Alibiul

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 17 ( octombrie, 2011 )
Autor:

Afară era urât. Nori vineţii, burniţă, frunze brune şi arămii, năclăite împestriţau strada, iar trotuarele erau pline de oameni ursuzi, grăbiţi.

Când auzi uşa, încetă să mai bată nervos darabana pe pervaz şi se întoarse.

— Până la urmă, îmi spuneţi şi mie pentru ce m-aţi chemat?

— Luaţi loc, vă rog, domnule Cernat!

— Domnu’…

— Aa, am uitat să mă prezint, sunt inspectorul principal Măgureanu.

Cernat zâmbi acru. Încă unul care părea să se fandosească cu nişte grade de rahat plătite gras de statul cointeresat.

— Domnule inspector, pentru a-şi sublinia poziţia, consideră că-i mai bine să taie acel sforăitor „principal” din coadă, mă credeţi sau nu, chiar am treabă, e încheiere de lună şi am o groază de acte de completat, n-aţi putea să fiţi ceva mai expeditiv?

Vru să adauge „aşa cum sunteţi de obicei voi, ăştia din poliţie”, dar se abţinu.

— Vă rog eu, luaţi loc, domnule Cernat! Terminăm imediat.

Inspectorul principal îşi scoase ţigara electronică şi începu să fumeze. Lucian Cernat privi fix, cu răutate, ledul roşiatic. Îl enerva că-i blocase replica „Mă deranjează fumul de ţigară!”, replică ce i-ar fi consolidat poziţia de superioritate pe care dorea să se situeze.

— Un obicei prost, făcu inspectorul Măgureanu arătând spre micul cilindru de plastic, nu scapi de el nicicum!

— E din cauza voinţei slabe, nu rată Lucian ocazia de a-l înţepa.

— Da, da! Aşa am auzit şi eu, dădu din cap Măgureanu, deşi eu am altă teorie… Domnule Cernat, îl fixă cu privirea, păi eu cred că ştiţi de ce v-am chemat. E vorba de moartea şefului dumneavoastră, Grivan Alexandru.

— Da, am auzit azi-dimineaţă c-a fost împuşcat. De fapt, toţi de la firmă am aflat că a fost împuşcat.

— Exact. Noi ne facem doar datoria.

Cu greu îşi stăpâni un zâmbet: „noi ne facem doar datoria” înseamnă că nu ştiau nimic,  n-aveau niciun fir!

— Domnu’ Măgurele…

— Măgureanu.

— Mă scuzaţi, domnu’ Măgureanu, şi eu cu ce vă pot fi de folos? Fiind cel mai vechi angajat al firmei, vă aşteptaţi să vă fac o listă cu cei care-l doreau întins pe masă?

— Sunt şi dintre aceştia?

„Probabil că inteligenţii ăştia o să ne cheme pe toţi, unul după altul!”, glumise Şmuţ la birou. Cernat riscă:

— Păi, dom’le, la câţi duşmani avea omul ăsta, eu cred c-ar fi trebuit s-aştept vreo două luni la coadă ca să-mi vină rândul!

— Hm!

— Ce vreţi, ca orice şef pizdos… De fapt, nu ştiu cine se înţelegea cu el!…

Douăzeci de ani muncise pe brânci pentru firmă, fără zile libere sau concedii, douăzeci de ani care erau să se ducă pe apa sâmbetei alaltăieri, când Alex, într-o discuţie particulară, îl anunţase că intenţionează să-l concedieze din cauza „randamentului scăzut” pe care-l avea de ceva vreme. De doi ani, mai exact.

— Domnule Cernat, astă-noapte, între orele zece şi doisprezece unde vă aflaţi?

Cum naiba, doar nu greşise nicăieri! Intrase pe uşa din dos, de pe stradela pe care nu era nicio cameră de supraveghere, nu lăsase nicio urmă, îl executase rapid şi fără dureri, arsese cagula, mănuşile şi combinezonul, pistolul era pe fundul lacului…

Pufni:

— Sunt suspect?!

Inspectorul principal Măgureanu zâmbi:

— Ca toţi ceilalţi angajaţi! avea un zâmbet liniştit, plăcut. Deci unde eraţi astă-noapte în jurul…

— La prietena mea.

— Numele ei?

Lucian hotărî să tranşeze rapid, fără eschive – din care n-ar fi avut nimic de câştigat.

— Ioana. Ioana Gorgovan.

Inspectorul păru că tresare:

— Cum aţi spus?

— Gor – go – van  I – oa – na, silabisi tare şi ostentativ Lucian Cernat. Prietena mea.

— Persoana… locuieşte în oraş?

— Pe Regală, la blocul turn.

— Mda… făcu încurcat inspectorul.

„Nu se gândea că voi coopera!”. Cernat supralicită:

— Vreţi să vă dau numărul ei de telefon?

— Nu, nu e nevoie!…

„Măi, Ionica, dacă te întrebă cineva de mine, spui c-am fost la tine. Toată noaptea. L-am împuşcat pe cretinul ăla de Grigoriu, şeful meu.”. Fosta lui colegă de liceu, „mama răniţilor”, nu avea cum să nu-l servească, îi era datoare. Era singura colegă de liceu cu care mai păstra legătura. Se întâlneau o dată, de ori pe an. Ultima dată se întâlniseră întâmplător pe 1 Martie. Îi cumpărase un mărţişor şi stătuseră la un suc rememorând amintiri şi glumind pe seama clienţilor furaţi – lucra la firma concurentă.

— Şi cât aţi stat la dumneaei?

— Toată noaptea.

— Toată noaptea?

—  Domnule…

— Măgureanu.

— Domnule Măgureanu, doar nu am fost la curve, e prietena mea. Normal c-am stat toată noaptea! Dimineaţă am trecut puţin pe acasă, apoi m-am dus la serviciu.

Chiar aţipise puţin în maşină, pe marginea lacului. Îi susţinu privirea inspectorului care, liniştit, îşi scotea din nou ţigara electronică. Acesta apăsă pe un buton:

— Să vină agentul şef Zbarcea la mine!

„Şef… Zbarcea… Ce circ!” gândi Lucian şi se instală mai bine pe scaun în timp ce inspectorul i se adresă calm:

— Domnule Cernat, amanta domnului Grigoriu, Ioana Gorgovan, s-a sinucis ieri în jurul orelor 23. S-a aruncat pe fereastră. Ultimul apel telefonic a fost cel primit de la dumneavoastră.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

  • Aurelia Chircu said:

    O poveste cu rasturnari de situatie, geniala. Mi-ar fi placut sa citesc si o continuare, dar poate ca nu este nevoie de una, deoarece finalul ales e unul perfect.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.