Policier-ul, un semn al civilizaţiei

Articol publicat in:Editorial | Aparut in:Nr. 14 ( iulie, 2011 )
Autor:

Când am decis ca temă pentru ancheta acestui număr situaţia romanului poliţist în România actuală am pornit de la o constatare dureroasă, şi anume că românii n-au gândit decât în foarte puţine rânduri în termeni antinomici. Pentru noi rareori este clar ca lumina zilei că personajul X e demn de dispreţ, pe când personajul Y întruchipează binele şi onestitatea. În România, ţara lui “merge ş-aşa”, neamul lui “e om şi el”, glia stămoşească a lui “îşi bate des nevasta, da-n rest e om serios”, pe acest plai ca o gură de rai se găsesc mereu scuze pentru cele mai abominabile fapte. Aşa este din moşi strămoşi şi tare mă tem că aşa va fi şi peste generaţii.

Or în aceste condiţii, conştientizând că întregul nostru mental, ca popor, este amorf, cum am putea cere ca tocmai literatura poliţistă – adică aceea în care centrul scenei este ocupat de înfruntarea dintre bine şi rău şi unde, aşa stând lucrurile, trebuie să fie destul de clar cine reprezintă bine şi cine răul! – cum am putea cere, zic, de la conaţionalii noştri fără repere clare să se simtă mişcaţi de o asemenea literatură? Asta trecând peste faptul că pe foarte mulţi, pe extrem de mulţi dintre ei nu-i mişcă niciun fel de literatură.

Cred că înflorirea literaturii poliţiste reprezintă un semn de civilizaţie, întrucât istorisirea poliţistă se clădeşte pe şi depinde întru totul de valorile civilizaţiei. Dreptate, justiţie, bunătate, compasiune, întrajutorare, lupta cu fărădelegea, restabilirea echilibrului firesc etc. Abia atunci când voi vedea prin parcuri, staţii de autobuz, la coadă la bancomat şi-n alte locuri publice oameni cufundaţi în cărţi poliţiste voi şti fără umbră de îndoială că încep să mijească şi-n România zorii civilizaţiei.

Am spus-o în repetate rânduri: nu de cultură ducem noi lipsă, ci de civilizaţie. Iar de-ar fi să aleg, aş alege oricând o Românie civilizată, unde literatura populară chiar asta este, populară, în detrimentul uneia strict culturale, ocupată să cultive doar vârfurile.

Credit foto: LA Times, Jacket Copy
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

  • oliviu craznic said:

    Ca de obicei, Mircea, ai perfecta dreptate – avem nevoie de alb si negru, tre sa depasim chestia asta cu asa-si-asa si sa avem valori mult mai clare, avem nevoie de romane politiste ca semn al civilizatiei, si da, civilizatia e chiar mai buna decat cultura, mai ales ca in Romania de cele mai multe ori cultura se reduce la snobism.

  • anonymous alcoholic said:

    Civilizatie inseamna si hic!… respect_area unor reguli hic!.. cu-atat mai mult cele pe care tu insuti le stabilesti hic!… inseamna si promisiunea data e datorie cuhic!…rata. Da,-n… ţara lui “merge ş-aşa”, cum ii turcu-i si pistolu’ si desteptu hic!… promite iar prostu trage hic!… nadejde. Ne oficam hic!… pe ai’ de ne conduc ca ne promit hic!… ca dupa alegeri hic… si-apoi ne duc cu presu’, da si noi hic!… le facem la fel supusilor nostri… le promitem hic!… margica miercuri si le-o aruncam hic!… cand ne-aducem aminte. Lasa-i s-astepte si sa se-mbulzeasca hic!… civilizat.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.