De la Cireşarii la Sherlock Holmes – ce citeşte un copil pasionat de suspans

Articol publicat in:Opinii | Aparut in:Nr. 8 ( ianuarie, 2011 )
Autor:

În perioada comunistă se publicau destul de multe cărţi de suspans pentru copii, chiar dacă multe dintre ele erau propagandă comunistă făţişă în care abundau pionierii şi uteciştii merituoşi care îşi aduceau prinosul la propăşirea patriei. Majoritatea cărţilor aveau un tipar standard, în care grupuri de elevi aflaţi musai în vacaţă (pentru că pionierii vremii nu îşi vedeau decât de învăţătură în timpul anului şcolar), în diverse locuri (în tabere, la bunici, oriunde, dar să fie plecaţi de acasă) se întâlneau cu un mister pe care vroiau neapărat să-l dezlege. Copiii vremii, printre care mă număr şi eu, le citeau cu pasiune fără să ia în seamă mesajul politic şi se visau în locul lor, descoperind castele misterioase, călătorind în timp la curtea lui Vlad Ţepeş, navigând pe mări şi oceane, urcând în vârful munţilor sau dejucând planurile unor infractori care ar fi pus în pericol siguranţa naţională. Fără doar şi poate, cea mai bună serie de suspans pentru copii, scrisă de un autor român, este seria Cireşarii a lui Constantin Chiriţă, iar cei şapte copii sunt reprezentarea perfectă, chiar dacă uşor hiperbolizată, a eroului de suspans: au cunoştinţe variate care îi ajută în demersul lor, curaj, fler şi dorinţa de a afla adevărul şi de a reda lucrurilor ordinea firească.

Romanele care îţi stimulau gândirea şi te ţineau cu sufletul la gură până la aflarea deznodământului au fost înlocuite cu cele care pun accent pe stimularea imaginaţiei.

Tot din categoria romanelor de suspans cu personaje copii face parte şi Racheta albă de Ludovic Roman, în care doi copii descoperă un document vechi şi fac pe detectivii în laboratorul lor cosmic numit „racheta albă”. La aceasta se mai adaugă şi cele două volume din Toate pânzele sus ale lui Radu Tudoran; chiar dacă nu are firul narativ clasic al cărţii de suspans, romanul se învârte în jurul dezlegării unui mister, iar eroii trec prin multiple aventuri până la final.

Dintre traducerile vremii merită menţionată seria Jules Verne, apărută într-o singură ediţie, din câte ţin eu minte, care a fost devorată de generaţii întregi. Peripeţiile personajelor lui Jules Verne au ţinut cu sufletul la gură mii de copii şi sper ca acum, prin relansarea colecţiei, să îşi recapete cititorii şi admiraţia pe care o merită.

După revoluţie, nu s-au mai scris şi nici tradus cărţi de suspans pentru copii, considerându-se probabil că e o nişă depăşită. Pe măsură ce fantasy-ul a luat amploare, aventurile în cotidianul apropiat ale unor puşti obişnuiţi nu mai interesa pe nimeni. Romanele care îţi stimulau gândirea şi te ţineau cu sufletul la gură până la aflarea deznodământului au fost înlocuite cu cele care pun accent pe stimularea imaginaţiei. Mii de pagini au fost umplute cu aventuri în lumi paralele sau pe alte planete, evident având copii ca eroi, majoritatea „copii obişnuiţi până într-o zi când au descoperit că…” şi aici înlocuiţi cu ce vreţi voi – sunt salvatorii universului, au nu ştiu ce puteri, se transformă în nu ştiu ce etc. Ce apreciez eu la literatura dinainte de 1989 este că acei copii-detectivi erau copii normali care rămâneau normali până la final şi care, după terminarea vacanţei, se întorceau la activităţile lor de zi cu zi fără să îi urmărească vreun monstru care nu poate fi omorât timp de zece volume, iar faptul că aventurile lor se petreceau într-un timp şi într-un loc cunoscut făcea cititorul să empatizeze mult mai uşor cu ei.

În materie de traduceri, abia recent piaţa de suspans pentru copii a început să se dezmorţească prin publicarea a două serii de romane care îl au în centru pe cel mai faimos detectiv al tuturor timpurilor, Sherlock Holmes: seria Sherlock Holmes şi Ştrengarii de pe Baker Street la RAO şi Tânărul Sherlock Holmes la Litera. Autorii celor două serii diferite încearcă să dezlege mistere legate de însuşi Sherlock Holmes şi activitatea lui, urmărindu-l în diferite etape din viaţă, într-un format şi limbaj accesibil copiilor de 8-14 ani.

În concluzie, cele mai bune cărţi de suspans pentru copii pot fi găsite la anticariat. În ciuda mesajului comunist din cele mai multe dintre ele, cărţile au o savoare unică şi specială care va fi apreciată cu siguranţă de copiii pasionaţi atât de lectură, cât şi de mistere.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.