Miturile noastre toate

Articol publicat in:Editorial | Aparut in:Nr. 9 ( februarie, 2011 )
Autor:

Am crescut învăluit în mituri. Aşa creştem cu toţii. La vârsta copilăriei, părinţii înşişi sunt un mit. Cam tot ce nu putem diseca folosind scalpelul logicii aruncăm în gelatina mitologicului, acolo unde totul se îmbâcseşte şi capătă un soi de noimă informă.

Nu ştiu în ce măsură miturile deja masticate în destule opere literare (Meşterul Manole, de pildă, Mioriţa, Mănăstirea Argeşului şi cam tot la ce vă poate zbura gândul) nu ştiu, deci, în ce măsura ar mai putea fi acestea regurgitate literar. Ele au trăit în vremea lor aşa cum trăiesc miturile în popor, au fost apoi preluate de scriitori cu greutate şi răstălmăcite „pe înţelesul” omului cultivat şi, după impresia mea, acolo s-au poticnit. Ar fi o încercare sortită din start eşecului să încercăm a le mai ridica de braţ şi scoate la paradă pe bulevard. Poartă mult prea strident ecoul vocii scriitorilor care le-au folosit.

Ce e de făcut, atunci? O soluţie ar fi ceea ce occidentalii numesc mitologie urbană. Mituri noi, deci, istorisiri cu tâlc despre întâmplări înfricoşătoare, comice sau pur şi simplu de viaţă (la oraş). În mare, acestea pot exprima aceleaşi idei ca povestea domnului şef de şantier Manole ori a blajinei oiţe cu grai premonitoriu Mioriţa. Esenţa-i aceeaşi, în definitiv, şi doar forma se schimbă.

Pe de altă parte, mă gândesc că sunt, totuşi, destule mituri vechi care ne aparţin de drept şi pe care nu le-am folosit (mai) niciodată. Mitul lui Dracula, de exemplu. Un cadou pe care Bram Stoker ni l-a făcut şi pe care l-am refuzat cu ţâfnă vreme de atâţia ani. Vă închipuiţi ce trecere ar avea un roman despre Contele Dracula scris de un român (de preferinţă din Transilvania, chiar din jurul Sighişoarei, dacă se poate)? Ce căutare ar avea pe piaţa occidentală! Şi nici nu cred c-ar fi absolut necesar să facă dovada unei scriituri exemplare. Parcă şi văd reclama: „The True Story of Dracula as told by one of His blood kin! It’ll make your blood curl!” Succes garantat. Sau mitul moroiului – avem o întreagă panoplie de poveşti populare cu moroi.

Încercaţi să aduceţi la zi măcar aceste două mituri vechi, să le plasaţi într-un oraş transilvan, în mijlocul forfotei cotidiene, cu mafii locale, concerte rock şi hip-hop, afacerişti veroşi, politicieni corupţi etc., mai aduceţi în scenă şi un turist rătăcit (de preferinţă american), rămas fără paşaport (i l-a furat un ţigănuş pe când vizita ştiu eu ce obiectiv turistic) şi cred că aveţi deja o reţetă pentru o carte onestă. Cu puţin talent, o carte chiar de recomandat amicilor la o bere.

Mituri, într-o literatură vie, se nasc cu aproape fiece carte apărută pe piaţă. Nu cred că stă nimeni să plănuiască reabilitarea cutărui şi cutărui mit „de importanţă strategică” pentru „fiinţa naţională”. Mitul ţine de capacitatea noastră de-a ne lăsa furaţi de text şi de povestea pe care acesta ne-o aduce în faţa ochiului minţii. Aceasta e-o lecţie pe care cred că încă o avem de învăţat. Nu poţi face mit dintr-o chestiunea superficial-ironică, dintr-o schiţă caricaturală. Din acest punct de vedere, nenea Iancu – chiar dacă multă lumea spune că ne-a prins cel mai bine-n cuvinte – nu cred că ne va putea reprezenta vreodată la nivel… mitologic.

O ultimă consideraţie. Expresia literară a unui mit (adică a unei credinţe) nu poate decât să ne recomande şi este cu atât mai important să dăm naştere – pe cale naturală, dacă se poate, dacă nu: merge deocamdată şi prin cezariană – unor mituri locale actuale, „credibile”, lizibile, cu cât Europa (şi Occidentul, în general) s-a cam săturat de propriile ei mituri. Ar vrea puţin exotism. Iar noi avem din acesta cu toptanul. Să vrem doar să ne lepădăm de lestul a ceea ce avem impresia că ne caracterizează (ca formă) şi să ne folosim mai cu încredere „ciudăţeniile” curente. Care, dacă tot e să fim sinceri, sunt cu mici variaţii aceleaşi de când lumea.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

8 comentarii »

  • oliviu craznic said:

    Miturile ne spun multe despre lumea din jur, şi multe despre noi înşine – un om fără mituri e un om sărac.
    De asemenea, miturile dau cărţilor ceva esenţial – FORŢĂ.
    Excelent articol, Mircea!

  • Mircea Pricajan said:

    Aşa-i, Oliviu. Sunt distilări, esenţe de realitate duse cu un pas mai departe, până în planul simbolicului. Totul e să ştim că pentru a le utiliza literar trebuie să parcurgem exact acelaşi traseu: de la concret la esenţializare. Părerea mea. 🙂

  • Laura said:

    Faza nasoala stii care e? Ca tot strainii ne iau miturile si le folosesc in carti bunicele. Ai citit Sabia magica de Marcus Sedgwick? El foloseste intr-o imbinare extrem de abila si mitul vampirului si mitul Mioritei.

  • Mircea Pricajan said:

    Exact, Laura. Aici e buba. Avem prea puţini autori care ştiu să folosească materia primă a mitologiei autohtone, să o folosească într-un mod bine articulat care să facă să vibreze coarda sensibilă a românului (i.e. să-l emoţioneze, să-l îngrozească, să-l distreze, până la urmă, în sensul, hm, occidental al termenului). Fiindcă aşa, în doi peri, „trei lulele, trei surcele”, da, s-a mai făcut. Noi încă ne ferim de atributul „popular” pus pe lângă măria-sa „scriitorul”.

  • Balin Feri said:

    Dragul meu Mircea, eu citindu-ţi editorialul am avut o revelaţie. Am reuşit să înţeleg ce mă străduiesc să fac de câte ori scriu: să creez mituri ( poveşti ) credibile despre ce ne înconjoară. Miturile populare eu le las să se împletească cu povestirea spusă de mine, dar le abordez dintr-un unghi personal, nu cum sunt ele ci cum le-am perceput eu când le-am auzit prima oară. Practic nimeni nu se teme de vârcolaci, fantome, moroi, stafii, diavol sau zombii, ci este îngrozit de ce i-ar putea face aceştia.
    Moroiul, de exemplu, descris exact cum ne este prezentat în mitologia populară, ar fi doar un element de umplutură şi n-ar speria pe nimeni mai mult decât o fac deja poveştile din popor. Dar particularizând, adăugând elemente pe care încă cititorul nu le-a întâlnit cred că-l putem face să-şi amintească multă vreme cele citite şi să se înfioare. De exemplu, dacă moroiul meu personal, dincolo de bântuirea obligatorie, va încerca să intre noapte pe fereastra deschisă pentru a se întinde la spatele unui om care doarme cu unica intenţie de a se încălzi şi a uita frigul de dincolo de moarte, ori dacă va încerca să răpească un nou-născut în speranţa că va reuşi să-şi transfere spiritul în corpul acestuia şi astfel să beneficieze de încă o viaţă, atunci cred că deja am captat atenţia si am stârnit fantezia cititorului.

  • Mircea Pricajan said:

    Ce mi-ar plăcea mie să văd e upgradarea mitologiei noastre populare, aducerea ei într-un cadru (more or less) citadin recognoscibil, cu tentacule adânc înfipte în prezent. Uită-te la ce a făcut King în Salem’s Lot cu Dracula. Noi de ce n-am putea bifa într-un roman toate caracteristicile unui mit anume, ba chiar să-i sporim semnificaţiile cu noi elemente?

  • Laris said:

    Pai nu stiu daca exista o problema si a cui. In ultima suta de ani am avut scriitori mari – unii pe-aici, altii pe-afara. Unii pe la vreo scoala sau editura, altii prin CC al PCR sau pe la televiziune, unii prin cafenelele pariziene, altii prin Academia Franceza. Ideea este ca au fost, daca nu avangardisti, cel putin moderni, ancorati in curentele si stilurile timpului lor, c-au fost ele dadaismul, suprarealismul, absurdul, realismul socialist, onirismul, ermetismul, textualismul, postmodernismul, „optzecismul” 🙂 sau care-or mai fi fost ele. Dar aia erau oameni culti, care si studiau meseria asta, nu se grabeau imediat sa scrie dupa ce citeau si ei o carte. Nu ma-ndoiesc ca or (mai) fi fiind si azi, dar unii se indreapta spre literatura asa-zisa grea, altii cred ca economia de piata inseamna aberatii sexuale si pornografie; ori s-ar putea sa nu mai existe editorii aia cu discernamant care sa-i deosebeasca.
    De fapt, cine poate spune care mai e curentul momentului?!
    Poate o problema sa aiba genurile politist, thriller, horror. Ca de-astia chiar ca nu-s. Cel putin, nu publicati. Iar editura care promoveaza unul din aceste genuri, alege, se pare, pe criteriul prieteniei si nu al valorii, daca ne luam dupa serbezenia, inchipuiala si agramatismul produselor alea.

    Cat despre mituri, cred ca poti pleca mereu de la ele, ca sunt perene, ca toate gandurile, framantarile, intrebarile, raspunsurile si sentimentele noastre de la-nceputul lumii. Sunt arhetipuri. Se demodeaza, poate, formele in care au fost povestite, dar de trait, le traim si noi si le vor trai si nepotii nostri. E plin, si va fi mereu, si de ciobaneii din Miorita, si de oile lor, si de mesteri Manole. Ce poate fi mai etern (uman) decat poezioara Vacarescului (Intr-o gradina/Lang-o tulpina/Zarii o floare, ca o lumina;/S-o tai, se strica,/S-o las, mi-e frica,/Ca vine altul şi mi-o radica.) de acum 250 de ani, a carei idee am gasit-o si intr-o piesa din ’73 a lui Dr. John, Such a Night (Oh, but if I don’t do it, you know somebody else will) si am remarcat-o si intr-un film recent, al carui nume, rusine mie, imi scapa acum.
    Scriitorul, doar, sa aiba forta si mestesug ca sa spuna variantele de azi sau de maine, urbane sau cosmice, ale miturilor de ieri si dintotdeauna.

  • Mircea Pricăjan said:

    Eu pornisem de la o idee relativ simplă: noi, românii, avem mituri şi legende cu grămada; totuşi, iată, le nesocotim şi totuşi, iată, alţii – nu. Vin şi ni le iau de sub nas. Adică fix ca-n poezia lui Văcărescu! Încă stăm în cumpănă dacă să le lăsăm la locul lor sau să le culegem. Pe ele şi roadele lor.

    Şi ne mirăm că vampirii (iau cazul cel mai recent) aduc miliarde de dolari şi euro în buzunarele autorilor, agenţilor, editorilor din toată lumea. Ei, unde e vocea conaţionalilor întâiului vampir cu ştaif în tot corul ăsta?

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.