În drum spre schimbare (V)

Articol publicat in:Proza | 05 iunie 2014
Autor:

Înapoi acasă… mă simţeam bine. Terra era acum o planetă cu doi criminali în minus.
Acum, dacă poliţia nu-mi va lua nici de această dată urma, chiar eram o profesionistă. Mă surprindeam pe zi ce trecea tot mai tare. Nu credeam că sunt capabilă să duc o viaţă dublă. Nu credeam până în acele momente.
Era luni. Prima zi cu sufletul împăcat luase început, la fel şi serviciul. Întârziasem deja de aproape zece minute. Nu-mi puteam permite să întârzii şi mai mult. Îmi luasem grăbită cheile de la maşină, ieşind la fel de grăbită din garsonieră.

badboss– Unde te crezi, păpuşă? mă întrebase şeful meu când ajunsesem la birou. O dată să mai întârzii şi eşti concediată! Înţeles?
– Da, domnule! i-am răspuns acestuia.
Nu-l puteam suporta pe acest om, dar nici nu puteam să fac nimic altceva decât să-i ascult „ordinele”.
Încă o zi, încă una şi încă una… şi tot aşa, îi voi face pe plac acestui om. Viaţa era dureros de nedreaptă.

Aproape nouă seara când ajunsesem acasă. Eram lihnită. Nu mâncasem nimic în timpul serviciului. Frigiderul era gol, aşa cum se obişnuise de când aveam o viaţă dublă.
Nu-mi mai aminteam când mâncasem ultima dată acasă, aşa că-mi luasem puţinii cartofi pe care-i aveam. Îi curăţasem rapid, însă îmi era foarte greu să aştept să se prăjească, stomacul cerându-mi încontinuu mâncare.
Aproape o jumătate de oră mai târziu eram aşezată la masă, gândurile ţinându-mi companie.
Punând ketchup din abundenţă peste cartofi, nu reuşeam să nu mă gândesc la sângele care ţâşnise din corpurile părinţilor mei.
– Oare mă vor chema la înmormântare? mă întrebasem cu voce tare, sperând ca cineva să alunge singurătatea care se simţea pretutindeni răspunzându-mi la acea simplă întrebare. Desigur că nu; toţi ştiau că nu mă înţelegeam cu acei doi monştri, îmi răspunsesem după o scurtă pauză.
Nu aveam cum să fiu suspectată de poliţie, deoarece nici măcar biletul trenului nu-l cumpărasem cu adevăratul meu nume. Cu siguranţă că nu aveam să fiu principalul suspect al poliţiei.

ketchup-blood

Nimeni nu ştia că eu şi el nu ne mai întâlneam, aşa că dacă totuşi eram suspectată, puteam să-l folosesc ca alibi. Ba nu, nu puteam. Îl vor întreba şi pe el, iar el va răspunde că nu ne-am mai întâlnit de ceva vreme.
– Voi spune numai şi numai „adevărul”: am fost acasă, dormind buştean, fiindcă a doua zi trebuia să merg la servici.
Terminând de mâncat, spălasem farfuriile din chiuvetă, după care mă îndreptasem spre baie. „Am să fac una din acele băi care îmi spală păcatele”… După ce am lăsat apa să ţâşnească din cele două mici robinete, mersesem în dormitor să-mi iau hainele de schimb. „Suntem părinţii tăi”, îmi amintisem cuvintele mamei înainte de a o supune şi pe ea la chin.

Soarele strălucea puternic în timp ce înaintam pe plajă. Iar râdeam. El, la rându-i, râdea. Clipisem şi totul se întunecă… monstrul beat rânjea, arătându-şi goliciunile gurii. Se îndrepta spre noi, legănându-se, căzând şi ridicându-se. Eu şi monstrul, el părăsindu-mă din nou, lăsându-mă singură, neajutorată. Aerul încetă să mai intre în plămânii mei. Ceva greu îmi apăsa pieptul… simţeam cum mâinile jegoase pipăiau tot ce prindeau în calea lor… simţeam mirosul îngrozitor al acestei bestii.
Un fel de sonerie se auzea în depărtare, zgomotul făcut de aceasta apropiindu-se din ce în ce mai tare. Aerul întră în plămânii mei cu rapiditate. Tot acest chin îndurat făcuse parte dintr-un coşmar… unul al naibii de real. Pielea îmi era lipicioasă şi umedă din cauza sudorii care se scurgea de pe frunte pe tot corpul. Sosise şi momentul ridicării din pat şi începutul pregătirilor pentru o nouă zi de muncă.

Aceleaşi lucruri le făcam în fiecare zi, iar eu nu mai puteam suporta asta. Trebuia să-mi fac planurile următoarei mele răzbunari. Nu-i va veni să creadă că sunt în stare să fac asemenea lucruri.
Aşteptam să vină ziua de duminică, deoarece aceea era ziua aleasă de mine pentru posibila ultimă întâlnire. Încă nu reuşisem să mă decid ce aveam să-i fac; vroiam, cu disperare, să-l fac şi pe el să sufere precum suferisem eu după pierderea solidarităţii lui. Nu vroiam „să-i scot duhul”, fiindcă aveam nevoie de el. Aveam nevoie, mai bine spus, de cineva.

tied to the chairTot restul săptămânii decurse „normal”, clipa răzbunării sosind mai repede decât m-am aşteptat. Faimosul meu rucsac negru conţinea, şi de această dată, hainele de schimb, mănuşile albe de chirurg, şi toate celelalte necesare. Era noapte când ajunsesem la garsoniera lui; asta şi urmărisem, de altfel.
Înainte de a se trezi, reuşisem să-l leg. În momentul în care îşi deschise ochii, îi aplicasem banda adezivă peste gură. Era mult mai puternic decât părinţii mei, dar mă descurcam…
Făcuse ochii mari când mă văzuse. Înfăţişarea îmi era aceeaşi, însă nu şi personalitatea. Eram o criminală, făcându-l să-şi dea seama cât de tare putuse să greşească când mă părăsise.
– Bună seara, dragule! îi spusesem acestuia siropos. Cum te simţi? După o scurtă pauză, am continuat: dacă vrei să-ţi dau jos banda, va trebui să-mi promiţi că nu vei scoate niciun sunet, decât atunci când îţi voi da eu permisiunea.
Acesta încuviinţă printr-o scurtă mişcare a capului.
– Bun, am zis eu, înlăturându-i banda. Acum, spune-mi de ce m-ai părăsit, lăsându-mă singură pe plajă?
– M-am speriat foarte tare când am realizat ce făcusem. Dacă poliţia află că şi eu… începuse acesta cu un glas ameninţător.
– Nu cred că ai posibilitatea de a mă ameninţa. Poliţia nu va afla că noi l-am omorât, deoarece am făcut o treabă bună cu mormanul de carne şi oase.
– Da? Mă bucur că ai reuşit să te descurci şi singură. În glasul lui se putea simţi cu uşurinţă ironia.
– Şi eu mă bucur. Spune-mi, cum te simţi după cele întâmplate?
– Ca un criminal, cum altfel? Tu cum te simţi? Bănuiesc că bine, având în vedere faptul că ai venit şi pe la mine.
– Greşeşti. Mă simt foarte bine. Nicioadată nu m-am simţit mai bine ca acum. Dar eşti un mare laş, i-am zis după o scurtă pauză. Nu înţeleg cum ai putu să-mi faci una ca asta! Nu te credeam în stare de aşa ceva.
– Iubito, crede-mă că îmi pare extrem de rău că te-am părăsit. Înţelege, te rog, că m-am speriat foarte tare.
– Şi eu eram speriată, dar tot am reuşit să fac o treabă bună. În plus, dacă tot spui că-ţi părea atât de rău că m-ai părăsit, trebuia să mă suni, sau să mă cauţi! Vei avea de suferit pentru această greşeală.
– Nu-mi vei face nimic! Nu eşti în stare să faci vreu rău cuiva, chiar dacă l-ai omorât pe acel jegos.
– Iar greşeşti, i-am zis cu o prefăcută părere de rău. Cum am reuşit să-mi omor proprii părinţi, fii sigur că nu-mi va fi greu să te omor şi pe tine.
– Cum ai putut să faci una ca asta? Ştiu că ai suferit foarte mult din cauza lor, dar, totuşi, erau părinţii tăi.
– Mda, erau, dar nici eu, nici ei nu simţeau asta. După câteva secunde de tăcere, am continuat: în plus, îmi cam place ceea ce fac.
– Nu-mi vei face nimic! spuse din nou acesta, însă, de acestă dată cu o voce în care teama ieşea foarte tare în evidenţă. Nu eşti tu! Ce s-a întâmplat cu timiditatea şi toate celelalte?
– Au dispărut odată cu tine, i-am răspuns în timp ce-i puneam banda adezivă peste gură. Încă nu m-am hotărât cum voi scăpa de tine, însă pregăteşte-te să adormi. Am luat din rucsac una dintre seringi şi i-am înfipt-o în artera de la gât. După câteva momente, sunetele guturale încetară, iar el a căzut într-un somn profund.

Cu greu îl dusesem până la maşină, cu şi mai mult greu până sus în garsonieră. Îl legasem de mâini şi de picioare, acesta neputând să scape, chiar dacă ar fi fost treaz. Nu avea cine să-l găsească în locuinţa mea, deoarece nu primeam niciodată musafiri. Era simplu.
Dormise mai mult decât mă aşteptasem. Trecuse aproape o zi de când îl ţineam legat de un scaun. Abia după aproximativ o zi şi jumătate se trezi. Banda adezivă încă îi acoperea buzele.
– Dezleagă-mă şi lasă-mă în pace! strigau ochii lui când îi întâlneau pe ai mei.
– Ai amorţit? l-am întrebat şoptind. Îşi scutură capul în semn de aprobare. Nu sunt sigură că vreau să te dezleg de scaun, i-am răspuns. Merg să fac un duş rapid şi vin la tine… nu-ţi face griji, iubitule, nu trebuie să aştepţi foarte multă vreme.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.