„12” din nou la înălţime

Articol publicat in:Cronica de film | Aparut in:Nr. 17 ( octombrie, 2011 )
Autor:

Doar unui regizor de mare forţă ca Nichita Mihalkov putea să-i reuşească un remake după capodopera lui Sidney Lumet, „12 Angry Men” (1).  În 2007, exact la cincizeci de ani de la apariţia modelului american, Mihalkov a prezentat publicului o variantă complet înnoită a celebrei pelicule.

Cîteva repere pentru cei care n-au văzut încă renumitul film al lui Lumet din ’57. E vorba de problematica deliberare a unui juriu într-un caz de crimă cu premeditare. Pentru a trimte acuzatul pe scaunul electric, verdictul trebuie să fie unanim, numai că opiniile juraţilor sunt împărţite şi într-o continuă prefacere… Beneficiind de apărarea mediocră a unui avocat ce pare că nu-şi dorise un astfel de caz perdant şi care nu avusese încredere nicio clipă în nevinovăţia clientului său, tânărul hispanic acuzat pare că are soarta pecetluită, asta până când unul dintre juraţi, un arhitect cerebral (Henry Fonda), reuşeşte să clădească o apărare alternativă în care să existe în mod real varianta nevinovăţiei acuzatului. Se porneşte de la un extrem de inegal raport de 1 la 11 nevinovat-vinovat şi se ajunge la un rezultat pe care e bine să-l afle cât mai mulţi spectatori…

Un film de excepţie cu o distribuţie perfectă. Personajele tipice sunt excelent creionate: primul jurat (Martin Balsam) care conduce lucrările cu nesiguranţă, într-o continuă tatonare; juratul impulsiv (Lee J. Cobb) – care se plângea, în urmă cu cincizeci de ani, de deprecierea valorilor familiale!; juratul în vârstă, echilibrat (Joseph Sweeney); indiferentul (chipeşul pe atunci, Robert Webber); individul cu idei preconcepute (Ed Begley) etc. Cu toţii oameni simpli, neglijenţi şi precipitaţi constrânşi să fie responsabili, să-şi motiveze deciziile şi să renunţe la prejudecăţile sterile.

Un film în care Lumet demonstra că avea ceva de spus în cinematografie (2), nu se remarca doar printr-o utilizare expertă a trucurilor cinematografice (impactul emoţional al unui prim-plan, în speţă al delincventului imberb/John Savoca, devine mult mai puternic dacă e însoţit de o muzică inspirată – în cazul de faţă a lui Kenyon Hopkins), ci şi printr-o întrebuinţare deosebită a spaţiului limitat (mai mic şi mai dens decât cel din „Rope”, 1948, al maestrului Hitchcock). Nu minimalizez importanţa celorlalte elemente, a scenariului spre exemplu, discuţiile animate gravitând în jurul mobilului crimei şi a dovezilor considerate până atunci inatacabile ţin atenţia trează, interesant e şi  clenciul alternării voturilor gândit sau redat de Reginald Rose (autorul nominalizat la Oscar pentru acest scenariu chiar a trăit o asemenea experienţă a unui juriu care deliberează 8 ore pentru a da verdictul în cazul unei crime), trecerea strategică de la votul deschis la votul secret, apoi tehnica paşilor mărunţi, o tensionată succesiune de voturi deschise.

Ideea centrală a filmului lui Lumet este că înfăptuirea justiţiei nu e o ştiinţă exactă (3). Într-un proces chiar şi cele mai puternice dovezi pot fi puse sub semnul întrebării, depoziţiile aşa-zişilor martori oculari pot fi reconsiderate, iar probele „irefutabile” se pot dovedi nici mai mult nici mai puţin decât rezultatul unor coincidenţe bizare.

*

Acestea ar fi doar câteva dintre atributele ştachetei la care Mihalkov trebuia să se raporteze. Să vedem cum a reuşit regizorul rus să realizeze un alt „12” excelent, nominalizat în 2008  la Premiile Academiei Americane de Film, secţiunea „Cel mai bun film străin”.

Cu excepţia unei scurte introduceri, acţiunea în filmul lui Lumet se desfăşoară într-o încăpere strâmtă în care aerul condiţionat nu funcţionează. Mihalkov inovează evitând pericolul reproducerii fidele: dat fiind faptul că tribunalul este în renovare, juraţii sunt duşi în sala de sport a unei şcoli din imediata vecinătate, iar între scenele deliberării (deloc teatrale) sunt inserate flashback-uri şi imagini cu tânărul acuzat (Apti Magamaev) în celula în care încearcă să se încălzească (în originalul american e arşiţă, în varianta rusească e început de iarnă).

Scurtei introduceri din sala de judecată îi substituie o serie de scene alegorice, instrucţiunile judecătorului ce se suprapun amintirilor/viselor tânărului acuzat au un alt efect şi pun în gardă spectatorul că decizia juriului poate avea şi o miză politică. La Lumet acţiona în subsidiar discriminarea, la Mihalkov e prezentată dur xenofobia moscoviţilor, boxa zăbrelită în care stă cecenul acuzat, remarcele violente (canalie, nemernic, „sălbatic fără minte, abia coborât din copac”) întăresc acest lucru.

Există şi diferenţe majore faţă de scenariul lui Rose: tânărul cecen este acuzat că şi-a ucis tatăl adoptiv de etnie rusă (situaţie ce permite varii conotaţii), sperjururile au o cu totul altă motivaţie, la un moment dat se conturează chiar o înscenare şi se prefigurează un alt mobil al crimei în acord cu „tunurile” care se trag în zilele noastre. Primul vot „nevinovat” are o cu totul altă raţiune la Mihalkov, în fapt e un vot de blam adus uşurinţei cu care am ajuns să expediem lucrurile cu adevărat grave, celelalte sesiuni de voturi sunt însoţite de ideea că tarele vechiului regim (oamenii votează la fel doar pentru a nu face opinie separată) dispar foarte greu, iar finalul  stigmatizează firea umană incorigibilă.

Piesa iniţială a lui Rose e modificată şi expandată cât să facă loc profundului şi totodată ciudatului spirit rus predispus la a face compromisuri în ceea ce priveşte moralitatea, iar contextul mult mai larg face posibilă o punere în balanţă  a condamnării tânărului Umar la închisoare, precum şi a riscantei sale eliberări. Faptul că varianta rusească e cu o oră mai lungă, la fel ca şi scenariul prelucrat împreună cu Aleksandr Novotoţki îi permit lui Mihalkov o mai complexă descriere a personajelor. Primele trăsături ale personalităţii juraţilor (unul timorat, altul vesel, altul nesigur etc.) devin vizibile când aceştia se intersectează cu cele câteva grupuri de copii de pe holurile şcolii pe care sunt siliţi să o traverseze, se dezvoltă pe parcursul discuţiilor însufleţite, pasionate şi se completează cu felurite monologuri, poveşti de viaţă ale juraţilor între care şi mici escrocherii sau infracţiuni nepedepsite… „12 Angry Men” se rezuma la condamnarea subiectivităţii şi prejudecăţilor, epigraful „Nu căutaţi adevărul în viaţa de zi cu zi, încercaţi să-l găsiţi în esenţa vieţii.” şi epilogul „Legea e mai presus de toate, dar ce se întâmplă când mila e mai presus de lege?” (4) trasează alte coordonate, mai ample.

Şi al doilea „12” este redutabil. Serghei Garamaş joacă perfect rolul juratului agresiv, Serghei Makoveţki (cunoscut crinefililor din „Pop”) îi ia locul lui Henri Fonda şi-l interpretează fără cusur pe juratul care, demontând anumite piese din dosar, instituie acel fireasc reasonable doubt. Alexei Petrenko (generalul Radlov din „Bărbierul din Siberia”) îl întruchipează grozav pe juratul confuz, la fel Serghei Gazarov pe chirurgul caucazian, cel care va da dovada unor dexterităţi deosebite… Valentin Gaft pe evreul cumpănitor, Alexei Gorbunov pe întârziatul îndrăgostit etc. Mihalkov însuşi se achită onorabil de rolul preşedintelui juriului, tipicar şi raţional (cu o accentuare cam stridentă, ce-i drept, a disponibilităţii şi altruismului ofiţerului în rezervă pe care îl interpretează, probabil din dorinţa inconştientă a marilor regizori-actori de a fi asimilaţi cu eroi fără pată…)

Răsturnări de situaţie, momente de suspans şi tensiune într-o banală sală de sport a unei şcoli de cartier. În afara unei scene moralizatoare din final, care putea foarte bine să lipsească, un film perfect.

NOTE:

1. Adapările pentru televiziune realizate de germani, olandezi, norvegieni, portughezi şi francezi după piesa lui Reginald Rose dovedesc acest lucru;
2. Dovadă stau „Dog Day Afternoon”, „Network”, „Before the Devil Knows You’re Dead”;
3. Nu există o cauzalitate strictă, spre exemplu, „I’m gonna kill you!” e o ameninţare frecventă, dar ea nu este urmată decât arareori de actul propriu-zis;
4. Citatele sunt din B.Tosia, un alter ego al lui Mihalkov.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • Mihuti said:

    Foarte interesanta recenzia acestui film. Cred ca o sa il vad chiar azi.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.