Groaza e pretutindeni – Mihai Adăscăliţei în dialog cu Gary McMahon

Articol publicat in:Interviuri | Aparut in:Nr. 1 ( iunie, 2010 )
Autor:

Gary McMahon s-a născut în Marea Britanie. Este autorul a numeroase povestiri publicate în reviste de prestigiu şi strânse, ulterior, în colecţii precum „Dirty Prayers” şi „How to Make Monsters”. A editat, de asemenea, antologiile „Brutal Spirits” şi „We Fade to Grey”. În anul 2008, a publicat romanul „Rain Dogs”. Anul acesta va vedea lumina tiparului cel de-al doilea roman, „Pretty Little Dead Things”, iar anul viitor este anunţată apariţia celui de-al treilea, „Dead Bad Things: A Thomas Usher Novel”. Anul trecut, Gary McMahon a fost nominalizat la British Fantasy Awards, la patru categorii: „Rain Dogs” (Cel mai bun roman), „How to Make Monsters” (Cea mai bună colecţie), „We Fade to Grey” (Cea mai bună antologie) şi „Heads”, din „We Fade the Grey” (Cea mai bună nuvelă). Prin amploarea proiectelor sale şi originalitatea discursului literar, Gary McMahon se arată a fi unul dintre cei mai promiţători autori ai noului val.

Mihai Adăscăliţei: Mulţumesc, Gary, că ai acceptat acest interviu. Ce te-a făcut să te apuci de scris? Şi de ce ai ales genul horror?

Gary McMahon: Din câte-mi amintesc, am scris întotdeauna – chiar şi în copilărie făceam notaţii disparate pe orice bucată de hârtie. Pentru mine, conform logicii mele stranii, nimic nu e real decât dacă e pus pe hârtie – ceea ce înseamnă că sunt un fanatic al făcutului de liste. Doamne, cât iubesc listele: în jurul meu e plin de bileţele galbene Post-it. Nu m-am apucat cu adevărat de scris lucruri cu cap şi coade decât pe la 12 sau 13 ani, iar povestirile rezultate erau fără greş sumbre.

Cât despre a doua parte a întrebării, toată lumea vrea să ştie asta şi sigurul răspuns pe care îl pot da este că nu sunt în stare să scriu altceva. Groaza e pretutindeni – uită-te doar în ziare şi la ştirile de la TV. Lumea e plină de groază; oamenii în sine sunt purtători ai groazei… şi eu scriu despre oameni. Scriu despre lumea în care trăiesc.

M.A.: Tu spui: „Întotdeauna am fost de părere că literatura horror are potenţialul de-a fi cel mai serios gen de literatură…”. Crezi că acest gen de literatură e subapreciat? Ce se poate obţine prin literatura horror?

G.M.: Categoric, cred că literatura horror e subapreciată de cei care gustă literatura mainstream şi mai cred că o mare parte a cititorilor de literatură de gen subapreciază potenţialul literaturii horror cerând cu obstinaţie artificii stilistice deja fumate. Gama de metafore şi imagini reprezentative aflate la îndemâna scriitorilor de horror face ca acest gen să fie ideal pentru explorarea… ei bine, pentru explorarea hidoşeniei vieţii. Acele lucruri atât de teribile, încât nu pot fi abordate decât în termenii tehnicilor de care face uz ficţiunea straniului: adevărul din spatele minciunilor. Mi-a luat mult timp să accept faptul că adevărata originalitate trece neobservată, în vreme ce mediocritatea ţine prima pagină. Dar asta e viaţa. Esenţial e să nu te dai bătut, să continui să sapi şi, până la urmă, cu puţin noroc, s-ar putea să dezgropi ceva de valoare.

M.A.: Care sunt scriitorii care te-au influenţat ca autor? Există vreo carte care te-a făcut să-ţi spui: „aşa ar trebui să scriu şi eu”?

G.M.: Scriitorii care m-au inspirat sunt dintre cei mai diverşi (dintre care destui nu pot fi încadraţi într-un gen anume): Ramsey Campbell, Dennis Etchison, Charles Bukowski, Robert Aickman, Harlan Ellison, William Burroughs, John Steinbeck, George Orwell, Jim Thompson, Joel Lane, piesele lui Shane Meadows şi, de dată mai recentă, romanele lui Cormac McCarthy şi David Peace. Un roman care mi-a modificat percepţia asupra ficţiunii şi m-a făcut să-mi spun „mi-aş dori să scriu aşa” a fost „Jesus’ Son” de Denis Johnson. Obişnuiam să duc peste tot un exemplar al acestei cărţi cu mine, o purtam în buzunarul de la spate şi citeam pasaje oricând prindeam un moment liber. Economia limbajului, forţa introspectivă, poezia tristeţii, frumuseţea, suferinţa existenţei umane: toate se găsesc acolo, în paginile acelea.

M.A.: Majoritatea scrierilor tale se încadrează, până acum, în genul scrut. De ce te-ai concentrat asupra acestei forme literare? Te consideri nepregătit pentru a scrie pe spaţii ample?

G.M.: Păi, am scris deja două romane şi al treilea e aproape gata, astfel încât cred că am accedat deja oficial la statutul de autor de roman. Întotdeauna mi s-a părut că e uşor să scrii proză scurtă şi incredibil de greu să scrii roman. Nu sunt sigur de ce, dar simpla lungime a unui roman mă speria de moarte – cum aş putea susţine pasiunea, furia, vocea operei cale de atâtea pagini? Cred că acum m-am dezbărat de această temere şi că am învăţat să las pur şi simplu romanul să prindă viaţă pe măsură ce-l scriu. Şi să-mi pun apoi toate speranţele în procesul rescrierii lui.

M.A.: Dintre toate povestirile tale, care te mulţumeşte cel mai mult? Consideri că vreuna dintre scrierile tale e mai puţin împlinită decât celelalte?

G.M.: Urmează să-mi apară o povestire într-o antologie numită „Strange Tales III”, publicată de Tartarus Press, şi cred că aceea e cea mai bună pe care am scris-o până acum. Se numeşte „The Good Light People” şi rezonează în toate felurile dorite de mine. Cred că pentru aceea vreau să fiu ţinut minte, de mă va ţine vreodată minte altcineva în afară de creditorii mei. Cât despre o povestire mai puţin realizată… poţi alege singur din majoritatea povestirilor pe care le-am publicat la începutul carierei. Am învăţat să scriu scriind şi am fost mereu foarte prolific. Din nefericire, unele dintre acele produse literare au fost publicate. Din fericire, majoritatea dintre ele şi-au pierdut deja urma.

M.A.: Una dintre povestirile tale care îmi place este „Constance Craving”, în care personajul principal este Thomas Usher. Ştiu că ai de gând să publici o colecţie de povestiri care-l au ca numitor comun pe Thomas Usher – „To Usher the Dead”. Ai cumva de gând să scrii şi un roman sau o serie de romane cu Thomas Usher? Ţi-ai dori să-l transformi pe Usher într-un erou precum Harry Dresden, Felix Castor, Joe Pitt sau alte astfel de personaje?

G.M.: Mulţumesc – povestioara aceea mi se pare o „neruşinare”. „The Good Light People”, pomenită anterior, este de fapt o povestire cu Usher, iar romanul pe care mai am puţin să-l termin este tot cu el – se numeşte „Pretty Little Dead Things” şi sper ca o anumită editură celebră să-l ia spre publicare (ţine-mi pumnii!). Îmi place mult de Thomas Usher. E un protagonist care mă reprezintă pe deplin: pătimaş, nechibzuit, plin de teamă şi furie şi pierdut într-o lume pe care n-o înţelege prea bine. Am planuri pentru cel puţin încă un roman cu Usher şi sunt sigur că-l voi mai întâlni în povestiri, până când Usher va lua hotărârea de a nu-mi mai vorbi.

M.A.: Primul tău roman, „Rain Dogs”, a fost publicat anul trecut (2008), de Humdrumming, într-o ediţie limitată de 200 de exemplare semnate, dar de atunci editura a dispărut de pe piaţă. Ai vrea să vezi romanul prezentat unui public mai larg?

G.M.: Fiţi cu ochii pe mine. O editură cu potenţial mare de distribuţie a luat deja în vizor „Rain Dogs” şi eu sper (asta fac mereu, sper) că vom vedea curând rezultatele. Încă mai am două cutii cu ediţia limitată de la Humdrumming, cărţi cu adevărat frumoase, şi sper că vor valora ceva când voi fi bătrân şi mă voi strădui să-mi duc traiul cu o pensie de mizerie, oferită de stat…

M.A.: Anul acesta vei publica un roman nou, „Hungry Heats”, în seria „Tomes of the Dead”, lansată de editura Abadon Books. Ne poţi dezvălui câte ceva despre el? Ţinând cont că e vorba de o serie cu premise bine stabilite, a trebui să lucrezi cu anumite restricţii sau ai avut loc şi de improvizaţii?

G.M.: „Hungry Hears” face parte din seria „Tomes of the Dead”, aşa e, şi singura cerinţă pe care am primit-o din partea editurii a fost să scriu un roman cu zombie. Editorul, Jon Oliver, mi-a spus de fapt că vrea să scriu fără menajamente un roman înfricoşător, că trebuie să-mi dau frâu liber şi să atac subiectul, aşa că eu tocmai asta am făcut: zombie în stilul McMahon. O poveste de iubire cu zombie! Să vă aşteptaţi la furie, iubire, frumuseţe, repulsie şi – sper eu – un dram de patos. Sunt foarte mulţumit de ce a ieşit şi, în pofida faptului că e la drept vorbind o carte „la comandă”, povestea e la fel de personală ca orice aş fi scris „la inspiraţie”. Am dat tot ce am avut mai bun. Am avut noroc că Abaddon mi-a acordat atâta libertate – sunt o echipă minunată, e o plăcere să lucrezi pentru ei, şi sper să o mai fac şi altă dată.

M.A.: Multe dintre cărţile tale beneficiază de aportul artistic al lui Vincent Chong. Am văzut că eşti foarte mulţumit de ilustraţiile făcute de el pentru coperte. Cât de importante crezi că sunt acestea? Ţi-ai dori să lucrezi cu un alt artist pe viitor?

G.M.: Urmăresc activitatea lui Vinny de mult timp, îmi place foarte mult cum lucrează şi faptul că el a creat coperte pentru cărţile mele a fost un vis devenit realitate. E un om deosebit şi un artist talentat. Cu toată bucuria aş colabora cu el tot restul vieţii mele. Am avut mare noroc în privinţa copertelor pentru toate cărţile mele şi nutresc într-adevăr credinţa că felul în care arată o copertă este important – mai ales la cărţile scoase de edituri independente. Sunt atât de multe cărţi pe piaţă, încât o copertă deosebită nu poate decât să te avantajeze.

M.A.: Unul dintre lucrurile care au confirmat valoarea scrierilor tale a fost prezenţa în „The Mammoth Book of Best New Horror 19 & 20”. Ce ai simţit când povestirile tale au fost selectate pentru aceste antologii? Ţi-a adus mai multă încredere în talentul propriu?

G.M.: Şi acesta a fost un vis devenit realitate. Am citit întotdeauna ediţiile „The Mammoth Book of Best New Horror”, iar a avea o povestire într-una a fost ceva incredibil. A fi selectat de două ori a fost ceva care m-a lăsat fără grai – şi m-a făcut să cred că, poate, prima dată n-a fost doar o întâmplare fericită. Întotdeauna m-am îndoit de puterile mele (în ciuda faptului că afişez o atitudine sigură de sine, ceea ce este, desigur, o mască), aşa că o întâmplare de felul acesta îţi dă categoric energie.

M.A.: Tot o recunoaştere a fost şi nominalizarea ta la British Fantasy Awards la mai multe categorii. Este acesta un moment de cotitură în cariera ta? Cum ţi-au influenţat cariera aceste nominalizări?

G.M.: Nu ştiu dacă putem vorbi despre un moment de cotitură – toate cărţile pe care le-am publicat au fost nominalizate la un premiu British Fantasy, dar până acum niciuna nu a câştigat. E, sigur, un sentiment plăcut să fii nominalizat, e plăcut să ştii că oamenii îţi citesc şi îţi apreciază scrierile. Patru nominalizări într-un singur an sunt foarte măgulitoare, fără doar şi poate, totuşi nu mă aştept să şi câştig la vreo categorie.

M.A.: Este câştigarea de premii un ţel pentru un scriitor? Visezi ca într-o bună zi să câştigi un anumit premiu literar?

G.M.: Am auzit de mulţi scriitori care îşi doresc cu disperare să câştige premii, însă eu, personal, nu am o părere clară pe acest subiect. Ştiu că asta e uşor de spus atunci când nu ai câştigat niciun premiu, dar eu o voi spune fie şi de va fi să câştig vreodată. Pentru mine, importantă este opera. Pentru mine, un premiu înseamnă doar că un anumit scriitor a atins o anumită cifră de public – şi acesta, categoric, este ţelul oricărui scriitor: să fie citit. Aşa că, în principiu, câştigarea unui premiu înseamnă pentru mine doar că oamenii mi-au citit cărţile şi s-au simţit îndeajuns de mişcaţi de ele încât să le voteze. Acest lucru în sine este mult mai bun decât orice premiu nominal.

M.A.: Genul horror are şi o uriaşă latură cinematografică. Ţi-ar plăcea să-ţi vezi cărţile transpuse în film?

G.M.: Iisuse, mi-ar plăcea la nebunie ca cineva să ecranizeze o scriere de-ale mele – n-am să mă ascund după deget şi să spun că nu e aşa. Sunt un cinefil înveterat, aşa că asta ar fi culmea bucuriei pentru mine. Visez şi eu ca un caraghios ca regizorii mei preferaţi să-mi ecranizeze cărţile: Martin Scorcese, David Lynch, Werner Herzog, Michael Haneke, Shane Meadows. Aş muri fericit, sincer o spun, dacă o născocire a mea ar ajunge pe ecrane – fie şi dacă ar fi un film jalnic!

M.A.: Ce urmează să publici şi care sunt planurile tale pentru viitor?

G.M.: Următoarea pe listă – pe lângă cele câteva antologii în care vor apărea povestiri de-ale mele – este „Pieces of Midnight”, o colecţie de povestiri cu subiect supranatural publicată de Ash Tree Press. O colecţie cuprinzând două nuvele intitulată „Different Skins” va apărea şi ea sub egida Screaming Dreams. Apoi probabil că va urma „To Usher the Dead”, în 2010, la Pendragon Press. Sper ca apoi să vină „Pretty Little Dead Things”, dacă editura care şi-a manifestat interesul pentru manuscris va fi plăcut impresionată.

M.A.: Îţi mulţumesc foarte mult pentru timpul pe care ni l-ai acordat. A fost o mare plăcere.

G.M.: Mulţumesc şi eu. Mi-a plăcut mult!

Interviul a fost realizat în iulie 2009. Traducere de Mircea Pricăjan

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.