În drum spre schimbare (IV)

Articol publicat in: | 08 mai 2014
Autor:

In drum spre schimbare 6Mă îndreptam spre dormitorul „părinţilor mei” pe vârful picioarelor. Nu vroiam să-i trezesc – deşi ştiam că e imposibil să fac asta atât de uşor – înainte de a intra în dormitor. Doream să-i surprind.
Cu grijă, am deschis uşa. Sforăitul omului care mă concepuse era mai puternic decât mi-l aminteam, iar al mamei era cu mult mai puternic. Preţ de câteva clipe am stat şi i-am privit, după care m-am îndreptat către mama mea.
Cu ajutorul unei funii pe care o luasem de acasă, i-am legat mâinile şi picioarele. Fiindcă nici tata, nici mama nu puteau fi deloc treziţi uşor, deţineam un avantaj. După ce am terminat cu ea, m-am îndreptat către tatăl meu. Îl lăsasem pe el la urmă, fiindcă picioarele lui erau paralizate.
Erau doi oameni care iubeau cel mai tare somnul. Chiar mai tare decât pe mine. Îi legasem cu uşurinţă.

M-am asigurat că sunt legaţi bine, după care am mers la bucătărie. Am luat toporul cu care mama tăia oasele din carne şi am umplut o găleată cu apă foarte rece.
Le-am aşezat pe toate lângă pat, după care am luat o pernă şi banda adezivă din dulap.
Am început cu tata: i-am pus o bucată mare de bandă pe gură, iar el s-a trezit, de această dată; după care i-am pus şi mamei, trezindu-se şi ea în momentul în care am atins-o pe faţă.
Am aprins becul şi, fără să încerc să nu fac zgomote, am luat găleata cu apă şi am turnat-o peste ei, trezindu-i complet.
Ochii celor doi credincioşi ai Satanei mă priviră confuzi. Amândoi încercau să ţipe, însă nu reuşeau din cauza benzii.
– Bună mamă, tată! i-am salutat eu zâmbind. Aceştia încercau să vorbească, dar nu puteau să articuleze niciun cuvânt. Ce mai faceţi? V-a fost dor de mine? Pun pariu că da; ochii lor aruncau săgeţi de foc spre mine. Am să vă dau jos benzile, ca să puteţi şi voi să vorbiţi cu mine, însă, dacă vreunul din voi începe să ţipe, o să-şi găsească sfârşitul mai repede decât am plănuit, le-am zis eu, arătându-le toporaşul şi îndrepându-mă spre ei, ca să mă ţin de cuvânt.

– Ce cauţi aici? m-a întrebat tatăl meu, după ce banda i-a eliberat gura
– Sfârşitul vostru, i-am zis eu rânjind. Cred că a venit timpul să simţiţi ce am simţit şi eu. Voi ce ziceţi?
– Să piei din faţa ochilor noştrii, femeia dracului! Dezleagă-ne acum! a zis mama către mine.
– Încă nu, iubită mamă. Mai întâi trebuie să plătiţi pentru toate clipele oribile de care am avut parte în copilărie din cauza voastră. Trebuie să-mi daţi câteva explicaţii. Scumpul meu tătic, de ce…
– Ieşi afară din casa mea! Acum! Roagă-te lui Dumnezeu să nu reuşesc să-mi desfac funia! Dacă reuşesc, toată carnea de pe oase ţi-o dau jos cu dinţii mei, îmi şopti mama, scuipând venin peste tot.
– Nu trebuie să mă rog la nimeni. Nu vei putea să desfaci afurisita aia de funie nici cu un cuţit lângă tine. Acum, spune-mi, „tată”, de ce m-ai făcut să sufăr? Nu-mi amintesc să-ţi fi greşit cu ceva.

In drum spre schimbare 3Mama se uită îngrozită la mine. Nu-i venea să creadă – ştiu asta după expresia feţei pe care o avea – cu cât calm puteam să vorbesc.
– Nu trebuie să-ţi dau ţie nicio explicaţie! Trebuia să te omor pe tine. Acum că stau să mă gândesc mai bine, câinele…
– Dacă mă omorai, tu mureai de bătrâneţe – probabil. Mai bine o făceai, pentru că acum vei muri mai repede din cauză că aşa vreau eu.
– Cum îndrăzneşti să vorbeşti aşa cu tatăl tău?
– Nu cred că poate fi numit tată, aşa cum nici tu nu poţi fi numită mamă. Spune-mi, tată, tu mi-ai omorât bunicuţa?
– Credeai că aveam să te las să fii fericită? Doream să te văd cum suferi, şi am reuşit!
După aceste cuvinte, am luat perna, am rupt o bucată mare de banda adezivă cu dinţii. Perna am aşezat-o peste faţa mamei, iar banda am lipit-o peste gura criminalului. M-am ridicat de pe pernă, am luat-o de pe faţa femeii care mi-a dat viaţă şi mi-am tras un scaun lângă pat.

Tata încerca să ţipe, însă nu reuşea, iar mama nu îndrăznea, fiindcă aveam din nou toporaşul în mână.
– Spune-mi, mamă, de ce nu m-ai iubit?
– Nu cred că vrei să ştii şi, chiar dacă ai vrea, nu am de gând să-ţi dau ţie explicaţii!
– Greşeşti, mamă dragă! Mai bine mi-ai zice. Nu mai am prea mult timp de pierdut pe aici.
– Atunci pleacă înapoi de unde ai venit!
– Nu înainte de a vă trimite în Iad.
– Nu vei îndrăzni să faci una ca asta. Suntem părinţii tăi! Nu poţi să…
– Acum sunteţi părinţii mei? Sunteţi? De ce nu aţi fost părinţii mei când am avut nevoie de voi? De ce? Ei bine, am spus eu, nelăsând-o să răspundă, acum n-am nevoie de voi! m-am întins spre banda adezivă, aplicându-i şi ei o bucată mare peste gură.
– Mamă, tată, spuneţi-vă rugăciunile. Nu mai aveţi mult de trăit. Mamă, tu nu trebuie să te grăbeşti prea tare; tată, tu da.
Am luat toporaşul ridicându-l deasupra gâtului enorm al tatălui meu. Realizând că va fi o moarte mult prea rapidă, m-am îndreptat spre bucătărie, cu gândul de a lua un cuţit.

In drum spre schimbare 2Tăiam pielea burţii gigantice a tatălui meu fără nicio dificultate. Sudoarea începea să curgă pe fruntea acestuia din cauza durerii. Încerca să ţipe, dar nu reuşea. Luasem un pumn de sare dintr-un recipient, turnându-l în deschizătura făcută cu ajutorul cuţitului.
Lacrimile îi curegau pe obraji.
– Cum e? Îţi place? Mai vrei? îl întrebam în timp ce-i făceam răni pe întregul corp, punând sare pe răni. Nu e exact ceea ce i-ai făcut tu lui Negro, dar e aproape. Mamă, tu urmezi.
Am luat toporaşul în mână, tăindu-i acesteia toate degetele de la mâini, toporaşul făcându-i răni şi pe piept. Puţină sare îi „alină” şi ei durerile.
M-am îndepărtat puţin ca să-i pot vedea mai bine pe amândoi. Le puteam simţi suferinţa, frica, durerile şi ura. Frica se putea vedea foarte bine la mama, fiindcă aceasta urinase în pat. Începusem să râd din ce în ce mai tare, în timp ce ei aproape că leşinau de durere şi chin. Nu-şi permiteau luxul de a leşina şi de-a nu simţi nimic înainte de a muri, aşa că m-am îndreptat spre partea tatălui meu, am ridicat toporul şi i-am tăiat ambele mâini, după care urmă ea, făcându-i exact acelaşi lucru. Urma din nou tata: am luat cuţitul în mână şi i-am scos un ochi. Pe acesta aveam să-l păstrez ca trofeu, împreună cu urechea dreaptă a mamei.
I-am lăsat câteva clipe să simtă durerea, după care l-am înjunghiat pe tatăl meu în inimă de câteva ori, făcând acelaşi lucru cu iubita lui soţie.

Era ora patru dimineaţa când am terminat de făcut baie. În rucsacul negru de şcoală aveam haine de schimb, pe cele pline cu sânge punându-le în el, împreună cu mănuşile chirurgicale. Va trebui să le arunc cât mai departe de acest oraş.
Înapoi la gară am mers pe jos. Trenul ajungea numai peste o oră, aşa că nu aveam cum să-l pierd.
Nu-mi păsa, de această dată, cât trebuia să aştept în gară. Eram împăcată sufleteşte acum. Tăiasem cu brutalitate rădăcinile mele. Nu-mi mai păsa ce avea să se întâmple.
Devenisem un monstru, şi ştiam asta. Mai ştiam şi că nu aveam să mă opresc aici.
Nu-mi amintesc să fi fost vreodată atât de fericită precum eram în acele clipe de neuitat.

In drum spre schimbare 4

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

  • George Sauciuc said:

    Frumoasă desfăşurare lirică. Devine interesantă şi clar te-ai ales cu un fan 🙂

  • Szécsi Sanda (author) said:

    Mulțumesc frumos! 🙂

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.