Cântecul oaselor

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 23 ( aprilie, 2012 )
Autor:

Revăd uneori în minte acele locuri, colonadele de marmură prăbuşite sub licheni, arborii cu crengi negre, noduroase şi lespezile tocite, acoperite de inscripţii pe care încercam în van să le descifrez. Îmi amintesc cetatea albă care răsărea din dealul de loess, după-amiezile nesfârşit de melancolice de septembrie în care rătăceam, uneori singur, alteori însoţit de Hermann sub cerul ireal de senin, căutând cuiburi de fazani şi adunând fosilele care desenau basoreliefuri hieratice în faliile stâncoase de pe malul lacului.

Treceam prin piaţa măcelarilor, unde ne opream la bătrânul Omar şi cumpăram frigărui de oaie, înfioraţi de ţestele rânjite care ne priveau, jupuite şi însângerate. Coboram apoi uliţele pietruite spre taverna unde, seara, femei cu şolduri de fildeş dansau ameţitor, dar care ziua era aproape goală. Ne aşezam la una dintre mese, cumpăram vin şi caise şi intram în vorbă cu trecătorii care se opreau la umbră să se odihnească. Hermann avea pe atunci un flaut de os, gălbui, cu încrustaţii stranii, primit din străinătate, care scotea nişte sunete melancolice şi grave care mă întristau nespus, fără să ştiu de ce, şi speriau pisicile aciuate prin preajmă, dar care îi plăceau în mod deosebit proprietarului tavernei, care ne invita mereu la el ca să cântăm. Eu posedam o lăută veche pe care o târam zadarnic după mine, încercând să-i deprind meşteşugul şi uneori îl acompaniam, deşi preferam de cele mai multe ori să beau şi să îl ascult doar pe el cântând…

*

Afară, zăpada viscolită s-a aşternut într-un val uriaş peste parc, înghiţind pe jumătate trunchiurile copacilor. Câţiva pacienţi se plimbă printre băncile acoperite de gheaţă, însoţiţi de rude sau de prieteni. Îmi place ca dimineaţa, când îmi beau cafeaua, să verific dacă degetele bătrâne mă mai ascultă când încerc să ridic statuia grea de piatră ce ţine fereastra închisă şi să o aşez pe podea. De la fereastra mansardei în care locuiesc pot vedea în curtea sanatoriului. Privesc iedera care se târăşte nestânjenită pe zidurile dărăpănate şi pe coaja arborilor bătrâni, asemenea unei driade. Infirmierii au impresia că mă uit spre ei şi mă salută, pe unii îi văd zilnic, de ani buni, dar mă feresc să intru în vorbă. Nu îmi place optimismul lor, zâmbetul călduţ şi acea atingere pe umăr cu care ei cred că pot vindeca orice. Orice în afară de golul pe care îl simt de când Hermann a dispărut.

*

Rătăceam prin vechiul cimitir, cu planşeta şi vopselurile strânse într-o traistă de pânză, roasă şi pătată. Mă gândeam că acele locuri mă vor inspira, aşa că plecasem încă de dimineaţă, fără să îl mai trezesc, cumpărasem din piaţă curmale şi pâine şi pornisem pe drumeagul prăfuit şi acoperit de bălării, speriind cu paşii mei şerpii şi lăcustele cenuşii ce vieţuiau în vegetaţia uscată. În aer plutea o aromă sălbatică de cimbru şi rozmarin şi uneori, când treceam pe lângă câte o turmă de capre, îl rugam pe copilul care le păzea să îmi mulgă într-o ulcică pe care o purtam cu mine puţin lapte. Capra se supunea, behăind uşor, mâinilor mici şi arse de soare, şi laptele ţâşnea înspumat, cald şi mirosind a iarbă.

Diavolul, poate, m-a îndemnat în acea zi să ocolesc via, în care ciorchinii gălbui îşi dospeau nectarul tămâios şi să pornesc spre cimitirul alb, în care lespezile zăceau risipite asemenea oaselor unor uriaşi, printre buruienile pârjolite de secetă. Şi tot el m-a împins, poate, spre cavoul fostului moşier, bătrânul, cel despre care ne povestea cu amărăciune bunicul în serile de iarnă, în care viscolul urla ca un lup turbat afară, deasupra hornurilor, când bunica ne cocea plăcintă de bostan. Ne ghemuiam lângă vatra în care focul nu se stingea niciodată şi ascultam vrăjiţi poveştile pe care moşul ni le spunea, în timp ce îşi răsucea foiţa de pergament şi o umplea cu tutun.

― Dragii mei, ofta el, netezindu-şi cu palma mustaţa îngălbenită, au fost vremuri pe care voi nu le-aţi apucat şi despre care e bine să aflaţi, ca să ştiţi şi voi câtă sudoare şi cât sânge au vărsat bătrânii voştri pe pământul ăsta. A fost, pe vremea când eram flăcău, prin locurile astea, un boier crud şi rău, negru la suflet cum e ceaunul pe fund când îl iei de pe foc. Şi lua bir de la fiecare, an de an. De nu aveai să îi dai banii cuveniţi, trimitea slujitori de-ai lui şi îţi luau porcul din coteţ şi porumbul din hambar. Eu pe vremea aceea eram însurat cu o fată din alt sat. Şi într-un an a dat o secetă aşa cumplită, că nu aveai nici după ce bea apă. Şi se stârnise dinspre răsărit un vânt uscat şi fierbinte, ce seca rădăcinile buruienilor şi aducea cu dânsul un praf roşu ce se aşternea peste tot, pe chipurile oamenilor, pe albituri, pe mâncare, în apa vitelor şi a cailor. Bătrânii ziceau că e semn de vremuri cumplite şi de războaie, dar eram tânăr şi râdeam de vorbele lor, aşa cum râdeţi voi acum, când vedeţi cum iese plăcinta din cuptor. Şi eram plecat din sat cu treabă, când vine boierul să îşi ia birul. Nevastă-mea iese la poartă şi se roagă de el să ne mai păsuiască, de, a fost secetă şi porumbul nu s-a copt, s-a măcinat frunza şi s-a uscat, n-a mai rămas nimic din el, dacă dă din porci, nu mai avem ce mânca la iarnă. Atunci boierul o priveşte aşa, dintr-o parte, şi începe să râdă.

― De ce râzi, boierule, spune ea, uite, nu mai am ce da la copil de mâncare. Aveam un băiat frumos, trei ani făcuse, se ţinea şi el de fusta mamă-sii şi se uita la dânsul. Ăsta râde iară, se întoarce spre slugoii lui şi zice:

― Luaţi tot ce găsiţi. Căutaţi peste tot, sigur au ascuns de noi ceva aur. Dă pinteni apoi calului şi se duce. Când am venit acasă, după două săptămâni, am găsit ograda pustie şi pe nevastă-mea la cimitir. Murise de inimă rea, îi luaseră toată zestrea, îi smulseseră până şi cerceii din urechi. Pe boier îl chema Dragomir. A murit la o lună după aceea, când i-a ars conacul din temelii. Slugile au fugit când s-a aprins, dar el era închis cu ibovnica într-o cameră şi când şi-a dat seama de primejdie a fost prea târziu. Nimeni n-a ştiut cine a pus focul, s-a făcut anchetă de la Capitală, dar n-au reuşit să afle. Voi acuma ştiţi cine l-a pus. Şi i-au făcut cavou mare de piatră, au adus meşteri din Italia de l-au zidit. Si au îngropat acolo oasele, că doar ele au rămas nemistuite de flăcări. Iar băiatul lui a plecat în străinătăţi şi nimeni nu l-a mai văzut de atunci.

*

Şi acum mă aflam în faţa acestui mausoleu blestemat, deasupra căruia statuia unui înger veghea melancolică, cu braţul sprijinit de granitul acoperit de muşchi. Aici, ruina părea a fi cuprins întreaga construcţie, doar capul unui ţap, sculptat în basorelief deasupra intrării, părea să mai arate că există viaţă în jur. Am intrat şi am coborât treptele mucezite ce duceau spre criptă. Acolo, învălătucite în pânze de păianjen, printre scânduri putrezite, negre de umezeală, zăceau risipite oasele boierului, îngălbenite de vreme. Le-am atins, fără să vreau, şi am început, fără să-mi dau seama, să-i alcătuiesc la loc trupul. Erau toate oasele, doar femurul şi tibia lipseau. Şi atunci am priceput de unde avea Hermann flautul şi cum şi-l procurase. Şi am înţeles cine era Hermann, de ce evita mereu să vorbească despre tatăl şi bunicul său. Şi atunci am simţit ura, ura pe care o simţisem în glasul şi în privirea moşului meu.

*

Sunt singur acum, cu statuile şi tablourile mele. Am părăsit de zeci de ani satul. Lumea zicea că din cauza suferinţei pe care mi-a pricinuit-o moartea lui Hermann. Casa arsese până la temelie şi toţi, ştiind cât bea Hermann şi cât îi plăcea să fumeze, au presupus că adormise cu ţigara aprinsă. În curtea sanatoriului, orele de vizită s-au încheiat şi pacienţii se întorc în camerele lor. O fetiţă priveşte în sus spre mine şi zâmbeşte. Zâmbesc şi eu şi sorb din ceaşca de cafea. I-am pus prea mult zahăr. Nici unul din cei care mă vizitează nu înţeleg de ce nu sculptez niciodată în os şi de ce nu îmi place muzica de flaut. Dar acum tu ştii.

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

13 comentarii »

  • Alexandra Niculae said:

    Bravo!Iti picura vraja descrierilor din condei! Tulburator si trist ca un tanguit de flaut…

  • Alin Dărângă (author) said:

    Mulțumesc, Alexandra, mă bucur că îți place.

  • Raluca Băceanu said:

    Un text bun care te pune pe gânduri (cel puţin pe mine).

    Iar descrierile sunt foarte bine realizate! Felicitări!

  • Alin Dărângă (author) said:

    Mulțumesc, Raluca, e bine să ne mai pună ceva pe gânduri în ziua de azi, când totul trece atât de repede 🙂

  • Ioana-Catalina Dorojan said:

    Impresionant! Si, desi arta si dibacia descrierilor au fost deja mentionate, nu pot sa nu imi exprim si eu aprecierea vis-a-vis de ele. Succes in continuare! 🙂

  • Alin Dărângă (author) said:

    Mulțumesc,Ioana, mult succes și ție în continuare!

  • Cat said:

    Nu ma pot satura de povestea asta. Descrierile sunt superbe, si atmosfera extraordinara. Tine-o tot asa, multa bafta in continuare! 🙂

  • Alin Dărângă (author) said:

    Mulțam fain, Cat,mi-a plăcut foarte mult povestirea ta. Mult succes în continuare 😀

  • SUSPANS de aprilie « SCIFIENTLAND said:

    […] zonă sumbru-realistă, Alin Dărângă ne convinge din nou, semnând de astă dată povestirea „Cântecul oaselor”, că este o voce tot mai sigură a tărâmurilor ficţionale aflate pe ţărmul fantasticului […]

  • Alin Dărângă (author) said:

    Vă mulțumesc, domnule Coman!

  • Aprilie ficţional – privire de ansamblu « SCIFIENTLAND said:

    […] cele două piese ale lui Alin Dărângă („Amurg cu natură moartă” – Gazeta SF, şi „Cântecul oaselor” – SUSPANS.ro), autor pe care-l socotesc a fi premiantul […]

  • Alin Dărângă (author) said:

    Vă mulțumesc încă o dată, domnule Coman!

  • mai buni şi activi 3 « Scriptorium said:

    […] cu natură moartă, Apa neagră, Crimele plăcerii, Uluyan Taşlar – pietrele care urlă, Cântecul oaselor şi Mirtuman, publicate, în ordinea apariţiei lor, în Gazeta SF, Suspans şi Revista de […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.