Măsluială cu Scufiţă Roşie pentru oameni mari

Articol publicat in:Cronica de film | 05 octombrie 2012
Autor:

Red riding hoodAm aşteptat cu destulă nerăbdare să văd acest film. Am trăit o nerăbdare similară cu aceea din clipele copilăriei, când ştiam că urma să primesc basmele de Fraţii Grimm şi nu mai venea odată Moş Crăciun.

Am văzut filmul. Dar Moş Crăciun n-a venit… Scufiţa Roşie din 2011 nu m-a adus în extaz, însă nu pentru că n-aş mai avea eu vârsta de crezut în Moşul cel drag. Ce-i drept, nici nu m-a dezamăgit. M-a lăsat într-o stare de compromis, una nemulţumitoare pentru mine şi periculoasă pentru film – dacă are de gând să ia cineva în seamă opinia mea despre el.

Cei care nu l-au văzut să nu-şi închipuie că se bazează pe basm. Dimpotrivă. Basmul e o picătură de vin, filmul e una de ulei şi nu se aseamănă deloc între ele. Alta a fost intenţia lui Catherine Hardwicke când l-a regizat. Care anume, oare? Încă n-am reuşit să-mi răspund. Poate e bine să mai urmăresc filmul o dată.

Am aflat despre Catherine Hardwicke că a realizat şi filmul romantic cu vampiri Twilight. Nu l-am văzut, nu mă exprim. Singurul film bun cu vampiri din viaţa mea e Ultraviolet, producţia britanică din 1998. În plus, am citit că Hardwicke se ocupă de producţii pentru adolescente. Informaţia m-a turtit de tot, e ca şi cum regizoarea şi-a tăiat craca de sub picioare din masochism, nu din neatenţie ori ignoranţă.

Pe scurt despre conţinutul filmului: în ciuda peisajului idilic, atmosfera din satul medieval Daggerhorn e tensionată. Prin sat bântuie vârcolacul. Sătenii au făcut un pact cu el şi îi oferă, lună de lună, o vită, ca să nu omoare oameni. Tinerii Valerie şi Peter se iubesc pe ascuns şi plănuiesc să fugă împreună, pentru că Valerie e promisă bogatului Henry. Vârcolacul îşi încalcă promisiunea şi o omoară pe Lucy, sora lui Valerie. Acesta e preludiul. Avem însă şi un preludiu la preludiu, creat cu intenţia, ineficientă şi inutilă, de a şoca. Nu merge. Se porneşte cu stângul. Primele imagini, cele în care Valerie şi Peter, copii fiind, întind împreună o capcană şi omoară un iepure alb, puteau foarte bine să lipsească. Nu se susţin. Mesajul lor nu se regăseşte ulterior în film. Valerie şi Peter nu vor deveni ucigaşi, nici puri ca albul iepurelui nu vor fi. Acum de-abia începe filmul.

Pe Rotten Tomatoes am citit că majoritatea criticilor o consideră pe actriţa Amanda Seyfried „magnetizantă” în rolul protagonistei Valerie. Mie nu mi s-a părut fascinantă această cântăreaţă/compozitoare/manechin ajunsă şi actriţă/bravos, domniţă! Poate pentru că nu sunt bărbat. Mai uman în comportament e Peter. Şi mai realist. Şi, dacă tot am ajuns la comparaţii, Albă-ca-Zăpada jucată de Kristin Kreuk în Snow White: The Fairest of Them All, filmul din 2001, e mult mai seducătoare în rol de frumuseţe de poveste. Snow White câştigă şi prin prezenţa Mirandei Richardson şi regia lui Caroline Thompson, care a scris scenariul la Edward Scissorhands.

Instantaneele din Scufiţa Roşie sunt foarte reuşite. Şi culorile. Subiectul o fi clişeatic, dar e interesant. Se întâmplă ceva, se leagă nişte lucruri. Nimic nu se lasă neterminat. Din acest punct de vedere, chiar avem o structură de basm, aspect care se schimbă total la sfârşit, când nu binele învinge răul. De fapt, nimeni nu învinge pe nimeni. Unii săteni îşi plâng morţii. Ceilalţi rămân să trăiască cu frica în sân, convinşi că vârcolacului nu i s-a venit de hac. Valerie se izolează şi se pune pe aşteptat. Peter se sacrifică singur.

Scenele nu se tărăgănează, dar nici nu se dau peste cap. Se creează un suspans de calitate, bazat însă pe imagini, pe jocul privirilor din care se înţeleg toate: cine e tatăl lui Lucy şi de ce a murit, de ce nu se poate căsători Lucy cu Henry. În opinia mea, acestea sunt atuurile Scufiţei din 2011. Croiala ei mai lasă de dorit şi se vede că e dreasă. Printre producători se numără şi Leonardo DiCaprio, însă mi-e greu să spun dacă el e cel care a croit sau cel care a dres. Aş fi prea subiectivă, pentru că DiCaprio se numără printre actorii mai puţini agreaţi de mine. Într-o vreme, îl consideram un efeminat – ar fi fost perfect pentru Aubrey de Vere – eroul lui Mateiu Caragiale. Acum, dacă e să mă iau după poza de pe wikipedia.org, e un copilaş care ascunde ciocolată pe sub saltea ca s-o ronţăie noaptea, ferit de privirile acuzatoare ale părinţilor.

Cine mai joacă în Scufiţa Roşie? Englezul Gary Oldman – părintele Solomon, americanul Shiloh Fernandez – Peter, englezoaica născută în India, Julie Christie – bunicuţa, americanca Virginia Madsen – mama lui Valerie. Rolul cel mai reuşit îl face Billy Burke – Cesaire.

Până la urmă, ce păstrează filmul din basm? Mai nimic. Nişte simboluri mascate: scufiţa e înlocuită cu o mantie, lupul e vârcolac. Străbate vag ideea de bunicuţă bună şi sfatul arhaic „fereşte-te de lupul cel rău”, zadarnic, ca orice sfat. Ultimele imagini din film ne-o arată pe Valerie îmbrăcată cu mantia roşie de la bunicuţa, alături de Peter-cel-Lup, singurul iubit din viaţa ei. Un final fericit ar fi fost transformat filmul într-un dezastru. Şi aşa, filmul a fost acuzat că abundă în clişee, bine că nu se sfârşeşte şi cu zâmbete candide. Să fim mulţumiţi că nu s-a gândit nimeni la un horror cu oameni-lup care clefăie fericiţi oase de copii, sub un copac de car atârnă o mantie cu glugă roşie.

Până la urmă, nu e rău şi nu e bine. Dar e de văzut.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.