Adrian Onciu: „Şansele literaturii româneşti de suspans să răzbească pe piaţa mondială a cărţii s-ar putea să fie mai mari decât şansele aşa-zisei literaturi româneşti «serioase»”

Articol publicat in:Interviuri | Aparut in:Nr. 27 ( august, 2012 )
Autor:

Mircea PRICĂJAN în dialog cu Adrian ONCIU

Adrian Onciu este autorul thrillerelor Cercul Kagan, Afacerea Alzira şi, cel mai recent, Templul Negru. De profesie jurnalist, timpul scrisului de creaţie şi-l împarte între scenarii de televiziune şi romane. Debutul său a fost întâmpinat cu entuziasm deopotrivă de cititori şi de critici, fiind comparat cu titani ai genului precum John LeCarre. Voce distinctă în peisajul destul de sărac al literaturii româneşti de suspans, Adrian Onciu se remarcă prin poveştile sale expert puse pe hârtie, cu intrigi ambiţioase, complexe, perfect înscrise în curentul actual al literaturii de suspans.

 *

 Micea PRICĂJAN: Cum aţi ajuns să scrieţi literatură de suspans?

Adrian ONCIU: În 2006, când am schiţat intriga primului meu roman, Cercul Kagan, scriam texte de satiră politică pentru o publicaţie săptămânală. Şi citeam cărţi de suspans traduse din engleză. Probabil puţină lume conştientiza în 2006 faptul că în librării nu existau autori români de thriller&mistery. Şi atunci mi-am zis, de ce să nu încerc? Am pariat cu mine însumi că aş putea să scriu romane de suspans la nivelul scriitorilor americani consacraţi. Iar cu Cercul Kagan se pare că am câştigat pariul.

M.P.: Ce autori români v-au format cel mai puternic imaginaţia?

A.O.: Nu ştiu dacă autorii români sau străini mi-au format imaginaţia. Cu siguranţă, mi-au stimulat-o. Cred că imaginaţia e o chestie pe care o ai sau nu o ai. Pur şi simplu. Dintre autorii români de policier, i-aş aminti cu plăcere pe George Arion, Rodica Ojog-Braşoveanu, Haralamb Zincă şi Constantin Chiriţă.

M.P.: Care sunt şansele literaturii româneşti de suspans să răzbească simţitor pe piaţa mondială a cărţii?

A.O.: Haideţi mai întâi să vedem ce înseamnă a „răzbi simţitor” pe piaţa mondială. Putem spune că aşa-zisa literatura „serioasă” a răzbit simţitor? Nu cred. Au apărut în ultimii ani scriitori talentaţi, tineri în general, iar cărţile lor au fost traduse în mai multe limbi, cu sau fără ajutorul ICR. Este un pas important, fără îndoială. Dar nu suficient. Cărţile autorilor români trebuie să devină fenomene de masă, să fie vândute în milioane de exemplare, pentru a putea vorbi de un adevărat succes. Altfel, rămânem cel mult la nivelul cinematografiei de artă. Filmele romaneşti fac ravagii la diverse festivaluri, însă din păcate nu prea adună spectatori în sală. Până la urmă, scriem cărţi şi facem filme pentru juriile de specialitate, pentru concursuri sau pentru publicul larg? Veţi spune, şi una, şi alta. Din punctul meu de vedere, cel care contează este publicul. Dacă mesajul tău ca scriitor, sau ca producător de film, nu ajunge în cât mai multe case, scopul nu a fost atins. Rămâi scriitor sau producător „pentru cunoscători”, pentru un public de artă, prea puţin numeros din păcate. Revenind la întrebare, şansele literaturii româneşti de suspans să răzbească pe piaţa mondială a cărţii s-ar putea să fie mai mari decât şansele aşa-zisei literaturi romaneşti „serioase”. Deşi delimitarea intre genuri quality şi genuri de mâna a doua mi se pare forţată. Cred că există doar literatura de calitate şi atât, indiferent că-i vorba de suspans, SF, dramă, poezie sau orice alt gen vreţi. Vă pot da zeci de exemple de literatură „serioasă” inferioară celor mai slabe romane poliţiste.

M.P.: Credeţi că este important pentru succesul unui roman, în ţară şi/sau străinătate, ca acţiunea, decorul, intriga să prezinte elemente recognoscibile marii majorităţi a cititorilor planetei? Astfel, consideraţi că ar fi de preferat ca povestea să se desfăşoare, de pildă, la New York şi nu la Braşov sau Iaşi?

A.O.: Acţiunea trilogiei Millenium, de Stieg Larsson, se desfăşoară în mare parte în Suedia, în locuri puţin cunoscute marelui public. Cu toate astea, romanele lui Larsson au avut un succes enorm. Aşadar, nu putem vorbi de o regulă. Dacă intriga, personajele şi scriitura sunt OK, cred că romanul ar putea avea succes în pofida faptului că povestea se întâmplă undeva la primăria din Coarnele Caprei, judeţul Iaşi. Scuze dacă am exagerat puţin…

M.P.: Cum vă alegeţi subiectele pe care să le dezvoltaţi într-un roman?

A.O.: Romanele mele, în special primele două, s-ar încadra în genul thriller politic. Pentru subiectele care fac parte din intrigă m-am inspirat din mass-media, unde analizele de politică globală ocupă un loc important. A contat aici, presupun, şi formaţia mea de jurnalist.

M.P.: Care sunt primii dvs. cititori/critici?

A.O.: Soţia este primul meu cititor şi critic în acelaşi timp. Unul foarte exigent, deşi mi-a mărturisit, mai în glumă, mai în serios, că citeşte thrillere doar de când am început eu să scriu thrillere. Apoi urmează o mână de prieteni, înainte că manuscrisul să ajungă la editură.

M.P.: De câte ori rescrieţi o carte până să fiţi mulţumit de rezultat?

A.O.: O citesc de câteva ori după ce termin prima versiune şi o modific acolo unde cred că se impune.

M.P.: O lege a marketingului literar american cere ca atenţia publicului să fie reţinută măcar printr-un eveniment inedit din viaţa autorului. Ce astfel de eveniment aţi putea populariza dvs. pentru ca un cititor, atunci când aude de Adrian Onciu, să îşi spună imediat: „Aaa, el este cel care…?”

A.O.: … a scris „primul thriller românesc care să-şi merite pe deplin numele şi care poate sta fără complexe în preajma marilor maeştri ai genului”. E părerea publicistului şi scriitorului Liviu Antonesei despre Cercul Kagan, romanul meu de debut.

M.P.: Aveţi anumite tabieturi când scrieţi? Preferaţi un anumit loc, scrieţi doar dimineaţa, folosiţi doar un anumit pix/creion/laptop etc.?

A.O.: Când scriu, nu fumez, nu beau cafea, nici măcar whisky. Uneori, mănânc ciocolată elveţiană Lindt. Scriu la laptopul meu ThinkPad, în special dimineaţa.

M.P.: Obişnuiţi să umblaţi cu un carneţel la dvs. în care să notaţi diverse idei, detalii de acţiune sau decor, elemente de intrigă?

A.O.: În urmă cu vreo doi ani mi-am cumpărat un astfel de carneţel. Citisem undeva că ar fi util să-l am în permanenţă la mine. Tot ceea ce mi-am notat de atunci a fost numărul de telefon mobil al unei femei de la care mai cumpăr lapte, când merg la piaţă.

M.P.: Cât de mult îl ajută şi cât de mult îl încurcă formaţia de jurnalist pe scriitorul Adrian Onciu?

A.O.: Formaţia de jurnalist mai mult mă ajută. Mă ajută să fiu concis, limpede în exprimare, să-mi argumentez ideile pe bază de „probe”, la fel ca în orice investigaţie de presă. Uneori mă şi încurcă, atunci când tind să fiu prea concis, să expediez ideile mai repede decât s-ar cuveni. Încerc să conştientizez asta şi să menţin un echilibru.

M.P.: De unde fascinaţia pentru societăţile secrete?

A.O.: Nu sunt mason, dacă asta aţi vrut să mă întrebaţi. Nu că ar fi un lucru rău… Fascinaţia cred că vine parţial din zodie. Sunt născut pe 29 octombrie, în zodia Scorpionului. Întrebaţi-o pe Neti Sandu, de la Pro TV, şi o să vă confirme că Scorpionii sunt fascinaţi de societăţile secrete, de misticism, de chestiuni oculte.

M.P.: Care ar fi secretul unui roman de suspans reuşit, ştiut fiind faptul că, în ultima vreme, pe piaţă au apărut multe romane care pornesc de la premisa teoriei conspiraţiei?

A.O.: Sigur că da, exista un public destul de numeros care agreează romanele de suspans bazate pe teorii ale conspiraţiei. Dar e total insuficient să abordezi o astfel de intrigă pentru că romanul să fie din start unul reuşit. Stephen King şi-a dezvăluit secretele scrisului în cartea Misterul regelui. Peste 20 de ani, s-ar putea să vă pot dezvălui şi eu care este secretul unui roman de suspans reuşit. Până atunci, sper să mai scriu vreo 10-15 romane.

M.P.: Scriind Templul Negru, care vi s-a părut a fi partea cel mai greu de aşternut pe hârtie?

A.O.: Partea a doua, ca să vă răspund cu o mică glumă.

M.P.: Unui cititor care acum, cu ocazia acestui interviu, ia prima dată contact cu numele dvs. ce i-aţi spune despre Templul Negru ca să-l convingeţi să îl citească?

A.O.: I-aş spune că, din punctul meu de vedere, lumea se împarte în două: cei care au citit romanul Templul Negru şi cei care încă nu l-au citit.

M.P.: Prozatorul şi criticul ieşean Liviu Antonesei v-a asemuit cu faimosul John Le Carre. Dvs. cu ce alt scriitor celebru simţiţi că aveţi o anumită afinitate?

A.O.: Nu ştiu… Poate cu Jeffrey Archer.

M.P.: Unde se situează – tematic, stilistic etc. – Templul Negru în succesiunea celorlalte două romane ale dvs., Cercul Kagan şi Afacerea Alzira?

A.O.: Cele trei romane abordează trei teme total diferite. Aş putea spune că între primul şi ultimul există un oarecare punct comun, legat de Noua Ordine Mondială.

M.P.: La care dintre cele trei romane pe care le-aţi scris până acum ţineţi cel mai mult? Care vă este mai aproape de suflet?

A.O.: E destul de dificil să faci o clasificare luând în calcul doar trei romane. Inevitabil, cea mai puţin reuşită tot va lua „medalia” de bronz, nu? Fiecare are ceva deosebit, e greu să compari o cursă de 400 de metri garduri cu un meci de fotbal sau un maraton. Sunt poveşti distincte, cu personaje diferite. Ar fi neproductiv să-i influenţez pe cititori în vreun fel, s-ar putea să avem păreri diametral opuse. Îi las pe ei şi, eventual, pe critici, să stabilească ierarhii.

M.P.: Care este elementul de noutate pe care îl aduce Templul Negru în categoria romanelor cu societăţi secrete?

A.O.: Dacă v-aş dezvălui elementul de noutate, aş văduvi cititorii de plăcerea de a-l descoperi singuri. Până la urmă, este o carte de suspans. Să-i lăsăm pe cititori să afle. Chiar merită!

M.P.: Ce sfat i-aţi da unui aspirant la statutul de scriitorul de romane cu suspans?

A.O.: Să citească foarte multe romane de gen şi nu numai. Şi să scrie măcar o pagină pe zi.

M.P.: Cum consideraţi că se prezintă în acest moment oferta autohtonă de romane thriller? Ce autori români citiţi cu plăcere?

A.O.: Autorii romani de thriller sunt la începuturi, ca şi mine, de altfel. Încă tatonează terenul, în căutarea unui stil propriu şi, de ce nu, a unei reţete de succes. Problema e că nu-i deloc uşor să concurezi pe rafturile librăriilor cu nişte „monştri sacri” traduşi în zeci de limbi şi vânduţi în milioane de exemplare.
Dintre scriitorii romani, i-aş aminti aici pe George Arion, preşedintele nou-înfiinţatei Romanian Crime Writers Club, Eugen Ovidiu Chirovici, Stelian Ţurlea, Bogdan Hrib.

M.P.: Fără îndoială, experienţa dvs. de scenarist vă ajută mult în ticluirea intrigii unui roman. Cât de amănunţită este schiţa după care vă scrieţi proza? Cât de bine trebuie să vă cunoaşteţi personajele până să simţiţi că puteţi scrie despre ele „în cunoştinţă de cauză”?

A.O.: Schiţa pe baza căreia îmi scriu romanul – de fapt, intriga – constă într-un fişier Word de 10-20 de pagini. În afară de intrigă, am un alt fişier cu câteva pagini despre personaje. Ideal ar fi să cunosc personajele foarte bine încă din etapa de pregătire a romanului. În practică însă, ele evoluează pe diverse planuri pe măsură ce scriu şi, uneori, capătă valenţe cu totul noi faţă de cele imaginate în prima instanţă.

M.P.: Care este cartea care v-a convins că genul literar care vi se potriveşte este thrillerul?

A.O.: E o întrebare surprinzătoare. Mă gândesc că ar putea fi Codul lui Da Vinci, publicat în România în 2004, cu doi ani înainte de a începe să scriu Cercul Kagan.

M.P.: Ce ne puteţi spune despre viitorul dvs. roman? În ce fază se află proiectul?

A.O.: Ultimul meu roman, Templul Negru, este foarte proaspăt. A fost lansat la Bookfest 2012. Înainte de a mă gândi la un alt proiect, vreau ca lucrurile să se aşeze puţin, să trag unele concluzii în legătură cu ceea ce am scris până acum şi să iau cea mai bună decizie atât pentru mine, dar în special pentru cititori. Poate că viitorul roman va fi cu totul diferit faţă de primele trei, poate va fi o continuare a Templului Negru, sau poate nu va fi deloc. Vreau să vă ţin puţin în suspans…

M.P.: Vă mulţumesc pentru că aţi acordat acest interviu revistei Suspans şi vă doresc cititori cât mai mulţi!

*

Interviu realizat în luna iulie 2012 prin e-mail
Citiţi în acest număr o cronică la Templul Negru de Adrian Onciu
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • Denis said:

    Are mare dreptate domnul Onciu (unul dintre putinii scriitori romani pe care ii citesc cu placere) cand spune ca sansele literaturii de suspans de a razbi pe piata literara mondiala s-ar putea sa fie mai mari decat cele ale literaturii serioase. In ultima vreme, interesul pentru literatura de suspans este in crestere, atat in Romania, cat si peste hotare. E nevoie insa in Romania de un marketing literar eficient, profesionist si obiectiv pentru a vedea cel putin doi-trei scriitori de suspans cu tiraje de zeci de mii de exemplare peste hotare, si nu cu tiraje de doua-trei mii pe la cine stie ce edituri universitare…

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.