YellowBrickRoad

Articol publicat in:Cronica de film | Aparut in:Nr. 16 ( septembrie, 2011 )
Autor:

Într-o dimineaţă oarecare din anul 1940, întreaga populaţie a orăşelului Friar, New Hampshire, a pornit-o spre nord prin pădure, pe un traseu nemarcat. Unii au fost găsiţi îngheţaţi pe marginea drumului. Alţii – măcelăriţi în mod barbar. Iar alţii au dispărut pe vecie.

70 de ani mai târziu, un grup de cercetători încearcă să elucideze misterul, pe baza dosarelor recent desecretizate ale poliţiei, a câtorva fotografii şi a înregistrărilor audio cu unicul supravieţuitor al întâmplărilor trecute.

Teddy Barnes (Michael Laurino) visează să producă un bestseller în jurul legendei, şi alcătuieşte un grup de curajoşi care să-l urmeze pe cărarea misterioasă:  soţia sa, Melissa (Anessa Ramsey); Walter (Alex Draper), un specialist în psihologie comportamentală; geografii Daryl şi Erin  (Clark Freeman, Cassidy Freeman), un pădurar (Sam Elmore) şi o stagiară timidă (Tara Giordano). Așa cum era de așteptat, localnicii din zonă îi privesc cu neîncredere şi refuză să le vorbească. Toţi, mai puţin Liv (Laura Heisler), care se oferă să le dea detalii inedite despre dispăruți, şi să se alăture expediţiei, pentru a-i călăuzi spre drumul ascuns în munţi. Cei opt se simt invincibili: sunt dotaţi cu corturi, GPS, un ATV şi un sextant, plus mult entuziasm şi bună dispoziţie. Asta până când aparatura începe s-o ia razna, walkie-talkie-urile încep să pâraie, GPS-ul le arată că sunt undeva în Guam şi, colac peste pupăză, încep să audă, ca într-o halucinație colectivă, hiturile lui Bing Crosby, uşor distorsionate de ecoul depărtării.

Uşor-uşor, tensiunea devine apăsătoare, iar starea mentală a membrilor grupului începe să se deterioreze – fapt documentat conştiincios de Walter în interviuri zilnice. Pădurile din jur capătă un aer ameninţător, dar filmul nu mizează pe momente ieftine de sperieturi nocturne, ci pe jocuri ce ţin de psihicul uman şi fragilitatea acestuia: curând toată lumea devine irascibilă şi uşor maniacală, iar pe la minutul 45 apare şi primul cadavru. Într-o scenă greu de privit, cu atât mai mult cu cât e învăluită în acordurile eterice ale jazzului de anii ’40. Nebunia avansează progresiv, odată cu sunetele care zgârie în cacofonii de o intensitate teribilă, instinctele ucigaşe apar şi cresc rapid, iar la orizont nu se întrezăreşte nici o umbră de speranţă în a mai înţelege ce s-a petrecut cu locuitorii oraşului ori ce anume poate transforma nişte oameni extrem de raţionali în fiinţe disperate, cu fantezii de asasin. Singurul strop de suspans rămâne în întrebarea „oare cum va muri următorul?”, însă e prea puţin pentru a mai ţine laolaltă ultima jumătate de oră a peliculei. Care avansează spre un final dezamăgitor, în care se amestecă viziuni apocaliptice şi metafizică ieftină care nu rezolvă şi nu explică nimic, aşa încât ai senzaţia că o combinaţie de „Blair Witch Project” şi „Lost” a eşuat într-o variantă dubioasă de „Twin Peaks”, punctată de referinţe obsesive la „Vrajitorul din Oz”. Că o intrigă promiţătoare s-a dezvoltat într-un mister fără soluţie, într-o poveste fără sens. Şi e păcat.

YellowBrickRoad – S.U.A., 2010, 98 minute. Regia Jesse Holland, Andy Mitton

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.