Columbo

Articol publicat in:Pipa lui Arion | Aparut in:Nr. 2 ( iulie, 2010 )
Autor:

Am revăzut, de curând, câteva episoade din serialul Columbo. Interpretat magistral de către Peter Falk, locotenentul cu aspect de zăbăuc și-a păstrat șarmul peste decenii. N-ai cum să-l uiți. N-ai cum să nu-l îndrăgești dacă îl vezi de-abia acum pentru prima oară. În trenciul său ponosit, șifonat, cu ochii lui care nu se știe cu exactitate unde privesc, apare ca o ființă neajutorată, luată în derâdere de cei pe care îi anchetează. Conduce un Peugeot 403 decapotabil, model 1959. Pânza acoperișului are o culoare murdară. Nu poartă pistol. Nu se pricepe la karate și box. Arma lui este inteligența pe care și-o ascunde sub înfățișarea umilă. Când vrea să tragă de timp, își aduce aminte de soția lui și-i citează spusele cu deliciu, sau îi rememorează cu evlavie faptele. Ea nu apare niciodată, astfel încât te întrebi dacă există cu adevărat, sau e doar una dintre stratagemele la care recurge acest criminalist care vrea să stârnească voit hazul, pentru ca toți cei cu care se confruntă să nu-l ia în serios și să fie mai puțin grijulii când se apără. Una dintre posturile lui favorite – mâna stângă sprijină cotul mâinii drepte care e dusă la frunte. Degetele acesteia țin o nelipsită țigară de foi, care amenință să-i aprindă părul. Celebre îi sunt întoarcerile de la ușă. Tocmai când ucigașii sau hoții respiră ușurați că l-au înșelat, locotenentul revine în încăperea unde au loc interogatoriile și îi înfundă definitiv cu argumente ținute ascunse, chipurile de-abia atunci descoperite. Fără să simtă vreo satisfacție. Fără aere de superioritate. Mizeria umană îl dezgustă. Iar faptul că trebuie să apeleze la un comportament de cabotin pentru a-i demasca nu-i face nici o plăcere.

Columbo e foarte atent la detalii, demontează cu abilitate false alibiuri, descifrează resorturile unor acțiuni tenebroase, readuce ordinea într-un spațiu tulburat de fărădelege. În aparență, fără nici un efort remarcabil. Dar „micile lui celule cenușii” sunt turate tot timpul la maximum. Un anchetator strălucit. Ca și în basme, exact calul pe care cei mai mulți n-ar paria câștigă detașat cursa. Iar încântarea celor care îl urmăresc e fără margini. Toți umiliții și obidiții nebăgați în seamă se simt răzbunați.

Etichete: ,
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.