecte tăioase. Are presentimentul că va descoperi ceva înspăimântător şi poate de aceea inventează subterfugii care să amâne deznodământul. Şi, într-adevăr, cercetările sale conduc la revelarea unui adevăr cutremurător.

*

Sarah Monteiro

Trilogia lui Luis Miguel Rocha, Ultimul Papă, Papa trebuie să moară, Asasinul Papei este o altă tentativă de a dezvălui unele dintre secretele Vaticanului. Dar cu ajutorul ficțiunii autorul tulbură și mai mult apele, astfel încât adevărul este și mai greu de descoperit. Evenimente reale împletite cu altele imaginare, persoane de notorietate strecurate printre personaje fictive – iată o narațiune care naște multe semne de întrebare și te răscolește.

Intriga din Ultimul Papă se țese în jurul sfârșitului neașteptat al Papei Ioan Paul I – fost cardinal al Veneției – după numai 33 de zile de la urcarea sa în scaunul pontifical. Trebuie să recunoaștem, subiectul ales e incitant și a făcut să curgă valuri de cerneală. Versiunea oficială – „Papa cel zâmbitor” a căzut răpus de un atac de cord. Dar opinia publică a rămas cu impresia că a fost ceva tenebros.

Celelalte două romane își desfășoară acțiunea în timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea și în zilele noastre, când pe scaunul pontifical se află Papa Benedict al XVI-lea. Și în aceste cărți autorul portughez ne propune subiecte pasionante.

Fără voia ei, o jurnalistă, Sarah Monteiro se intersectează cu numeroși reprezentanți ai fărădelegii, camuflați sub un statut de onorabilitate, și care îi pun în pericol pe suveranii pontifi. În multe dintre secvențele în care o surprindem îi este amenințată chiar și ei viața. Dar cu ajutorul îngerului său păzitor, Rafael – specialist în lupta pe fronturi invizibile – ea izbutește să scape de fiecare dată. Și, evident, contribuie decisiv la aflarea unor adevăruri terifiante.

*

Mikael Blomkvist

Trilogia „Millenium” a suedezului Stieg Larsson (Bărbați care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul și Castelul din nori s-a sfărâmat) stârnește, în continuare, mult interes.

Are de toate: mister cât cuprinde, anchete laborioase, crime comise de ucigași în serie, personaje credibile și o viziune amplă a societății suedeze contemporane. Meseria de jurnalist pe care Stieg Larsson a profesat-o i-a îngăduit accesul în multe medii – de la cele mai umile, până la cele mai elitiste. Poate de aceea a și încredințat unui gazetar rolul principal: Mikael Blomkvist, angajat la revista Millenium. Acesta întreprinde anchete laborioase, ajutat de către Lisbeth Salander, un personaj incredibil, de o ciudățenie remarcabilă. La 24 de ani, deși a dus o existență ieșită din comun, ea a devenit unul dintre cei mai pricepuți hackeri din Suedia. Are o memorie formidabilă și pătrunde cu ușurință în computerul oricui. Numai cu ajutorul ei, Mikael izbutește să descâlcească povești misterioase ale unor familii. Dar, până la a clarifica faptele, jurnalistul cvadragenar trece prin încercări periculoase: e amenințat, bătut, batjocorit și doar printr-un miracol scapă cu viață din mâinile unor asasini. E prețul pe care îl plătește pentru că a tulburat liniștea unei comunități socotite respectabile și care, de fapt, ascunde secrete înfiorătoare.

*

Annika Bengtzon

În Explozii în Stockholm, Liza Marklund propune o eroină interesantă, pe jurnalista Annika Bengtzon, angajată la un tabloid de mare succes, “Kvallspressen”. Ea investighează, alături de poliție, o explozie care a avut loc la stadionul Victoria, gazdă a Jocurilor Olimpice. Suntem cu câteva zile înainte de Crăciun, febra pregătirilor de sărbătoare e tulburată de acest eveniment șocant. O altă bombă detonată la arena Star Hall sporește neliniștea locuitorilor din marele oraș. Cei mai mulți înclină să creadă că atentatele sunt opera unor teroriști. Nimeni, însă, nu le revendică. Ancheta bate pasul pe loc. Metropola e cuprinsă de panică.

Mergând împotriva curentului general de opinie, Annika Bengtzon se încăpățânează să parcurgă alte piste. Ea începe să cerceteze trecutul Christinei Furtage, șefa Comitetului Olimpic. Întâmplări neștiute din existența acestei femei considerată puternică și infailibilă îi confirmă intuițiile. Dincolo de fațada unei reputații impecabile, jurnalista descoperă o plasă de minciuni și de intrigi care sunt cât pe-aci s-o coste viața. Dar până ajunge să dezlege misterul, ziarista are multe direcții de cercetat, suspectând persoane care, până la urmă, se dovedesc a fi inocente.

*

Stelian Munteanu

Bogdan Hrib a asimilat perfect regulile unui gen mai dificil decât se crede de obicei şi le-a pus în aplicare dezinvolt. Cărțile sale Filiera grecească, Blestemul manuscrisului, Somalia, mon amour, Ucideți generalul se citesc cu sufletul la gură, intriga este bine stăpânită, personajele sunt conturate în aşa fel încât să le reţii cu uşurinţă. Iar acţiunea care se desfăşoară în Grecia, România, Italia, Austria, Rusia, Franţa are multe şi neaşteptate răsturnări de situaţie. Urmărirea şi demascarea vinovaţilor pune la grea încercare perspicacitatea cititorului, trimis deseori pe piste false, pentru a nu-i descoperi prea devreme.  Personajul principal este un fost purtător de cuvânt al poliţiei române, actualmente editor și ziarist – Stelian Munteanu. Chiar dacă nu are înzestrarea şi pregătirea unui criminalist, el contribuie decisiv la spulberarea enigmelor. Stelian Munteanu este un om obişnuit, nimerit, din întâmplare, în situaţii neobişnuite, reuşind să le domine cu farmec, inteligenţă şi umor. Numai în aparenţă manevrat de către ceilalţi, el este, de fapt, cel care conduce jocul, chiar dacă nu-i face plăcere, fiindcă se confruntă cu traficanţi, prostituate, ucigaşi de profesie, spioni. Dar miza este mare – aflarea adevărului şi pedepsirea infractorilor – iar această miză îl cucereşte, chiar dacă la sfârşit nu-l aşteaptă nici un premiu.

*

Andrei Mladin

Eu însumi am avut ca protagoniști gazetari în romanele mele – Liviu Cernat în Șah la rege, Miron Cernat în Cameleonul.

Andrei Mladin este însă cel mai cunoscut și – îndrăznesc să spun – e cel mai răsfățat personaj din literatura română. A fost protagonistul a patru cărți – Atac în bibliotecă, Profesionistul, Trucaj, Pe ce picior dansați – reunite, în 2009, sub titlul Detectiv fără voie, la editura Crime Scene. Mulți dintre criticii literari de seamă au scris cu simpatie despre el – primul dintre ei a fost Alex. Ștefănescu. Un „studiu de caz” i-a consacrat Daniela Zeca în excelenta sa lucrare Melonul domnului comisar.

Andrei Mladin fost protagonistul a două filme – Enigmele se explică în zori, regia Aurel Miheleș și Atac în bibliotecă, regia Mircea Drăgan. L-au întruchipat, pentru marele ecran, Florin Călinescu și Șerban Ionescu.

A fost prezent, în 2001, și într-un serial în zece episoade la TVR – regia Silviu Jicman. De data aceasta, interpretul lui Andrei Mladin a fost Mircea Rusu.

În labirint, prima operă polițistă de la noi, realizată de către Liana Alexandra, după un libret de-al meu, l-a avut ca protagonist tot pe Andrei Mladin. Opera aceasta, cu o muzică minunată, a fost cântată, mai întâi, într-un spectacol-concert la Sala Radio, în decembrie 1987. Regia i-a aparținut Cătălinei Buzoianu, iar conducerea muzicală lui Ludovic Baci. Domnul Vladimir Deveselu i-a cântat partitura.

În 1988, opera a fost montată la Timișoara, și în același an a fost prezentată în cadrul Festivalului George Enescu.

De fapt, cititorii – mai ales cei tineri – au asigurat succesul acestui personaj. Înainte de 1990, primeam, de Sf. Andrei, 30 noiembrie, urări de sănătate pentru eroul meu. Se constituise și un club al fanilor lui Andrei Mladin. Primeam și scrisori de amor pe care trebuia să i le înmânez eroului meu – aș fi preferat să-mi fie adresate mie. Nu puțini sunt cei care au citit Atac în bibliotecă de zece și chiar de mai multe ori, fiind capabili să reproducă pe de rost pasaje din carte.

După aproape 20 de ani, Andrei Mladin a reapărut la rampă, într-un nou roman, Fortăreața nebunilor, la editura Crime Scene. S-a maturizat, nu se mai ține de ghidușii la tot pasul, a trecut prin experiențe atroce, dar e tot însetat de adevăr și dreptate. Dacă o să-l îndrăgiți din nou, e meritul lui. Dacă nu, e numai vina autorului.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.