Despre Jack Spintecătorul: III. Moştenirea

Articol publicat in:Opinii | Aparut in:Nr. 16 ( septembrie, 2011 )
Autor:

Deşi fără îndoială că nu a intenţionat asta, cel mai cunoscut criminal în serie din istorie a lăsat în urma lui, în afară de un val al ororii şi panicii, o puternică moştenire culturală, influenţând încă de la primele sale manifestări şi continuând să influenţeze şi în prezent literatura, cinematografia, televiziunea, muzica. Ne-a rămas ceva bun de la Jack Spintecătorul? Fără îndoială. Dar el nu are nici un merit în asta. Din păcate, spre deosebire de alţi ticăloşi notorii, el nu a trebuit inventat.

*

Literatura. Primele scrieri (gothice) care redau crimele lui Jack au apărut încă în timp ce acesta îşi comitea atrocităţile. Astfel, The Curse Upon Mitre Square (J.F. Brewer) redă asasinarea lui Catherine Eddowes. În 1889, Margaret Harkness scrie In Darkest London, prezentându-l pe Jack ca pe un ucigaş din comunitatea evreiască, fără a fi el însuşi evreu. În 1892, Adolf Paul publică o antologie de povestiri dedicate Spintecătorului şi intitulată The Ripper.

Legat tot de epoca victoriană, mai multe ficţiuni se axează pe confruntarea Spintecătorului cu Sherlock Holmes. Michael Dibdin scrie The Last Sherlock Holmes Story, Ellery Queen vine cu A Study In Terror, John Sladek cu Black Aura, Barrie Roberts cu Sherlock Holmes And The Royal Flush, iar Lyndsay Faye cu Dust And Shadow. În România, scriitorul Florin Pîtea scrie Legiune, o excelentă povestire steampunk în care atât Holmes, cât şi Dracula se află pe urmele lui Jack (totuşi, fanii acestor personaje să fie conştienţi că ele apar doar în câteva secvenţe scurte, nelegate direct de firul povestirii).

The Lodger, scrisă de către M.B. Lowndes, este una dintre cele mai cunoscute povestiri despre Spintecător şi este bazată, se presupune, pe un incident real aflat de autoare din întâmplare, incident legat de teoria „Chiriaşului” (a se vedea Despre Jack Spintecătorul: II. Suspecţii).

Robert Bloch ne aduce în literatură povestirea Yours Truly, Jack The Ripper, preluând celebra formulă de încheiere din scrisorile acestuia.

Alte scrieri legate direct sau indirect de Toamna terorii: A Case To Answer (Edgar Lustgarten), Ritual In The Dark şi The Killer (Colin Wilson), Sagittarius (Ray Russell), A Feast Unkown (Philip Jose Farmer), A Kind Of Madness (Anthony Boucher), By Flower and Dean Street (Patrice Chaplin), The Private Life Of Jack The Ripper (Richard Gordon), White Chappell, Scarlet Tracings (Iain Sinclair), Anno Dracula (Kim Newman), A Night In The Lonesome October (Roger Zelazny), Savage (Richard Laymon), The Pit (Neil Penswick), Dan Lemo And The Limehouse Golem (Peter Ackroyd), Sinistrari (G.R. Ekins), A Handbook For Attendants Of The Insane (Alan Scarfe) etc.

În mod surprinzător, nici în literatura română nu lipsesc povestirile dedicate ucigaşului londonez: pe lângă amintita realizare a lui Florin Pîtea, maestrul Liviu Radu, expert în tematici tenebroase, abordează problema Spintecătorului în nu mai puţin de 5 texte, scrise cu binecunoscutu-i talent: nu am apucat să citesc încă Nici un paradox, dar sunt convins că este la fel de interesantă şi surprinzătoare ca şi celelalte patru; în Descendenţi, un bărbat luptă împotriva unor impulsuri ticăloase şi îşi suspectează vecinii de pensiune în cazul Jack Spintecătorul (motivul chiriaşului); în Cifrele sunt reci, numerele-s calde, maestrul conectează cazul lui Jack cu Necronomicul lui Lovecraft, rezultând o poveste incredibil de tensionată (motivul ritualului); în Jack, avem de-a face cu o interpretare pe cât de fantasy, pe atât de spectaculoasă: cel care urcă pe celebrul vrej de fasole către casa Uriaşului fiind Jack… Spintecătorul; în fine, în Despre pietre în baltă şi înţelepţi, întâlnim motivul experimentului, dar nu aşa cum ne-am putea imagina la prima vedere…

Cu această ocazie, îmi permit să menţionez şi povestirea mea Ultima clepsidră, care are ca subiect un ucigaş în serie într-un viitor alternativ şi este inspirată (în ceea ce priveşte detaliile cazului investigat, precum şi incidentul care duce la revelaţia din final) din dublul caz Jack Spintecătorul/The Torso Killer (a se vedea Despre Jack Spintecătorul: I. Crimele).

*

Cinematografia şi televiziunea. Sus-pomenita The Lodger (M.B. Lowndes) a inspirat nu mai puţin de 6 filme, dintre care unul, Man In The Attic, cu Jack Palance. Am văzut 5 dintre ele, şi în ciuda afinităţii mele pentru filmele vechi, nu am fost deloc impresionat. Cel pe care nu l-am văzut, Room To Let, este şi cel mai promiţător, pentru că e făcut de celebrele studiouri Hammer, experte în filme de acest gen.

Dacă a venit vorba de Hammer, profit de ocazie ca să amintesc (şi să recomand) realizarea lor Dr Jekyll And Sister Hyde, în care Jack Spintecătorul este nimeni altul decât doctorul lui Robert Louis Stevenson (jucat perfect de Ralph Bates), cu un alter ego dezlănţuit şi feminin (superba şi talentata Martine Beswick). Chiar dacă filmul sună ca idee destul de comercial, nu este. Este, dimpotrivă, violent şi întunecat, şi explorează atât ipoteza crimelor experimentale, cât şi pe cea a lui Jill The Ripper (a se vedea Despre Jack Spintecătorul: II. Suspecţii).

Tot straniul caz al doctorului Jekyll şi al lui Jack „The Ripper” Hyde este prezentat şi în Edge Of Sanity, cu Anthony Perkins în rolul principal.

Jack The Ripper, varianta din 1959, este o reuşită deosebită în domeniu, poate prima versiune cu adevărat serioasă a evenimentelor. Aici se merge pe ipoteza lansată de Leonard Matters conform căreia Jack a fost un doctor decis să îşi răzbune fiul, îmbolnăvit de sifilis de către o prostituată. Căutarea frenetică începută de tatăl dement („Are you Mary Clarke?” şopteşte vocea lui înfiorătoare fiecărei victime) precum şi secvenţa din final, singura color din tot filmul, creează o atmosferă cu totul diferită de ceea ce se obişnuia în epocă.

Într-un episod din Thriller, intitulat Yours Truly, Jack The Ripper, avem de-a face cu ecranizarea poveştii lui Robert Bloch, despre o entitate nemuritoare care a comis crimele. Un episod din The Veil, prezentat de celebrul Boris Karloff, se inspiră din ipoteza conform căreia cunoscutul medium Robert Lees, condus de viziuni, ar fi descoperit asasinul (a se vedea Despre Jack Spintecătorul: II. Suspecţii).

Nici pe marele ecran, Jack Spintecătorul nu a scăpat de inamicul său din literatură. A Study In Terror îl pune astfel faţă în faţă cu Sherlock Holmes, dar filmul este surprinzător de slab. În schimb, alta este situaţia cu Murder By Decree, cu Christopher Plummer în rolul lui Holmes, James Mason în rolul „Dr Watson”, Frank Finlay în rolul „Inspector Lestrade” şi Donald Sutherland în rolul lui Robert Lees. Inspirat din teoria conspiraţiei masonice şi a lui William Gull, filmul urmăreşte corect firul logic şi respectă multe dintre evenimentele reale, rezultatul fiind unul cu totul remarcabil.

Un film care nu s-a bucurat de foarte multe aprecieri este Jack The Ripper cu Klaus Kinski, dar multe dintre reproşuri i s-au adus de către necunoscătorii evenimentelor, deoarece acesta este, în fapt, singurul film care face o conexiune directă între Jack Spintecătorul şi Torso Killer (a se vedea Despre Jack Spintecătorul: I. Crimele). Astfel, aruncarea cadavrelor ciopârţite în Tamisa nu este un eveniment ieftin şi senzaţionalist, adăugat stupid de către scenarişti, ci o reflexie a adevărului criminalistic, legat de crime petrecute în aceeaşi perioadă şi, posibil, comise de acelaşi ucigaş.

Mai multe variante ale poveştii Lulu prezintă ascensiunea şi decăderea unei prostituate, al cărei ultim client este Jack Spintecătorul. Singura versiune care mi-a plăcut a fost cea în care rolul lui Jack revine lui Udo Kier.

Desigur, nu putem să nu amintim aici Jack Spintecătorul, varianta cu Michael Caine (Inspector Abberline), Armand Assante (Richard Mansfield, a cărui transformare pe scenă este redată conform descrierilor din ziarele vremii – a se vedea Despre Jack Spintecătorul: II. Suspecţii) şi frumoasa Lysette Anthony (Mary Kelly), inspirat din arhivele Scotland Yard-ului şi realizat ireproşabil. Este, probabil, ceea ce se poate numi the definitive version în domeniu. Pentru cei interesaţi de filme cât mai apropiate de realitate, amintesc şi serialul Jack The Ripper (1973), mai degrabă un fel de documentar în care doi detectivi (ficţionali) moderni discută cazul din perspectivă istorică, pe parcursul „anchetei” prezentându-ni-se şi imagini şi scene cu ancheta iniţială, crimele şi întâmplările conexe din epocă.

Un episod din Babylon 5, intitulat Comes The Inquisitor, merge pe ideea că Jack Spintecătorul s-a oprit din comiterea crimelor pentru că a fost răpit de extratereştri.

În fine, From Hell, cu Johnny Depp, a fost un film foarte debusolant – singurul caz întâlnit de mine vreodată în care schimbările faţă de povestea reală, aduse de către scenarişti, au fost… mai puţin interesante ca realitatea. Ba chiar mult mai puţin interesante. Ca să vă daţi seama despre ce vorbesc, şi aici atenţie pentru cei care nu au văzut filmul deoarece urmează ceea ce se numeşte spoiler, ultima victimă a lui Jack, Mary Kelly, în film… scapă (?!). Mai sunt şi alte modificări trăsnite în acelaşi registru, dar nu le mai amintesc. Păcat, Depp făcuse înainte două filme cu adevărat grozave, Sleepey Hollow şi A noua poartă, dar acest film l-a tras mult în jos în ochii mei (dincolo de scenariu, pentru care Depp n-are altă vină decât că l-a acceptat, pur şi simplu Johnny nu a făcut faţă rolului „Abberline”).

*

Muzica. Printre melodiile care redau cel mai bine cazul Spintecătorului (fie ca versuri, fie ca atmosferă, fie din ambele puncte de vedere), amintesc: The Ripper (Judas Priest), Jack The Ripper (Nick Cave And The Bad Seeds), Jack The Ripper (Iced Earth) şi o menţiune specială pentru Benediction cu piesa lor Down On Whores (Leave Them All For Dead), alcătuită în întregime din citate extrase din jurnalul lui James Maybrick (a se vedea Despre Jack Spintecătorul: II: Suspecţii).

*

În încheiere, pentru a se înţelege mai bine fascinaţia pe care acest ucigaş tenebros a exercitat-o asupra artiştilor, redau câteva citate din scrisorile presupuse a fi trimise de el (în original, o traducere ar distruge efectul), scrisori din care rezultă o personalitate demonică îmbinată cu un aer de superioritate cu atât mai înspăimântător, cu cât pare a fi justificat, cel puţin la prima vedere – la urma urmei, omul (?) nu a fost prins niciodată…

That joke about Leather Apron gave me real fits.” (“Dear Boss Letter”, 27 septembrie 1888) Notă: Leather Apron (Şorţ de Piele) era un personaj legendar din comunitatea evreiască, bănuit la un moment dat de crime.

I am down on whores and I shant quit ripping them till I do get buckled.” (“Dear Boss Letter”, 27 septembrie 1888)

Grand work the last job was.” (“Dear Boss Letter”, 27 septembrie 1888)

How can they catch me now.” (“Dear Boss Letter”, 27 septembrie 1888)

I love my work” (“Dear Boss Letter”, 27 septembrie 1888)

You will soon hear of me with my funny little games.” (“Dear Boss Letter”, 27 septembrie 1888)

Yours truly, Jack the Ripper” (“Dear Boss Letter”, 27 septembrie 1888)

PS They say I’m a doctor now. ha ha” (“Dear Boss Letter”, 27 septembrie 1888)

Catch me when you can Mishter Lusk” („From Hell Letter”, 18 octombrie 1888, primită de către George Lusk, preşedintele Comitetului de Vigilenţă, unul dintre cei mai hotărâţi şi perseverenţi urmăritori ai Spintecătorului. Scrisoarea a fost primită împreună cu o jumătate de rinichi uman, ucigaşul menţionând că a mâncat cealaltă jumătate.)

From Hell” („From Hell Letter”, 18 octombrie 1888, expresia fiind folosită în loc de adresa expeditorului)

You though your-self very clever I reckon when you informed the police. But you made a mistake if you though I dident see you. Now I known you know me and I see your little game, and I mean to finish you and send your ears to your wife if you show this to the police or help them if you do I will finish you. It no use your trying to get out of my way. Because I have you when you dont expect it and I keep my word as you soon see and rip you up. Yours truly Jack the Ripper. PS You see I know your address.” (6 octombrie 1888; scrisoarea se presupune că i-ar fi fost trimisă lui Israel Schwartz, singurul martor al unui atac al Spintecătorului şi care, cel puţin oficial, nu a mai dat declaraţii ulterioare în caz – a se vedea Despre Jack Spintecătorul: I. Crimele. II. Suspecţii)

I give the authorities a good chance but there is never a policeman near when I am at work.” (scrisoare trimisă după moartea lui Catherine Eddowes, nu se mai ştie data exactă)

What fools the police are. I even give them the name of the street where I am living. Prince William Street.” (nu se mai ştie data exactă a trimiterii acestei scrisori)

I was going to dror mi nife along of er bloomin throte.” (“The Openshaw Letter”, 29 octombrie 1888, primită de chirurgul care a studiat rinichiul uman adus de Lusk)

Soon I will send you another bit of innerds.” (“The Openshaw Letter”, 29 octombrie 1888)

O have you seen the devle with his mikerscope and scalpel” (“The Openshaw Letter”, 29 octombrie 1888)

How do you like the pretty necklace I gave her.” (17 septembrie 1888, cu referire la beregata tăiată a victimei)

Lusk can look forever hell never find me but I am rite under his nose all the time.” (17 septembrie 1888, din nou cu referire la investigaţiile conduse de George Lusk)

I shant stop until I get buckled and even then watch out for your old pal Jacky.”(17 septembrie 1888)

Dear Boss, You have not caught me yet you see, with all your cunning, with all your Lees, with all your blue bottles.” (“The Scotland Yard Letter”, 25 iulie 1889, cu referire la implicarea mediumului Robert Lees în rezolvarea cazului – a se vedea Despre Jack Spintecătorul: II. Suspecţii)

Okay catch me Boss” (24 aprilie 1891, mesaj despre care se menţionează că ar fi fost scris cu sânge deasupra cadavrului mutilat al unei prostituate din New York, găsită la scurt timp după ce inspectorul Thomas Byrnes a declarat presei că poliţiştii englezi sunt incompetenţi şi că, dacă Jack ar fi acţionat în America, ar fi fost prins imediat; ulterior, după ce au apărut zvonuri că totuşi nu Jack ar fi comis crima, se pare că autorităţile ar fi intrat în posesia unei scrisori în care Jack revendica moartea prostituatei, adăugând unele detalii despre crimă necunoscute publicului, drept dovadă că el este cel care a lovit; sigur este faptul că, înainte de uciderea şi mutilarea lui Carrie Brown, căpitanul Ryan de la Secţia 21 a Poliţiei newyorkeze a primit o scrisoare semnată Jack The Ripper, în care acesta îşi anunţa sosirea în America şi intenţia de a-şi continua „munca”. Scrisoarea a fost într-adevăr trimisă de Jack? A fost o farsă, cum susţin unii? Să fie vorba de un imitator? Nu cred că vom şti vreodată.)

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

7 comentarii »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.