Speculații despre ficțiune

Articol publicat in:Ora de lectură | 20 decembrie 2012
Autor:

Una dintre activitățile mele preferate este vizitarea unei celebre librării din capitală, ca să îmi iau satisfac dependența și să cercetez noutățile. Nu în fiecare săptămână apare ceva nou, dar tradițiile nu se încalcă, așa că frecventez respectivul stabiliment destul de des. Uneori caut ceva anume, dar de cele mai multe ori, explorez oferta, așteptând să fiu surprinsă plăcut. Întâmplarea face ca în ultima mea expediție să fiu însoțită de un bun prieten scriitor, care știa exact ce caută și care căuta cu atâta meticulozitate, încât mi s-a părut ciudat că aventura lui printre rafturi nu se încheie cu exclamații de bucurie.

Întrebându-l dacă există vreun obstacol între el și fericirea lui întru beletristică, îmi arată rafturile gemând de volume și mă întreabă: ”Tu vezi că deasupra rafturilor nu scrie decât Ficțiune și Non-Ficțiune? Nu spune nimeni de care ficțiune e pe raft, că mă prind și singur unde să caut cartea de bucate, dacă îmi trebuie, dar sub-genurile din ficțiunea speculativă nu mi le zice nimeni, trebuie sa iau volumele la rând!”

Avea dreptate omul. Ficțiune ca ficțiune, dar de care? Și încă și speculativă! Uit conversația, deși o idee neclară încă mă bântuia. După care dau pe Internet de imaginea alăturată. Nu știu dacă e o eroare sau un mod genial de simplu de a determina orice potențial cumpărător și fan de literatură Mistery să ia la rând toate titlurile, dar mi-am imaginat cum ar fi să intri într-o librărie și să ai la dispoziție o cameră întreagă cu cărți de ficțiune speculativă, împărțită pe sub-genuri și să nu știi care ce e. Stupoarea ar fi maximă. Așa că m-am apucat de cercetat.

Ficțiunea speculativă este un termen asociat încă din anii ’40 cu numele lui Robert Henlein și care, de-a lungul timpului, a înglobat sub umbrela ei trei mari categorii de literatură: Science – Fiction, Fantasy și Horror. Ar trebui să fie suficient. Și totuși nu este, din moment ce de-a lungul vremii s-au dezvoltat din ce în ce mai multe sub-genuri, cum sunt Space Opera, Cyberpunk sau Urban Fantasy. Pe de o parte, înțeleg nemulțumirea celor care se simt sufocați de multitudinea de denumiri care descriu un concept sau altul. John Updike spunea odată că tot ceea ce face el este să scrie. Ulterior a aflat și el că scrie într-un anumit gen. Pe de altă parte, poate fi numai o găselniță a industriei, promovată de edituri, care trebuie cumva să își delimiteze autorii, stilurile, subiectele, publicul țintă și cifra de afaceri într-un final.

Într-un articol, un autor spunea că sub acest concept umbrelă de ficțiune speculativă, pe lângă cele 3 mari genuri consacrate, intră și alte lucrări care nu prea pot fi etichetate sub altă categorie. Literatura de suspans, ficțiunea istorică, istoria alternativă, basmele, de fapt, orice este și nu este în același timp SF&F și Horror. În concluzie, ficțiunea speculativă este orice care frizează ciudățenia, și aici autorul îl menționa pe H. P. Lovecraft, până la ”Metamorfozele” lui Kafka.

Alții, mai simplu, definesc ficțiunea speculativă ca fiind orice intră în categoria literaturii de tip ”ce ar fi dacă”? Posibilitățile, în acest caz, sunt infinite. Deși lumea literară a ajuns la un oarecare consens privind sub-genurile ficțiunii speculative, aș zice mai degrabă din nevoia simplă a lucra cu concepte bine definite, aceste sub-genuri se întrepătrund, se influențează unele pe celelalte, se modifică reciproc. Unii ar argumenta că Jocul lui Ender al lui Scott Card este SF Militar – pentru evidenta sa preocupare față de războiul trăit în viitor, în timp ce alții ar merge pe miza SF-ului Sociologic, pentru că autorul nu se limitează numai la a descrie un război, ci sondează profunzimile sociale și psihologice ale unei culturi, ale unui personaj, ale unui întreg sistem.

În fața evidenței, nu putem decât să ne punem întrebarea: au vreun rost zecile de sub-genuri, mai mult decât a fi un instrument statistic pentru cei care activează în industria de carte, sau prezența lor are un impact direct asupra noastră ca cititori? Suntem cititori de SF în general sau de Distopii în special? Devorăm Fantasy pentru că ne face să râdem, ca Terry Pratchett, sau pentru că apelează la o latură mai întunecată din noi, mai violentă și mai misterioasă, cum o face Anne Rice? Stephen King ne face să dormim noaptea cu lumina aprinsă, dar există o diferență între el și Lovecraft. Contează?

Coming of Age, Holocaust, Steampunk, Magical Realism, Slipstream, High Fantasy, Gothic Horror, Grindhouse… Le recunoștem? Am ști să plasăm câte un exemplu de carte, film, joc video chiar, în fiecare din aceste sub-categorii? Ne identificăm autorii preferați cu sub-genurile în care scriu?

În ce categorie intră o carte a cărei acțiune este reprezentată de lupta atât conceptuală cât și materială dintre bine și rău, redată în mod explicit, cu imagini violente, dar care se petrece pe un tărâm imaginar, supus altor legi decât celor fizice cunoscute de noi, personajele includ oameni, vampiri, roboți, îngeri și demoni, toți folosindu-se cu pricepere de arme automate extrem de pământene sau de vrăji extrem de magice?

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

4 comentarii »

  • Mircea Pricăjan said:

    Nevoia asta taxonomică a apărut în momentul în care piaţa literară s-a „liberalizat”. Atunci când autorii sunt câtă frunză şi iarbă, e imperios necesar să le poţi împărţi producţia în câteva categorii în funcţie de unele caracteristici cât de cât comune. Că la început asta s-a făcut post factum (de editori, librari, cititori – nu neapărat în ordinea asta), iar acum se ajunge uneori la genuri în sens invers, luându-se forma şi umplând-o (de către autorii înşişi, dar de multe ori chiar la îndemnul editorilor, care răspund şi ei la solicitările librarilor, care, la rândul lor… y’all got it), stă-n legea firii. Şi-a hulitului comerţ.

    Cred că cititorii n-ar trebui să se ferească de etichete. (Autorii, însă, da!) Îşi au rostul lor. Pur taxonomic. Totul e să nu le fetişizăm, să putem primi/privi o carte cu mintea mereu deschisă.

  • Mircea Coman said:

    Foarte adevărat ce spuneți. Aș completa doar că, în zilele noastre, interferențele temelor și ideilor sunt din ce în ce mai mult o regulă, motiv pentru care e tot mai greu să categorisești o lucrare de ficțiune.

    Clasificările sunt necesare activităților sistematice (comerț și industrie editoriale, dar și analiză literară, științe ale comunicării etc.) pe care suntem nevoiți să le facem cu o anumită rigoare. Ca act de creație, subscriu ideii, autorii trebuie să scrie cât pot ei de bine și de viu, fără a căuta să se încadreze într-o nișă anume.

    Totuși, că veni vorba despre clasificarea temelor și ideilor, horror este un domeniu ficțional interferent (de graniță), zic eu, fiindcă exploatarea sentimentelor de teamă și oroare poate admite supranaturalul/magicul (caz în care lucrarea aparține zonei fantasy), poate admite miracolul provocat de științele și tehnologiile imaginare, de contactul cu intelegența nonumană etc. (ducându-se astfel în aria scientificțiunii) sau poate să nu admită nimic din toate astea, bazându-se pe exploatarea stărilor alterate (modificate) ale conștiinței/percepției provocate de boli mintale, droguri, experiențe emoționale puternice și altele asemenea, ori pe fenomene sociale periferice (criminalitate, infracționalitate) sau psihocomportamentale (violență sub multiplele ei forme) și multe altele, caz în care definește un teritoriu ficțional distinct, de sine stătător, divizat la rândul său în alte sub-genuri: thriller, psiho-thriller, policier, crime etc. Dacă exploatarea stărilor modificate ale percepției/conștiinței pot fi asimilate temei realităților extinse/multiple și a universurilor paralele, posibil de clasificat în aria ficțiunii speculative, lucrările polițiste, crime/thriller etc. țin mai degrabă de aventura realistă, fără nicio legătură cu spec-fi. Destul de complicat. Firește că majoritatea cititorilor nu sunt interesați de toate aspectele astea, dar editorii, distribuitorii și toți ceilalți implicați în industria editorială ar trebui să fie, astfel de clasificări fiind necesare construirii unor instrumente cu ajutorul cărora ei pot decela tendințele cererii și pot veni în întâmpinarea pieței de ficțiune. Dacă nu sunt, atunci nu prea e bine, domnu’ chestor! 🙂 Asta înseamnă altceva, și nu are rost să povestim aici…

  • Armand Sperlea said:

    Prea multe genuri au aparut. spre deosebire de prietenul tau care vrea ca in fiecare librarie sa intre ca si in dex, sa aiba toate genurile si subgenurile afisate, ma multumesc cu clasificarea standard: fictiune si nonfictiune. consider vanatoarea mai condimentata. sunt genul care deschide o carte la intamplare si citeste o pagina doua. daca stilul mi se pare comestibil si ma prinde actiunea a doua pagini, este indeajuns de buna sa o citesc. foarte putine carti care mi-au picat in mana le-am lasat sa scape. majoritatea cartilor merita citite, chiar si chinuit. doar cine a scris o carte poate respecta efortul pe care un scriitor il depune. daca eu imi pierd 24 de ore sa citesc o carte, chiar si slaba sa fie trebuie sa ma gandesc la scriitor, a investit de sute de ori mai mult timp sa o scrie. poate pentru ca a formare umanista se oglindeste in gandirea mea, poate de asta nu prea las cartile din mana cand ma apuc de ele. poate de asta vanatoarea unei carti mi se pare atat de apetisanta sub doar doua genuri mari si late: fictiune si nonfictiune. SF, F, fictiune socio, fictiune psi, fictiune horror… pentru ca oricat este de fictionala este o lucrare, radacinile acelei lucrari este bine ancorata in realitate. cei mai multi scriitori au ceva de spus prin lucrarile lor si eu personal, nefiind filolog nu prea am habar ce ar insemna fictiune speculativa… nici eu si nici X, un oarecare, nu ne-am apropia de un stand pe care sta scris fictiune speculativa, poate doar de curiozitate. de obicei curiozitatea vine mai tarziu. nici nu stiu ce as gasi la fictiune speculativa (chiar nu as fi curios sa imi trec pe carte: roman de fictiune speculativa)si ar fi printre ultimele standuri care le-ash cerceta. De ce nu putem ramane ancorati in conceptul lama lui Ocam, sa pastram simplitate in genuri? in fond taxonomia ca stiinta isi face treaba si in literatura desi nu trebuie sa o aducem in fiecare librarie, ar fi prea multe subgenuri si am pierde sin savoarea vanatorii, pun mare pret pe sentimentul de satisfactie de a gasi si citi o carte buna, chiar daca nu am auzit de autor. multi autori celebri, dupa parerea mea umila, ajung sa se foloseasca de faima care o au pentru a publica lucrari care nu mai sunt pe masura asteptarilor noastre.

  • Andreea Sterea said:

    Utilitatea taxonomiei, poate prea stufoasa, de acord, se regaseste in urmatoarele doua exemple. Voi incepe cu unul local, din perspectiva cititorului obisnuit. Diverta, o cunoastem cu totii. Pe un perete, deasupra rafturilor cu carti, scrie intr-o parte Beletristica, in cealalta parte, Fictiune. Mai e necesar sa comentez ca uneori taxonomia are si ea rolul ei? Daca nu ca sa orienteze potentialul cumparator de carte, macar sa nu il confuzeze mai tare, zic. Continui cu aceeasi Diverta: sectiunea Carti pentru copii peste 5 ani. Gasesc acolo un volum intitulat ceva de genul „Moarta si inviata”, cu o tanti voluptoasa (ca sa nu zic vulgara) pe coperta. N-am stat sa verific daca subiectul e fantezie glossy sau slasher cu zombi, dar cartea aia nu era pentru copii in nici o lume paralela si posibila. Inteleg ca linia de demarcatie intre dark fantasy si goth fantasy este la fel de ingusta ca lama lui Ocam, dar mi-as dori, eu ca si cititor, sa vad macar demarcatia SF, Fantasy si Horror. Sa stiu unde sa il caut pe Terry Pratchett si unde sa il caut pe Stephen King. Sa stie si mai marii librariei pe ce raft sa isi puna marfa. Taxonomia, dupa mine, in Romania, simpla si la obiect, ar avea darul sa educe. Agatha Christie nu scrie romane de dragoste, la fel cum „Ambisex” a lui Sorin Delaskela nu este un roman SF.

    Exemplul din lumea „de dincolo”. De peste ocean. Editurile, cele mai mici mai mult decat cele mai mari, au anual, sau de cate ori vor ele, sesiuni de aplicatie pentru autorii care vor sa se publice. Da, asta este o poveste SF pentru Romania, dar acolo asa e. O editura, de la cea cu doi angajati, la cea cu 400 de angajati, inclusiv edituri specializate fix pe un anume gen, cum sunt Tor sau Baen, anunta la deschiderea sesiunii de aplicatii genul / genurile sau subgenurile care vor intra in urmatorul plan editorial. Si gasiti usor regulamente care zic asa: suntem specializati pe fantasy, dar nu acceptam literatura cu vampiri. Sau: ne concentram anul acesta pe Horror, dar nu luam in considerare dark fantasy, pentru ca desi are elemente horror, nu e horror. Am zeci de exemple pe tema asta. In astfel de momente, autorul care are un manuscris pe care vrea sa il trimita, are un moment de cumpana: eu ce gen / subgen scriu, sa stiu daca merita sa aplic la editura asta sau nu. De aici incolo, intreband, afland, cercetand, ajunge sa afle si in ce gen scrie si unde mai ales sa se promoveze. Pentru ca dincolo, iarasi SF la nivel de Romania, exista fanbase-uri, comunitati, cercuri de lectura pe specializari, locuri in care sa te promovezi, public tinta pe care editura in sine il tine in viata, etc.

    Vorbind de promovare, tot in lumea de dincolo, totul se intampla pe Amazon. Una dintre cele mai importante functii pe care o are acest site – atunci cand apare o carte de vanzare – este ca da posibilitatea cititorilor sa o tag-uie intr-un gen sau subgen. In functie de asta se fac statistici, baze de date, se fac categorii, se creaza cloud-uri de potentiali cumparatori, editurile vad in timp real ce se cere in piata, scriitorii, chiar si cei self-published, au o idee clara carui public i se adreseaza, etc. Cu alte cuvinte, in esenta, se vinde.

    Nu sustin in mod deosebit taxonomia asta rigida, pentru ca literatura este arta, nu o suma de obiecte dintr-o categorie data, dar are si o utilitate practica. Poate ca nu la noi. Aici recunosc, suntem in urma. Ne place coperta, ne place titlul, citim 2 pagini de la mijloc, pretul e rezonabil, s-a marcat exemplarul la casa. Pe de alta parte, piata de carte in Romania este in continua prabusire. Poate daca am acorda atentie chiar si plasarii corecte pe raft a unor volume, poate poate mai salvam ceva… Zic si eu…

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.