Trespass

Articol publicat in:Cronica de film | Aparut in:Nr. 19 ( decembrie, 2011 )
Autor:

E greu de crezut că un dealer de diamante versat în meserie, negociator acerb care jonglează cu milioane de dolari, ar putea fi atât de fraier încât să ţină în casă sume mari de bani gheaţă. Fie ele şi dosite într-un seif cu sistem de acces biometric. E la fel de greu de crezut că acelaşi dealer de diamante ar putea fi atât de fraier încât să permită accesul unor străini pe proprietatea lui, doar pentru că se dau drept poliţişti, chiar dacă nu prezintă legitimaţii şi nici măcar nu-şi arată moacele la camera de securitate. Şi totuşi. Kyle Miller (Nicolas Cage) e fraierul de serviciu, soţul obsedat de job care îşi neglijează nevastă (încă) sexy (Nicole Kidman), tatăl care îi interzice fiicei adolescente petrecerile dubioase, capul familiei care sacrifică timpul petrecut împreună cu cei dragi în favoarea banilor – promisiune a bunăstării veşnice. Ştiţi genul.

Nici răufăcătorii nu sunt mult mai breji: avem liderul cu discurs împăciuitor-charismatic, avem durul lat în umeri care nu ştie de glumă, avem o muiere isterică şi drogată (care în principiu nu face decât să probeze hainele bogătaşei de Kidman şi să bombăne afurisenii) plus un tinerel frumuşel (Cam Gigandet), tipul care a instalat sistemul de securitate în locuinţa somptuoasă a familiei Miller, tipul care (se presupune) a sedus-o pe stăpâna casei şi care, acum, a venit să o ia de lângă soţul care o face nefericită. Pe ea şi orice alte comori s-or mai găsi la îndemână.

Patru oameni înarmaţi contra a doi, lipsiţi de apărare, şi tot nu se descurcă să rezolve un jaf ca la carte. Unii au scrupule, alţii au obsesii erotice, cert e că soţii Miller reuşesc să le pună beţe în roate până la final cu ajutorul unor trucuri ieftine scoase din mânecă de Joel Schumacher – o brichetă găsită lângă piscină, un pistol de tâmplărie aflat întâmplător pe jos etc. Nu vă bazaţi pe dialoguri să salveze situaţia – în mare parte e vorba de răcnete, ţipete, strigăte de furie/ ură/ disperare. Şi de unde hoţii erau chitiţi să fugă cu marfa în maximum 20 de minute, se întind la poveşti despre copilăriile lor nefericite, se ceartă, trag ceva droguri pe nas, mai urlă după bani, fâlfâie pistoalele şi cuţitele pe sub nasul victimelor, apoi o iau de la capăt. Vreme de 91 de minute.

La un moment dat apare un vag fior de mister – oare suava doamnă din înalta societate chiar a avut o aventură toridă cu tânărul din clasa muncitoare? Dar e mult prea târziu că să-i mai pese cuiva, şi tot ce-ţi mai poţi dori e să crape odată cu toţii, răii şi bunii deopotrivă, ca să se facă odată linişte.

Trespass – S.U.A., 2011,  91 minute. Regia Joel Schumacher

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.