Oraşul-capcană

Articol publicat in:Editorial | Aparut in:Nr. 15 ( august, 2011 )
Autor:

E cald. E zăpuşeală. Vrei să mergi la umbră, la apă. Mai ales că ţi-ai luat concediul pe care-l aştepţi de-un an de zile. Îţi faci bagajele cu o zi înainte, bifezi totul de pe-o listă pregătită cu luni înainte, dormi cu gândul la săptămânile ce vor urma, te trezeşti plin de viaţă şi de-o forţă ce nu te-a mai animat de multă vreme, urci totul în maşină (nu uiţi pe nimeni acasă, cum se-ntâmplă în filmul pe care televiziunile noastre l-au făcut parte din tradiţia de Crăciun şi de Anul Nou) şi pe-aci ţi-e drumul.

Faci o oprire la prima staţie de alimentare, umpli rezervorul şi, cu soarele încă la răsărit bătându-ţi în ochelarii fumurii, o iei iarăşi din loc. Parcă te vezi deja pe şoseaua europeană, ocolind gropi şi mai furând câte o privire la peisajul din jur.

Dar, mai devreme decât te aştepţi, dai de primul obstacol. Ca să ieşi din oraş trebuie să treci un pod. Ghinion! Podul e închis pentru renovare. Întreaga circulaţie e deviată pe tot soiul de străduţe lăturalnice, pe unde şi cu bicicleta ţi-ar fi greu să te strecori. N-ai ce face, trebuie mergi pe unde-ţi arată săgeţile. Sau să faci cale întoarsă, având un alt traseu în gând. Vrei să ieşi spre nord şi-ţi spui că şoseaua de centură trebuie să te ducă acolo cât ai clipi. Îi laşi, aşadar, în urmă pe toţi cei care ascultă de săgeţi, faci o întoarcere de 180 de grade şi pleci pe unde ai venit. Virezi spre est şi de-acolo la dreapta pe şoseaua de centură. Operaţiunea te întârzie cu vreo douăzeci de minute, dar eşti dispus să închizi un ochi. E începutul concediului, ce naiba?

Odată intrat pe centură, un nou obstacol. Coadă de maşini cât vezi cu ochii (cu ochiul, de fapt, cel pe care nu l-ai închis încă!). Maşini mari, cele mai multe, de transport, toate bârâind şi râgâind fum gros în sistemul de ventilaţie al maşinii tale. Înaintezi greu, câte cinci metri odată, şi-ţi zici să nu disperi, că ai intrat în concediu. Şi mai înaintezi cinci metri. Pe lângă tine trec, pe contrasens, o mulţime de maşini cu mulţi cai putere şi cu sisteme de ventilaţie mai performante ca al maşinii tale. Gonesc şi se îndeasă care pe unde apucă atunci când întâlnesc vreo maşină venind pe sensul lor de drept. Tu te mulţumeşti să aştepţi. Nu ţi-a plăcut niciodată să „te bagi”. Începi o discuţie cu soţia, mai mult pentru a nu-ţi da seama cât de greu trece vremea. Ochiul (acela!) ţi-l îndrepţi însă din clipă în clipă spre ceas. Ai plecat devreme la drum, dar acum e aproape ora prânzului. Îţi doreşti măcar o explicaţie pentru această întârziere. Ce-i ambuteiajul ăsta? Îţi poate spune cineva? Conversezi. Te uiţi la indicatorul nivelului de benzină. Ţi se pare că a coborât mai mult decât de obicei. Te-ntrebi dacă nu cumva va trebui să mai alimentezi pe undeva pe drum. Alţi bani, altă distracţie. Dar e vară şi eşti în concediu, ce naiba?

Soarele care-ţi mângâia doar lentilele fumurii, acum te-nţeapă drept în miezul creierului. Furia ţi se urcă în gât. Discuţia nu-şi mai are sensul. Înapoi nu mai poţi merge. Deja s-a făcut o coloană şi pe contrasens. Coloană de maşini pornite în direcţia pe care ai pornit şi tu, desigur. Toată lumea claxonează. E-o căldură infernală. Benzina tot scade. Gazele tirurilor ce te flanchează te îneacă. Soţia nu mai are răbdare. Nici tu, dar încerci să salvezi aparenţele. Faci glume seci, râzi singur, ca un nebun. Ţi-ai dori o ţigară, dar nu mai fumezi. Te-ai lăsat.

E trecut de ora prânzului. Ajungi aproape de celălalt pod peste râul care-ţi traversează oraşul şi ţi se pare că vezi un echipaj al Poliţiei. Într-o jumătate de oră, ajungi lângă el (deşi nu te despărţeau decât aproximativ cinci sute de metri). Ai vrea să le spui de toate, să-i iei de la Adam şi Eva încoace, dar nu-ţi place să „te bagi”. Te uiţi doar la ei şi rânjeşti tâmp. Ei îţi rânjesc la fel de tâmp înapoi. Doi stau lângă maşina de patrulă şi fumează apatici. Al treilea face semne leneşe din bastonul reflectorizant, chipurile, dirijând circulaţia. Şi el fumează. Tu însă te-ai lăsat. Te uiţi în jur după cioburi de sticlă pe şosea. Nimic. Nici un accident. Atunci?

Îţi tot pui întrebare asta şi-o auzi pusă şi de soţia ta întreg drumul până la destinaţie, unde ajungi după încă un plin de benzină şi spre căderea serii. Eşti convins c-o să te roadă tot concediul. Şi n-ai ce să-i faci. Ăsta-i cadoul de rămas-bun din partea unui oraş pe care l-ai servit un an de zile. De la ultimul concediu încoace. Când, parcă, şi atunci te rodea ceva pe dinăuntru.

Credit foto: GrupRC
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • danboeriu said:

    mircea, mi-ar plăcea să am calmul tău. în situaţii ca aceea pe care o descrii eu scot arsenalul de sfinţi, cristelniţe şi blagoslovenii la înaintare. cu voce tare. evident, ţin geamul închis, însă cei care se găsesc (nefericirea lor!) în maşină cu mine roşesc instant şi tac minute-n şir. 🙂

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.