O altă viaţă – ultimul episod

Articol publicat in:Proza | 17 februarie 2015
Autor:

goldEpisodul anterior aici

– Auzi, Ano? Să nu puie carecumva ochii cineva pe ranița mea. Mai bine om mai sta ceva vreme aici, m-auzi femeie? adăugă el îngrijorat. Las’ să plece toți și om vedea noi după.
– D’apăi nimenea nu știe ce ai dumneata înăuntru, cum să ne-o ia?
– Lasă femeie, paza bună trece primejdia rea. Am zis că stăm, stăm! spuse el neliniștit privindu-și plosca goală.

Peste încă o zi, nu mai era firmitură de mâncare și burțile le ghiorțăiau fără oprire. Ana însă era fericită și îi mulțumea lui Dumnezeu pentru viața ce urma să o aibă. În timp ce aștepta cu sufletul la gură să ajungă în sfârșit acasă cu tot aurul găsit, femeia își promise că de acum încolo avea să ajute toți sărăntocii ce-i vor ieși în cale. Se hotărî să nu lase zi de la Dumnezeu în care să nu ospăteze un sărman de oriunde ar fi el. Ana își dorea cum nu se poate mai tare să-i răsplătească și pe cei ce îi purtaseră de grijă și-i insuflaseră speranță în tot acest timp. Voia să dea dovadă de mărinimie cum dăduseră mereu și dânșii, ba chiar mai mult, căci acum avea de unde. Indiferent de erau bogați ori nu, oamenii îi dăruiseră mereu din puținul lor, însă dânsa, cu așa mult aur și cu un suflet atât de mare, avea să fie cu siguranță pe cât de bogată pe atât de generoasă.

Lângă Ana, Vartan, chinuindu-se de dragul aurului, răbda vitejește fără băutură și visa și el cu ochii deschiși la o nouă viață. Își vedea moșia întinsă și conacul mare, zugrăvit frumos, cu cerdac înalt și pivniță adâncă. Visa divane moi, pline cu mătăsuri fine și se gândea la slugile ce alergau în toate părțile gata să-l servească numai pe dânsul. Înghițea în sec când se gândea la butoaiele din stejar aflate în crama mare, a cărui sfârșit nici măcar el nu și-l putea imagina.

Așa mai trecu încă o zi până când foamea să învingă definitiv. În cele din urmă, bărbatul își făcu curaj să iasă la lumina zilei cu comoara sa cu tot. Când ajunseră în buza peșterii, ascultară toți patru atenți, cu respirația oprită, zgomotele din vale. Din depărtare se auzea o zarvă mare și o târlă de câini lătrând primejdios.

Îngrijorat, Vartan își anunță nevasta.
– Ano, nu putem merge acasă, ceva se întâmplă, auzi? După ce mai trase iar cu urechea, întrebă din nou strângând ranița la piept: Auzi cum sună valea? Ia zi mai bine, avem cu ce săpa o groapă?
– Avem, bărbate, avem blidul cela de lemn și linguroiul ăl mare.
– Atunci hai în pădure.
– Hai bărbate, îi răspunse Ana în șoaptă, trăgând fetițele după ea.

Porniră în grabă și în câteva minute urcară toți patru panta abruptă spre pădurea deasă de brazi. Bărbatul mergea primul cu bocceaua în mână și ranița agățată de gât. În spatele lui veneau încet femeia și copiii. Pe Carmina maică-sa o tot ridica, căci nu putea merge și se împiedica mereu, orbită din pricina soarelui. Fetița se smiorcăia și din când în când își acoperea ochii cu mânuța murdară.

creepy soldierIrina venea supărată în urmă lor, privindu-l furioasă pe taică-său. Nimeni nu o ascultase. Nici măcar maică-sa nu o luase în seamă, iar Vartan o repezise cu răutate și își băgase cu lăcomie tot aurul în sac. Fetița credea cu tărie tot ce se spunea despre comoară și se gândea îngrozită că mai devreme ori mai târziu o mare nenorocire avea să se petreacă, acum ca ieșiseră cu întreaga comoară la lumina zilei.

Ajunși în pădure, Vartan se opri la marginea unei râpe adânci. Se întoarse apoi cu spatele și merse spre miază-noapte numărând în șoaptă pașii făcuți. Nu apucă să ajungă până la zece, căci de după copaci apărură trei soldați cu puștile îndreptate spre el.
-Stoyat! Rukivverh!
Speriat, Vartan făcu ochii mari. Dete drumul boccelei din care se împrăștiară hainele și, în loc să se supună ordinului, o luă la fugă cu ranița plină, agățată de după gât. În spatele lui, Ana văzu cum soldații se înțeleseră din priviri să-l împuște. Nu apucară însă, căci bărbatul se opri singur. Deodată, Vartan duse ambele mâini la gât și căzu în genunchi, sufocat. Simțea o fierbințeală mare ce îi ardea cumplit grumazul. Un foc puternic îl mistuia pe dinăuntru și ochii i se roteau în orbite, până când se întoarseră cu albul pe dinafară. Cu un horcăit sinistru căzu pe spate, cu spume la gură. Înmărmurită, fără să scoată un sunet, Irina se uita țintă la tatăl ei cum moare, zvârcolind-se fără scăpare. Lângă fetiţă, mama ei își duse mâinile la cap și începu să țipe turbată. Femeia se repezi să își ajute bărbatul, însă unul dintre soldați îi tăie calea și o lovi în frunte cu patul puștii, aruncând-o cât acolo pe covorul galben de frunze.

Soldații rămaseră de-a dreptul uimiți când văzură cum din traista lui Vartan se revărsară deodată atâtea obiecte strălucitoare cum nu le mai fusese dat vreodată să vadă. Fără să mai stea pe gânduri, cei doi ruși de lângă mort aruncară armele și se năpustiră precum vulturii asupra aurului. Sporovăind pe limba lor, fiecare își îndesă pe mână câte o brățară din cele mai groase. Râzând încântați, își ridicau manșetele tunicii și își priveau lacomi încheieturile butucănoase pe care șerpii de aur urcau încolăciți, sclipind de–ți luau ochii. Bucuria însă, nu ținu prea mult. Pe sub brățări, pielea începu să-i usture și o arsură oribilă se mărea din ce în ce. În câteva secunde, carnea se auzi sfârâind. Mirosea dezgustător și oamenii cuprinși de chinuri înfiorătoare se porniră să urle sinistru.

În zadar trăgeau de brățări, căci șerpii stăteau înfășurați tot mai strâns. Degetele li se lipeau de metal, iar aurul incandescent se transforma în lavă. Când văzu asta, cel de-al treilea soldat lăsă speriat pușca și sări să-și ajute confrații. În curând avea să moară și el însă, mistuit de durere, cu mâinile încleștate pe cercurile de foc. Într-un spectacol grotesc, rușii căzuți lângă Vartan își dădeau ultima suflare urlând ca din gură de șarpe. Răcneau și se tăvăleau unii peste alții. Pe sub aurul strălucitor, Irina văzu cum carnea li se topise și tendoanele distruse atârnau macabru, lăsând albeața oaselor să iasă la iveală.

bodiesAna tremura fără să se poată mișca. Se târî de-a bușilea până ajunse lângă fetițe. O trase de mână pe Irina care se uita împietrită la cei trei soldați cum mureau sfârtecați, prăbușiți peste tatăl ei. Femeia o întoarse brutal, cu spatele, însă era prea târziu. Irina văzuse întreaga grozăvie și nu avea să o mai uite vreodată. Ana se agăţă cu toată puterea de un trunchi și reuși cu greu să se ridice. Nu își mai simțea picioarele, dar cu un efort inimaginabil își apucă fetele și reuși să o ia la fugă spre sat. În timp ce alerga pe lângă maică-sa, Irina întoarse capul și mai privi odată tabloul groazei din spatele ei. Printre brazi se zăreau oamenii morți, căzuți unul peste celălalt, iar de sub cadavre se scurgeau câteva firișoare lungi de aur ce pârjoleau pământul. Mai jos, Irina văzu traista răsturnată. Din ea ieșise la iveală tot ceea ce cu puțin noroc ar fi putut să însemne o nouă viață. Pe Irina nu o cuprinse disperarea la gândul sărăciei lucie ce nu se mai sfârșea și nici nu se prăpădea de durere după ce murise taică-său sub ochii ei, în schimb, pentru prima dată de când se știa, fata fu surprinsă să simtă cum în sfârșit i s-a ridicat o piatră după inimioară.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.