Despre câinii negri spectrali şi despre alte canide demonice. Partea I: De la Cerber la Câinele din Baskerville

Articol publicat in:Opinii | Aparut in:Nr. 23 ( aprilie, 2012 )
Autor:

Unul dintre animalele des asociate cu Diavolul sau cu lumile întunericului, prezent în numeroase mituri, dar şi în numeroase relatări care prezintă un grad de credibilitate suficient pentru ca iubitorii de mistere să se aplece asupra acestora încercând să le pătrundă exact înţelesul, este câinele spectral ori demonic, fie el negru ori de altă culoare. Această fiinţă, prezentând numeroase caracteristici care îl leagă de universul supranaturalului (caracteristici variind ca amănunte de la mit la mit şi de la relatare la relatare), a fost privită de cele mai multe ori ca un însoţitor al Diavolului, un vestitor al Morţii, un vânător de suflete ori un paznic al Lumii de Dincolo, semnalarea apariţiilor sale petrecându-se de obicei în locuri pustii, cimitire, zone unde au avut loc execuţii sau războaie ori care ascund comori blestemate, în păduri, mlaştini bântuite etc. Întâlnit cu predominanţă în folclorul britanic, regăsim câinele spectral sub denumiri pitoreşti ca Hairy Jack, Churchyard Beast, Hateful Thing, Swooning Shadow, Rongeur d’Os sau Church Grim. Interesantă este legenda teribilului Lean Dog din Hertfordshire, spiritul unui criminal executat în 1751, care bântuie sub formă canină drumurile pustii, scufundându-se în pământ atunci când cineva se apropie prea mult de el. De asemenea, în Devon putem găsi mitul unui câine negru fără de cap, The Yeth Hound, care bântuie codrii bocind (amintit şi de M.A. Denham în celebrele culegeri folclorice The Denham Tracts, 1846-1859). Miturile catalane amintesc un câine şchiop care bea sânge, pe nume Dip – imaginea acestuia poate fi văzută pe blazonul oraşului Pratdip. Despre Câinele din Linkinhorne se vorbeşte că ar fi uşor de observat pe timpul nopţii, deoarece este mult mai negru decât cel mai deplin întuneric (The Cornish and Devon Post, 27 februarie 1937). Folcloristul W.H. Paynter (1901-1976), care a studiat şi colectat, printre altele, şi mărturii privind apariţiile Câinelui din Linkinhorne, a declarat ulterior că „stafia” devenise local un fel de problemă publică, oamenii nemaiîndrăznind să îşi părăsească locuinţele după lăsarea întunericului…

În mitologia română, întâlnim oarecum asemănătorul căţel al pământului (probabil de origine dacică), despre care R. Vulcănescu (Mitologie română, 1987) consideră că are deopotrivă caracter funerar condiţionat şi caracter infernal permanent. El seamănă cu un câine scund, lung, alb, cu muşcătură puternică şi glas gălăgios, trăieşte în preajma drumurilor, pădurilor ori pustietăţilor, aduce nenoroc celui ce îl vede şi controlează mormintele, muşcând morţii de nas sau de urechi dacă nu au fost îngropaţi cum se cuvine (menţionat şi în T. Pamfile, Mitologie românească. I. Duşmanii şi prietenii omului, 1916).

Probabil că originile acestor creaturi demonice ne duc însă la miticul Cerber, dulăul cu trei capete al Împărăţiei lui Hades, dulău despre care Heraclit din Efes (sec. VI-V î.Chr.), spre exemplu, afirmase cu hotărâre încă de pe atunci că de fapt ar fi un câine obişnuit, chiar dacă unul foarte mare, însoţit permanent de doi dintre puii săi, ceea ce a condus la confuzia reprezentărilor ulterioare. Şi Garmr, fiorosul câine pătat cu sânge care, în mitologia nordică, păzeşte lumea morţilor în aşteptarea sfârşitului lumii, ar putea fi o sursă a miturilor. Însă despre cât de lumeşti sunt (sau nu sunt) de fapt aceste animale, vom putea să ne facem o idee aruncând o privire peste legendele şi întâmplările menţionate de-a lungul secolelor ca aflându-se la graniţa dintre realitate şi mit.

Se pare că prima menţiune „istorică” a câinilor negri demonici o găsim în Peterborough Chronicle (aprox. 1127), unde este consemnat că „nimeni nu trebuie să se îndoiască de adevărul celor spuse” de către „numeroşi martori de încredere”, privitor la o hoardă de vânători ai Iadului însoţiţi de câini negri, care a bântuit în repetate rânduri şi în văzul lumii oraşul Peterborough şi împrejurimile acestuia, mai cu seamă pădurile.

Tot printre cele mai vechi consemnări ale câinilor negri supranaturali avem pasajele din De Nugis Curianium (1190), opera cronicarului Walter Map, precum şi din Four Branches of the Mabinogi, o culegere de mituri galice din sec. al X-lea-al XIII-lea.

Aproape unanim, relatarea clericului Abraham Fleming, A Straunge and Terrible Wunder (1577 – titlul complet, în stilul epocii, este A Straunge and Terrible Wunder wrought very late in the Parish Church of Bongay …. the fourth of this August 1577, in a great tempest of violent raine, lightning, and thunder . . . With the appearance of a horrible-shaped Thing, sensibly perceived of the people then and there assembled), este considerată a fi cea mai detaliată şi mai spectaculoasă consemnare privind atacul unui câine negru sosit din Iad. Conform raportului lui Fleming, care se menţionează a fi fost susţinut de numeroşi martori de încredere, pe 4 august 1577, o furtună puternică a lovit oraşul Bongay, locuitorii acestuia adunaţi în Biserică pentru a se ruga după obicei fiind foarte înfricoşaţi de puterea neobişnuită a furtunii, care a scufundat lăcaşul în beznă completă însoţită de tunete şi fulgere cumplite. În timpul îngrozitoarei furtuni, un câine negru („sau diavolul în această formă”, precizează cronicarul) s-a ivit de nicăieri, însoţit de flăcări, a atacat Biserica şi a ucis doi oameni, rănind un altul. În aceeaşi zi, la o distanţă de câteva mile, acelaşi câine a atacat şi Biserica oraşului Blythburgh, ucigând şi acolo doi oameni şi un băiat şi arzând cu flăcările sale braţul unei a patra victime. Ca dovezi materiale privind incidentele, Fleming consemnează pagubele suferite de Biserici, dar mai ales urmele ghearelor câinelui rămase întipărite în uşa Bisericii din Blythburgh, unde pot fi văzute şi astăzi. În conştiinţa localnicilor, îngrozitoarea întâmplare a rămas şi sub forma unor versuri populare transmise din generaţie în generaţie: „All down the church in midst of fire, the hellish monster flew, and, passing onward to the quire, he many people slew.” (E. Porter, The Folklore of East Anglia, Vol. 1974, Part 2).

O străveche legendă privind Închisoarea Newgate susţine că un câine negru şi-a făcut apariţia acolo înaintea execuţiilor, timp de peste 400 de ani. Câinele a fost semnalat pentru prima dată în 1596, după ce, conform legendei, un bărbat arestat pentru vrăjitorie a fost ucis şi mâncat de către ceilalţi prizonieri. Animalul i-a răzbunat moartea, hrănindu-se cu carnea ucigaşilor (L. Hutton, Discovery of a London Monster Called, The Black Dog of Newgate, 1596).

Celebrul roman al lui Sir Arthur Conan Doyle, Câinele din Baskerville, are la bază povestea ticălosului şi imoralului squire Richard Cabell al III-lea, mort în 1677, bănuit că şi-a ucis soţia şi că şi-ar fi vândut sufletul Diavolului, poveste relatată lui Doyle, se pare, de către jurnalistul Bertram Fletcher Robinson de la Daily Express. Mormântul lui Cabell se poate găsi şi astăzi în Devon, lângă Biserica oraşului Buckfastleigh. Mai mult decât atât, mormântul nu este unul obişnuit, semănând mai degrabă cu o închisoare – după cum se va vedea mai jos. Una dintre versiunile „întâmplării” care l-a avut ca „erou” pe Richard Cabell pretinde că, după abuzuri repetate, soţia moşierului a încercat să scape de soţul ei fugind în mlaştini, unde acesta a ajuns-o din urmă şi i-a tăiat beregata cu un cuţit de vânătoare. În acel moment, câinele credincios al soţiei s-a repezit la Cabell şi i-a sfâşiat gâtul, murind odată cu acesta. Localnicii au pretins apoi că mai mulţi câini negri stranii şi-au făcut apariţia la mormântul lui Cabell, strângându-se în jurul criptei, aceiaşi câini negri fiind semnalaţi ulterior de către cei care au susţinut că au zărit stafia lui Cabell continuându-şi obiceiurile vânătoreşti, însoţită de către acum credincioasele sale animale demonice. În încercarea de a opri apariţiile, localnicii au construit un mausoleu în jurul mormântului (asemănător unei închisori, după cum menţionam mai sus) care să ţină stafia captivă în interior, chiar şi aşa raportându-se ulterior, sporadic, o stranie strălucire roşie emanând printre gratiile de fier ale monumentului. Mai mult, dedesubtul mormântului lui Cabell există o peşteră subterană în care poate fi observată, formată natural în gheaţă, o figură ce se aseamănă unui bărbat îmbrăcat în haine specifice secolului al XVII-lea (Cabell?…). O legendă locală susţine că, dacă te roteşti în jurul mausoleului de şapte ori şi apoi introduci mâna printre gratii, fie Cabell, fie diavolul îţi vor muşca degetele. În fine, de-a lungul timpului, mai multe incidente stranii au implicat Biserica lângă care se află mormântul, cimitirul şi mormântul însuşi, incluzând presupuse profanări, dovedite efracţii şi incendii (unele petrecute la miezul nopţii, precum cele din 21 iulie 1992) şi zvonuri privind utilizarea locului în ritualuri ale unor secte satanice (The Church on the Hill, în Legendary Dartmoor, 22 noiembrie 2007).

R. Baxter, în The Certainty of the World Of Spirits (1691), vorbeşte despre un bărbat din Colchester care a întâlnit diavolul, noaptea, în Curtea Bisericii, sub forma unui „câine cu ochii teribili”, ceea ce l-a scos pe sărmanul om din minţi pentru o bucată de vreme. Nici nu mă mir.

În numărul următor, vom continua să trecem în revistă cele mai importante „întâlniri de gradul III” cu animalele de companie ale Satanei, de la Bestia din Flandra până la cele mai recente mărturii.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

10 comentarii »

  • Alin Dărângă said:

    Excelent scris, așa cum ne-am obișnuit deja 🙂 Felicitări!

  • Ioana-Catalina Dorojan said:

    Bravo, Oliviu! Esti o adevarata enciclopedie fantasy ambulanta! 🙂 De ce nu editezi una?

  • Oliviu Craznic (author) said:

    Mersi mult, Alin.
    @Ioana: Pai asta fac:).Dupa ce termin seria in Suspans,le strang intr-o carte:), cu adaugiri si completari, desigur.

  • Ioana-Catalina Dorojan said:

    Foarte bine, mult succes! 🙂

  • Oliviu Craznic (author) said:

    Mersi mult:). Si tie la fel!:)

  • Cat said:

    Imi plac cainii negri 😀 Foarte tare articolul!

  • Paul said:

    Caracteristic si… foarte documentat!
    Astept cartea cu ale sale adaugiri si completari!

  • Oliviu Craznic (author) said:

    Multumesc mult, Paul. Cartea mai dureaza ceva. Pana atunci, gasesti in Cosmar o postfata de 100 pagini scrise marunt cu relatari din astfel de surse – care au inspirat actiunea romanului.
    In alta ordine de idei, succes si tie in tot ceea ce faci!

  • silviu said:

    eu am vazut in braila aparitia unor caini negri…erau 3…iar pe cer inainte sa ajunga pe pamant s-au vazut 3 puncte de culori diferite..rosu,galben,verde..daca nu ma insel..nu mai stiu exact culorile..

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.