Source Code

Articol publicat in:Cronica de film | Aparut in:Nr. 20 ( ianuarie, 2012 )
Autor:

Despre filmul Source Code, tradus cu Transfer de identitate pe IMDB, nu am auzit nimic înainte de a-l vedea. Cu atât mai mare a fost surpriza când l-am văzut. Zăcuse printre DVD-urile mele câteva săptămâni. Am fost oarbă şi surdă la el, prinsă fiind cu treburi intelectuale şi casnice nesfârşite la număr. Fenomenul de rob al muncii, care, să ştiţi, are suspansul lui (workaholism, pentru cei ce preferă cuvântul englezesc, fără să ştie că un workaholic e doar un prost harnic) îl înţeleg foarte bine numai aceia care, vineri seara, au impresia că dimineaţa de luni a fost doar cu o clipă mai devreme, deşi ei sunt obosiţi cât după o lună de lucru. Şi nu vorbesc acum despre un fenomen science-fiction, ci despre unul real, cum reală e şi clipa când sună ceasul dimineaţa, deşi tu parcă de-abia ai pus capul pe pernă cu o seară înainte.

Un ceas interior sună şi în mintea protagonistului din Transfer de identitate. Ideea ştiinţifică a filmului, am citit eu pe IMDB, se bazează pe un program care creează o gaură de vierme. Prin ea, o conştiinţă se poate proiecta în universurile paralele similare pe care le descoperă, utilizând datele deţinute de ea iniţial. Ben Ripley (Talentatul domn Ripley…), britanicul care a elaborat scenariul pornind de la o idee originală, lucrează la thrillere şi filme science-fiction din 2002. Deci e priceput. La fel de priceput e şi regizorul Duncan Jones. Sau Zowie Bowie, dacă vreţi, născut din prima căsătorie a mândrului David Bowie, cea cu un manechin. E ateu, amănunt pe care îl dau despre el numai fiindcă ar putea conta la interpretarea filmului: ce poate face omul când trece dincolo de viaţă şi cât poate să reziste acolo? Duncan Jones a debutat ca regizor în 2009, cu Moon, un SF britanic pe care aştept cu sufletul la gură să-l văd, şi a mai lucrat un film de scurt metraj.

Acum probabil că vă aşteptaţi să conturez acţiunea filmului, dar n-am să comit un asemenea sacrilegiu. Cine e interesat de rezumate complete, le găseşte urgent pe IMDB sau la tuşa Wiki. În virtutea proverbului „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” şi ştiind cât de enervant e să-mi strice cineva surpriza unei cărţi sau a unui film, trădez acum doar câteva lucruri: Colter Stevens, pilot în aviaţia americană, se trezeşte într-un tren. Ultimul lucru pe care şi-l aminteşte e că zbura cu elicopterul într-o misiune din Afghanistan, deci n-ar avea de ce să poarte costum şi să se afle într-un tren spre Chicago, cu care americanul truditor face naveta spre locul de muncă. Tânăra din faţa lui, drăguţă foc şi îndrăzneaţă, îi face curte şi-i spune Sean. Şocat, fuge la toaletă, dar oglinda îi arată o persoană cu totul diferită fizic de Colter Stevens pe care îl ştie el (şi noi). Din clipa asta, mi-a fost clar că filmul e un thriller SF şi, după încă două-trei scene, am dat verdictul: un tehno-thriller SF bun. Iar în final – unul care m-a impresionat nu doar pentru că nu e penibil, adică lipsesc din el întrebări ridicole, tipic americane, de genul „ţi-am spus azi că te iubesc?”, fiind înlocuite cu reacţii umane normale, chiar dacă nu le lipseşte o umbră de afecţiune – am tras concluzia că Transfer de identitate e mult deasupra tonelor de aşa-zise thrillere, în realitate, producţii cleioase şi lungi ca un picior de „alien” proaspăt ieşit din gogoaşa atârnată, alături de suratele ei, în peşteri, epave cosmice, laboratoare subterane etc. Bleah.

Am găsit pe internet o părere care m-a deranjat. Cineva se plânge că actorii din Transfer de identitate nu vor lua Oscarul pentru interpretare. Nu toate filmele sunt menite să ia Oscarul. Nu cred că sunt produse cu acest scop. Nici interpretate. Orice ne-ar fi dat să trăim, evenimente de rutină sau excepţionale, nu trăim ca să ni se dea un premiu. Nu vrem să impresionăm publicul spectator – familia, colegii, trecătorii. Nu urmărim să ne desăvârşim senzaţiile de bucurie sau de spaimă care ni se dau scrise la naştere, pur şi simplu le trăim. Şi nu trăim ca să fim, mai târziu, aplaudaţi în ceruri ori spurcaţi cu furca în cazane cu smoală încinsă. Oare sunt mai buni actori bieţii nord-coreeni care nu au plâns destul de convingător la moartea conducătorului suprem Kim Jong-il, deci vor fi condamnaţi la muncă silnică? (Pentru mine, asta a fost poanta săptămânii. Pentru ei, nenorocirea vieţii.) Sau ţăranul coreean care a plâns de fericire pe tractorul primit de la precedentul Kim?

În filme, ca-n viaţă. Transfer… şi producţiile de acelaşi calibru sunt jucate cu conştiinţă profesională. Jake Gyllenhaal interpretează un bărbat căruia, la început, i se dă peste cap toată existenţa, pentru ca, la sfârşit, să afle că… Uite cum era să-mi scape porumbelul. Colter Stevens are pe chip, în aproape toate scenele din film, aceeaşi spaimă ancestrală regăsită şi pe faţa lui Nicholas Cage în… Next, de exemplu. (V-aţi prins cât îmi place Nicholas Cage?) O spaimă a naivului cu suflet bun, care-şi dă seama brusc că un rău mare sau o catastrofă se poate petrece oricând, chiar şi în viaţa unui individ banal, ferit, în aparenţă, de angoasa unor evenimente cu efect dezastruos asupra lumii.

Jake Gyllenhaal e fiu de regizor şi scenaristă. Actor talentat, joacă de la zece ani, iar la 19 ani a avut deja primul lor principal, în October Sky. Nu e de mirare că a fost nominalizat la multe premii şi a primit multe. Le-a câştigat şi pe cele de „Best Supporting Actor” şi „Best Performance” pentru rolul din Brokeback Mountain. (Rugăminte de la mine: nu-ţi mai lăsa plete, Jake).

Vera Farmiga, căpitanul Goodwin în film, e născută în America, într-o familie de imigranţi ucraineni. Numai de la şase ani a început să vorbească engleza. E o femeie cu ochi frumoşi, care-ţi vorbeşte din priviri. Nu mi se pare o întâmplare faptul că a vrut să fie oftalmolog, deşi a preferat actoria până la urmă. (Sfat de la un fan bleg: te prefer brunetă.) Acelaşi joc al ochilor l-am admirat la Christina, fata pe care o vede Stevens de câte ori se trezeşte iar în tren. O joacă Michelle Monaghan, ex-fotomodel, pe care am văzut-o şi alături de Tom Cruise, în Misiune imposibilă III. (Solicitare de la un fan psihopat: să nu te mai prind cu breton!).

E demn de amintit că Transfer de identitate trimite, indirect, la Alegerea lui Hobson, (Editura Nemira, 2008) romanul SF de J. B. Sawyer, al cărui personaj crede, şi el, că merită să urmăreşti ce isprăvi face creierul uman după ce inima încetează să mai funcţioneze. Aşa că nu mai staţi de pomană. Uitaţi-vă la film, dar fiţi cuminţi şi puneţi mâna şi pe carte!

Lansat în S.U.A. de 1 aprilie 2011, Regia: Duncan Jones, Cu: Jake Gyllenhaal, Vera Farmiga

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.