România sub dom

Articol publicat in:Editorial | Aparut in:Nr. 18 ( noiembrie, 2011 )
Autor:

În numărul din luna august a anului trecut al revistei Suspans încheiam cronica mea la romanul Under the Dome al lui Stephen King cu următoarele cuvinte: „Şi ştiţi care e lucrul cel mai înfricoşător? Cel puţin pentru noi, românii. Ţara noastră, acum, e condusă tocmai de un Big Jim Rennie. Un Big Jim care îşi pune toată strădania în ridicarea unui dom sub care să încapă nu un oraş, ci o ţară întreagă.”

Ei bine, de atunci şi până acum sentimentul că suntem închişi programatic sub un dom a crescut exponenţial, cu noi şi noi dovezi ale strădaniei satrapului-şef şi-a camarilei sale în această direcţie.

Prima mişcare a fost minciuna. Esenţială pentru orice accedere la panoul de comandă. Minciuna şi falsul. Furtul. Fariseismul şi demagogia. Găsirea unor ţinte false şi auto-poleirea în chip de unic salvator. Cum era de aşteptat, mişcarea a ţinut, prostirea s-a petrecut.

A venit apoi, pe cale de consecinţă, sărăcirea. Printr-o serie de măsuri brutale, inepte, aplicate samavolnic şi fără discernământ. S-a ales negrul înaintea albului, negaţia înaintea afirmaţiei, minusul înaintea plusului. Descurajarea înaintea încurajării. Şi totul cu un unic scop:

Umilirea. După minciună şi furt, după sărăcirea intenţionată chiar a categoriilor sociale care în orice lume civilizată sunt esenţa însăşi a civilizaţiei (profesori, doctori, artişti…), dintr-un calcul meschin şi bazându-se pe o observaţie altminteri justă – anume că românul nu se revoltă chiar aşa, cu una, cu două – s-a ajuns, iată, la umilire. Fiindcă un român umilit are un singur reflex: să decadă, să se ploconească la cel care-i adânceşte umilirea.

În momentul de faţă ne aflăm în faza îndobitocirii. Întrucât aici te aduce ploconirea, atitudinea de slugă care-şi vinde conştiinţa pe firimituri.

În mod firesc, etapa următoare ar fi cea a reprimării celor – puţini – care vor refuza să cadă-n genunchi înaintea celui care dispreţuieşte istoria fiindcă istoria refuză, şi ea, să stea în poziţia cuvenită.

În Under the Dome, Stephen King n-a găsit ca ieşire dintr-o situaţie foarte asemănătoare cu cea de mai sus decât un procedeu deus ex machina. Orăşenii subjugaţi de Big Jim Rennie prin minciună, raţionalizări forţate, umilire şi îndobitocire, fără a mai aminti reprimările brutale, au fost salvaţi printr-un miracol. Asta indiferent cu câtă îndârjire au luptat cei câţiva care s-au împotrivit dictatorului de ocazie.

Mă tem că ceea ce mulţi i-au imputat lui Stephen King, adică finalul – s-a zis – fals, este elementul cel mai aproape de adevăr din toată cartea sa plină de adevăruri dureroase.

În momentul de faţă, România se află sub dom şi Big Jim Rennie este în continuare la putere.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

5 comentarii »

  • Gugu Kogaion said:

    Adevarat. As zice, insa, ca lumea-ntreaga e sub dom. Si a-nceput si reprimarea. Vezi evolutia evenimentelor miscarii Ocupy!

  • Alexandru Dan said:

    De mult n-am mai vazut un articol atat de „la obiect”! Felicitari!

  • Andrei said:

    sad but true, cum ar zice Metallica.
    Asta e adevarul. O tara in care invatamantul e la pamant, si nu intamplator (cine are nevoie de alegatori care sa gandeasca si cu coloana vertebrala?), in care interesul propriu bate continuu interesul comun, gastile „baietilor destepti” au acaparat totul. Grav e ca e ne complacem in situatia asta si zicem ca asta e.

  • Mircea Pricăjan said:

    Întotdeauna răul se insinuează pe nesimţite. Pas cu pas, meticulos şi perfid, până când nu mai poţi scăpa de el decât prin acţiuni bruşte. Iar metoda asta, a acaparării prin învăluire, a fost aplicată românilor mult prea des. Şi uite că noi tot nu învăţăm nimic. Asta e mai rău: că avem mintea scurtă şi, tocmai de aceea, suntem uşor de strunit.

  • Andrei said:

    da, din nefericire astat am constatat si eu. Raul vine incet-incet, noi stam si zicem „lasa, ca nu e inca nimic grav” si tot asa pana devine cu adevarat grav si se lasa cu varsare de sange (in cazul cel mai rau) pt. a scapa de rau.

    Si ce am constatat cu mare tristete e ca oamenii buni nu se aliaza intre ei, insa cei rai da, si inca repede si cu mare eficienta. Si uite asa ramanem apoi si ne miram ca nu putem inlatura raul. Normal, daca nu suntem uniti.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.