Povestiri clasice: Cum prinde rădăcini o legendă

Articol publicat in:Opinii | Aparut in:Nr. 21 ( februarie, 2012 )
Autor:

Washington Irving The Legend of Sleepy Hollow (1819)

Ei bine, dragi copii, The Legend of Sleepy Hollow, cunoscută la noi drept Legenda călărețului fără cap şi ecranizată de mai multe ori – o dată cu Johnny Depp şi Christina Ricci în distribuție, în regia lui Tim Burton (1999) – nu e povestirea dătătoare de fiori în care variatele interpretări şi reinterpretări cinematografice au transformat-o. În varianta originală ea este în mod explicit istoria unei farse, povestită, de altfel, cu destulă ironie şi cu prea puțini fiori pentru gustul meu.

Ichabod Crane este director la şcoala din Tarry Town, localitate fondată de olandezi. Temperamentul lor pragmatic şi calm nu se prea potriveşte cu Ichabod, spre dezavantajul acestuia şi spre amuzamentul autorului, care îl ironizează copios. Crane e sărac şi vanitos, prea teatral în acțiuni şi prea declamativ în vorbe prin comparaţie cu cei printre care îşi face veacul. Pe deasupra, nici fizicul nu-l ajută: este slab, deşirat, ciolănos, cu urechi mari şi un nas coroiat, cu mâini care sunt mult mai lungi decât mânecile. Este credul, dar are, în acelaşi timp, un soi de viclenie primitivă. Sentimentul pe care îl inspiră cititorului este unul de milă amestecată cu dispreț față de această făptură ridicolă.

Povestirea te face să te întrebi cum este posibil ca un text cu atât de puține intenții supranaturale să genereze o asemenea pleiadă de ecranizări, de piese de teatru, de music-hall-uri, ba chiar şi de tablouri  clasice sau moderne.

Crane, care, cum ziceam, nu e lipsit e viclenie, aspiră la mâna Katrinei van Tassel, o tânără fermecătoare, dar, în acelaşi timp, fiica unui fermier bogat. Intră astfel în competiție cu un alt aspirant la mâna fetei, Brom van Brunt. Van Brunt este nițeluş ceea ce peste un secol şi ceva americanii vor numi „bully”, adică genul de ins care nu se dă înapoi de la a-i teroriza şi lua peste picior pe cei mai slabi decât el. Sau cel puțin mie impresia asta mi-a lăsat-o, chit că, fiind antiteza lui Ichabod, ar trebui să fie personajul pozitiv.

Pentru îndrăzneala de a-i face concurență tânărului van Brunt, Crane va plăti un preț crunt – cu atât mai crunt cu cât este şi ridicol. Aici intră în scenă legenda locală a călărețului fără cap, un soldat decapitat de o ghiulea în timpul Războiului de Independență, care umblă călare noaptea căutându-şi capul printr-o anumită vâlcea, unde se presupune că l-a pierdut. La plecarea de la o petrecere organizată de fermierul van Tassel, Crane va avea, la ceas de noapte, o întâlnire sinistră şi nimeni din Tarry Town nu-l va mai vedea vreodată.

Povestirea te face să te întrebi cum este posibil ca un text cu atât de puține intenții supranaturale să genereze o asemenea pleiadă de ecranizări, de piese de teatru, de music-hall-uri, ba chiar şi de tablouri  clasice sau moderne. (Însăşi ilustrația cărții, aşa cum este ea prezentată mai sus, reproduce tabloul  The Headless Horseman Pursuing Ichabod Crane, pictat în 1858 de John Quidor).  Accentul cade mai mult pe descrierea lui Crane şi a interacțiunilor sale cu sătenii decât pe supranatural. Mai mult, autorul nu vrea să lase nicio urmă de îndoială cu privire la adevărata soartă a nefericitului, punând în text nu mai puțin de trei indicii clare că acesta a fost victima unei întâmplări mult mai lumeşti decât o întâlnire cu fantome. Nu în ultimul rând, el subliniază, cu vădită ironie, că gura satului, care ştie ea mai bine, se încăpățânează să spună că dispărutul şi-a aflat un sfârşit funest, dând astfel credibilitate relatărilor anterioare despre soldatul decapitat. Probabil că, totuşi, cititorii, seduşi de miezul întunecat al istoriei cu călărețul – luată dintr-o legendă germană – s-au încăpățânat să închidă ochii la finalul explicit pe care l-a scris Irving.

Colecționarul de pseudonime

The Legend of Sleepy Hollow face parte dintr-o colecție de povestiri şi eseuri intitulată The Sketch Book of Geoffrey Crayon, Gent , care au fost publicate în serial în presa vremii, între 1819 şi 1820. Mai nostim este că ele au fost publicate chiar sub pseudonimul Geoffrey Crayon. Ca să prelungească gluma, unele dintre textele din carte sunt prezentate de Crayon – care este Irving – drept legende locale culese de istoricul Diedrich Knickerbocker. Knickerbocker era însă… un pseudonim sub care Irving îşi publicase prima carte şi subiectul unei farse organizate de scriitor cu acel prilej.

În 1809, în presa newyorkeză au apărut o serie de anunțuri care raportau dispariția unui anume Diedrich Knickerbocker, istoric olandez, din camera sa de hotel. În urma lui, se spunea, ar fi rămas un manuscris intitulat A History of New-York from the Beginning of the World to the End of the Dutch Dynasty, iar patronul hotelului avea de gând să-l dea publicității dacă împricinatul nu revenea să plătească nota la hotel. Publicul, caritabil, se îngrijorează, autoritățile iau în calcul ideea de a oferi o recompensă pentru găsirea bietului istoric, iar Irving îşi publică lucrarea, sub numele de  Knickerbocker, cu un considerabil succes. „Istoria” era, de fapt, o satiră la adresa stâlpilor societății locale şi a pretențiilor acestora şi nu era scrisă de un olandez, ci de un tânăr american de 26 de ani care practica fără succes avocatura şi cu ceva mai mult succes gazetăria, în special pamfletul.

Crayon şi Knickerbocker nu sunt singurele pseudonime utilizate de Irving, dar sunt cele mai cunoscute.

I-a făcut buletin lui Batman

Mai spun unii – dar aici n-am cercetat mai departe de Wikipedia, aşa că nu bag mâna în foc – că tot el este primul care a asociat numele de Gotham cu New York-ul. Gotham, un oraş din Anglia, era pe atunci cam echivalentul folcloric al Caracalului nostru şi numele-i venea de la „goat home”, adică, mai pe şleau, țarc de capre, dovadă că autorul nostru era lesne vărsătoriu de ironii. Oricum, numele a prins, fiind adoptat ulterior de tot soiul de firme new-yorkeze şi aşa, pare-se, a dat peste el unul dintre creatorii lui Batman, în cartea de telefon, în timp ce căuta o denumire pentru oraşul celebrului erou înaripat. Dar, cum ziceam, aici nu am avut timp să cercetez, aşa că, dacă greşesc, cine ştie mai bine să mă corecteze.

*

Povestirea poate fi citită aici, în diferite formate pentru reader: http://www.gutenberg.org/ebooks/41 sau direct aici: http://www.eastoftheweb.com/short-stories/UBooks/LegSle.shtml.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.