Edificiul groazei

Articol publicat in:Pipa lui Arion | Aparut in:Nr. 21 ( februarie, 2012 )
Autor:

Discutăm, cu justificată îndreptăţire, despre reuşitele unor scriitori de pe alte meridiane, înzestraţi creatori de suspans. Dar să nu uităm că noi înşine avem o tradiţie în această direcţie. Tocmai de aceea îmi permit să reproduc câteva pagini din eseul meu Alexandru Philippide sau drama unicităţii, apărut exact în urmă cu trei decenii, în care semnalam valoarea excepţională a unei nuvele datorate acestui mare poet, prozator, cărturar.

*

Îmbrăţişarea mortului de Al. Philippide este „o istorie extraordinară” ca a lui Poe, sau o „povestire fioroasă” ca a lui Villiers de l’Isle Adam. Dar prologul povestirii nu prevesteşte întâmplări atroce. O înmormântare e privită de un observator neimplicat în dramă. Moartea bătrânului Brumă, la peste 70 de ani, a fost firească, în ordinea naturii şi nu contrariază pe nimeni. Chiar şi fiul răposatului participă cu detaşare la eveniment. Parcă îl avem în faţa ochilor pe Meursault, eroul care nu plânge la moartea mamei sale.

Costache Brumă constată comedia jucată fără talent în faţa lui. Se ţin discursuri găunoase, se plânge prefăcut. Nimeni nu-l regretă cu adevărat pe cel din groapă, dar fiecare se supune cu docilitate ceremonialului funebru, din obişnuinţă, din obligaţie. Nu-i de mirare că eroul de-abia se stăpâneşte să nu izbucnească în râs: „Individul chel şi burtos, cu ochi bulbucaţi, veni la el cu mâna întinsă şi o faţă care vroia să fie gravă; dar mutra lui hazlie nu izbutea să devină solemnă. Brumă simţi deodată o cumplită nevoie de râs şi abia se putea stăpâni să nu izbucnească.” În special mătuşa sa Natalia Creţu oferă un prilej de amuzament datorită excesului de false lamentaţii. Lipsa ei de decenţă în durere stârneşte furia lui Costache. Plânsul prefăcut, prăbuşirea teatrală lângă coşciug transformă înmormântarea într-un spectacol grotesc, care alungă adevărata suferinţă. Doar “mama bătrână” mai atenuează din atmosfera carnavalescă: „Costache se gândi, când o văzu acum plânsă, că probabil numai ea îl iubise cu adevărat pe bătrân şi îi regretă sincer moartea.”

Următoarele capitole nu mai evocă o reprezentaţie bufonă. Eroul se trezeşte într-un sanctuar al terorii din mrejele căreia nu mai poate scăpa. Frica se cuibăreşte treptat în sufletul lui Costache Brumă. În primul rând îl  înspăimântă ciudăţenia locuinţei tatălui său, o clădire situată în afara oraşului şi cu care n-a reuşit să se familiarizeze încă din copilărie: „din cauza geamurilor pestriţe, era întotdeauna plină de o lumină stranie, în contradicţie permanentă cu vremea de afară”. Paşnicul contabil îşi contemplă, fără să ştie, eşafodul pe care urcă pentru a fi executat fără judecată şi fără a avea nicio vină, ca şi Joseph K. Intrând în această casă se desparte de un teritoriu îmbietor, ce nu va mai putea fi zărit decât prin ferestrele deschise din cabinetul de lucru al tatălui său: „Se ridică şi se duse să deschidă cele două ferestre. După-amiaza se preschimba în amurg. În faţa lui Brumă se întindea priveliştea Iaşilor, pe coaste şi spinări de dealuri. Soarele se apleca în stânga, spre Miroslava. În fund, spre miazănoapte, crestele dealurilor, unele în dosul altora, apăreau, cenuşii sau verzi întunecate, escaladând orizontul până departe. Mai aproape, între oraş şi conac, se revărsau văile cu podgorii şi livezi ale Buciumului şi ale Vişanului, cu dealul lui Păun în dreapta, acoperit şi el de pomi şi vii.” La un moment dat şi ferestrele sunt închise. Orice punte cu exteriorul este retezată. Comunicarea cu acesta nu mai e posibilă până când nu se decide deznodământul acţiunii. Întreaga clădire se transformă într-un infernal mecanism de tortură care nu-şi livrează prada până nu o răpune. Asistăm parcă la un film de Hitchcock, unde fiecare element adus în cadru provoacă panica personajelor. Camere în care n-a locuit nimeni niciodată, odăi care nu comunică unele cu altele, structura labirintică a locuinţei sădesc în sufletul eroului un tot mai apăsător sentiment de anxietate ce ajunge să se transforme în groază. Liniştea îl terorizează pe Costache Brumă, un citadin obişnuit cu zgomotele Capitalei. El regretă că nu şi-a adus un ceas deşteptător care să populeze cu sunete încăperile silenţioase. Dozarea efectelor de spaimă este realizată cu multă fineţe. Protagonistului i se năzare că din orice ungher îl ameninţă o primejdie.

Unul dintre cele mai terifiante tablouri descrise în nuvelă este cel al uriaşului muzeu de entomologie adăpostit în câteva odăi ale conacului Brumă. Sute de Gregor Samsa după metamorfoză stau la pândă şi aşteaptă o clipă de slăbiciune a adversarului pentru a-l ataca şi distruge. Ei au rămas fără patronul care le cunoştea obiceiurile, îi ţinea sub ascultare şi le îndruma existenţa: „Bătrânul Brumă le îngrijea cu multă atenţie, le hrănea pe fiecare, pregătea frunze anume putrezite pentru miriapodele vegetariene, cultiva râme şi viermi pentru cele carnivore şi păianjenilor le dădea întotdeauna musculiţe proaspete”. Ajunse fără protecţie, miriapodele se pregătesc parcă să se revolte din pricina foamei, să iasă din cuşti şi colivii şi să împânzească întreaga clădire, s-o guverneze fără să dea nimănui socoteală. Colecţia entomologică îi provoca lui Costache oroare încă din copilărie: “Când era copil şi venea de la internat, în timpul vacanţelor, acasă, ocolea cu grijă colecţiile de gângănii – adăpostite pe atunci în casa din oraş – şi pentru nimic în lume n-ar fi intrat singur în odaia cu păianjeni şi scolopendre”. După lecţiile de entomologie avea coşmaruri: „Tatăl lui, care ar fi vrut poate ca băiatul să-i moştenească pasiunea entomologică, îl ducea uneori în laborator, ridica încetişor capacul de pânză metalică de pe una din oalele mari de lut umplute cu pământ în care locuiau arahnidele, cu un cleşte fin apuca de un picior pe un păianjen, îl ţinea sub o lupă groasă şi chema pe copil să se uite, arătându-i cu o vergea subţire de metal filierele prin care ies firele fine şi cleioase ale pânzei, cei opt ochi mărunţi, colţii, găurelele plămânilor. Sub lupă, trupul catifelat al păianjenului apărea monstruos, acoperit de peri groşi, ca nişte ţepi. Copilul închidea ochii. Noaptea, se visa în cuşca scolopendrelor, se simţea furnicat de mii de picioare subţiri, gâdilat de antene şi înţepat de colţi otrăviţi”.

Nici la 35 de ani nu-şi poate învinge teama aflându-se printre miriapode. În special o scolopendră gigantică pare să vegheze locurile ca un geniu al răului: „Erau aici, în cuşti şi în vitrine, urechelniţe de culoare galbenă murdară, cu câte patruzeci şi două de picioare, cu antene iscoditoare, alergând repede în toate direcţiile, nesuferind lumina, sălbatice şi crunte; şarpele orb, negricios, cu înfăţişare de râmă, cu picioarele subţiri ca nişte peri; apoi scolopendre de toate felurile, de la cârcăiacul obişnuit prin România până la scolopendra gigantică din ţinuturile tropicale, culeasă de bătrânul Brumă tocmai prin sudul Egiptului, unde stătuse o primăvară întreagă ca s-adune miriapode şi scorpioni. Singură într-o colivie, gângania monstruoasă, lungă de un sfert de metru, îşi întindea trupul gălbui, inelat şi sprijinit de optzeci de perechi de picioare, cu antenele vibrând, la pândă printre pietrele împrăştiate pe fundul bine căptuşit cu nisip al cuştii.” Această descriere nu aparţine unui savant care se extaziază de posibilitatea contemplării unor specii rare, ci unui om cuprins de panică.

Viziunea locuinţei în care nu zăbovise niciodată prea mult îi pricinuieşte eroului mari tulburări lăuntrice. El încearcă zadarnic să-şi potolească neliniştile: „O impresie de nelinişte îl cuprinse. Îşi spuse însă repede că e o copilărie, că totul are o explicaţie firească şi simplă.” Frământările se accentuează când îşi dă seama că o mână străină a răscolit sertarele biroului şi că o hârtie pe care scrisese tatăl său a dispărut fără urmă. Interogatoriul la care e supusă mama bătrână nu duce la niciun rezultat. Căutarea cu obstinaţie a hârtiei ne aminteşte de celebra Scrisoare furată a lui Poe. Însă acolo misterul nu insinua groaza, ci doar perplexitatea. Evenimentele din nuvelă ajung la un moment dat la o tensiune insuportabilă, mai ales că suntem avertizaţi în legătură cu boala de inimă de care suferă Costache. Sosirea unui străin amplifică angoasele şi precipită deznodământul. Necunoscutul negricios vorbeşte sibilinic, amână să-şi decline identitatea şi să explice care este scopul vizitei sale. Costache e fascinat de mâinile lui enorme: „Era un om nu prea înalt, slab şi subţire, cu braţele lungi, cu mâini nepotrivit de mari şi de vânjoase pentru statura lui. Costache le observă când noul venit îşi scoase pălăria şi o aruncă pe divan”. Mâinile acestea vor încerca să-l sugrume. După ce Nicu Păun îşi termină de povestit biografia, descumpănirea fratelui său vitreg creşte: „Brumă, de câteva minute, trăia într-o stare de uluire. Se simţea intrat în anormal, într-o perioadă nesigură a vieţii lui. Deprins să considere viitorul cu linişte şi prevedere, ca un bun administrator al existenţei ce-i fusese hărăzită, el se găsea acum deodată în faţa unui torent de întâmplări şi de fapte noi care împiedicau mersul firesc al vieţii, ca un fluviu pe care îl întâlneşti în drum, peste care nu zăreşti vreun pod şi despre care harta amănunţită şi de încredere ce ţi-a servit până acum nu spune nimic.” Încăierarea celor doi e inevitabilă. Iar moartea lui Nicu îl aduce în pragul demenţei. Frica îi dictează orice acţiune. Spaima lui ajunge la paroxism când uşa dulapului unde l-a ascuns pe Nicu se prăbuşeşte sub greutatea cadavrului. Inima lui greu solicitată de o sumedenie de evenimente neliniştitoare nu mai rezistă.

În Îmbrăţişarea mortului un erou a pătruns într-un edificiu unde este torturat după metode rafinate. Supliciile lui seamănă cu cele din Hruba şi pendulul de Poe sau Tortura speranţei de Villiers de l’Isle Adam. Fiecare încercare trecută cu succes îi aduce în cale un alt tip de caznă ce trebuie îndurată. Dar la Philippide întâlnim un procedeu mai complex de chinuire a victimei. Nu mai zărim trape, puţuri unde forfotesc lighioane hămesite, cleşti de smuls unghii, cizme spaniole, ca în camerele de tortură ale Inchiziţiei. În această nuvelă, chiar dacă duhul celui mort mai bântuie locurile, nu-şi face simţită prezenţa niciun călău. Victima se execută singură, ca ofiţerul care se pedepseşte el însuşi în Colonia penitenciară a lui Kafka. Toată regia supliciului îi aparţine în exclusivitate lui Costache Brumă. Cine nu a intrat vreodată într-o casă construită bizar şi cine nu a descoperit că în lucrurile lui a răscolit cineva? Care dintre noi nu a stat noaptea măcar în preajma unui acvariu, având impresia că vietăţile din apă îl examinează? Cui nu i s-au făcut revelaţii extraordinare, precum acelea rostite de Nicu Păun? Dar nu toată lumea piere confruntându-se cu astfel de situaţii. Boala de care suferea Costache i-a ascuţit sensibilitatea şi l-a constrâns să socotească orele petrecute în locuinţa tatălui său drept o urzeală menită să-l nimicească. El e doborât de fanteziile sale: mobile care se însufleţesc, împotrivindu-se şederii lui acolo, gângănii care îl scrutează duşmănos, morţi care învie.

De o formidabilă concizie – nu depăşeşte 50 de pagini – Îmbrăţişarea mortului este una dintre cele mai puternice nuvele din genul “enigmatic” (cum ar spune Philippide) pe care le are literatura română, gen ilustrat cu strălucire printre alţii de Eminescu, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade. Da, fiecare gest, fiecare vorbă sunt perfect verosimile în această nuvelă de „serie noire” care se citeşte cu sufletul la gură. Dar ce trainică e senzaţia de mister pe care o degajă evenimentele, în fond obişnuite, din aceste pagini! Iar meşteşugul suspansului e folosi de către un excelent specialist în crearea unei atmosfere de panică din amănunte derizorii. Arta din această nuvelă e toată fundată pe sugestie. Iată secretul unei mari reuşite literare, al cărei act de naştere este din 1940.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.