Happiness

Articol publicat in:Cronica de film | Aparut in:Nr. 26 ( iulie, 2012 )
Autor:

Happiness este unul din acele puţine filme americane ce cochetează cu artisticul şi care, în ciuda mesajului puternic, au rămas în umbră după realizare. Deşi tema centrală a filmului este fericirea, Happiness este în realitate o peliculă despre dorinţă, frustrare şi mai tot ceea ce ne face să ne continuăm viaţa a doua zi.

Fericirea este percepută în sensul larg al cuvântului. Să nu vă aşteptaţi să întâlniţi tineri proaspăt căsătoriţi mergând într-o lună de miere idilică şi trăindu-şi viaţa în armonie până la adânci bătrâneţi. Şi tocmai în acest fapt stă savoarea filmului: că tratează fericirea de nişă, aşa cum este percepută ea de nişte personaje care ies din tipar. Mesajul lui Happiness este că fericirea înseamnă şi plăcerea sexuală derivată din imagini cu băieţei, fericirea înseamnă ejaculare în condiţii bizare, fericirea înseamnă un parc însorit şi acoperit de cadavre. E un film al contrastelor şi poate primul care tratează fericirea din punctul de vedere al individului, nu al societăţii.

Încă din primele scene aflăm că vom urmări în paralel viaţa mai multor oameni, că aceştia sunt cât se poate de diferiţi unul de celălalt şi că – poate – spre sfârşit, vieţile lor se vor intersecta. Avem stereotipul femeii singure prezentat în trei ipostaze radical diferite: femeia singuratică şi nesigură pe aspectul ei fizic, femeia atrăgătoare dar sătulă de bărbaţi snobi şi femeia neînţeleasă, timidă, care caută dragostea în forma ei cea mai pură. Într-un fel, filmul ridiculizează subtil aceste stereotipuri în momentul în care ne arată că soarta nu îndeplineşte toate dorinţele, iar că cele îndeplinite nu se ridică la aşteptările noastre.

Personajele masculine sunt împărţite în două. Pe de o parte avem deviaţii sexuali (onanistul şi pedofilul), iar pe de alta avem din nou stereotipuri îndepărtate unul de celălalt: bărbatul frumos, dar crud şi bărbatul urât, dar romantic.

Per ansamblu, Happiness e unul din acele filme care şochează prin naturaleţea cu care tratează subiecte considerate tabu în societate. Mai mult decât atât, în unele momente pare chiar că glorifică aceste subiecte şi le prezintă într-o lumină pozitivă, ceea ce sporeşte gradul de şoc al privitorului. Pe cei pudici îi va umple cu siguranţă de dezgust.

Pe plan personal, cred că ceea ce regizorul a încercat să transmită cu acest film este că, aparte de masca pe care o afişăm în public, fiecare dintre noi are secretele lui murdare de care se agaţă şi pe care le cultivă oarecum. Happiness pune degetul pe rană aşa cum puţine filme au reuşit să o facă. Dacă Fight Club ridiculizează aceste defecte şi secrete intime, Happiness le prezintă pe tavă, invitându-te să guşti unul din ele.

Rând pe rând, fiecare personaj din film este prezentat drept afacerista de succes, soţul grijuliu, vecina plăcută şi înţelegătoare. Ca mai târziu să aflăm cât se poate de brusc că soţul are o afinitate pentru băieţei, că vecina amabilă are la activ câteva omoruri, că tânărul atrăgător şi protector este un escroc. Happiness te ia de mână şi-ţi prezintă lumea, apoi rând pe rând demolează fiecare concept pe care te-ai chinit să-l clădeşti de-a lungul vieţii. Este remediul ideal împotriva tuturor filmelor cu sfârşit fericit, este geamătul de moarte al lui Celine Dion, este pata de sânge de pe rochia de mireasă. Puţini regizori riscă să scoată aşa ceva pe o piaţă deja saturată de poveşti de dragoste şi actori fără cusur.

O scenă definitorie pentru Happiness este cea în care familia tatălui perfect află că acesta l-a maltratat pe colegul de clasă al mezinului. Băiatul are o conversaţie cu tatăl său pe această temă şi îl întreabă dacă, acum că a fost prins şi riscă închisoarea, ar mai repeta greşeala din trecut. Bărbatul îi răspunde cu lacrimi în ochi că „da”, deşi întreaga scenă te duce gradat spre o posibilă recunoaştere a păcatelor, căinţă, remuşcări. Filmul este plin de asemenea mici „palme” care te scot din amorţeală şi care te fac să urmăreşti cu interes următoarele scene.

În aceste zile caniculare, când toţi suntem moleşiţi şi fără chef de viaţă, dacă aveţi chef de un tonic vizual, puteţi încerca Happiness.

Happiness (SUA, 1998), R: Todd Solondz, Scenariu: Todd Solondz, Cu: Jane Adams, Jon Lovitz şi Philip Seymour Hoffman

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.