Doina Ruşti: „Ficţiunea este o versiune a lumii în care trăim”

Articol publicat in:Interviuri | Aparut in:Nr. 17 ( octombrie, 2011 )
Autor:

Mircea PRICĂJAN în dialog cu Doina RUŞTI

Doina Ruşti este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane. Romanul Fantoma din moara (2008) a fost nominalizat la patru premii importante şi distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele Omuletul roşu (2004), Zogru (2006), Lizoanca la 11 ani (2009), precum şi un puzzle narativ — Cămasa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (2010). Unele dintre scrierile sale au fost traduse sau sînt în curs de traducere în bulgară, franceză, spaniolă, italiană şi maghiară.
Printre distincţiile care i s-au acordat se numară şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2006), Premiul revistei Convorbiri literare (2006), Medalia de Aur a Schitului Darvari pentru merite literare (2008).
Cel mai recent roman al său este Patru bărbaţi plus Aurelius.

Mircea PRICĂJAN: Cât de important este misterul în construirea intrigii unui roman?

Doina RUŞTI: Intriga se întemeiază pe un mister. Nici nu se poate pune problema să anunţi un conflict lipsit de acea zonă în care s-ar putea întâmpla ceva.  Un bărbat  priveşte cerul. De ce m-ar interesa? Dar dacă buzunarul lui se umflă intermitent, răbufnind într-o trâmbă de fum, ca şi cum cineva ar fuma o pipă îndopată cu tutun olandez… ei da, atunci s-ar putea să mai casc gura pe-acolo.

M.P.: Când scrii, cauţi efectul, anticipi reacţia cititorului?

D.R.: O, nu. Orice gând aruncat în afara scriiturii ucide povestea. Nu se poate să fii şi înăuntru, şi afară.

M.P.: Pentru tine, fantasticul e doar un mijloc de mai uşoară transmitere a unor idei sau îl cultivi ca subspecie literară aparte?

D.R.: Nu-mi pun problema registrului narativ. O poveste vine întotdeauna dintr-o experienţă trăită. Pe când scriam Zogru, atenţia mi-a fost atrasă de o pungă de hârtie. Scriam de zor, eram deja în atmosfera romanului, însă lângă biroul meu alunecase o pungă de hârtie maronie. Era mototolită pe jumătate şi, pe măsură ce trecea timpul, a devenit aproape ameninţătoare. Cu toate că nu priveam spre ea, mă ardea dintr-o parte, căci era căzută lângă piciorul scaunului. Încercam s-o uit, însă deja sufla în urechea mea ca un plămân bătrân. Ştiam că este o pungă folosită, dar asta nu avea nicio importanţă. În urechea mea de-atunci se auzea hârâitul unei guri mâhnite, pe care aş fi împuşcat-o fără regrete.  Devenise o faţă insuportabilă, un morgon, un ochi răuvoitor care în scurtă vreme a umplut şi paginile cărţii la care scriam de zor.

Ficţiunea este o versiune a lumii în care trăim.

M.P.: Crezi că atmosfera contribuie la înţelegerea unor secvenţe de intrigă sau este suficientă prezenţa şi interacţiunea personajelor?

D.R.: Atmosfera este importantă pentru crearea relaţiilor cu personajul. Dar, în cazul meu, ea se modelează pe cerinţele lui. Uneori scriu intriga doar din secvenţe narative, ca în Zogru, ca în Fantoma din moară. Alteori notez doar ceea ce se întâmplă. În cazul acesta intriga este susţinută şi de atmosferă. Dar simpla narare a unui conflict, fără localizare,  se spulberă repede.

M.P.: Eşti un scriitor din categoria celor care pornesc de la ipoteza „ce-ar fi dacă…?” sau proiectele tale literare se nasc din alte curiozităţi?

D.R.: Nu-mi pun probleme de-astea. Mi se întâmplă chestii care mă afectează si pe care le desfăşor ca să le înţeleg/accept şi mai ales ca să trăiesc acea clipă splendidă, în care conflictul se rezolvă numai pentru mine. Iar când mă refer la deznodământ nu vorbesc despre un final închis, fireşte. Pentru mine, punctul terminus al unei povestiri este cel în care eu cedez, mă îndepărtez atât de mult de emoţia iniţială, încât nu mai sunt în stare să scriu niciun cuvânt. Când mi-ai cerut o povestire pentru revista Suspans, mă aflam în plină agitaţie. În Piaţa Gemeni există un mic magazin de brânzeturi ţinut de nişte machedoni, care mai au şi alte tarabe prin jur. În colţul ăla mişună cam aceiaşi oameni pe care eu îi recunosc imediat de la mare distanţă. Au aceleaşi atitudini, aceleaşi feţe, aceeaşi culoare de ochi. În magazinul ăla este singurul loc din zonă de unde pot să cumpăr brânză proaspătă, conservată cu seminţe de chimen, urdă, telemea dobrogeană şi alte bunătăţi care îmi menţin calitatea vieţii. În ziua aia mi-am dat seama că machedonii din Piaţa Gemeni au aceeaşi fizionomie numai pentru mine. Mai exact, ei s-au omogenizat pentru mine sub impulsul celor mai terestre dorinţe. Dependentă de brânzeturile lor, sunt în stare să detectez de la distanţă orice fiinţă care are legătură cu ele.  Mai mult, sunt un fel de sclava Isaura a micului magazin. Sunt atât de legată de el, încât toate persoanele aflate în preajmă au luat în mintea mea aceeaşi înfăţişare, s-au transformat în grup compact şi aproape intangibil. Şi meditând asupra acestei situaţii, mi-am dat seama că toate grupurile închise şi devenite fulgerător falangă macedoneană îşi extrag forţa din câte o patimă a unui nenorocit ca mine, care vede doar grupul intangibil fără să observe că el însuşi este dumnezeul lui. Iar ignoranţa de acest gen costă. Şi pentru că nu mă puteam hotărî asupra preţului pe care îl are o astfel de slăbiciune, am scris pentru tine „Secretul caselor mari”, ca să mă înţeleg pe mine.  Bineînţeles, nu este obligatoriu şi poate nici recomandabil să mă crezi.

M.P.: Care este sentimentul care ti-ar plăcea cel mai mult să îl încerce pe un cititor al cărţilor tale?

D.R.: Să se elibereze de teroare.

M.P.: Care crezi că este atributul cu care literatura ar putea atrage de partea ei mai mulţi tineri?

D.R.: Cititorii de ficţiune au fost întotdeauna puţini şi aleşi.

Dar ca înlesniri… scrisul virtual, de exemplu. Am citit Străinul tău pe net… Dacă nu postai povestirea, n-as fi ştiut că scrii mişto. Aş fi rămas la faza când voiai să urci în tren, plin de revolte sociale, fără să ştiu nimic despre apele linişte. Relaţia ta cu bătrânul scriitor: stăpânire de sine.

M.P.: Mulţumesc pentru generozitatea de-a-mi acorda acest scurt interviu. Sper ca tot mai mulţi dintre cititorii revistei Suspans să descopere scrierile tale, dacă n-au făcut-o până acum.

Interviu realizat în luna octombrie 2011

–-

Referinţe:

  1. În numărul 6 al revistei noastre, Michael Haulică a scris despre romanul Zogru al Doinei Ruşti un text intitulat „… şi i-a spus ce i-o fi spus”;
  2. În numărul prezent al revistei puteţi citi un text semnat de Dan Boeriu, „Fantoma trecutului”, despre romanul Fantoma din moară al Doinei Ruşti;
  3. Tot în acest număr puteţi citi povestirea Secretul caselor mari, scrisă de Doina Ruşti special pentru cititorii noştri.
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.