O altă viaţă (II)

Articol publicat in:Proza | 16 octombrie 2014
Autor:

terrified womanEpisodul anterior aici

Când se porniseră bombardamentele, degeaba încercase Ana să-l roage cu cerul şi pământul să se pună cu toții la adăpost în peșteră, căci nu fu chip să îl scoată din ale lui. Omului îi plăcea prea tare să bea până nu mai știa de el, așa că nici nu lua în seamă plânsetele femeii. Ana, văzând cum toți dispar care încotro să își păzească viața, se gândi să-l lase singur pe Vartan, să ia fetele și să fugă cu ele, însă inima-i se puse de-a curmezișul. Spre necazul femeii, ultimele sclipiri de dragoste pe care încă i le mai purta omului o ținură legată de casa prăpădită de bombe. Știa prea bine că și de-ar fi plecat, n-ar fi răbdat să-l știe apoi părăsit, ori mort, fără vreun ajutor, căci dânsa era singura din tot satul care se mai sinchisea de el. Ramaseră așadar toți uniți, la mila lui Dumnezeu.

Vartan se culca beat, se scula beat şi nici că-i păsa în vreun fel de Ana şi de copii. În fiecare noapte bărbatul sforăia ca un porc, se întorcea de pe o parte pe alta şi împuțea odaia mică în care dormeau înghesuiți toți patru. Cele două fetițe, Irina cea mare și Carmina cea mică, se culcau curajoase lângă mama lor şi încercau să se învețe singure cu necazul. Copilele știau ce știau şi de-ar fi fost libere să aleagă, ar fi îndurat oricând amenințarea bombelor de-afară decât furia dezlănțuită a tatălui lor. Îngrozită, Ana o vedea pe Irina cum crește pe zi ce trece și încerca să ascundă nenorocirea de ochii copilului, dar în zadar. Fata înțelegea tot mai mult din certurile casei și, întocmai ca mama sa, deși îl iubea încă pe Vartan, simțea demult o frică incontrolabilă ajunsă până la oase.

Noaptea însă, când bombele cădeau, pereții șubrezi se cutremurau și crăpăturile adânci se tot măreau. Fetițele, temătoare, înghesuite în pat cu mama lor, se țineau tremurând de mână în timp ce Vartan dormea liniștit după cum îi era obiceiul. Dar lângă el, Ana vedea în faţa ochilor casa prăbușită şi dânșii morți înăuntru, unul peste altul. Aşa că îngrozită de gândul care nu îi mai dădea pace și de vuietul avioanelor de deasupra, își strângea copilele în brațe și rămâneau așa toate trei, până spre dimineața, rugând-se ca nu care cumva Vartan sa se trezească între timp.

În acea dimineață însă, Ana îl întâlni în sat pe unul dintre vecini. Omul tocmai ce venise de la București și intrase direct in grajd să-şi hrănească vitele. Vrând sa afle cât mai multe, Ana îl ținu de vorbă de una și de alta, însă bărbatul, din nefericire, îi dădu numai veşti rele. carpet bomberFemeia află că în capitală nimic nu prevestea sfârșitul războiului, iar de aici știa prea bine că până și bobii țaței Sariana se încăpățânau să arate altceva. Sprijinită de ușa grajdului cel mare, în timp ce stătea cu ochii pironiți în gol ascultându-l pe bărbat, femeia urlă în sinea sa cât de tare putu și își jură că la noapte va pleca, fie ce-o fi.
Seara târziu, ajutată de cele două fetițe, Ana se apucă să strângă calabalâcul de prin casă. Luă două cergi mari și înfășură în ele tot ce găsi trebuincios.

Se duse apoi lângă Vartan si îl zgâlțâi cu teamă, spunând-i hotărât.
–    Scoală Vartane, scoală! Nu mai putem sta, auzi?
–    Ești nebună, fă? mormăi el nervos, întorcând-se de pe o parte pe cealaltă. Ce vrei?!
–    Omule, eu plec. Iau şi copiii. Vii cu noi ori ba?
Casa se cutremură și câteva oale aflate undeva pe sus căzură cu zgomot lovindu-se de dușumea. Vartan trase o înjurătură de mamă și aruncă lințoliul după el. Cât era de mare, se ridică cu greu din pat și merse mahmur să se îmbrace. Lângă el Ana îi puse Carminei ciorapii lungi de lână, cămașa albă apretată și un cojocel cârpit chiar în acea noapte la lumina lumânării. Femeia îi strigă Irinei să bage degrabă în desagă toate păpușile din cârpă, ale ei şi ale soră-sii. (VA URMA)

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.