Către elevi

Articol publicat in:Editorial | Aparut in:Nr. 11 ( aprilie, 2011 )
Autor:

În intervalul 2004-2005 am îndeplinit funcţia de editorialist pe teme social-culturale la un săptămânal orădean. Mi-am revăzut de curând o parte din articole şi am fost – deşi nu trebuia să fiu! – surprins cât de puţin am înaintat ca societate în anii care s-au scurs de atunci. Mai rău chiar, cât de mult am dat în spate. În anii din urmă mai abitir ca oricând de la Revoluţie încoace. Totuşi, e de remarcat că atunci puteam vorbi despre unele sisteme ale statului – medical, educaţional, juridic etc. – în vreme ce acum vorbim doar despre nişte entităţi schilodite, ciuntite, pornite bine pe calea disoluţiei.

Fiindcă ştiu că mulţi dintre cititorii revistei noastre provin din rândul elevilor şi studenţilor, mi s-a părut o idee bună să readuc la lumină următorul text:

*

Tot mai mulţi elevi se plâng de sistemul în care învaţă. Acelaşi lucru l-am făcut, îmi amintesc bine, şi noi, prin greve şi proteste de tot soiul. Situaţia, privită dintr-un anumit unghi, e normală. Fiecare persoană care se vede îngrădită într-o anumită schemă simte pornirea atavică de-a o contesta. Problema în cazul de faţă este oarecum mai complexă, este de-a dreptul inextricabilă.

Avem nevoie mai mult decât oricând de nişte oameni capabili să se apropie de-o carte cu plăcere, chiar dacă acea carte se numeşte „Stăpânul inelelor”, „Harry Potter” sau e vorba de-un roman poliţist, de aventuri ori sentimental. Să citeşti nu e o ruşine şi carte este nu doar aceea canonizată încă de la apariţie.

Ţara noastră, toată lumea o ştie, exportă inteligenţă pe bandă. Suntem primii la concursurile internaţionale de ştiinţe exacte. La informatică, o firmă românească de soft anti-virus a fost ginită chiar de gigantul Microsoft şi, pare-mi-se, chiar cumpărată. În pofida acestor evidenţe, marea masă a şcolarilor noştri se târăşte pe coate în timpul şcolii şi abia reuşeşte să treacă dintr-o clasă în alta. Profesorii se plâng de lipsa lor de interes. Îi blamează că nu citesc, că vin nepregătiţi, că n-au spirit competitiv. Elevii, de cealaltă parte (îmi bazez afirmaţiile pe observaţii directe şi indirecte), spun că norma e supraîncărcată, că îi suprasolicită, că lipsesc stimulentele de orice fel şi – mai interesant – că profesorii, chiar ei!, afişează atitudini contrare oricăror principii pedagogice. Umilinţa, vânarea celor nepregătiţi şi îmbrăţişarea atitudinii punitive, nu a stimulării prin laudă şi recompensă, atunci când e cazul – iată câteva dintre ofurile elevilor.

Precum întreaga societate românească, şi şcoala e stratificată excesiv pe două niveluri. Aşa cum socialul e marcat de bogaţi şi săraci, şi educativul se împarte în inteligenţi (cei gâdilaţi cu orice ocazie, pe drept cuvânt) şi mediocri, ca să folosesc un termen blând (cei în care se loveşte cu fiecare ocazie, arătându-li-se întruna exemplul celor din prima categorie). Nu cred că poate ieşi ceva bun din dihotomia asta. O societate e dată în bună măsură de clasa de mijloc, iar clasa de mijloc o formează cei care în şcoală au fost elevi cu rezultate medii. Lumea e alcătuită din nuanţe, din tonuri, nu doar din alb şi negru. Categoric, vârfurile vin să exemplifice o naţiune, o reprezintă, îi dau valoarea. Vulgul susţine însă orice performanţă, o întreţine şi chiar o justifică. Au trecut vremurile în care doar mizeria putea oferi ceva valoros. Au trecut vremurile când numai din suferinţă se năştea geniul. Normalitatea ar fi trebuit să fie dintotdeauna aceea când decenţa, moderaţia, plutirea pe ape (şi nu scufundarea) să ofere universalului valori de încredere.

Aşa cum primii şapte ani dau tonul unei vieţi, anii de educaţie în şcoală modelează şi desăvârşesc o personalitate. Ar fi un mare păcat să tăiem tulpina subţire după ce-a reuşit cu greu să-şi menţină rădăcina sănătoasă. Ar fi un păcat capital să refuzăm să ne asigurăm viitorul cu o clasă de mijloc nu strălucită culturaliceşte, ci respectabilă. Avem nevoie mai mult decât oricând de nişte oameni capabili să se apropie de-o carte cu plăcere, chiar dacă acea carte se numeşte „Stăpânul inelelor”, „Harry Potter” sau e vorba de-un roman poliţist, de aventuri ori sentimental. Să citeşti nu e o ruşine şi carte este nu doar aceea canonizată încă de la apariţie. Şcoala ar trebui să crească astfel de oameni, fiindcă în mod sigur din rândul lor se vor ridica mult mai multe vârfuri decât se ridică acum dintr-o „societate” de şcolari blazaţi.

Îi înţeleg pe elevi în plângerile lor şi-i admir pe acei profesori care ştiu să-i înţeleagă pe elevi. Îi dispreţuiesc însă pe aceia pregătiţi oricând să-şi demonstreze „vasta” cunoaştere înaintea celor cărora trebuie să le-o ofere, picătură cu picătură. Doar atunci când aceştia vor înceta să mai reprezinte o majoritate voi putea şi eu să iau la refec (metaforic, desigur) elevii cârcotaşi.

(2004)

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

6 comentarii »

  • A apărut numărul 11 al revistei Suspans « Mircea Pricăjan said:

    […] Mircea PRICĂJAN – Către elevi […]

  • Ada Pavel said:

    Ca elev, mă pronunț 🙂
    Ai dreptate. Elevii foarte buni sunt ținuți în puf, ca să spun așa. Spre exemplu, dacă un elev a reușit să ajungă la olimpiada națională în clasa a noua la X materie, va fi chemat la aceeași olimpiadă pe toată perioada liceului, fiind scutit de participarea la multe cursuri și primind notele din bunăvoința (mai mult sau mai puțin impusă) a profesorilor. Cel puțin așa se întâmplă în liceul meu și, constat cu mâhnire, în multe dintre colegiile din țară. Dar nu toți profesorii sunt așa și asta este, cel puțin în viziunea mea, bine.

  • L.D. said:

    Cred că totul este, până la urmă, o problemă de conştiinţă. Foarte mulţi dintre profesori au făcut cursuri de învăţare a predării moderne, care să pună elevul în centrul procesului amintit. Dar de ce nu aplică acele lucruri…nu ştiu. Nici nu e aşa greu. Sunt extrem de puţini cei care au luat în seamă aceste metode, precum şi cunoaşterea elevului. Deci, informaţia există, dar nu se aplică.
    În privinţa problemei elevilor olimpici ,,ţinuţi în puf”, explicaţia este aceea că, domnii profesori au nevoie de puncte la ,,dosar”, puncte pe care le pot obţine cu ajutorul ,,olimpicilor”.

  • Mircea Pricăjan said:

    De la momentul scrierii textului de mai sus s-au scurs nişte ani şi de atunci legăturile mele cu şcoala românească s-au împuţinat. Totuşi, am prieteni profesori de liceu şi cadre universitare şi de la ei ştiu că situaţia nu s-a schimbat foarte tare din 2004 până acum. Ba dimpotrivă, la Litere – de pildă – jalea e şi mai mare. Dezinteresul domneşte suprem de ambele părţi ale catedrei.

    Mi-amintesc mereu cu extrem de mare plăcere o vară din 1996, cred, când am trăit o experienţă unică în materie de pedagogie aplicată. Atunci am participat la aşa-zisa „summer school” ţinută de o echipă de dascăli scoţieni. Veniseră ca voluntari în România şi-au adus cu ei tot ce a acumulat şcoala britanică în materie de artă a predării de-a lungul lungii ei istorii. Am respirat pur şi simplu al aer, mi s-au deschis ochii de era să-mi cadă din orbite :), am înţeles că şcoala este, trebuie să fie ceva interactiv, o oază protectoare la care abia aştepţi să vii, că e-un loc al miracolelor dezvăluite care te lasă cu gura căscată, aşa cum vi se întâmplă – probabil – când urmăriţi o emisiune bine făcută pe Discovery.

    Ei, şi numai jumătate din modelul acela dacă am aplica (şi pentru asta nu e nevoie decât de minţi deschise, nu de fonduri guvernamentale sau alte chestii fantasmagorice) şi sunt convins că mai bine de trei sferturi din cei care declară că şcoala e-o mare fâsâială şi-ar schimba complet părerea. Şi-am putea spune, astfel, că am pus sămânţa – măcar acum, chit că e târziu – unei viitoare clase de mijloc, în sensul ei nu neapărat financiar, ci mai mult mental/atitudinal.

  • Ada Pavel said:

    Mircea, ce frumos ar fi 🙂 Dar doar dacă…
    L.D. Normal că punctele lor la dosar. De aceea eu refuz să particip la olimpiade 🙂 Mă implic doar la cele care mi-aduc într-adevăr vreo plăcere, cu riscul de a atrage „mici” antipatii din partea cadrelor didactice…

  • omul cu caruta said:

    ehei, mircea the man, daca te oripileaza ceea ce vezi acum, stai sa-ti povestesc de anii mei de liceu, ar iesi nu de-un roman de groaza ci o serie…

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.