Zap!

Articol publicat in:Editorial | Aparut in:Nr. 27 ( august, 2012 )
Autor:

Neavând altceva de făcut, aseară am fost în Sankt Petersburg. Era o vreme călduţă (aşa au spus localnicii – mie mi-a îngheţat şi cortexul), cerul era curat şi adia un vânticel dinspre Siberia. Spre mirarea mea, toată lumea umbla îmbrăcată lejer, ici-colo ce mai zăreai câte o căciulă din-acelea mari din blană de vulpe, cu urechi legate deasupra capului. Turişti ca mine, probabil – mi-am spus. Eram grăbit, nu aveam prea mult timp la dispoziţie (într-o oră trebuia să fiu înapoi acasă) şi n-am intrat în celebrul magazin de şepci, pălării şi căciuli de astrahan (rămas neschimbat de pe vremea comunismului) – am preferat să colind străzile pline de istorie ale oraşului. Am fost şi pe Nevski Prospekt.

Am trecut pe lângă locuinţa lui Puşkin. Am rămas în stradă, în faţa casei şi am privit în sus către geamurile sclipitoare. După o scurtă perioadă de cumpănă, am hotărât să intru. Un astfel de obiectiv merită vizitat. Cărţi, pretutindeni numai cărţi. Toţi pereţii erau o imensă bibliotecă, vreo 4000 de volume, marii autori ai lumii, în toate limbile de largă circulaţie. Desigur, n-am avut voie să le răsfoiesc (deşi asta mi-aş fi dorit mai mult ca orice altceva): le-am privit în schimb cotoarele din pânză veche, întărită şi am ascultat atent explicaţiile într-o engleză stricată ale însoţitorului de grup. Am văzut şi masa la care scria Puşkin. I-am admirat uneltele de scris, sugativa, lampa de birou. A fost extraordinar. Am auzit încă o dată şi povestea morţii sale – plină de demnitate pentru acele vremuri: client cu vechime al cafenelei literare din colţ, Puşkin a aflat într-o seară că iubita lui soţie se vede cu altcineva; a aflat despre cine e vorba şi, furios, l-a provocat la duel; s-au dus pe o câmpie din apropierea oraşului, s-au aşezat spate în spate cu pistoalele lângă tâmple, au făcut fiecare zece paşi, s-au întors la comandă şi au tras. Puşkin a fost lovit primul. A tras şi el, însă inevitabilul deja se produsese. În pofida străduinţelor medicilor, trei zile mai târziu cel mai mare poet al Rusiei a murit.

M-am plimbat şi pe malul unui dintre cele trei mari râuri care traversează oraşul. Locul are şi el povestea lui. O poveste adevărată, desigur, avându-i ca actori principali pe Ţarul vremii (nu mai ştiu care) şi o gaşcă de revoltaţi antimonarhişti. Cunoscându-i traseul obişnuit, i-au întins o cursă. Au plasat în canalul ce traversa strada o încărcătură de dinamită şi s-au aşezat la pândă de la o fereastră zăbrelită a beciului casei din vecinătate. Norocul de moment al ţarului a fost să hotărască o altă rudă pentru plimbarea din acea zi. A ales să umble pe margine râului, pe acolo pe unde mă plimbam şi eu. Nemulţumiţi că nu le-a ieşit ambuscada, atentatorii şi-au luat dinamita şi-au purces pe urmele lui. Norocul n-a mai ţinut cu Ţarul de această dată. Caleaşca în care se afla a fost dinamitată şi, asemenea lui Puşkin, a murit şi el „în culmea gloriei”.

Următoarea escală a fost la Biblioteca Centrală. Acolo, fugind de nurii amantei, dar şi de spiritul pătrunzător al soţiei sale, se refugia frecvent tovarăşul Lenin. Ce făcea acolo? Studia din greu arta socialismului, punea la care, pas cu pas, ideologia care nu peste multă vreme a inflamat spiritele unei lumi întregi. De la balconul Bibliotecii ai parte de-o nemaipomenită privelişte asupra străzii principale, Nevski Prospekt. Plină de protipendada ţaristă la acea vreme, curând aceasta s-a umplut de muncitorii revoltaţi. Era octombrie şi era anul 1917. După aceea, Sankt Petersburgul n-a mai fost niciodată acelaşi. Şi-a schimbat chiar şi numele. I s-a spus Leningrad.

O doamnă bătrână mi-a povestit apoi despre perioada războiului, când nemţii le-au bombardat zi şi noapte frumosul oraş, distrugând mare parte din ceea ce-l făcea unic. Doamna aceea mi-a povestit că raţia zilnică a unei persoane se limita la o felie de pâine pe zi şi că, venind într-o dimineaţă de la Alimentara, a văzut într-un gang cadavrele a trei oameni morţi de foame.

Acum, când mă plimbam eu pe străzile lui, oraşul se numea iarăşi Sankt Petersburg şi peste tot am întâlnit şantiere de construcţii. Oamenii-şi revin din coşmar, încearcă să reclădească tot ce se poate. Şi chiar mai mult.

M-am întors apoi – exact după o oră – acasă. Am băut un pahar de apă şi am plecat degrabă spre Spania.

Zap!

Decât să stau cu minte(a)-n România…

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

3 comentarii »

  • Suspans de august « Aventurile Alexutzei în căutarea fericirii said:

    […] de am apucat să pun mîna pe laptop și să citesc editorialul lui Mircea (cu care sînt de acord, în asemenea măsură că aproape am renunțat de tot la tv) din numărul […]

  • bogdan said:

    bună soluție pentru evadarea temporară, Mircea. dar parcă tot aș prefera ceva mai radical 🙂

  • Ben Ami said:

    Puskin a vrut si el ceva radical 🙂

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.