Suspans.ro | Proza

M-am uitat lung înainte şi nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Sub conurile de lumină aurie lansate de stâlpii de iluminat, zăceau poate sute de trupuri căzute în poziţii aleatorii. Încă în şoc, mi-am şters obrazul cu mâna şi mi-am scuturat zăpada din păr. Aveam urme albe şi pe mâneca hainei, semn că făcusem parte din decor până nu demult. Dar umezeala şi frigul nu mă speriau, altceva mă îngrijora mai mult decât degeratul în piaţa principală a oraşului. Nu-mi aminteam cum ajunsesem acolo şi ce se întâmplase.
Rutinele de interogare …

I
 „Nu privi în ochii Soarelui, au zis. Dacă priveşti în ochii Soarelui, timpul îşi încetează existenţa, au zis, încremeneşte ca o piatră pe care ai aruncat-o şi s-a oprit în aer. Iar când se întunecă, descoperi că eşti ultimul rămas…”
(Povestea pierdută)
 „E frumoasă, nu-i aşa?…”
Cuvintele apărură brusc, de niciunde, scrise cu foc între gândurile-i amorţite. Aproape că le auzise aievea, rostite clar, tare de o voce fermă, cu un ton care nu admitea replică. Întoarse capul şi privi lung spre umbrarul cu trandafiri albi, unde domniţa Ruxanda Comănescu şedea singură, adâncită …

3.
Cortina fusese trasă. Nu mai exista nicio cale de ieşire. Când maşina a demarat, a simţit o zdruncinătură puternică. Îi venea să verse. Vroia să strige după ajutor, dar înţelegea că totul ar fi fost doar o risipă de timp şi energie. Şi totuşi, a observat că uşa culisantă a camionului nu era încuiată. Între pereţii metalici exista o porţiune îngustă ce permitea luminii să pătrundă în interior. O lumină difuză, rece, căpătând nuanţe cadaverice. Sunetul devenea tot mai insuportabil. Acel haos, acel melanj de pâlpâiri confuze şi zgomote asurzitoare …

Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu susţin cu tărie următorul principiu: cine nu se adaptează la vremurile în care trăieşte are numai de pierdut. Am ca exemplu tot felul de colaboratori ai mei care, fiind la o anumită etate, renunţă, practic, să se bucure de avantajele pe care tehnologia din zilele noastre le oferă din plin. Eu sunt la curent cu multe chestii, iar în anchetele mele folosesc tot felul de echipamente sofisticate ce îmi permit să fiu cu un pas înaintea celor care se ocupă cu spionajul şi …

Ghidul olog, cărând o lanternă uriaşă o luă înaintea lor prin tuneluri. Umbra ce se târşâia pe pereţi era a unui Quasimodo ducând un berbece de luptă. Cu cât străbăteau mai mulţi metri în burta pământului, pe coridoarele de maţe, se facea tot mai frig şi aerul mai greu de respirat. Culoarele se lăţeau, se lărgeau, coteau, se răsuceau, totul într-o dezordine menită parcă să ţină vizitatorii la distanţă. Dacă nu erai de-al locului – adică dacă în vine nu-ţi curgea praf din lupta Marii Întunecări – sau dacă nu …

La noi, în Deltă, anul acesta primăvara a venit mai devreme. Cârduri nesfârşite de bâtlani îşi apleacă ritmic ciocurile, pescuind destoinic. Egrete cu pene lucioase trec razant peste vârfurile copacilor abia înverziţi. Ici, colo, berze imaculate se întorc la cuiburile de anul trecut. Pelicanii îşi umflă guşa galbenă cu peştele pe care-l înghit cu lăcomie. Parcă sunt la întrecere cu şirurile de cormorani sfătoşi. Broaştele, trezite la viaţă, după iarna lungă şi grea, intonează în cor aceeaşi melodie monotonă: oac şi oac şi iară oac! Prin stufăriş câinele enot îşi …

Două luni. Atât m-am chinuit să-i dau de cap prostiei ăsteia de poveşti. Şi acum sunt aici, cu o ceată de bloggeri care se văd pentru prima oară. Sunt peste 20 de indivizi, de toate vârstele şi din aproape toate zonele ţării, iar eu nu îl ştiu decât pe unul dintre ei şi doar ca nume, poză şi discuţii online. Mă aşez pe-un fotoliu în sufrageria pensiunii şi îi las să vină toţi, să-şi ia camerele în primire.
Acum mai bine de trei luni, scumpul meu unchi – încă preşedinte şi …

Motto:  Παντα ρει και ουδεν μενει
Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat.
(Herakleitos Skoteinos)
Când am împlinit treizeci de ani am înțeles că nu mai pot trăi alături de oameni. Ipocrizia de care eram înconjurat, strălucirea de tinichea a gloriei cu care se mulțumeau cei sus-puși, bâzâitul de muște și viermuiala piețelor mă dezgustau și mă înfiorau deopotrivă, căci înțelegeam că majoritatea oamenilor nu se va trezi prea curând.
Arta lor îmi părea doar pretext pentru lascivitate și crimă, politica era pentru ei doar un joc de măști, iar iubirea de înțelepciune fusese înlocuită …

Şoseaua întunecată se derula asemeni unei pelicule de film mut, cu ale sale benzi albe încadrate de luminile haotice ale farurilor maşinii lui Burt Lucero. Cele două forme discoidale plăsmuiau umbre ale unor uriaşi antici, prelungind fantomele pietrelor străzii. Maşina poliţiei din micul orăşel Bolton gonea în încercarea zadarnică de a-l ajunge pe fugarul vitezoman. Liniştea drumului, acum împădurit, era spulberată de sunetele turaţiilor motorului vechiului, dar, paradoxal, foarte agilului Buick Regal. Vehiculul era cu mult înaintea bătrânului automobil obosit al poliţiei.
― Haide, iubirea mea! Scapă-mă de porc! tuna Lucero …

„Ca pe o fiară l-au ucis…
Şi nici nu porunciră
Clopot să sune, nici rugăciune:
Ci-ndată ce sfârşiră,
Pe fugă l-au dat jos din laţ
Şi-n groapă l-azvârliră.”
„Balada închisorii din Reading”, de Oscar Wilde
(Fragmente din „Însemnările” lui Leonardo Barnes)
1
„Oamenii mor.” O afirmaţie la fel de banală ca şi „Viaţa nu-i dreaptă” sau „Bordelul şi cârciuma fac echipă bună”. Da, o afirmaţie la fel de banală şi la fel de adevărată, dar totuşi fundamental diferită. Stau acum şi mă întreb ce o face atât de diferită, iar răspunsul este, inevitabil, la fel de crud ca şi …

Vine Întunericul. Cenuşiul cerului pare să cadă peste mine, lumea vrea să mă înghită.
Ar fi o soartă mai liniştită, însă, din păcate, mi-am vândut demult liniştea celor ce mănâncă suflete.
Fiii şi fiicele nopţii acum ies la suprafaţă. Cu chipuri transfigurate de durerile prin care au trecut înainte de a deveni creaturile de acum, având degete subţiri şi ascuţite, pleacă în căutarea prăzii pentru stăpânii lor. Îşi ţin colţii la vedere și respiră greoi, adulmecând aerul. Caută oameni, dar oameni nu mai sunt de mult aici…
Oamenii nu mai sunt, de fapt, …

(“Hate for life and death in hate”
Globus – “Europa”)
Îi venea să-şi ridice pistolul spre tâmplă şi să tragă cu sete, convins că, astfel, va fi pe lume cu un netot mai puţin. Dar îşi dădu seama curând că nu rezolva nimic în felul acesta, deoarece la cât de aprig era contele, ar fi fost în stare să-l caute şi în iad ca să-i ceară socoteală pentru greşeala lui.
Greşeală era totuşi mult spus, fiindcă nu-l împuşcase pe om din neatenţie, ci dintr-un acces de furie; în general, lucra curat, cu decedat …

(fragment de roman)
Barintown este un oraş care nu poate fi găsit pe nicio hartă, oricât de amănunţită ar fi ea. Nu-i accesibil pentru oricine nici pe calea aerului, nici venind pe ocean, şi nici cu trenul, sau cu automobilul. Sistemul GPS nu-l are înregistrat, aşa că nu aruncaţi aparatul bănuind o defecţiune majoră a lui. Şi totuşi, oraşul există, autorul l-a vizitat în repetate rânduri, şi l-a descris în cărţile Crimele din Barintown (1995) şi Crime sofisticate (2009), iar de curând, în romanul pe care tocmai l-aţi deschis.
E o aşezare …

1.
Astăzi sunt probabil răcit şi nu merg la şcoală.
Mama mă hrăneşte la pat. Ceva foame mi-ar fi, însă…
― Mă hrăneşti ca pe porci, mamă!
Îmi ridică atât de rar lingura cu piure la gură. Şi uite câtă mâncare dă pe pat, pe jos!
― Fii mai atentă cu mine!
Uneori aştept mult şi bine lingura următoare. Nu pricep de ce Carla dezarmează aşa iute, acoperă farfuria şi iese din încăpere.
― Pablo, merg un pic la biserică, se justifică ea înaintea tatei.
Apropo, au trecut doi ani de când sora mea a fost luată într-o …

Drumul e lung şi anevoios. Apa tăcută a pârâului însoţeşte, parcă fără chef, cărarea abruptă. Ici, colo, câte un mesteacăn stingher, agăţat de stânci îşi tremură frunzele anemic. De ani buni, exploatarea minieră de pe versant a fost declarată necompetitivă. Hotărârea de-a se închide mina a tulburat adânc viaţa celor care credeau că munca în abataje se trece obligatoriu din tată-n fiu, iar fiecare vagonet plin înseamnă câte o bucată de pâine în plus.
În apropiere, panglica plină de plombe a singurei şosele mai face încă legătură cu gara, cu oraşul. …