Povestiri clasice: Pacientul care şi-a transformat boala în literatură

Articol publicat in:Opinii | Aparut in:Nr. 18 ( noiembrie, 2011 )
Autor:

Guy de Maupassant – Le Horla (1887)

Spre deosebire de tot soiul de mofturoşi ai timpurilor noastre, Guy de Maupassant – scriitor francez clasic, autorul romanului Bel Ami şi unul dintre cei mai talentaţi autori de proză scurtă – nu se considera înjosit să scrie şi povestiri fantastice. Ca urmare, am avut mari dificultăţi în a decide ce povestire de-a lui Maupassant să aleg, ezitând între aceea cu bărbatul care se îndrăgosteşte de o frumoasă coadă împletită, aparţinând unei femei moarte cu decenii în urmă, cea cu insul căruia îi pleacă mobila la plimbare şi aceasta aici de faţă. Îmi plac singuraticii lui Maupassant, capabili să se arunce cu capul înainte în orice situaţie stranie, pentru că, în ciuda spaimei pe care le-o provoacă, supranaturalul îi atrage irezistibil.

Interesant este că Maupassant nu ne oferă vreun spirit rătăcit, vreo fantomă, vreun demon. Adversarul invizibil este nici mai mult, nici mai puţin decât o nouă specie, cea care va veni după om şi îl va înrobi, aşa cum acesta a înrobit caii, vitele, câinii.

În Le Horla, eroul revine dintr-o călătorie în casa sa de la ţară şi se pomeneşte deodată victima unei profunde stări de anxietate. Se simte urmărit. Are coşmaruri în care cineva îi stă pe piept şi îi soarbe nu doar respiraţia, ci viaţa însăşi. Medicamentele nu au niciun efect. Pleacă într-o nouă călătorie şi senzaţia dispare, dar îi revine de îndată ce se întoarce acasă.

Descoperind accidental că dimineaţa carafa de apă pe care o lăsase plină când se culcase a fost golită misterios, personajul se apucă de tot felul de experimente, menite să-i demonstreze dacă umblă prin somn sau dacă altcineva, o făptură supranaturală, îl bântuie. Rezultatul acestora este îngrijorător: există, într-adevăr, o prezenţă invizibilă care îi dă târcoale. Treptat, creatura începe să fie tot mai îndrăzneaţă, să-şi facă simţite prezenţa şi puterea, să-şi exercite voinţa asupra omului până într-atât încât acesta nu mai este stăpân pe propriile sale fapte şi cuvinte, devenind incapabil să-şi părăsească locuinţa. Cu toate acestea, bărbatul refuză să se predea fără luptă şi încearcă să afle cât mai multe despre natura duşmanului său invizibil şi să-i găsească punctele slabe.

Povestirea este scrisă sub forma unui jurnal ce înregistrează progresul lent al acestei posedări. Pe alocuri retorica personajulul, care se tot vaită şi se tot întreabă ce e de făcut, poate fi obositoare pentru un cititor modern şi obişnuit cu un ritm mai alert al subiectului. Are în schimb scene extraordinare, cum ar fi aceea a tentativei de evadare la Rouen sau – preferata mea – cea în care autorul se priveşte în oglindă şi nu se vede, fapt care îl face să realizeze că între el şi oglindă se afla creatura. Interesant este că Maupassant nu ne oferă vreun spirit rătăcit, vreo fantomă, vreun demon. Adversarul invizibil este nici mai mult, nici mai puţin decât o nouă specie, cea care va veni după om şi îl va înrobi, aşa cum acesta a înrobit caii, vitele, câinii.

Lectura este cu atât mai tulburătoare cu cât Le Horla este considerată de unii biografi ai lui Maupassant drept un soi de fişă clinică, o înregistrare a simptomelor provocate de agravarea sifilisului de care suferea şi care îl transformase spre sfârşitul vieţii într-un individ izolat, paranoic, suferind de mania persecuţiei.

*

Textul este disponibil în franceză aici: http://www.inlibroveritas.net/lire/oeuvre2590.html#page_1

şi în engleză, aici: http://www.eastoftheweb.com/short-stories/UBooks/Horl.shtml

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • breitling superocean heritage 46 said:

    Hello, just wanted you to know I have added your site to my Google bookmarks because of your great blog layout. But in earnest, I think your site has one of the simplest theme Ive came across. It really helps make reading your blog a lot easier.
    http://www.jimwatchshop.net/Omega.html

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.