The Long Good Friday

Harold Shand (Bob Hoskins), rechinul docurilor londoneze, are un iaht luxos, costume uşor demodate, de fante bătrâior, o iubită sexy şi inteligentă (Helen Mirren) care îi stă alături la bine şi la rău, şi o dorinţă care îl macină de mult: să devină un om de afaceri respectabil. Mai are şi-o idee: imobiliare îndrăzneţe cu investitori de peste ocean (mafioţi, că şi el, însă de un alt calibru). Bani americani şi sprijinul tuturor organizaţiilor criminale din oraş, sub oblăduirea unor poliţişti corupţi, având drept partener un politician din administraţia locală – pare soluţia perfectă. Dar lucrurile încep s-o ia razna încetişor: unul din apropiaţii lui Harold sare în aer cu maşina, în faţa unei biserici în care se oficia slujba de Vinerea Mare; altul e înjunghiat într-o saună, după ce făcuse ochi dulci unui brunet seducător (Pierce Brosnan la prima sa apariţie pe marile ecrane); în fine, restaurantul care urma să găzduiască cina festivă în onoarea investitorilor yankei sare în aer, ratându-i la mustaţă. Nu e tocmai atmosfera propice pentru afaceri, iar Harold devine un pachet de nervi încercând să înţeleagă cine pune totul la cale, cine îl urăşte atât de mult, cine e pe cale să-i sfărâme visul orchestrat cu grijă.

Scenariul semnat de Barrie Keeffe oferă indicii şi ochiade fugare asupra acţiunilor dubioase pe care le întreprind acoliţii lui Harold, aşa că suntem mereu cu o jumătate de pas în faţa lui, însă nu suficient pentru a înţelege înainte de vreme cine şi de ce a dezlănţuit haosul. Nu înainte de a vedea represaliile dure ale unui Harold furios, care nu ezită să-şi agaţe presupuşii duşmani de cârligele unui abator (un soi de crucificare de-a-ndoaselea), să ameninţe acid poliţiştii corupţi şi nevolnici ori să-i lichideze spectaculos pe cei care îi pun afacerea în pericol. Acelaşi Harold care se înduioşează de soarta unor băieţei de cartier, lăcrimează la pierderea unui prieten ori se înmoaie sub vocea iubitei. Shand e un ghem de contradicţii, un cockney orgolios şi îndesat, un negociator abil şi încăpăţânat, un pitbull crud şi sentimental care ţine cu dinţii de viaţa pe care şi-a construit-o cu greu şi scrâşneşte turbat când o vede spulberându-se rapid, în weekendul de după Vinerea Patimilor. Iar jocul excepţional al lui Bob Hoskins, amintind de Michael Caine în „Get Carter!”, ni-l face aproape simpatic. Gangsteri, crime şi mister, mafioţi şi terorişti, dialoguri inteligente, umor negru şi satiră socială – „The Long Good Friday” are din toate, într-un mix reuşit. Un soi de Scorsese cu accent britanic şi o temă muzicală care completează perfect acţiunea. Merită să-l vedeţi până n-o să fie compromis de vreun remake hollywoodian.



The Long Good Friday
– Marea Britanie, 1980, 114 minute. Regia John Mackenzie

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.