Mircea PRICĂJAN în dialog cu Jack KETCHUM

Jack KETCHUM este pseudonimul literar al autorului american Dallas Mayr. Născut în 1946, şi-a petrecut copilăria în Livingston, New Jersey. A scris unsprezece romane, patru colecţii de povestiri şi mai multe nuvele. A primit de patru ori premiul Bram Stoker. Patru dintre cărţile sale au fost ecranizate (Offspring, Red, The Girl Nex Door şi The Lost).

În cuprinsul discursului pe care l-a ţinut cu ocazia primirii Medaliei de Excelenţă în Literatură din partea National Book Foundation (2003), Stephen King afirma: „Romanul de debut al lui Jack Ketchum, Off Season, publicat în 1980, a fost primit în domeniul în care, chipurile, activez, adică acela al horror-ului, cu un entuziasm egalat apoi doar de apariţia lui Clive Barker. Nu exagerez deloc când spun că aceşti doi domni au schimbat faţa literaturii populare americane!”

Site oficial: Jack Ketchum.

♦

Mircea PRICĂJAN: Cum se explică faptul că ai început să scrii sub pseudonim?

Jack KETCHUM: Primul meu roman, Off Season, era extrem de violent. Nu eram sigur cum vor reacţiona părinţii mei, aşa că m-am ascuns în spatele unui pseudonim. Până la urmă, n-au fost deranjaţi. Cartea s-a vândut însă atât de bine, încât m-am hotărât să-l păstrez.

M.P.: A fost de-o importanţă covârşitoare sau doar întâmplătoare faptul că Stephen King ţi-a lăudat cărţile din prima clipă?

J.K.: Steve a fost un susţinător incredibil şi m-a ajutat extrem de tare în privinţa vânzărilor. Vânduse însă patru cărţi pe când Steve s-a arătat entuziasmat de Joyride, alias Road Kill. Deci nu eram tocmai un necunoscut. Ce nu ştiam era că el citise şi acele prime cărţi şi că le-ar fi dat girul cu mare bucurie. Sunt fericit la culme că am luat în cele din urmă legătura cu el.

M.P.: Ce te-a ajutat să devii scriitor?

J.K.: Faptul că mă jucam cu soldăţei, dinozauri, cowboy şi indieni pe malul râului când nu eram decât un ţânc. Apoi, în adolescenţă, faptul că încercam să-mi rezolv problemele punându-le pe hârtie – şi strădania de-a impresiona fetele.

M.P.: În scrierile tale, elementul horror e de factură mai degrabă umană. Îl găseşti mai înfricoşător pe acesta decât pe cel de factură supranaturală?

J.K.: Categoric. Ce suntem în stare să ne facem unii altora mă sperie mult mai tare decât mă vor speria vreodată vampirii şi vârcolacii.

M.P.: Ce ne mai sperie în vremurile de acum?

J.K.: Lucrurile obişnuite. Crimele, războaiele, sărăcia, cruzimea, pierderea controlului…

M.P.: Începi să scrii o carte de la o idee sau de la un mesaj? Ştii încotro te îndrepţi de la bun început?

J.K.: Da, am tot timpul o idee în gând pe care îmi doresc să o dezvolt. Şi ştiu în linii mare unde vreau să-l duc pe cititor. Dar nu încep până nu-mi cunosc bine personajele, şi uneori ele mă duc în locuri în care niciodată nu m-aş aştepta să ajung.

M.P.: Există vreun subiect despre care ai vrea să scrii, dar încă nu te simţi pregătit să o faci?

J.K.: Traficanţii secundari de câini, care intermediază tranzacţii la scară largă cu căţei pentru laboratoare de cercetare şi şcoli veterinare, şi care deseori îi fură şi-i abuzează în fel şi chip. Nu cred că aş putea trăi cu acest subiect în minte şi suflet atâta timp cât mi-ar trebui să scriu o carte despre el.

M.P.: Cu care dintre cărţile tale i-ai sfătui pe cei care nu te-au mai citit până acum să înceapă. Şi de ce?

J.K.: I-aş sfătui fie să procedeze ca mine şi să abordeze opera unui scriitor în ordine cronologică, asta-n cazul meu însemnând să înceapă cu Off Season, fie să înceapă cu culegerea mea de proză scurtă Peaceble Kingdom, care-mi reflectă anvergura.

M.P.: Ce-ţi place cel mai mult la scris?

J.K.: Că nu sunt obligat să-mi pun cravata şi sacoul pentru a merge la serviciu dimineaţa. Serios? Am şansa să trăiesc în imaginaţie. Am şansa să-mi duc traiul jucându-mă ca un copila. Asta mă face să fiu un tip norocos.

M.P.: Eşti mulţumit de adaptările cinematografice ale cărţilor tale?

J.K.: Foarte. Toate au avut defecte, însă toate s-au străduit din răsputeri să respecte materialul-sursă, cărţile.

M.P.: Un ultim cuvânt pentru cititorii tăi români? (Viitori cititori, mai degrabă, dar să sperăm că nu vor avea de aşteptat prea mult ca romanele tale să fie traduse şi aici.)

J.K.: Citiţi în continuare. Avem nevoie de voi!

M.P.: Îţi mulţumesc pentru acest interviu şi îţi urez mult noroc cu proiectele viitoare.

Interviu realizat în noiembrie 2010

Traducere de Mircea PRICĂJAN