Suspans.ro | Autori

În drum spre schimbare (IV)

Articol publicat in: | 08 mai 2014
Autor:
in-drum-spre-schimbare-iv

Mă îndreptam spre dormitorul „părinţilor mei” pe vârful picioarelor. Nu vroiam să-i trezesc – deşi ştiam că e imposibil să fac asta atât de uşor – înainte de a intra în dormitor. Doream să-i surprind.
Cu grijă, am deschis uşa. Sforăitul omului care mă concepuse era mai puternic decât mi-l aminteam, iar al mamei era cu mult mai puternic. Preţ de câteva clipe am stat şi i-am privit, după care m-am îndreptat către mama mea.
Cu ajutorul unei funii pe care o luasem de acasă, i-am legat mâinile şi picioarele. Fiindcă nici …

Citeste mai departe

Vincent (VII)

Articol publicat in:Proza | 22 aprilie 2014
Autor:
vincent-vii

Episodul anterior aici
– Vincent? Vali apucă umărul zombiului și-l zgâlțâi. Era rece sub salopetă. După ce rostise curgător două fraze care o uluiseră, acesta încremenise, în picioare, cu capul căzut în piept, cu privirea în gol. Își flutură mâna pe dinaintea lui, dar nu obținu nicio reacție. Îi prinse capul în mâini și-l ridică. Ochii nu-și schimbară poziția. Când îi lăsă capul, acesta căzu din nou în piept, ca o greutate inertă.
– Vali! Ce-i cu ăsta? A murit?
Comisarul Clementina Savaliuc, cu un ten oacheș și cu ochi mari și parcă …

Citeste mai departe

Andrei Călăraş: „Cititorul e cel care îmi va defini stilul”

Articol publicat in:Interviuri | 29 aprilie 2013
Autor:
andrei-calaras-cititorul-e-cel-care-imi-va-defini-stilul-calaras

ANDREI CĂLĂRAŞ s-a născut în Bucureşti, în 1968. Este absol vent al Facultăţii de Medicină. După publicarea unor cărţi în domeniul de specialitate, s-a hotărât să continue tradiţia medicilor-prozatori şi, astfel, a debutat în 2010 cu romanul de aventuri Ziua a 7-a. Volumul Richter 8.9, reprezintă cea de-a doua lucrare de ficţiune semnată de autor.

Şi acum să stăm de vorbă cu autorul!

Citeste mai departe

„Richter 8.9“, antidotul plictisului

Articol publicat in:Scriitori | 05 aprilie 2013
Autor:
richter-8-9-antidotul-plictisului

Romanul suspans „Richter 8.9“ de Andrei Călăraş, o carte în care descifrarea unei enigme îşi poartă cititorii într-un labirint ameţitor din care nu lipsesc pistele false şi misiunile secrete este a doua carte a tânărului scriitor Andrei Călăraş. Ea ne duce în Occident şi în Orient, pe urmele unei enigme demne de cele mai reuşite mostre ale literaturii de gen.

În aşteptarea volumului, care va ajunge în curând în librării, să degustăm un eşantion în avanpremieră.

Citeste mai departe

Patricia Cornwell în interviu cu Robin Kemp – Prima parte

Articol publicat in:Scriitori | 22 ianuarie 2013
Autor:
patricia-cornwell-in-interviu-cu-robin-kemp-prima-parte

În The Bone Bed, eroina seriei lui Cornwell, detectivul Kay Scarpetta, excentricul său partener Marino, nepoata ei hacker şi pilot de elicopter – şi lesbiană pe deasupra – şi asistentul său Bryce se află pe urmele unui ucigaş care îi trimisese lui Scarpetta un clip în care era înfăţişată urechea retezată a unei femei.

Citeste mai departe

Robert Langdon revine!

Articol publicat in:ScriitoriStiri | 16 ianuarie 2013
Autor:
robert-langdon-revine

Ce bucurie mai mare să aibă un fan al Dan Brown decât să afle că autorul ne-a pregătit un nou roman din seria care îl are ca erou pe Robert Langdon, personaj devenit deja celebru în romanele Îngeri și demoni, Codul lui Da Vinci și Simbolul pierdut?

De la Books Express am aflat că data oficială a lansării romanului Inferno este 14 mai 2013, iar că subiectul pare la fel de incitant și plin de suspans ca și celelalte.

Citeste mai departe

Otrava invidiei și a atentatelor: Val McDermid – Dincolo de Sânge

Articol publicat in:Recenzii | 22 decembrie 2012
Autor:
otrava-invidiei-si-a-atentatelor-val-mcdermid-dincolo-de-sange

Val McDermid este o scoțiană sadea, a fost jurnalistă timp de șaisprezece ani, iar acum este scriitoare cu normă întreagă și locuiește în Manchester. McDermid este autoarea a trei serii de romane thriller/polițiste: ‘Lindsay Gordon’ (care cuprinde până acum șase romane), ‘Kate Brannigan’ (tot șase romane) și ‘Tony Hill/Carol Jordan’ (care cuprinde până acum șapte romane și din care face parte și romanul de față).

Citeste mai departe

La o cafea virtuală cu Armand Sperlea: despre literatură și pasiuni

Articol publicat in:Interviuri | 20 decembrie 2012
Autor:
la-o-cafea-virtuala-cu-armand-sperlea-tributuri-tribulatii-si-dependenta-de-scris

Născut la Timişoara în 3 august 1978, fiul lui Constantin şi al Marianei Sperlea, Armand s-a bucurat de o educaţie aleasă, mama sa fiind poetă şi pictoriţă, inoculandu-i respectul şi dragostea pentru cuvântul scris. A început să scrie încă de pe băncile liceului, întreţânând colţul cultural al scolii cu poeziile şi proza sa. Este absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Asistenţa Socială din cadrul Universităţii “M. Eminescu” din Timişoara. Este membru fondator şi cenzor al Ligii Scriitorilor din România – filiala Banat, membru al Societăţii Literar-Artistice “Sorin Titel” şi colaborator fidel al revistei “Eminescu”. Debutează în proza SF cu romanul Rebeliunea, publicat de Eurostampa în 2003. Urmează la rând primele volume ale trilogiei Grammii, în 2004 și 2005.

Citeste mai departe

Jack Ketchum

Articol publicat in: | 04 februarie 2011
Autor:

Jack KETCHUM este pseudonimul literar al autorului american Dallas Mayr. Născut în 1946, şi-a petrecut copilăria în Livingston, New Jersey. A scris unsprezece romane, patru colecţii de povestiri şi mai multe nuvele. A primit de patru ori premiul Bram Stoker. Patru dintre cărţile sale au fost ecranizate (Offspring, Red, The Girl Nex Door şi The Lost).
În cuprinsul discursului pe care l-a ţinut cu ocazia primirii Medaliei de Excelenţă în Literatură din partea National Book Foundation (2003), Stephen King afirma: „Romanul de debut al lui Jack Ketchum, Off Season, publicat în 1980, a fost primit …

Citeste mai departe

George Arion

Articol publicat in: | 16 noiembrie 2010
Autor:

GEORGE ARION – b. April 5, 1946, in Tecuci, Romania.
– Writer, Journalist, Chairman-General Manager of Flacara Publications SA
– President of Romanian Crime Writers Club.
– Has published over 10 novels (the acclaimed Andrei Mladin Series among them), 4 poetry collections, 1 critical essay, many interview collections (from 1974 to 2004, and still many other interviews, up until the present, yet uncollected; over 400 in all).
– Has written the screenplay for the TV series The Unwilling Detective (based on his own novel).
– He is the three time recipient of Romanian Writers Union’s Prize for Fiction (1985, 1995, …

Citeste mai departe