Romanul poliţist…încotro?

Articol publicat in:EditorialOra de lectură | 14 februarie 2013
Autor:

Citeam de curând un articol al lui Bogdan Hrib din 2010, Propagandă pentru romanul polițist care m-a pus serios pe gânduri. Am cercetat apoi arhivele internautice, căutând și alte opinii cu privire la literatura de suspans și cum este ea privită, abordată și analizată, ajungând într-un final la concluzia că există o tendință generală de a considera acest gen fie mort, fie pe cale de dispariție, mai ales pe plaiurile autohtone. Se pare că lumea nu prea citește policier, în timp ce scriitorii buni de policier pot fi numărați pe degetele de la o mână.

Revoltată fiind de această stare de fapt, aș vrea astăzi să scriu propria-mi pledoarie pentru romanul polițist, din perspectiva cititorului care a crescut cu literatură polițistă pură și dură, atât străină, cât și românească.

Mi-am început ”cariera” de cititor de crime / mystery / thriller cu Agatha Christie. În prezent sunt mândra posesoare a întregii colecții semnate de Christie, am citit fiecare carte de cel puțin 5 ori, ”Zece negri mititei” probabil de vreo 10, îl iubesc pe Poirot cu aceeași pasiune cu care o urăsc pe Miss Marple și dacă trebuie să îi mulțumesc cuiva pentru faptul că mi-a deschis apetitul pentru policier în general, trebuie să îi mulțumesc tatălui meu, un colecționar de excepție în ceea ce privește literatura de suspans.

De la ”tanti Agătuța„, cum o alinta tata de fiecare dată când îmi strecura pe blat câte un nou volum, pe sub radarul vigilent al mamei, care considera că (virgulă) crimele nu ar trebui să facă parte din lista de lecturi suplimentare ale unui copil (aveam în jur de 12 ani), am trecut la chestii grele, mai noir și mai violente. Raymond Chandler, pentru care se știe deja că am o ușoară obsesie, James Hadley Chase, Peter Cheyney, Dashiell Hammett, ca să numesc numai câțiva dintre zeii de peste ocean, Leblanc și Simenon, San-Antonio (destul de nepotrivit la vârsta aceea, recunosc) ungurul Rejto Jeno și alții…

Să nu înțelegeți greșit, mai citeam și altele, multe altele, dar romanul polițist face parte din viața mea într-un mod intim, cu atât mai mult cu cât pe măsură ce creșteam, tata avea grijă să îmi furnizeze material nou și o face chiar și acum. Țin minte ziua în care a venit la mine cu două cărți românești, scoase din bibliotecă și purtate în mână ca pe niște artefacte prețioase: un roman de Rodica Ojog Brașoveanu și un roman de Horia Tecuceanu.

Despre Rodica Ojog-Brașoveanu și romanele ei am mai scris și o voi mai face mult timp de acum încolo, pentru că este incredibilă. Obișnuită cu stilul Agathei, vă imaginați probabil șocul și încântarea de a da nas în nas cu Melania și Mirciulică și intrigile pe care scriitoarea le-a țesut. Oricând o pot citi, oricând mă pot amuza, oricând mă pot transporta în lumea pe care o descrie.

Horia Tecuceanu, în schimb, este pentru mine un zeu. De multe ori m-am gândit ce înseamnă de fapt o carte bună și în mintea mea definiția s-a conturat astfel: o carte este bună atunci când consideri că personajele din ea nu mai sunt personaje, ci devin ființe umane, de care te poți lega sufletește, pe care ai vrea să le întâlnești la o cafea, cu care ai vrea să stai de vorbă o noapte întreagă. Din acest punct de vedere, Horia Tecuceanu a realizat un lucru fabulos pentru mine: căpitanul Apostolescu și locotenentul Simionescu sunt, în capul meu, vii și nemuritori. Ca și despre Chandler, pot scrie despre Tecuceanu pagini intregi și nu aș termina de scris nici peste o săptămână. Nu pot să explic ce înseamnă acest autor în genul policier românesc, așa cum nu v-aș putea explica de ce cred că ”Fuga” lui Cosma Brașoveanu poate concura lejer cu orice roman american și să îl învingă prin K.O.

Se spune despre romanul polițist că este genul ”lejer”, literatură de tren, literatură de ”spălat creierii”. Tuturor celor care cred asta, le recomand din inimă să citească ”Făgăduiala” lui Durrenmatt sau să vadă adaptarea cinematografică ”The Pledge” cu Jack Nicholson, după care să susțină în continuare că suspans-ul este lectură ușoară, să văd dacă mai pot.

Truman Capote a schimbat fața literaturii de ”non-ficțiune” polițistă, publicând ”Cu sânge rece”, o carte de căpătâi pentru mine pe care cu toată rușinea, am umplut-o de sublinieri cu creionul. Horia Tecuceanu este un Capote al meu personal, scriind despre crime reale arhivate, este cel care a pus pe tapet infiorătoarea eroare judiciară a epocii comuniste, ”Cazul Anca”, este cel care a determinat lumea filmului românesc să reia povestea tandemului Samoilescu-Cozmici în pelicula ”Examen”, cu monumentalul Gheorghe Dinică. Tecuceanu este un colos în literatura română de gen și nu trebuie ratat. Pentru împletirea de realitate și ficțiune, pentru sumbrul și umorul care se întrepătrund în fiecare rând, pentru senzația de realitate pe care ți-o dă Simionescu în timp ce își demontează bricheta ori de câte ori e într-un impas deductiv, pentru cazurile sinistre care ne sunt supuse atenției și pentru bătăile de inimă autentice pe care ți le dă autorul.

Unde se îndreaptă pledoaria mea? Către același îndemn al lui Bogdan Hrib: citiți literatură polițistă. NU este literatură ușoară, nu este scriitură de mântuială. Țara asta a dat câțiva autori care, dacă ar fi avut parte de publicul și vizibilitatea celor americani, le-ar fi dat clasă. Ce are Marlowe și nu are Apostolescu? O adresă de Los Angeles? Cu ce este George Arion mai prejos decât oricare dintre clasicii străini?

Bogdan Hrib, cu modestia oricărui mare artist, se auto-numără și el printre maeștrii genului care încă mai cred în viitorul romanului polițist românesc. Și sunt de acord cu el: Edgar Allan Poe, Umberto Eco și Dostoievski sunt părinții genului și nu poate îndrăzni nimeni să susțină că literatura lor e superficială, o simplă distracție într-o după-amiază ploioasă, pierdută între două lecturi ”serioase.”

Romanul polițist românesc stă într-un con de umbră. Publicul așa-zis intelectual admite cu rușine în glas că mai citește și câte o ”polițistă” din când în când, de parcă toți ne-am fi dat doctoratul în Balzac și ne-am ciobi din prestigiu dacă am recunoaște că ne punem mintea la contribuție cu un roman marca Arion, Hrib, Sălcudeanu, Oana Stoica-Mujea sau alții. Avem impresia că ai noștri nu pot scrie la fel de bine ca ”ai lor”? Aș zice ceva acuma, dar sunt prea doamnă ca să mă exprim așa în public. Îmi doresc din tot sufletul să depășim odată momentul ăsta de negare a propriilor valori, în încercarea stupidă de a demonstra că suntem atât de deștepți și de elevați intelectual, că nu ne poate satisface nimic altceva decât literatura străină ”de calitate”, în condițiile în care nici nu prea mai știm multe despre a noastră. Mesajul meu pentru acești ”kultzi”: Haralamb Zincă era deja consacrat în literatura polițistă românească pe vremea în care Andrea Camilleri încă nici nu se gândea să debuteze în acest gen.

Dar să închei, pentru că deja mă întind prea mult. Lecturi obligatorii românești: Rodica Ojog Brașoveanu, Horia Tecuceanu și Petre Sălcudeanu dintre clasici, George Arion, Bogdan Hrib și Ovidiu Chirovici dintre contemporani. Și ăsta e numai începutul. Căutați-i pe toți. Citiți-i chiar și în tren. Combateți cu argumente. Spuneți ce nu vă place. Spuneți cu ce v-au ”prins”. Sunt sute de metode prin care puteți alege să nu tăceți. Un scriitor, ca orice artist, trăiește fix atâta timp cât cineva vorbește despre el. Nu trebuie în mod obligatoriu să vă placă. Trebuie numai să îi citiți, pentru a avea măcar o bază de comparație.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • Claudia B said:

    Excelent articol! Sunt 100% de aceeasi parere, iar romanele politiste au fost si sunt printre cartile pe care le agreez in mod special. Ai ce invata, sunt interesante, stimuleaza gandirea si iti umplu timpul in mod foarte placut.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.