Clişee cu detectivi

Articol publicat in:Pipa lui Arion | Aparut in:Nr. 16 ( septembrie, 2011 )
Autor:

Cine citeşte cu o oarecare regularitate scrieri poliţiste, nu poate să nu remarce anumite clişee din aceste pagini.

De pildă, unii dintre detectivi au probleme grave – le-au murit părinţii într-un accident, şi-au pierdut soţiile din pricina unor boli care le-au curmat vieţile. Unii dintre ei au copii de crescut şi totuşi îi neglijează, fiindcă zi şi noapte trebuie să stea la datorie. De aceea, progeniturile o iau adesea pe căi greşite – se droghează, fac abuz de alcool, se complac în promiscuitate.

Scriitorii într-adevăr dotaţi presară clişeele cu o rigoare de farmacist, astfel încât nici nu le mai bagi în seamă, aşa cum la teatru, ceea ce se petrece pe scenă te face câteodată să uiţi decorul în care evoluează personajele.

Înşişi unii dintre anchetatori sunt bolnavi şi de aceea uneori dau rateuri la serviciu, nu se pot concentra, nu pot pune într-o relaţie corectă probele de care dispun. Alţii sunt în pragul pensionării, sunt sastisiţi de câte au văzut şi câte au trăit, şi de-abia aşteaptă să scape de slujba lor împovărătoare şi să-şi cultive grădina din faţa casei, sau să meargă la pescuit.

Dacă sunt mai tineri, au probleme în amor – uneori fiind îndrăgostiţi de câte o colegă de echipă, care îi respinge sau le acceptă curtea. Au dispute şi cu alţi colegi invidioşi pe reuşita lor şi de aceea le pun beţe în roate.

Extrem de interesante sunt relaţiile cu şefii. De obicei, aceştia sunt obtuzi, severi şi cer rezultate imediate. De multe ori, după o trudă îndelungată, subalternii descoperă criminalii, dar superiorii lor se împăunează cu succesele, apar în ziare cu declaraţii bombastice, sunt prezenţi la emisiunile de ştiri de la radio şi televizor.

Deseori detectivii au probleme şi cu alcoolul – vor să se scufunde în uitare, pentru că au văzut mult sânge şi multă răutate omenească. Sunt singuri şi lipsiţi de sprijinul unor fiinţe dragi, nu mai suportă atâta mârşăvie. Alteori sunt ţintuiţi la pat şi rezolvă mistere de la domiciliu.

Atunci când echipa e formată din doi investigatori, unul e mai dur, se inflamează dintr-un nimic, pe când celălalt e doar în aparenţă blajin, străduindu-se chipurile să stingă conflictele.

Sunt multe şabloane în naraţiunile poliţiste. Ele devin supărătoare doar în acele romane în care talentul autorului lasă de dorit. Scriitorii într-adevăr dotaţi presară clişeele cu o rigoare de farmacist, astfel încât nici nu le mai bagi în seamă, aşa cum la teatru, ceea ce se petrece pe scenă te face câteodată să uiţi decorul în care evoluează personajele.

Dar cărări pe care păşesc mulţi se pot observa şi în alte tipuri de scrieri.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • Blogosferice « Cu arma la vedere! said:

    […] scrie domnul Arion pe aici o chestie cu detectivii. Și a părut noul număr Suspans.ro – mă […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.