Povestiri clasice: „There’s always been a lottery”

Articol publicat in:Opinii | Aparut in:Nr. 16 ( septembrie, 2011 )
Autor:

Shirley JacksonThe Lottery (1948)

Cu The Lottery, scrisă şi publicată în 1948, Shirley Jackson s-a dovedit a fi cu mult înaintea vremurilor sale. Povestirea a apărut în The New Yorker şi a provocat o nespusă indignare în rândurile cititorilor. Redacţia a primit o avalanşă de proteste, iar unii cititori şi-au anulat abonamentele ori au trimis scrisori de ameninţare autoarei. Alţii, cei mai nostimi, s-au plâns că nu au înţeles-o. „What happened with the paragraph that tells what the devil is going on?”, se plângea un cititor.

Mie, în anul 2011, mi se pare foarte clară, de aia zic că atunci oamenii nu erau încă pregătiţi pentru ea.

Forţa textului nu stă atât în ceea ce se povesteşte, cât în cum ni se povesteşte, în abilitatea autoarei de a face o trecere gradată, insesizabilă, de la imaginea comunităţii prietenoase, idilice, la adevărul sinistru din final.

Dar să trecem la text. Suntem, este evident, în timpuri moderne, într-o comunitate rurală. Aici se fac pregătiri pentru un eveniment important pentru viaţa comunităţii, care revine cu o periodicitate anuală: o loterie. E o zi frumoasă, lumea se adună, flecăreşte, se pregăteşte de ritual, dar cumva cu o degajare dată de ani de practică, se amintesc vremurile de demult când tradiţiile erau mai stricte şi formalităţile mai complicate, se deplânge faptul că alte comunităţi au renunţat la acest obicei. Totul ne transmite impresia unui ritual care şi-a pierdut greutatea şi importanţa, dar care este continuat în virtutea inerţiei, a tradiţiei: „There’s always been a lottery”, după cum spune unul dintre participanţi.

Treptat, însă, pe măsură ce lumea se pregăteşte să joace, în text apar vagi note neliniştitoare. Toată lumea ia parte la eveniment, se fac liste, înţelegem cumva că participarea nu este una voluntară, ci obligatorie. Rezultatele sunt aşteptate nu cu nerăbdare şi cu anticipaţia câştigului, ci într-o tensiune crescândă. Faţada de prietenie, bună-vecinătate şi pace a comunităţii se dovedeşte a fi nu doar atât, o aparenţă. Evident, nu vă zic finalul, dar cred că v-aţi prins deja că nu are cum să fie unul prea fericit.

Forţa textului nu stă atât în ceea ce se povesteşte, cât în cum ni se povesteşte, în abilitatea autoarei de a face o trecere gradată, insesizabilă, de la imaginea comunităţii prietenoase, idilice, la adevărul sinistru din final. Vocea auctorială nici nu se simte, nu emite judecăţi de valoare, ci redă faptele, dialogurile, atitudinile celor implicaţi. Personajele sunt şi ele oameni banali, fără nimic excepţional. Cred că, fără să-şi dea seama, tocmai aia i-a enervat atât de tare pe cititori: că s-au recunoscut pe ei înşişi în povestire, ipocrizia socială, inerţia, lipsa curajului, perpetuarea unei cruzimi fără alte motive decât faptul mereu lucrurile s-au făcut aşa, indiferenţa. N-a ajutat nici faptul că unica eroină a textului se dovedeşte a fi o creatură în permanenţă sâcâitoare şi, până la urmă, demnă de dispreţ.

„In The Lottery, we witness apparent democracy, barbarity, and meaninglessness at the same time”, observă Havard Norjordet, autorul lucrării The Tall Man in the Blue Suit ce analizează proza scurtă inclusă de Shirley Jackson în volumul The Lottery, or The Adventures of James Harris. În acest context, afirmaţia unuia dintre personaje, „There’s always been a lottery”, capătă conotaţii neliniştitoare. Suntem toţi barbari, pare să spună Jackson, numai că barbarii aveau măcar scuza de a crede cu tărie în tot soiul de superstiţii, în timp ce omul modern nu poate invoca un asemenea motiv pentru cruzimile pe care le comite.

– • –

Textul povestirii poate fi găsit aici: http://www.americanliterature.com/Jackson/SS/TheLottery.html

– • –

Despre autoare: Shirley Jackson (1916 –1965). Scriitoare americană populară în timpul vieţii, dar căzută în acest moment în obscuritate, Jackson este ceea ce se cheamă „a writers’ writer”, adică o scriitoare apreciată de scriitori, dar mai puţin de critică şi de public. Printre cei care o citează drept o influenţă se numără Joyce Carol Oates, Stephen King şi Neil Gaiman. Primul paragraf din romanul ei The Haunting of Hill House tronează ca motto al romanului lui King Salem’s Lot. The Haunting… a fost ecranizat de două ori, în 1963 şi în 1999 (în cel de-al doilea caz rezultatul nu a fost, după părerea mea, prea reuşit). A murit la numai 48 de ani, în somn.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • oliviu craznic said:

    Shirley Jackson e o mare scriitoare:), felicitari pt popularizarea ei. Sa stii insa ca mie nu mi se pare tocmai obscura (poate doar comparativ cu Bram Stoker), avand in vedere ca asa cum ai zis multi autori o citeaza, ca stiu foarte multe persoane care au citit-o si ca exista si destule ecranizari (The Lottery, de exemplu, cred ca are 5 sau 6).
    In ceea ce priveste Stafiile din casa dintre dealuri, prima varianta e super, iar a doua, da, sucks big time:)
    Superba seria asta cu clasici ai fantasticului!

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.