Sunt albanezii nişte demoni? (Taken 2, 2012)

Articol publicat in:Cronica de film | 14 noiembrie 2012
Autor:

Taken 2 (regia de Olivier Megaton, scenariul de Luc Besson), lansat la 3 octombrie 2012, reprezintă, în ciuda faptului că este un film francez realizat în limba engleză, dezgustul americanilor faţă de Europa: din punctul de vedere al capitalului american, Europa nu poate fi decât lumea a doua, de rang secund, în sens propriu şi figurat. Producţia regizată de Megaton nu face decât să continue perspectiva anti-europeană din superiorul Taken 1, în care Parisul, mai nesigur ca pe vremea lui Rocambole şi Vidocq, un muşuroi de imigranţi albanezi otrăvitori, este contrapartea unui Los Angeles senin, imperial şi apolinic. De parcă avionul care traversează Atlanticul înspre Europa coboară în cele mai adânci cercuri ale infernului.

Dacă Europa de Vest era invadată de albanezii malefici în primul Taken, acum este momentul să mergem la sursă sau în orice caz aproape de ea, în Istanbul (un fel de Bucureşti la cub). Bryan Mills (jucat de charismaticul sexagenar Liam Neeson) este un agent secret superantrenat pensionat ca bodyguard de lux, care trebuie să-şi recupereze fiica în Taken 1, răpită de mafia albaneză – în partea secundă, fosta soţie este cea luată (taken) de aceeaşi albanezi răpitori.

Prima producţie se dovedeşte seducătoare prin intransigenţa şi directeţea prin care Mills se îndreaptă ca o săgeată spre scopul său, acţionând dincolo de bine şi de rău, potrivit raţionamentului „dacă trebuie să omor o sută de oameni pentru a-mi salva fiica, o fac bucuros!”.
Două observaţii se impun aici. Mills trebuie să-i salveze fiicei nu numai viaţa, ci şi onoarea – se configurează un complex Electra, în care tatăl luptă cu atât mai intens, cu cât se doreşte a fi chezaşul, cenzorul, stăpânul sexualităţii fiicei sale. Personajul lui Neeson nu este pur, acţionând demonic, atunci când torturează până la moarte („electrocutându-l până-i explodează inima”) unul dintre albanezii, care-i pot oferi informaţii despre fiica lui. Se creează senzaţia că albanezii (şi prin extensie europenii) nu valorează atât de mult ca o cetăţeană americană de 17 ani, inocentă, răpită în tenebrosul Paris.
La sfârşitul părţii a doua, Mills filosofează cu Murad Krasniqi (actorul croat Rade Sherbedgia interpretează teroristul de serviciu) asupra diferenţei dintre răzbunare şi dreptate, uitând că el nu are dreptul să vorbească despre dreptate! Bodyguardul nu este condus de justiţie, ci de resentiment şi de revanşă, altfel nu ar apela atât de uşor la tortură. Tăieturile unui subiect drept ar fi pur chirurgicale, în timp ce Mills spală „rana cu sânge”, ca să-l citez pe Rumi.
Cum poate fi rezumată producţia lui Megaton? Prin două idei, pe care le-am sugerat, care pot fi, însă, delimitate mai clar. Primo. Europa (de la Bosfor până la Sena) trezeşte suspiciune Americii. Probabil americanii se uită la noi la fel cum ne uităm noi la Africa centrală. Am mai spus-o: Los Angeles pare un loc paradisiac, în care imigranţii, dacă mai există (?), sunt mai angelici ca nativii. Secundo. Care este termenul mediu între supraom şi subom? Bryan Mills, cu tehnicile sale superioare de luptă, ce eclipsează chiar şi personajele unor Van Damme sau Seagal (ei totuşi mai luau şi bătaie!) îl emulează pe supraomul lui Nietzsche, un fel de Cristofor Columb care s-ar orienta şi în oceanul ce nu apare pe GPS şi care s-ar întoarce după 40 zile din Sahara cu damigeana plină.
În ciuda faptului că personajul lui Liam Neeson este ultradotat, albanezii nu numai că nu sunt capabili să-i ţină piept, ci sunt nişte fiinţe umane micşorate, spre a spori contrastului religios dintre Sf. Gheorghe şi balaur. Percepţia că albanezii sunt nişte suboameni este confirmată de faptul că mor atât de uşor, ca nişte guzgani. În timp ce unii sunt divinizaţi, alţii sunt coborâţi sub talpa demonicului. Acest procedeu este atât de facil, încât pare împrumutat din benzile desenate. Dar ce înseamnă asta? Dacă prima idee (Europa este iadul) sugerează ţâfnoasa paranoia americană, a doua trimite la penibila frică nazistă a celui superior de cel considerat inferior. Finalul burghez, în care mica „familie” disfuncţională americană se reuneşte în faţa shake-ului de căpşuni şi ciocolată, îl unge la suflet pe spectatorul, căruia i se reaminteşte că albanezul demonic a rămas ante portas.

Sursa video: contul oficial al filmului “Taken 2: Teroare în Istanbul” de pe YouTube

Etichete:
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.