Candyman de dincolo de oglindă

Articol publicat in:Cronica de film | Aparut in:Nr. 27 ( august, 2012 )
Autor:

Rafinat si terifiant, un clasic al filmelor horror

Un film iconic pentru genul horror, printre cele mai bune ale anilor ’90, regizat de Bernard Rose (Paperhouse, Immortal Beloved) şi inspirat de nuvela emblematică a lui Clive Barker – cunoscutul autor de romane horror – The Forbidden. Pelicula îmbină ingenios o atmosferă apăsătoare şi întunecată cu o serie de imagini „chinuitoare”, dar memorabile, elemente esenţiale şi specifice filmelor de gen din perioada lor de glorie. Producţia anunţă odată cu motto-ul: We Dare You To Say His Name Five Times! că readuce în prim plan câteva legende urbane celebre şi le transformă într-un coşmar al naibii de original şi de bântuitor.

Helen Lyle (Virginia Madsen) este o studentă care decide să scrie o teză despre miturile locale. Vizitează o zonă marginală a oraşului ei natal, unde află despre legenda lui Candyman (Tony Todd), un bărbat straniu cu un cârlig în locul mâinii drepte, care îşi face apariţia în momentul în care i se rosteşte numele de cinci ori în faţa oglinzii. Cu toate că Helen este sceptică în privinţa credibilităţii poveştii, oamenii locului sunt cu adevărat speriaţi de posibilitatea întâlnirii cu monstrul nevăzut. Ignorând avertismentele vehemente ale localnicilor, ea îşi începe cercetările în locul cel mai vizitat, conform legendei, de Candyman… şi atunci mitul începe să prindă viaţă, persoanele din jurul ei fiind ucise brutal cu ajutorul unui cârlig.

Scenariul este foarte inteligent scris şi mereu cu un pas înaintea privitorului, replicile sunt foarte interesante prin coloritul lor, iar jocul actorilor principali este credibil – o relaţie stranie, ameţitoare, între o femeie şi o entitate din altă lume.

Într-o lume a torturii psihologice…

Coloana sonoră compusă de Phillip Glass este mai mult decât potrivită, cu toate că diferă de muzica folosită de obicei în filmele „slasher”, în cazul de faţă aceasta fiind ceva mai rafinată şi profund misterioasă, asemeni peliculei. Efectele speciale realiste ajută şi ele la crearea unor imagini groteşti, care înspăimântă şi lasă urme adânci în mintea privitorilor. Regizorul, în strânsă colaborare cu autorul nuvelei, au reuşit să portretizeze unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai temuţi, dar totuşi simpatizaţi, antagonişti ai filmelor de groază, Tony Tood reuşind să dea viaţă unui personaj misterios şi halucinant.

Candyman uimeşte prin stările pe care le induce, de la tensiune insuportabilă, la cel mai vechi sentiment al omului – frica primordială. Ideile pe care le transmite cu o uşurinţă extraordinară duc filmul la bariera dintre horror şi thriller psihologic. Stilul de filmare, luminile şi muzica obsedantă sunt o companie sinistră până la finalul extrem de potrivit şi foarte imprevizibil.

Cu siguranţă, Candyman va rămâne în mintea celor care l-au vizionat ca un film demn de revăzut, o peliculă memorabilă pentru cinematografia universală, pentru mine acesta rămânând unul din filmele de referinţă ale genului horror, alături de capodopere precum The Exorcist (1973) – aflat sub bagheta magică a lui William Friedkin, The Shining – atât varianta telurică a lui Kubrick (1980), cât şi devotata mini-serie scrisă de autorul în persoană, Stephen King, (1997) –,  ori fascinantul The Thing (1981) al lui John Carpenter.

Candyman (SUA, 1992); R: Bernard Rose; Scenariu: Clive BarkerBernard Rose; Cu: Virginia MadsenXander Berkeley şi Tony Todd

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.