Povestiri clasice: Lord Byron îşi arată colţii

Articol publicat in:Opinii | Aparut in:Nr. 22 ( martie, 2012 )
Autor:

John William Polidori The Vampyre (1819)

Dacă până acum am tot găsit povestiri interesante, subiectul articolului de azi este o povestire care m-a plictisit de moarte, dar care, la vremea ei, şi-a adus contribuţia la înflorirea literaturii cu vampiri (care prospera bine-mersi şi înainte de Bram Stoker). Merită luată în calcul ca fiind una dintre străbunicile romanului Dracula, deşi altminteri am găsit-o ca fiind un soi de esenţă concentrată a defectelor pe care le poate avea literatura romantică.

Vampirul în chestiune se numeşte Lord Ruthven şi este prototipul străinului distant şi fascinant care apare subit în cercurile înaltei societăţi. Tânărul şi naivul Aubrey se simte fascinat de acest personaj şi ajunge să-i câştige prietenia şi să călătorească împreună cu acesta prin Europa. Cu timpul, el descoperă că amicul său are ceva neplăcut şi neliniştitor în firea sa, că are o influenţă corupătoare asupra femeilor cinstite şi că pare să o facă deliberat (şi, inevitabil, zâmbind malefic). După o confruntare, drumurile celor doi se despart, dar se vor reîntâlni apoi, spre suferinţa tânărului nostru. În fine, se termină rău, pe vremea ceea happy-end-ul nu era rezervat poveştilor cu vampiri, căci ne aflăm cu 200 de ani înainte de Twilight.

Povestirea […] s-a născut, de altfel, în mai mult de un singur fel, din influenţa lui Byron asupra lui Polidori…

De remarcat că vampirul lui Polidori nu se teme de lumina soarelui, iar dacă moare poate fi reînviat odată expus primei raze a lunii pline. Interesant este că acesta desemnează Grecia drept locul lor de origine.

Povestirea se poate dovedi pentru mulţi o lectură nesatisfăcătoare, în primul rând din cauza stilului alambicat în care îşi construieşte Polidori frazele, apoi din cauză că pare un inventar al tuturor clişeelor literaturii romantice (numai castelul bântuit, părăsit, ruinat cred că lipseşte). Lordul Ruthven e tenebros, distant, se bucură să corupă suflete nevinovate şi o face mereu zâmbind sinistru şi privind malefic oamenii când crede că nu e văzut, deşi ai zice că un vampir ar fi învăţat şi el prefăcătoria în câteva sute de ani de viaţă. Fata, căci trebuia să fie una, evident, e chintesenţa nevinovăţiei, e o rază de soare, pe unde calcă răsar flori etc. Este, aşadar, o piesă în galeria de eroine insignifiante şi lipsite de personalitate de care era plină literatura vremii. Celălalt personaj feminin, sora lui Aubrey, este melancolică aşa cum le şade bine domnişoarelor din literatura romantică, acelora care nu-s raze de soare etc.

În fine, dacă alte povestiri ale genului nu mi s-au părut foarte datate sau complet depăşite – Casa vampirului, a lui George Viereck, este un exemplu – Vampirul lui Polidori chiar are ceva cam prăfuit.  Desigur, noi nu o putem citi aşa cum au receptat-o contemporanii autorului, iar ceea ce acum percepem drept drumuri de mult bătute nu erau, la vremea aceea, chiar atât de bătătorite, dar asta e, lumea se schimbă, şi modul cum citim se schimbă odată cu ea.

*

Despre autor. Polidori nu a fost, de fapt, scriitor, ci medic, mai precis medicul personal al lui Byron. Povestirea de mai sus s-a născut, de altfel, în mai mult de un singur fel, din influenţa lui Byron asupra lui Polidori şi mă întreb dacă pasajele despre fascinaţia şi influenţa lui Ruthven asupra tânărului Aubrey nu sunt mai autobiografice decât am crede. Ruthven însuşi este modelat după Byron sau după imaginea despre sine pe care acesta o proiecta spre cei din jur.

Povestirea povestirii. În 1816, Polidori, care avea numai 20 de ani, a ajuns, ca medic al lui Byron, să petreacă o vară într-o casă pe malul lacului Geneva, împreună cu acesta şi un grup de prieteni, printre care poetul Percy Bysshe Shelley şi Mary Shelley. Vremea ploioasă îi consemnase la domiciliu şi, după ce au citit poveşti cu stafii, gazda a venit cu ideea ca fiecare să scrie câte o asemenea poveste şi să şi le citească. Cel mai remarcabil rezultat a fost al lui Mary Shelley, text care s-a dezvoltat ulterior în romanul Frankenstein. Byron însuşi a scris o povestire despre vampirism pe care nu a terminat-o, dar care a inspirat, în următoarele zile, povestirea lui Polidori. Aceasta va fi iniţial publicată ca fiind scrisă de Byron, din motive care-mi sunt neclare, şi cei doi se vor chinui ceva timp să dezmintă acest fapt.

*

Linkuri:

Povestirea lui Polidori poate fi citită online aici:

http://www.eastoftheweb.com/short-stories/UBooks/Vamp.shtml

Textul pentru reader poate fi descărcat de aici:

http://www.gutenberg.org/ebooks/6087

Textul neterminat al lui Byron, intitulat „Fragment of a Novel”, poate fi citi aici:

http://www.sff.net/people/doylemacdonald/l_frag.htm

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

3 comentarii »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.