The Informant!

Poate vă întrebaţi ce caută semnul de exclamare în titlul unui film cu subiect atât de sobru precum frauda corporatistă. Ei bine, Steven Soderbergh vă face cu ochiul şi îndulceşte puţin pilula amară livrată de un Matt Damon greu de recunoscut sub câteva kilograme în plus, o mustaţa ridicolă şi o pereche de ochelari demodaţi. Da, el e „informatorul”: Mark Whitacre, un biochimist ajuns destul de sus pe scara ierarhică într-o companie multinaţională, care a furnizat FBI-ului sute de înregistrări clandestine ce demonstrau implicarea firmei sale, Archer Daniels Midland, într-o schemă globală de aranjare a preţurilor.

Cu ce se ocupă ADM? Lisină, gumă Xanthan, amidon – ingrediente mai mult sau mai puţin obscure, care la prima vedere nu anunţă nimic spectaculos, dar se regăsesc cu litere mărunte pe mai toate etichetele produselor din supermarket. Ori în hrana animalelor crescute industrial, pompate până la dimensiuni demne de visul american şi prezente pe mai toate mesele din lume. Mark şi colegii lui în costume care circulă în avioanele firmei, sorbind alcooluri fine şi vorbind discuţii, sunt micii dictatori ai pieţelor globale, anonimii care ne influenţează vieţile din spatele uşilor închise.

“The Informant!” – S.U.A. 2009, 108 minute, Regia: Steven Soderbergh

Plinuţ, cu aspect inofensiv şi zâmbet copilăros, posesor de Porsche, casă în suburbii şi familie-model, Whitacre e calul troian perfect: nimeni nu l-ar suspecta vreodată că şi-ar pune în pericol statutul de „băiat de zahăr” de dragul unor gesturi eroice. Şi totuşi o face, aparent dintr-un nestăvilit impuls moral, pentru că „aşa e bine”: recită conştiincios în microfon, aranjează camerele de filmat şi înregistrează tot ce prinde cu un sânge rece uimitor, cu bucuria copilăroasă a jocului de-a hoţii şi vardiştii („e ca într-un roman de Crichton!”)

Curând însă, agenţii FBI care se ocupă de caz (Scott Bakula şi Joel McHale) constată că poveştile lui Mark se încurcă în propriile iţe şi cazul lor e în pericol să se piardă pe drumul spre tribunal. Acţiunile lui de informator sunt însoţite de un voice-over halucinant în care ne înşiră poveşti despre cravate, urşi polari ori fetişurile sexuale ale japonezilor – tipul ăsta e cavalerul luptei împotriva corupţiei corporatiste, un nebun sau un mincinos patologic? Soderbergh păstrează suspansul până în ultima clipă, învăluindu-şi povestea acidă despre lăcomie, conspiraţii şi jocuri de putere într-un soundtrack senin şi săltăreţ (semnat Marvin Hamlisch). În felul acesta mesajul cinic – „banii fac lumea să se învârtă” – e livrat la rece, fără doza de furie sfântă (şi ipocrită) cu care ne-au obişnuit alţi regizori, iar spectatorii sunt lăsaţi să tragă concluziile în funcţie de legea morală proprie. Un demers admirabil şi un film numai bun de văzut.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.