Suspans.ro | Editorial

În urmă cu un an şi jumătate, în numărul nostru din septembrie 2010, scriam un editorial intitulat România ca thriller. Înainte de-a merge mai departe, vă rog să-i mai acordaţi o dată atenţie.
Mi se părea atunci că trăim acalmia de dinaintea furtunii, iar o lună mai târziu, când izbucniseră mai multe proteste spontane în toată ţara, aveam impresia că furtuna venise. M-am înşelat. Forţele nu se acumulaseră destul. Satrapii nu făptuiseră încă destule nedreptăţi ca să ne împingă la revoltă.
Dar iată că aşteptarea n-a fost în zadar. Nedreptatea finală a …

Am ajuns — cu chiu, cu vai — şi la sfârşitul acestui an. Ne-am ţinut răsuflarea, am înghiţit în sec şi-am supravieţuit. Care am supravieţuit.
Unii, mulţi, spun că 2012, anul care vine, va fi şi mai greu. Şi asta nu din cauza mult trâmbiţatei Apocalipse. Ci fiindcă noi, ca ţară, suntem iarăşi prinşi în ofsaid. Taman când vine greul cel greu pe continent, noi suntem cu garda jos fiindcă înalt-stătătorii au găsit de cuviinţă să ne slăbească fibra din timp. Iar schimbarea mult-aşteptată au avut ei grijă s-o amâne. Cu …

În numărul din luna august a anului trecut al revistei Suspans încheiam cronica mea la romanul Under the Dome al lui Stephen King cu următoarele cuvinte: „Şi ştiţi care e lucrul cel mai înfricoşător? Cel puţin pentru noi, românii. Ţara noastră, acum, e condusă tocmai de un Big Jim Rennie. Un Big Jim care îşi pune toată strădania în ridicarea unui dom sub care să încapă nu un oraş, ci o ţară întreagă.”
Ei bine, de atunci şi până acum sentimentul că suntem închişi programatic sub un dom a crescut exponenţial, …

În lumea de acum, totul se reduce la reclamă. Cel mai important departament a devenit cel de marketing. Nu contează atât marfa pe care o pui în galantar, cât pancarta mare şi frumoasă de la intrarea în piaţă. Acesta nu-i un lucru tocmai rău. Rău e doar atunci când spoiala ascunde o găunoşenie sau când sloganul e sinonim cu minciuna. Ştiţi treaba aia cu frunza din grădina carpatică…
Aşa stând lucrurile însă, nu avem de ales şi trebuie să ne conformăm. Vorbesc de literatură aici, desigur. De literatura cu care ne …

Amu cică era odată pe faţa pământului celui mare şi lat o ţărişoară căreia i se dusese vestea în toate zările. Locuitorii ei, se zvonea, erau printre cei mai pricepuţi în toate cele, ştiau câte în lună şi-n stele, pe toate le rezolvau cât ai clipi din ochi. Şi se mai zicea că în ţara din povestea noastră curgea numai lapte şi miere, iar pe cer se plimbau împinşi de vânticel nori pufoşi din vată de zahăr. Cu toate acestea, ţărişoara purta necuvenitul nume de Mânia.
La facerea lumii, ursitoarele pesemne …

E cald. E zăpuşeală. Vrei să mergi la umbră, la apă. Mai ales că ţi-ai luat concediul pe care-l aştepţi de-un an de zile. Îţi faci bagajele cu o zi înainte, bifezi totul de pe-o listă pregătită cu luni înainte, dormi cu gândul la săptămânile ce vor urma, te trezeşti plin de viaţă şi de-o forţă ce nu te-a mai animat de multă vreme, urci totul în maşină (nu uiţi pe nimeni acasă, cum se-ntâmplă în filmul pe care televiziunile noastre l-au făcut parte din tradiţia de Crăciun şi de …

Când am decis ca temă pentru ancheta acestui număr situaţia romanului poliţist în România actuală am pornit de la o constatare dureroasă, şi anume că românii n-au gândit decât în foarte puţine rânduri în termeni antinomici. Pentru noi rareori este clar ca lumina zilei că personajul X e demn de dispreţ, pe când personajul Y întruchipează binele şi onestitatea. În România, ţara lui “merge ş-aşa”, neamul lui “e om şi el”, glia stămoşească a lui “îşi bate des nevasta, da-n rest e om serios”, pe acest plai ca o gură …

Un sfârşit e un început, spun cei din trupa orădeană de rock Celelalte Cuvinte, într-o piesă de pe albumul lor din 1987. Şi-naintea lor au spus-o, fără-ndoială, şi alţii, prin ceasloave ferecate în plumb ori la o halbă de mied prin cine ştie ce tavernă.
Asta nu demonstrează decât că omenirii i-au plăcut dintotdeauna sfârşiturile. Inconştient, fără s-o spună direct. Asta reiese cu fiecare ocazie când se trezeşte câte unul să profeţească finalul vieţii pe Pământ. Atunci când ajungi la sfârşit se presupune că ai avut un cuprins, iar sfârşitul, oricât …

În urmă cu un an porneam în această aventură numită revista Suspans. De atunci, în cele 12 numere apărute, împreună cu o echipă de colaboratori cu care mă mândresc oricând, am reuşit – zic eu, fără falsă modestie – să fac din revistă un reper pentru toţi pasionaţii de literatura şi filmul suspansului. Graţie bunăvoinţei, priceperii şi harului celor care au răspuns afirmativ chemării mele, dimpreună cu Cristi Florescu, maestrul responsabil pentru tot ce înseamnă prezenţa virtuală a revistei Suspans, de la primul până la ultimul pixel, aţi putut citi …

În intervalul 2004-2005 am îndeplinit funcţia de editorialist pe teme social-culturale la un săptămânal orădean. Mi-am revăzut de curând o parte din articole şi am fost – deşi nu trebuia să fiu! – surprins cât de puţin am înaintat ca societate în anii care s-au scurs de atunci. Mai rău chiar, cât de mult am dat în spate. În anii din urmă mai abitir ca oricând de la Revoluţie încoace. Totuşi, e de remarcat că atunci puteam vorbi despre unele sisteme ale statului – medical, educaţional, juridic etc. – în …

Nici acum nu-mi vine să cred imaginile pe care CNN continuă să le arate. Imagini ale unui dezastru de neimaginat, o înlănţuire de evenimente nefaste care ne-au făcut, din nou, conştienţi de condiţia noastră precară pe această planetă.
Cutremurul de 9 grade pe scara Richter care a zguduit arhipelagul nipon, valurile tsunami care i-au urmat şi, acum, ameninţarea nucleară (până la această oră, două reactoare de la centrala Fukushima s-au dezintegrat, iar al treilea e cuprins de flăcări) nu pot să nu te facă să-ţi pui întrebări serioase cu privire la …

Am crescut învăluit în mituri. Aşa creştem cu toţii. La vârsta copilăriei, părinţii înşişi sunt un mit. Cam tot ce nu putem diseca folosind scalpelul logicii aruncăm în gelatina mitologicului, acolo unde totul se îmbâcseşte şi capătă un soi de noimă informă.
Nu ştiu în ce măsură miturile deja masticate în destule opere literare (Meşterul Manole, de pildă, Mioriţa, Mănăstirea Argeşului şi cam tot la ce vă poate zbura gândul) nu ştiu, deci, în ce măsura ar mai putea fi acestea regurgitate literar. Ele au trăit în vremea lor aşa cum …

Gata, s-a terminat cu huzurul. S-au dus pretextele noastre de lenevie. Am amânat totul până „după-sărbători”, ne-am bucurat că putem invoca această formulă magică de fiecare dată când situaţia o cerea, ne-am invitat în schimb unul pe altul la întâlniri amicale, fără cravată sau papion, am sărbătorit cum am ştiut mai bine, ne-am bucurat de clipă, am trăit-o cu voluptate, crezând că nu va veni niciodată scadenţa lucrurilor amânate.
După expirarea Crăciunului, ne-am agăţat de Revelion. L-am plănuit mai amănunţit, l-am întors analitic pe toate părţile, şi-ntr-un sfârşit l-am consumat ca …

Luna decembrie, iarna în general, are pentru români multe semnificaţii. Spre deosebire de alte naţii, pe noi frigul ne scoate din case. Vara ne moleşeşte, ne îndeamnă la somn şi delăsare. Iarna, însă, când se apropie sărbătorile, când noul an bate-n geam şi la uşă, în căpriori şi-n uşa pivniţei, atunci când ne dăm seama c-ar trebui s-o ducem mai bine, că trebuie să umplem masa şi să punem lemne pe foc, să ne bucurăm de belşug la poalele bradului burduşit de globuri, iarna, deci, ne simţim cuprinşi de-o furie, …

Ne-am lămurit cum stă treaba cu România thrilleristică, n-are rost să mai batem fierul. El nici nu se încălzise, pesemne. Rămâne pe altă dată.
Am să vă prezint, aşadar, lucruri mai plăcute, mai interesante – de bună seamă.
Pentru consumatorii avizi de carte, luna noiembrie înseamnă târgul Gaudeamus. Acelaşi lucru înseamnă şi pentru edituri. Ba mai mult, în condiţiile actuale, Gaudeamus înseamnă pentru acestea o gură de aer. Râvnită, binevenită, chiar vitală. Complexul expoziţional de la Romexpo se va umple iarăşi de vizitatori, va fi din nou îmbulzeală, freamăt, fiori ai descoperirii, …