Cardinalul, spionul şi pipiţele

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 24 ( mai, 2012 )
Autor:

Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu susţin cu tărie următorul principiu: cine nu se adaptează la vremurile în care trăieşte are numai de pierdut. Am ca exemplu tot felul de colaboratori ai mei care, fiind la o anumită etate, renunţă, practic, să se bucure de avantajele pe care tehnologia din zilele noastre le oferă din plin. Eu sunt la curent cu multe chestii, iar în anchetele mele folosesc tot felul de echipamente sofisticate ce îmi permit să fiu cu un pas înaintea celor care se ocupă cu spionajul şi încearcă să dea peste cap sistemul de securitate al unui stat aflat în bătaia vântului, la porţile unei Europe mult prea blazate.

Vă spun toate astea pentru a vă face o idee despre modul în care tot felul de tipi lucrează în umbră, îşi riscă viaţa zilnic, doar pentru ca voi, cei ce alcătuiţi o societate, cu toate defectele şi răutăţile voastre, să vă puteţi preocupa de facturi, copii, sănătate, maşini, telefoane, bani şi alte chestii care nu vor încăpea cu voi în mormânt.

Nu pot da detalii asupra numelui meu, deoarece, când unul ca mine îşi scrie memoriile, mulţi oameni influenţi au interes să treacă neobservaţi. Am lucrat toată viaţa în serviciul de contraspionaj şi am participat la multe misiuni dubioase ce au presupus acţiuni ilegale, abuzuri, călătorii prin toată lumea, arme, crime, antrenamente, frustrări, pericole. Peste toate astea s-au adăugat nelipsitele dive, gagici, puicuţe, pipiţe, prostituate, femei ce îşi folosesc farmecele pentru a lega sau dezlega alianţe. Avertizez pe cei puritani sau asexuaţi, onaniştii clasici, prezenţi în fiecare grup, să nu mă toace cu procese pentru că nu sunt genul care să suporte mofturi. Încă ceva: personajele prezente în această lucrare sunt imaginare şi nu au nici o legătură cu cei care au trăit sau trăiesc, orice asemănare de nume sau caracter este pur şi simplu întâmplătoare. Clar?

Dacă sunteţi pregătiţi, vă voi descrie una din primele mele misiuni, cea care m-a călit şi m-a pus în pericole despre care nu mi s-a spus nimic la Academie. Deci, luaţi-vă siropul vitaminizant şi haideţi să depănăm amintiri.

Prima cântare: Alfa

E o dimineaţă specială. Alarma de pe telefonul meu sună la ora 6. Mă ridic din pat cu aceeaşi părere de rău pe care o am ori de câte ori reuşesc să dorm învelit cu lenjerie de mătase şi mă îndrept către duş. Sunt un tip singuratic, meseria nu-mi permite să am relaţii serioase şi să ofer unei femei siguranţa şi stabilitatea la care visează, invariabil, toate reprezentantele sexului frumos. Mereu m-a pus pe gânduri această expresie: sexul frumos. De ce naiba sexul lor e frumos şi al nostru, nu? După ce sistem se măsoară această frumuseţe? De ce intimitatea unei femei este considerată frumoasă? Mă rog, întrebaţi filosofii sau ginecologii, eu nu am răspunsul.

E una din zilele mele libere, aşa că îmi propun să nu-mi bat capul cu prostii. Vreau să citesc, să fac un pic de ordine prin casă, sa trag o fugă până la familia unui coleg mort în misiune, de care am eu grijă, aşa cum am promis muribundului, să frec menta, să beau câteva beri, să îmi vopsesc bicicleta.

Toate astea îmi dau mie siguranţa că sunt un om normal, că pot socializa, că pot fi mai mult decât un soldat, o brută ce ucide cu sânge rece, seduce pipiţe şi împarte castane contemporanilor, în numele unor interese de stat.

Urmez ritualul zilnic, adică: ras, spălat pe dinţi, cafea, ţigară, muzică. În jumătate de oră sunt gata de orice, cu bateriile încărcate, cu o stare de spirit extraordinară. Mă îmbrac în ceva lejer şi mă apuc de curăţenie deoarece, fiind mai tot timpul plecat, apartamentul meu a avut de suferit la capitolul ăsta. Cu căştile pe urechi şi cu un sac de plastic în mâini, încep să sortez ceea ce voi arunca.

Muzica se întrerupe şi aud vocea şefului meu, pe care, credincios legământului făcut la început, îl voi numi Cardinalul. Sincer să fiu, acest om are stofă de popă. Se îmbracă numai în negru, nu comite excese, tot timpul are un cuvânt din inimă pentru cei care îi cer sfaturi. Mintea sa, în schimb, este sclipitoare şi în permanentă căutare de soluţii neortodoxe la problemele grave cu care se confruntă. Tipul ăsta e pionul de rezistenţă al serviciilor secrete.

― Bună dimineaţa, dragul meu. Ce anume faci acum?

― În ziua mea liberă, fac ce vreau, răspund eu, un pic iritat.

― Dacă nu era ceva grav, nu îndrăzneam să te sun. Te rog, vino la sediu, am nevoie de tine.

Închide telefonul, iar eu rămân să îmi rumeg nervii. Ce dracu mai vrea de la mine? Misiunea din care m-am întors ieri a fost un succes, aşa că, mi s-a oferit un timp de refacere.

Poate nu ştiţi cum conduc. În primul rând, calc pedala până când acul vitezometrului ajunge la 100, apoi, sfidând orice regulă de circulaţie, urmez drumul spre destinaţie. Totul merge pe dos azi. Un echipaj de la rutieră, genul care stă în boschete să-i prindă pe şoferii care merg cu 60 în oraş, în loc să se preocupe ce cei care într-adevăr pun în pericol participanţii la trafic, se ia după mine, cu girofarele pornite, dar vă daţi seama că mă doare-n cot. Ăştia nu pot face faţă la stilul meu de condus, deci scap de ei repede pe străzile nu prea aglomerate ale oraşului.

Ajung la sediu în timp record, parchez şi mă extrag din maşină cu un zâmbet amar pe mutra mea deosebită, ce face furori printre gospodinele neglijate de soţii mult prea preocupaţi cu minorele. Ah! Porci ce suntem! De ce alergăm după smaralde când ţinem un diamant în mână? Nu vă indignaţi, vă cunosc prea bine, aşa că nu ţin la mine porcăriile pe care vreţi să mi le serviţi ca scuze, prefăcuţilor.

Portarul ia poziţie de drepţi când mă vede şi mă salută regulamentar. Fără să-l bag în seamă, urc în liftul ce mă poartă spre biroul Cardinalului. Sunt curios ce anume l-a făcut să mă cheme. Noi doi avem o relaţie specială. Simt că are mare încredere în mine, că mi se poate destăinui, că am putea împărţi povara ce o poartă. Cu un asemenea om nu poţi fi prieten, poţi, cel mult empatiza. V-aţi prins? Bine.

Deschid uşa şi intru în locaţie.

Am fost în această încăpere de nenumărate ori, am ţinut multe sfaturi tainice, la ceas târziu în noapte, dar nu pot scăpa de senzaţia pe care o am între aceşti pereţi. Mă simt ca un elev chemat în cancelarie. Cardinalul este, ca de obicei, îmbrăcat impecabil, parfumat, bărbierit, cu pipa sa din lemn de cireş împrăştiind un miros de tutun englezesc. Mă priveşte, din spatele biroului său imens, cu severitate, deoarece sunt îmbrăcat într-o pereche de blugi, peste care curge duios o cămaşă verde ca ochii mei. Ştiu că nu suportă ţinuta lejeră, mai ales la unul din agenţii la care ţine în mod deosebit. Sfios ca o fată în noaptea nunţii, care trebuie să explice soţului că a avut ea un accident de bicicletă când a fost mică, susţin privirea boss-ului şi spun:

― Bună dimineaţa. Vă rog, scuzaţi ţinuta, dar am venit cât am putut de repede, atunci când am auzit că e o urgenţă.

― Ia loc, dragul meu, imediat vom fi împreună cu cea care are nevoie de ajutorul nostru.

Hopa! E prima dată când îl aud vorbind despre o femeie în termeni aşa delicaţi. Cardinalul este un misogin, dar din ăla de modă veche, care nu priveşte femeile decât prin prisma celor 3 K. Sunt sigur că, odată cu bătrâneţea, cu lichefierea puţinelor glande pe care le mai are funcţionale, acest omuleţ va acumula de 2 ori mai multe frustrări. Mă rog, nu e treaba mea. Sunt curios să o văd pe cea care a influenţat programul meu. Deja are o bilă neagră şi cred că va mai dobândi câteva după ce o voi asculta. Îmi aprind neglijent o ţigară din cutia aflată pe birou. Ştiu că am comis un sacrilegiu, dar puţin îmi pasă acum. Ce elev a mai fumat în cancelarie?

S-a adunat o grămăjoară frumoasă de mucuri în faţa noastră, atunci când, cea care a spulberat ziua mea liberă intră în birou. Fraţilor, această tipă a primit pe loc de la mine titlul de regină a erecţiilor. Pe bune, ascultaţi ce vă spun. Buzele ei, cărnoase, proeminente, atinse delicat de un ruj răsfăţat cu sărutări în fiecare zi, m-au fascinat. Părul ei lung, negru, pieptănat drept, pielea ei albă, ochii negri, faţa cu trăsături perfecte,toate astea completau un tablou al unei femei mature, conştientă de frumuseţea ei. Perverşi cum vă ştiu, sunt sigur că doriţi detalii despre dotările acestei sirene. Vă spun doar atât: puicuţa asta avea tot ce trebuie, pus acolo unde trebuie. Nu mi-am permis să mă holbez excesiv la fesele ei pentru a nu fi luat drept  măgar dar, credeţi-mă pe cuvânt, că aceste părţi ale anatomiei cu care a fost înzestrată erau, cum altfel, perfecte.

Femeile nu sunt proaste, aşa cum cred majoritatea masculilor. Imediat şi-a dat seama de efectul pe care l-a avut asupra mea, deşi, eu am încercat să maschez cumva protuberanţa ce ameninţa să-mi rupă fermoarul blugilor. Cardinalul a pus capăt acestei magii.

― Vă rog, luaţi loc, scumpă doamnă. Vă prezint cel mai bun agent al meu. Nu este la curent cu problema pe care mi-aţi supus-o atenţiei, deoarece ieri s-a întors dintr-o misiune periculoasă. A sacrificat ziua lui liberă pentru a fi cu noi. Am încredere totală în el, aşa că puteţi povesti fără ascunzişuri.

Sirena asta se aşează lângă mine şi mă învăluie cu parfumul ei delicat.

― Domnule… Cum să vă spun?

― Spuneţi-mi Jack, vă rog, doamnă. Nu sunt importante numele în meseria noastră, fac eu, aruncând porumbiţei o privire de leu înfometat.

― Domnule Jack, soţul meu este ambasadorul ţării noastre în Suedia. Este plecat permanent. Eu am rămas aici pentru a avea grijă de copilaşul nostru, Andrei. Are doar 6 ani.

În momentul ăsta ochii gazelei se umezesc. Galant, cum sunt, îi ofer batista mea. Ea o apucă delicat şi pictează mătasea cu lacrimile ei de zeiţă.

― Vă rog să mă scuzaţi, dar nu mă pot controla. Andrei a fost răpit ieri. L-am dus la grădiniţă, am lăsat garda de corp în faţa clădirii, ca de obicei, dar, după o oră am primit un telefon. Mi se spunea că organizaţia Alfa are copilul. Eu trebuia să îl chem pe soţul meu în ţară şi să ne întâlnim cu un reprezentant al lor pentru negocieri. Nu am ştiut ce să fac, dar însuşi preşedintele m-a sfătuit să am o discuţie cu serviciile secrete, ceea ce am şi făcut. Asta e tot pe scurt. Vă rog, domnilor, aduceţi-l pe Andrei acasă. E un copil, nu are nici o vină că trăieşte în lumea asta. Are şi o dietă specială deoarece suferă de o anumită intoleranţă alimentară. Nu ştiu dacă cei care l-au răpit au cunoştinţă de asta.

Alte lacrimi inundă batista mea. Chiar mi-e milă de această femeie. Cardinalul este un dur, un tip care a văzut multe, aşa că fumează impasibil privindu-ne cu indiferenţă. E una din măştile sale preferate. Eu cuprind în palma mea umărul frumoasei soţii de diplomat şi rostesc solemn:

― Doamnă, îl vom găsi. Se pare că afacerea asta are implicaţii complicate. Voi fi nevoit să vă pun câteva întrebări. Soţul dumneavoastră când ajunge?

― În câteva ore.

― Perfect. Putem pleca de aici?

Cardinalul îmi dă aprobarea. Ofer braţul meu de oţel zânei şi ne evaporăm din peisaj. A dracului dimineaţă, nu?

Deschid portiera din dreapta şi aştept ca scaunul maşinii mele să se bucure că susţine aşa nişte forme. Sunt sigur că e foarte flatat golanul. Ce n-aş da să fiu în locul lui. După această manifestare a galanteriei cu care m-a înzestrat natura şi educaţia, sar la volan.

― Eu cum să vă spun, stimată doamnă?

― Îmi puteţi spune Renate, glăsuieşte îngerul.

Renate, deci. Ce nume frumos!

― Trebuie să ştii ceva despre mine. Sunt un tip care joaca după alte reguli decât cele clasice.

― Mi-am dat seama. Ştiu să etichetez oamenii dintr-o simplă privire. Ai calităţile pe care eu le apreciez. Unde mă duci acum?

― În umilul meu apartament. Vreau să aud toată povestea. Te rog să nu neglijezi nimic, orice amănunt este important în ancheta asta.

― Mă vei ajuta? Chiar îţi pasă de suferinţa mea?

― Draga mea, nu sunt în totalitate de fier. Dacă şeful cel mare mi-a dat mână liberă, pentru mine e suficient. Nu pun niciodată întrebări asupra motivaţiei celor ce îmi sunt superiori ierarhic. De multe ori mi-am riscat viaţa încercând să recuperez substanţe dubioase, ce pentru mine, puteau fi eprubete cu pişat de fată mare, dar pentru savanţi reprezentau piatra filozofală. Înţelegi? De data asta însă e vorba de o mare încărcătură emoţională. Eu am pierdut un frate. Avea doar 8 ani şi a fost răpus de o boală cumplită. Deh, Dumnezeu avea nevoie de îngeri.

Având în vedere valoarea pasagerului, conduc prudent spre casă. Parchez în faţa blocului şi conduc aceasta minunată creatură spre scara blocului.

― Te rog să scuzi dezordinea, eu nu prea stau pe acasă.

― Nu e nimic. Nu am venit în inspecţie, îmi spuse ea încercând să surâdă.

Intrăm. O invit în sufragerie, îi fac semn să ia loc pe fotoliu şi mă duc în bucătărie să fac o cafea. Aud cum aprinde o ţigară şi dă drumul la televizor. Un foşnet uşor, de haine care alunecă, mă face sa ciulesc urechile.

Ceea ce am să vă spun acum pare incredibil, ştiu, dar chiar şi eu am rămas siderat. Tipa asta s-a schimbat într-o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou, ambele pescuite din dulapul meu, a scos aspiratorul, şi mi-a spus:

― Îţi dezvălui toată povestea în timp ce te ajut la curăţenie. Nu am mai făcut demult aşa ceva. Plus că vreau să îmi abat gândurile. Îmi accepţi ajutorul?

Ce pot să spun? Mă aşteptam ca hainele ei să fie pe jos din cu totul alte motive, dar, în viaţa asta, de puţine ori îţi sunt îndeplinite dorinţele. Şi uite aşa, făcând curat prin casă, împreună cu o femeie pentru care mulţi ar ucide, sunt pus la curent cu situaţia. Povestea urmează scenariul clasic al cuplurilor pe care îndatoririle îi obligă să trăiască separat perioade lungi de timp. Ambasadorul este un tip carismatic, sportiv, educat, fără vicii, din ceea ce îmi spune ea. Mai am un pic să o întreb dacă posedă şi menstruaţie acest domn care pare din cale afară de perfect, dar mă abţin. Nu vreau să torn gaz peste focul suferinţei.

Aflu mai apoi că provine dintr-o familie bogată, este licenţiată în Istorie, cunoaşte câteva limbi străine şi a lucrat o vreme la ambasadă. După ce s-a născut copilaşul, toată atenţia ei s-a concentrat pe creşterea lui. Nu este la curent cu activităţile soţului, totul decurgea normal până în momentul în care a primit telefonul de la organizaţia ce a revendicat răpirea.

E timpul să trec la metodele mele de anchetă. Sunt sigur că sub perfecţiunea asta din cuplu se ascund chestii omeneşti: gelozie, frustrare, adulter, tentaţii, minciuni.

― Renate, hai să lăsăm masca asta. Eşti doar cu mine acum şi tot ceea ce se vorbeşte rămâne între aceşti 4 pereţi. Ce mi-ai spus tu e varianta pentru presă. Nu pot crede că o femeie de calibrul tău nu are admiratori, nu este curtată, nu este chiar forţată uneori, să facă anumite compromisuri.

― Te rog, drept cine mă iei?se indignează păpuşa.

― Dacă nu eşti sinceră cu mine, nu pot face nimic. Poveştile pe care mi le-ai servit se găsesc în cărţi sau filme. Eu nu gust chestii din astea, atunci când e în joc şi pielea mea. Gândeşte-te la copilul tău şi lasă garda jos, măcar pentru o clipă, în faţa unui agent special ce are la dispoziţie numeroase metode de a te ajuta.

Toate aceste cuvinte i le-am spus privind-o în ochi şi lăsându-mi, aşa, ca din întâmplare, mâna dreaptă pe părul ei. Farmecul meu, recunoscut de un mare procent al populaţiei feminine, îi topeşte reticenţa. Se prăbuşeşte în unul din fotolii şi începe confesiunea.

― A fost cineva în viaţa mea. L-am cunoscut acum 7 luni la o petrecere organizată de soţia primului ministru. Mi s-a spus că are afaceri în domeniul energiei. Nu ştiu ce m-a atras la el. Poate detaşarea pe care o afişa, poate faptul că se bucura de independenţa pe care numai tinereţea şi banii ţi le pot oferi, nu ştiu. Cert e că m-am îndrăgostit ca o puştoaică. Niciodată nu l-am primit la mine acasă, niciodată nu ne-am afişat în public. Aveam un loc secret în care ne întâlneam. A fost o poveste pe cât de frumoasă, pe atât de scurtă. De ce oare toţi bărbaţii au tendinţa să fugă atunci când li se dezvăluie anumite sentimente?

― Nu sunt eu specialist în chestiile astea. Dar de ce oare femeile învelesc totul în trăiri interioare?

― Cinismul ăsta al tău ascunde frica de relaţii sau e doar superficialitate?contracară ea.

― Nu e important. Când a fost ultima oară când v-aţi văzut?

― Acum 3 luni. De atunci nu mai ştiu nimic de el.

Poate nu e important pentru anchetă personajul ăsta, dar eu sunt meticulos, nu las nimic la voia întâmplării, plus că, antecedentele adultere ale acestei creaturi cu forme perfecte îmi deschid noi perspective. Nici o femeie nu e uşă de biserică pentru că orice încuietoare are cheia potrivită. Succesul ţi se arată dacă deţii iarba fiarelor, care deschide orice lacăt.

Notez toate detaliile despre amantul afacerist, mai pun câteva întrebări despre soţul ei, şi o anunţ că subiectul este încheiat pentru moment. E timpul să fac cercetări pe cont propriu.

Ştiţi ce îmi spune diva asta? Normal că nu.

― Te las să te desfăşori. Fac un duş, mă schimb şi plec.

Fără nici o umbră de pudoare, aruncă hainele de pe ea, rămâne într-o pereche de bikini minusculi, îmi face din ochi şi se îndreaptă către baie. Aud cum curge apa, simt mirosul săpunului meu, şi uit de control.

Dragii mei, şedinţa pe care i-am administrat-o sub duş acestei înfometate gazele ar trebui trecută în Kama Sutra, la capitolul: nu practicaţi aşa ceva decât dacă aveţi lavă în vene. Să vă spun despre modul în care se contorsiona? Să vă spun despre catifeaua orgasmelor ei multiple? Să vă spun despre gustul ei, despre pielea ei, despre splendoarea intimităţii sale? Nu vă spun, nu sunt chiar aşa pervers. Ceea ce vă dezvălui însă este faptul că subscriu la o afirmaţie ce se află pe buzele tuturor, având în vedere că am fost convins, fără dubii, că sexul femeilor chiar e frumos, mai ales atunci când unghiurile din care îl priveşti se modifică rapid. Halucinanta experienţă am mai avut. Se desparte de mine cu un sărut suav şi îmi spune:

― De mâine, îmi vorbeşti la persoana a treia şi faci tot ce îţi stă în puteri pentru a aduce îngeraşul meu înapoi. În caz contrar, voi avea grijă să nu mai vezi lumina soarelui pentru multă vreme. Acesta e numărul meu de telefon. Te rog, sună-mă când ai veşti.

Nu răspund.

Rămân singur, sărutând în tăcere aroma parfumului cu care m-a învăluit, iar după câteva minute simt în mine declicul ce m-a urmărit toată viaţa. Mi-am scos-o din cap, a devenit doar un caz. Morţii mă-sii, de ce nu pot fi şi eu normal? Pe de altă parte, un om normal nu s-ar fi bucurat de asemenea senzaţii. Voi ce părere aveţi?

A doua cântare: Omega

Se spune că, după dragoste, masculul e trist, dar asta nu funcţionează în cazul meu. Testosteronul ce îmi biciuieşte celulele îmi dă aripi. Am deja în minte un plan. Nu mă tem eu de ameninţările unei pipiţe, doar nu credeţi că m-am ramolit, aşa că nu vă grăbiţi cu întăritoarele.

Sun la sediu şi cer laboratorul. Am acolo un prieten foarte bun, care îmi e dator, aşa că îl pot pune să facă ore suplimentare pentru mine.

― Vreau să afli tot ce se poate despre o organizaţie numită Alfa. E prioritate absolută, Cardinalul însuşi veghează asupra operaţiunii. Nu cred că mai ajungi noaptea asta acasă, aşa că spune-i soţiei tale că pot trece eu să-i aduc baterii pentru jucăriile pe care ştiu că le foloseşte în absenţa ta, deschid eu conversaţia.

― Când eşti dotat de natură cu ceva ce depăşeşte 20 de centimetri, e normal sa dai dependenţă, râse el. Dar de ce eşti aşa surescitat? Nu e ziua ta liberă azi?

― A fost, dragul meu, a fost. Dă-i bice, că situaţia frige mai tare ca micţiunea matinală a unei matroane din suburbiile Romei antice.

― Lasă-mă vreo două ore, te rog. Îţi fac un raport complet. Parcă numele ăsta îmi aduce aminte de ceva.

― Eşti de milioane, voi veghea la promovarea ta. Ştiu că ai nevoie de o mărire de salariu. E greu să creşti turma de copii pe care o ai. Apropos, tu nu ai auzit de contracepţie?

― Tu te poţi apăra cu o biată umbrelă în faţa unei tornade?

Renunţ să-l mai iau la mişto şi închid telefonul, pentru că vă aud gândurile. Ce spuneţi? Că tipa asta, care a constituit trofeul meu, nu e de încredere? De ce? Pentru că nici o mamă suferindă nu face sex cu un necunoscut? Hmmm… Poate aveţi dreptate. Ştiţi ce cred eu? Că pista asta cu amantul nu prea stă în picioare. E praf în ochi.

Meditez profund la chestiile astea şi fac o recapitulare a situaţiei. Se pare că voi avea mult de lucru la cazul asta. Să găseşti un copil răpit de o adunătură de dezaxaţi nu e un lucru uşor. Ştiţi ce nu îmi dă pace? Un gând pe care l-am avut de când amazoana asta de Renate mi-a prezentat modul în care a fost abordată. Păi, ce fel de terorişti sunt ăştia care, nici măcar la nivel formal, nu interzic orice colaborare cu poliţia? Nu îmi amintesc ca ea să fi spus aşa ceva. Daţi un pic paginile şi spuneţi-mi dacă am dreptate.

Bun. Apoi, asta vine dimineaţă la sediul nostru, e drept, fără maşină oficială, dar, în mod sigur  filată, nu? Deci, ori pe ăia îi doare-n cot de serviciile secrete, ori mi se ascunde ceva.

Zgomotul telefonului mă scoate din aceasta dilemă. E Cardinalul.

― Progrese?

― Vagi, patroane, vagi. Aştept un raport de la laborator.

― Ştii ce altceva mai aştepţi?

― Nu.

― Avionul spre Suedia. Ambasadorul a fost asasinat.

― Poftim? Când?

― Acum 2 minute am primit confirmarea. Varianta oficială este clasică: accident de maşină, dar omologul meu de acolo mi-a spus altceva şi m-a rugat să trimit un agent. Vino la mine acum, avem un plan.

Închide brusc. Vestea asta mi-a adus confirmarea pe care subconştientul meu o aştepta oarecum. Eram sigur că vor începe să apară cadavrele, ca supreme dovezi ale unor vieţi curmate. Credeţi că degeaba am pus titlul Omega?

Ceea ce a conceput Cardinalul era genial. În principiu, un agent va pleca pe cale oficială, însoţind soţia ambasadorului, iar altul, în speţă, eu, va pleca incognito. Misiunea mea va fi să casc ochii, să descopăr dacă Renate este urmărită, să-l interceptez pe cel care făcea asta şi să am o discuţie cu el. Vă daţi seama de ghilimele, nu? Mai trebuia să verific, pe căi neortodoxe, ce anume a dus la moartea ambasadorului. Partea nasoală era următoarea: în caz că eram prins de autorităţile de acolo, agenţia nu mă va salva, deoarece nu puteam risca un scandal diplomatic cu Suedia, mai ales acum, când guvernul lor s-a decis să finanţeze construirea unei centrale atomice la noi în ţară, energia produsă de aceasta fiindu-ne vândută apoi la cel mai mic preţ de pe piaţă. Erau interese economice mari în joc. Nu le puteam ignora chiar dacă la mijloc era o crimă.

Frumoasă viaţa de agent secret, nu? Cardinalul mi-a dat cecuri semnate în alb insistând asupra faptului că trăim vremuri grele, de criză, deci trebuia să am discernământ în completarea sumelor. Asta era placa lui clasică.

Ies din agenţie şi mă duc la bancă, unde, cu nesimţire, completez unul din cecuri cu o sumă ce în mod sigur va produce palpitaţii în serviciul de contabilitate. Nu îmi pasă. Intru apoi, în primul magazin universal pe care-l văd. Dragii mei, tipul care iese de acolo nu mai seamănă cu  mine, pe bune. Sunt înţolit ca un afacerist, genul pedant, am chiar şi un diplomat de piele, o pereche de ochelari, un ceas de firmă, o verighetă de aur pe inelar.

Opresc un taxi şi îi cer şoferului să mă ducă la o adresă oarecare. Mă dau jos foarte preocupat, vorbind la telefon, gesticulând, dar foarte atent la moacele celor care trec pe lângă mine. Fac un circ maxim într-o farmacie din apropiere pentru că nu aveau un medicament inventat de mine, apoi mă opresc la o terasă şi comand o cafea. La un moment dat se apropie un individ îmbrăcat într-un costum maro, care îmi strânge mâna, scoate din diplomatul lui un teanc de hârtii şi ne apucăm de studiat.

V-aţi prins, nu? Valiza acestui domn conţinea un microfon de înregistrare ambientală, iar noi, la căştile bluetooth, sortam conversaţiile din jurul nostru. Este măsura clasică de precauţie în caz că eram filat.

Stăm o oră la masă, timp în care, am interceptat un apel telefonic cu următoarea conversaţie:

― E circ, se pregăteşte ceva.

― Nu-l scăpa din ochi.

― Am înţeles.

― În jumătate de oră vei fi schimbat.

Strâng mâna partenerului şi mă îndrept spre o tutungerie. Cu o moacă plictisită cer un pachet de ţigări. La auzul mărcii, vânzătorul apasă un buton şi se închid uşile, se trag draperiile, iar eu mă strecor printr-o uşă mascată în perete.

Ştiţi, nu? E o locaţie conspirativă a agenţiei, o capcană pentru gâştele care mă urmăresc. În 10 minute sunt machiat, schimbat, depersonalizat. Am haine de preot, o barbă lungă, neagră, şi un crucifix atârnat la piept. Primesc acte cu noua mea identitate, un telefon şi un ceas cu gps, care, la apăsarea unui buton special, putea lansa câteva proiectile minuscule cu un anestezic dubios. Îmi fac ieşirea din scenă printr-un pasaj secret. Ajung într-un garaj subteran, mă urc în una din maşinile puse la dispoziţie de guvern şi ies în trafic.

În jumătate de oră sunt anunţat că cel care mă fila a fost prins. Spuneţi şi voi ce eficienţă are aparatul represiv.

L-au dus pe amărâtul ăsta într-o pădure de la marginea oraşului şi l-au legat de un copac. Eu nu sunt un tip sadic, dar am colaboratori care ar fi avut un succes monstru în Inchiziţie. Când ajung, interogatoriul era în toi. Tipul era dezbrăcat, cu vânătăi pe toate părţile corpului, într-o stare de obnubilare. Asta era, ceea ce se numea în manualul torţionarului, frăgezirea victimei, dar, atenţie, fără să i se pună nici o întrebare. Doi agenţi se ocupau de el. Unul dintre ei este o cunoştinţă mai veche de a mea, genul care îşi omoară şi mama dacă avea ordin.

― A venit şeful, spuse el. Ţine cont că noi te-am menajat, dar ăsta e cel mai dat dracului. Are un statut atât de important încât nimic nu-l poate atinge. Eu nu pot privi la ce are să îţi facă, plec. Mi-e milă de tine.

Pe bune, chiar a vărsat câteva lacrimi şi a pus mâna lui transpirată pe capul victimei. Eu îmi iau o meclă impasibilă, fac un semn să fiu lăsat singur şi mă uit fix în ochii omului. Vă dau cuvântul meu că e adevărat ceea ce vă spun. S-a scăpat pe el. Sfincterele sale l-au dominat. Aduc apoi o valiză din maşină, o deschid şi încep să pun în ordine, pe iarbă: un bisturiu, un ciocan, un fierăstrău, câteva ace chirurgicale, un cleşte ruginit, 4 cuie mari, o lampă cu gaz, şi piesa de rezistenţă: o drujbă.

Încep prin a pune un căluş în gura celui care mă privea cu groază, îi fac o injecţie cu un halucinogen, apoi tai două crengi mari din care fac o cruce.

― Spune, te rog, în gând, odată cu mine: Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, facă-se voia Ta, precum în ceruri, aşa şi pe pământ. Dă din cap să ştiu că mă urmăreşti. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă greşelile noastre, aşa cum noi iertăm greşiţilor noştri. Ştii continuarea, nu?

Ăsta dă din cap ca un epileptic.

― Eu te iert, tu mă ierţi pe mine?

Altă aprobare.

Mă aşez în genunchi şi spun solemn:

― Binecuvântează, Doamne, această cruce pe care robul tău… Cum te cheamă? Aaaa.. Nu contează. Pe care robul tău va simţi durerea şi umilinţa pe care Tu le-ai simţit atunci când ai trecut în împărăţia cerurilor de unde ai plecat pentru a ne izbăvi pe noi de păcate. Te căieşti pentru faptele tale?

Din nou mă uit în ochii lui şi ceea ce am văzut mi-a confirmat că omul ca era distrus psihologic. Spuneţi şi voi. Să fii legat, bătut, apoi să vezi un asemenea spectacol. Pasărea asta e gata să ciripească. Îi dau căluşul jos şi-l întreb:

― O ultimă dorinţă, fiule? Spune repede.

― Mă căiesc, părinte.  Am păcătuit.

― Spovedeşte-te, fiule.

Şi ăsta începe să-mi glăsuiască nişte aberaţii despre copilăria lui, despre tot felul de amante, despre crimele de care e responsabil. Un tip antrenat ca mine, a recunoscut imediat tehnica de inhibiţie psihică, de inducere a unor memorii false, caracteristica mecanismului de protecţie a unor agenţi speciali. E clar, nu am ce scoate de la el, e doar o legumă acum. Specialiştii de la agenţie vor şti să-l recupereze. Îmi strâng uneltele meticulos şi le duc în maşină, unde cei doi agenţi mă aşteaptă cuminţi. Le descriu scurt situaţia şi dau ordin ca omul să fie dus la sediu, în unul din laboratoare.

Nu ştiu cât timp mă pot bucura de anonimat pentru că, în mod sigur, nici cei care mă urmăreau nu erau fete mari. Privesc la stopurile maşinii cu care au plecat colegii mei şi în câteva secunde aceasta se carbonizează. Drace! Dacă eram eu la volan, acum cântam la harpă pe un nor alb. Organizaţia este puternică si are multe resurse.

Poate credeţi că mă sperie chestia asta. Vă înşelaţi. Îmi este clar că deranjez, că am potenţialul de a încurca ceva planuri. Sun la agenţie, pe linia sigură, şi fac un raport complet Cardinalului. Acesta aprobă raţionamentul meu, anulează drumul spre Suedia şi mă sfătuieşte să ies din joc o perioadă. Inflexiunile din glasul său îmi spun însă altceva.

Dragii mei, e timpul pentru acţiune. Nu ştiu ce anume voi face, dar, într-o primă fază, decid să nu mă mai deghizez. Dacă cei care îmi vor pielea m-au găsit uşor, nu mai contează figurile astea de James Bond, nu?

Sun un taxi şi mă îndrept spre casă. Prea multe senzaţii tari în doar câteva ore, am nevoie de refacere.

Cum ştiu că nu aveţi beton în cutia craniană, vă e clar că mă expun, nu? E cea mai bună tactică pe care o am la îndemână acum. Dacă ăştia mă voiau mort, angajau un lunetist şi mă rezolvau discret. Ceva însă îmi spune că sunt valoros pentru ei.

Ajung din nou în faţa scării, urc treptele încet, deschid uşa şi intru în holul meu mic. Nu am timp să reacţionez la lovitura ce mi-a tras cortina peste senzorial, aşa că, închid felinarele şi plonjez într-un întuneric total.

Ahhh! Ce ko mi-am luat. Încerc să deschid ochii, dar un milion de stele explodează în capul meu. Simt că am sub tărtăcuţă o supernovă. Fac eforturi majore să respir, gândurile încep să mi se adune în ceva ce seamănă cu o mare meduză. Aud un glas:

― Dacă moare, Ida îţi va mânca boaşele la micul dejun, tembelule. Chiar trebuia să-l pocneşti în halul ăsta?

― Tu vezi ce găligan e? Dacă ratam, serveam  supă cu paiul câteva luni. Ăştia de teapa lui sunt antrenaţi, nu suferă de anemie, crede-mă. Uite că îşi revine.

Ceva rece inundă fizicul meu deosebit. Din ceea ce îmi dau seama, sunt în cada mea mare, legat fedeleş, cu un căluş în gură. Torţionarii mei au dat drumul la apă rece, crezând că hipotermia mă va ajuta să casc ocheanele mai repede. O fac pe suferindul şi gem încet.

― Să-l ducem în sufragerie. Acolo o vom aştepta. În cât timp a spus că vine?

― În 10 minute.

Unul mă ia de cap, altul de picioare. Fără menajamente mă trântesc pe parchet. Bătăuşii ăştia de duzină, în amatorismul lor au uitat să mă percheziţioneze. Am mâinile legate la spate. Sunt îmbrăcat încă în sutana de preot, în ale cărei falduri se ascund tot felul de jucării. Aproape că îmi luxez încheietura mâinii stângi, dar ajung la mica lamă pe care agenţia mi-a pus-o la dispoziţie. În câteva secunde tai porcăriile de legături, dar nu las să se vadă asta. Încep din nou să gem, mă prefac că tuşesc, că vărs, scot tot felul de zgomote.

― Scoate-i căluşul că dă la raţe. Nu merită o aşa moarte uşoară, sufocat în propriile lui secreţii.

― Şi dacă urlă?

― Îi mai tragem una să-l adormim.

În momentul în care gura mea este liberă, sar în picioare şi cu o mişcare scrută fracturez cervicalele celui care era aproape. Partenerul lui stătea tolănit în unul din fotoliile mele, pistolul său era pus pe masă, lângă sticla mea de Jack. Nici el nu a avut timp să reacţioneze. Lovitura cu care l-am servit i-a rupt laringele.

La naiba! Se cam adună cadavrele. Sunt sigur că cei de la morgă mă vor înjura pentru că le dau de lucru în plus. Nu am timp de pierdut cu filosofiile. Îi car pe cei doi răposaţi în dormitor, închid uşa, trag o duşcă de Jack şi o aştept pe cea care îşi spunea Ida. Jur că mă voi deda la nişte cruzimi înfiorătoare pentru a smulge ceva de la ea.

Mă binoclez pe vizor în aşteptarea puicuţei. Nu îmi va scăpa pasărea asta. După câteva minute  aud un zgomot de tocuri pe scările mizerabile ale blocului meu. O uşoară apăsare pe clanţă îmi confirmă că pipiţa care mă vizitează este sigură pe faptul că eu sunt imobilizat. Deschid  brusc, o prind de cap şi o trag înăuntru, apoi îi servesc un croşeu direct în mecla ei fardată. Asta se scurge uşor în braţele mele. Încui uşa, dau drumul la muzică la maxim, ştiind că vecinii nu au curaj să mă deranjeze deoarece sunt colegi cu mine, şi dezbrac porumbiţa. Fraţilor, tăntiţa asta avea, până şi în chiloţi, un mic pistolet aducător de moarte.

O aşez cu faţa în jos pe parchet, îi desfac picioarele, după care i le leg, unul de bibliotecă, altul de canapea. Aşez mâinile ei pe lombe şi i le lipesc cu un sifilitic de leucoplast. Diva asta este în puterea mea acum. În gura ei de înghiţitoare de săbii pun o pereche de ciorapi. Nu neg, arată bine vrăbiuţa. E epilată, parfumată, cremuită, musculatura ei are un tonus excelent. Mă aşez deasupra ei, având grijă să nu o presez prea tare cu cele 90 de kilograme ale mele, şi aştept să-şi revină.

Nu durează mult, semn că e o tipă robustă.

― Draga mea Ida, ai făcut o greşeală. Ai trimis doi amatori să se ocupe de un profesionist. Dacă veneai tu, poate găseam o soluţie de compromis, sensibil cum sunt la farmecele feminine. Acum îţi voi scoate căluşul, e păcat ca aşa o gură frumoasă să fie privată de glas. Poţi să ţipi în voie, oricum nimeni nu e curios ce se întâmplă aici.

Eliberez cavitatea orală a viitoarei mele sclave şi aştept să reacţioneze cumva.

― Brută ce eşti. Nu ai nici o şansă. Te voi jupui de viu dacă scap. Poţi să-mi faci ce vrei acum, nu îmi pasă. Chiar te rog să mă violezi, sunt sigură ca îţi doreşti.

― Să te violez? râd eu. Am gusturi mai rafinate. Sunt un voyeur. Voi privi cum te violează alţii. Dar, mai întâi, gentleman cum încerc să fiu, te întreb cu frumosul. Pentru cine lucrezi? Unde e copilaşul?

― Nu îţi spun nimic.

Cel mai mult mă enervează pipiţele care încearcă să fie egale cu noi, bărbaţii, în ceea ce priveşte perversiunea şi cruzimea. Trag un gât de Jack, intru în dormitor şi îi aduc pe cei doi răposaţi.

― Crezi că mă impresionează două cadavre, caraliule?

― Nu ştiu. Dar când te vei bucura de o dublă penetrare din partea acestor domni cred că vei fi mai receptivă la oferta mea, spun eu sobru.

Aici am marcat un punct. Am văzut că tresare. Nu se aştepta la aşa ceva. Aduc uleiul cu care mă răsfăţ după duş şi încep să lubrifiez orificiile damei care crede că mă depăşeşte în imaginaţie morbidă.

― Din păcate, aceşti domni nu îţi vor putea dărui un orgasm, dar tot vei simţi ceva, iubito.

Aud stomacul ei întrând în grevă şi mişcările antiperistaltice cum preiau controlul. Pe bune, pipiţa asta varsă şi nu e un spectacol plăcut.

― Ultima strigare, draga mea. Păcat de vaginul tău, pare primitor. Ai făcut vreodată dragoste cu morţii?

― Opreşte-te. Ce vrei să ştii?

Se spune că cel mai frumos este cântecul de lebădă. Pentru mine, însă, cântecul acestei cumetre este sublim. Se pare că am reuşit să capturez unul din locotenenţii organizaţiei. Aflu multe de la ea. Încep să limpezesc situaţia asta. Nu vă pot încă dezvălui ceea ce îmi spune, nu că nu aş avea încredere în voi, dar toate la timpul lor.

Sun Cardinalul.

― Patroane, avem o pistă. Trimite o echipă la mine. Posed doi morţi şi o damă în viaţă. Vă pun la curent cât de curând.

A treia cântare: Oare Alfa devine Omega?

Înainte de a începe descrierea evenimentelor şi implicit a finalului, atrag atenţia recenzorilor asupra rigorii cu care a fost scrisă această lucrare, adică: primul capitol, Alfa, începutul, al doilea, Omega, sfârşitul şi în cele din urmă al treilea, cel de sus, adică începutul sfârşitului. Doar pentru asta aş merita să fiu invitat pe loc în Academie sau în Uniunea Scriitorilor, nu? Când mă gândesc la faptul că mulţi alţii au statutul ăsta de pe urma unor lucrări anemice mă apucă pandaliile. Să trecem peste, vă rog. Voi împărţi autografe mai târziu. Nu vă supăraţi, dar pipiţele au prioritate. Şi nu cele trecute, ci acelea care au tot ce trebuie pus acolo unde trebuie. Clar? Dacă vreţi să vă înlocuiesc de la îndeplinirea datoriei conjugale, staţi la rând, nu daţi năvală. Dacă nu, aveţi grijă ca damicelele voastre să nu găsească această lucrare deoarece vor ridica standardele şi nu vă văd bine. Cum spunea unul? Dă-i unei femei siguranţa că, măcar o oră, nimeni nu ştie ce face şi ai să vezi de ce e capabilă. Dragii mei, dacă nu vreţi să fiţi încornoraţi, faceţi cumva să dăruiţi consoartelor voastre libertatea de a vă visa. Numai aşa fanteziile lor vor gravita în jurul vostru. Eu vă debitez chestii deştepte, nu mă ignoraţi.

Aţi înţeles? Mă bucur. Acum haideţi să ducem la capăt povestirea.

Afacerea asta e complicată tare, Cardinalul însuşi a recunoscut asta. Pentru mine, totul se reduce la bani, influenţă, gagici, orgolii. După şedinţa mea de pseudonecrofilie, am aflat dela Idaurmătoarele:

Unu: că ambasadorul era implicat până peste cap în traficul de droguri, motiv pentru care, când s-a lăcomit, a fost eliminat.

Doi: că organizaţia Alfa era doar o invenţie a unor oameni influenţi pentru a-şi acoperi traficul de minori între România şi Suedia.

Trei: că doi dintre cei mai importanţi savanţi ai noştri urmau să fie răpiţi, deoarece, rezultatele muncii pe care o făceau în domeniul nuclear erau promiţătoare şi un anumit stat arab era interesat.

Sunt la sediu, dând raportul Cardinalului şi Primului Ministru. Am terminat de vorbit. Vocea premierului, cu inflexiuni tricolore, sparge timpanul meu. Îmi mulţumeşte pentru tot ceea ce am făcut pentru ţară, pentru istorie, pentru liniştea celor care încearcă să ducă mai departe moştenirea daco-romanilor. Nu sunt insensibil, dar politica mă lasă rece. Eu sunt de acţiune, de aceea, îmi cer permisiunea să mă retrag. Mai am de făcut multe înainte de a considera misiunea asta un succes. E adevărat, am anihilat o bandă de pedofili cu ramificaţii în toată Europa, am identificat şi neutralizat o reţea de trafic de droguri, care acţiona folosind căile şi avantajele pe care le ofereau statutul de diplomat al unui membru important, dar nu am reuşit să aflu nimic de Andrei şi nu m-am lămurit cu rolul jucat de Renate în toată afacerea asta. Dacă într-adevăr a jucat un rol.

Cu toate strădaniile mele nu am putut afla dela Idanimic despre copilaşul ambasadorului. Nici personajele importante arestate în urma dezvăluirilor nu ştiau despre ce este vorba. Încep să înţeleg că adevăratul lider, cel care coordona din umbră toată activitatea organizaţiei, va fi foarte greu de găsit, cu toată colaborarea unuia din locotenenţii săi.

Trec pe la laborator.

― Ce vânt bun te aduce pe aici? Am auzit că ai demascat o întreagă conspiraţie europeană, dragul meu, îmi spuse cel care se laudă cu o grămadă de copii şi cu o inteligenţă apropiată de geniu.

― Am avut noroc. Ai ceea ce te-am rugat?

― Ce-ţi mai trebuie? Organizaţia e la pământ. Toată instituţia vorbeşte numai despre reuşita ta.

― Aşa sunt eu, meticulos. Sunt chestii care nu se explică în toata mizeria asta şi personaje care nu se încadrează pe nicăieri. Ce-mi poţi spune? Varianta scurtă, te rog.

― Tipii ăştia au fost discreţi tare până acum 6-7 luni. Nici o activitate criminală nu putea fi asociată cu ei. Dintr-o dată au început să se întâmple chestii dubioase în peisaj. Mai întâi, a dispărut o cantitate importantă de uraniu de la una din centralele noastre, mai apoi un laborator de fizică nucleară a sărit în aer pulverizând tot ceea ce înseamnă viaţă pe o rază de câţiva kilometri. Am pierdut acolo mulţi savanţi. Curios e faptul că nu s-au înregistrat radiaţii de nici un fel în urma exploziei. Eu nu am ştiinţă despre existenţa unui explozibil care să poată face aşa ceva. Sper să mă fi exprimat corect: nu a rămas nimic în urmă, înţelegi? Cine posedă tehnologia asta ar putea emite pretenţii la un loc în clubul select al puterilor mondiale. Odată cu acţiunile tale au fost arestaţi câţiva oameni pe care noi îi aveam în vizor ca făcând parte dintr-o aşa numită organizaţie Alfa. Am avut infiltrat un agent acolo, dar când acesta s-a apropiat prea mult de cercurile înalte, pur şi simplu, a fost asasinat în plină stradă. Sincer să fiu, nu cred că am capturat decât trepăduşii, adevăraţii rechini sunt acolo pe undeva, la adăpost, punând la cale în continuare tot felul de mizerii. Dar, ţine cont, multe din ceea ce îţi spun sunt speculaţii, deducţii personale, pentru că nu am acces la toate datele, înţelegi? Eu mă ocup cu microscopul, nu cu spionajul.

― Deci toate astea au luat naştere acum jumătate de an, nu?spun eu gânditor.

Mă întorc în biroul Cardinalului şi dau glas unei teorii. Îmi cer permisiunea de a acţiona conform statutului meu de agent atât de special, încât legea nu mă poate atinge. Şeful nu e prost, ascultă atent şi mă aprobă.

― Să mă ţii la curent. Ai nevoie de ceva?

― Doar de o echipă pregătită de orice, gata să intervină la semnalul meu. Plus de un înger păzitor care să nu doarmă cât eu acţionez.

E un limbaj codat între noi, nu vă pot dezvălui adevăratele semnificaţii pentru că ar însemna să divulg secrete de serviciu, aşa că nu insistaţi.

Vă amintiţi că am numărul Renatei, nu? Ies din agenţie, mă urc în maşină şi butonez telefonul. Surpriza mea e mai mare ca Olympus Mons când aud vocea ei suavă.

― Bună ziua, domnule agent. Aveţi veşti pentru mine?

― Bună ziua, doamnă.  Se pare că am o pistă, sunt aproape de finalul misiunii, dar vreau să vorbim. Am câteva nelămuriri în legătură cu cazul ăsta. Vă aştept la mine în 10 minute.

Închid telefonul şi gonesc spre casă. Intru în apartament, luându-mi măsuri de precauţie. Nu vreau să mai primesc lovituri în craniul în care natura a pus cu generozitate substanţă cerebrală, într-o cantitate ceva mai mare decât cea pe care o posedă mulţi contemporani. Încui uşa, arunc haina pe cuier şi mă îndrept către sufragerie. Dragii mei, din nou am parte de surprize. S-ar spune că la mine în casă şi-au făcut sediu infractorii. De pe unul din fotolii mă privea un tip bine făcut, bronzat, cu un zâmbet frumos pe chip, gen manechin pentru revista Adam. Singurul cusur al acestui nene era pistolul cu care mă ameninţa.

― Deci tu eşti agentul special cu 7 vieţi, cel care sodomizează moartea, asul serviciilor secrete? Cel care se lasă prins ca ultimul birjar?

Are dreptate, eu sunt. Îmi face semn să mă aşez pe parchet, îmi aruncă o pereche de cătuşe, pe care mi le aşez meticulos pe încheieturi. Lipeşte ţeava revolverului de ceafa mea şi spune:

― Iubito, avem musafiri. Îl poţi servi pe domnul cu ceva?

Din dormitor, ghiciţi cine apare? Bingo! Renate.

― Pentru mine, vă rog, ca de obicei, doamnă, spun eu făcându-i din ochi. Ăsta e cel care îl înlocuieşte pe ambasador? Marea ta iubire?

― I-ai povestit caraliului de mine?

― Gura, Eduard, se răsteşte pipiţa. Oricum nu mai apucă seara. A fost necesar. Nu e aşa prost precum pare, crede-mă.

― Da, sunt plin de calităţi. Ce nume de poponar mai e şi ăsta, Eduard? Avea mama ta fantezii cu aristocraţia britanică sau aşa-l chema pe ultimul care i-a tras-o?

Tipul nu reacţionează. E tot deasupra mea, ţinând ţeava rece pe osul meu occipital.

― Renate, trec eu la atac, pentru ce a fost tot circul asta? Îmi poţi spune acum, soarta mea e pecetluită, precum văd. M-aţi prins, nu am ce face. Vreau doar să înţeleg.

― Ce e aşa greu? Credeam că ai ceva fosfor în neuronii ăia, râse ea. Ştiam de traficul de droguri al soţului meu, ştiam şi de porcăriile pe care le face organizaţia. Eduard e unul dintre şefi. Am reuşit să furăm prototipul bombei la care se lucra în secret cică la noi în ţară, am făcut o demonstraţie unei puteri asiatice, ne-am luat banii, dar trebuia să ieşim din joc. Aşa a apărut ideea de a demasca o parte infimă a organizaţiei, ţinând poliţia ocupată, să putem noi să ne facem nevăzuţi. Ne trebuia un agent care să facă treaba asta, să nu dăm de bănuit. L-am ascuns pe Andrei, am şoptit unor persoane potrivite modul în care soţul meu îi fura, am sacrificat-o pe Ida, şi acum trebuie să închidem cercul. Moartea ta va fi tratată ca o răzbunare a organizaţiei. Asta nu ne mai priveşte, deoarece noi doi ne-am cumpărat o insulă, unde ne vom retrage, împreună cu copilaşul meu.

Cu toate că eram sub ameninţarea armei, încep să râd ca un turbat.

― Tu crezi că tipul ăsta care stă deasupra mea te va păstra pe veci? Uită-te la el cum arată. E un magnet pentru pipiţe. Cu banii lui şi cu înfăţişarea asta nu pare genul de însurăţel. Va scăpa de tine şi de copilul tău cu prima ocazie. Renate, nu eşti proastă, nu mai ai16 ani. Eşti o femeie oarecum trecută.

Aici diva turbează şi îmi trage un picior direct în buzele mele frumos conturate.

― Scuze, fac eu, nu eşti trecută, arăţi bine pentru vârsta ta, dar concurenţa pentru aşa un Adonis e acerbă. Şi ştii foarte bine la ce se pretează puicuţele din ziua de azi, care ar face orice să scape de foame. Tu crezi că eu îmi fac treaba de mântuială? Nu ai de unde să ştii ce resurse are unul ca mine la dispoziţie. Acum câteva luni a fost deschis un cont la o bancă din Mexic de către cineva ce a transferat acolo 50 de milioane de dolari. Ştiam de vânzarea prototipului, deoarece a fost o acţiune sub acoperire. Aţi aruncat în aer o clădire goală. Savanţii ăia lucrează şi acum într-o locaţie ultrasecretă. A fost acoperirea perfectă pentru a-i face invizibili. Voi aţi negociat cu un agent al nostru, v-am dat bani marcaţi, bani pe care i-am putut urmări foarte uşor. Aşa zisul prototip este apă chioară. Deci, aţi fost manipulaţi dragi membri ai organizaţiei Alfa. Totul a fost un bluf pentru a acoperi munca întradevăr secretă a savanţilor noştri. Dar să revenim la bani. Contul a fost deschis pe numele unui oarecare Emilio Esteban şi pun pariu că e domnul aici de faţă. Ţine-te bine, draga mea porumbiţă: nu are împuternicit, doar el poate administra banii. Acum, cere explicaţii iubitului tău.

― Tu chiar crezi ce spune ăsta, iubito? Ar face orice să scape, e tactica învăţată în academie, de a ne dezbina.

Acum e momentul ca îngerul meu păzitor să înceapă serviciul, nu credeţi? Tot ceea ce i-am servit gagicii a fost adevărat. Vă văd un pic supăraţi pe mine. Ce trebuia să fac? Să vă spun şi vouă toate astea de la început? De ce? Să vă lipsesc de farmecul acestei povestiri, pe care, sunt convins, aţi urmărit-o cu sufletul la gură? Fiţi rezonabili, vă rog. Ce autor clarifică totul de la început? Suntem ok? V-a trecut supărarea? Bine. Cum spuneam, îngerul meu nu doarme. Tolomacul ăsta de Eduard nu mi-a legat picioarele. El este aşezat pe omoplaţii mei, momentan concentrat la discuţia cu Renate. Simt cum ţeava nu mai apasă aşa ferm ceafa mea. Trag aer în piept, bag mâinile încătuşate sub mine şi mă ridic brusc. Îl dezechilibrez. Dragii mei, pentru şutul pe care i l-am administrat în figură ar trebui să fiu selecţionat pe loc în echipa de rugby a lumii, nu a României. Tipul nu face nazuri şi leşină. Mă interpun între pipiţă şi pistol.

― Draga mea, te rog nu mă fă să am o criză de nervi. E păcat de feţişoara asta a ta. Ia loc pe fotoliu.

― Ce ai de gând să faci cu mine?

― Nimic, dacă mă asculţi.

Buzunăresc victima şi dau peste cheia de la cătuşe. Mă eliberez, iau pistolul, verific pulsul domnului şi constat că e în concediu. Minunat, se pare că apartamentul meu a devenit punct de plecare spre purgatoriu.

― E mort?

― Da.

― Criminalule!

Nu spun nimic, mă îndrept către ea şi-i trăsnesc două perechi de palme.

― Asta e pentru toate porcăriile pe care le-am suferit din cauza ta. Acum dispari din peisaj şi ai grijă de Andrei. Sunt sigur că îi va fi greu fără tată. Nu îl pot lăsa fără mamă. Acum îţi spun eu: dacă vreodată mai aud de tine, jur că nu mai vezi niciodată lumina soarelui.

Pipiţa asta nu e proastă. Se face nevăzută imediat. Sun la agenţie şi în 15 minute apare echipa specială.

Epilog

Voi mă cunoaşteţi, nu? Sunt un tip modest, nu îmi place să ies foarte mult în evidenţă, aşa că, atunci când Cardinalul îmi oferă o zi liberă, decid să frec menta pe acasă. Doar că, de data asta, îmi închid telefonul.

Mă apuc de curăţenie, desfac o bere, dau drumul la televizor. Totul decurge cât se poate de normal. Ador viaţa simplă. Jur că după ce voi pune capăt carierei de agent special mă voi apuca de pictat sau de reparat ceasuri.

Când cea de a doua bere era pe cale de a fi asasinată, aud câteva bătăi în uşă. Dacă mă caută cineva de la agenţie sunt hotărât să-i pocesc moaca şi să-l trimit înapoi cu unul din tablourile mele, eventual cel electric, pe post de cravată.

Deschid.

― M-am gândit că ai nevoie de ajutor la curăţenie. O mână de femeie lipseşte casei tale, îmi spuse Renate, punând în mâinile mele o sticlă de vin.

Ciudat, începe să îmi placă pipiţa asta. Sper să nu îmi aducă necazuri noi vizita asta a ei. Voi ce credeţi?

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

5 comentarii »

  • Sagy, said:

    Bravo doctore, m-am stâmbat de râs.
    Fraza „atrag atenţia recenzorilor asupra rigorii cu care a fost scrisă această lucrare, adică: primul capitol, Alfa, începutul, al doilea, Omega, sfârşitul şi în cele din urmă al treilea, cel de sus, adică începutul sfârşitului. Doar pentru asta aş merita să fiu invitat pe loc în Academie sau în Uniunea Scriitorilor, nu? Când mă gândesc la faptul că mulţi alţii au statutul ăsta de pe urma unor lucrări anemice mă apucă pandaliile.” este maximă!

  • tenismanul said:

    Apreciez prezenta atat din punct de vedere a naratiei cat si din punct de vedere a actiunii.M-a relaxat foarte mult in mod deosebit figurile de stil folosite,precum si actiunile asumate de catre autor.Astept si alte scrieri la fel de pline de picanterii si cu mult mai putine laude asumate de catre autor.

  • Veşti bune… « Blogul Vindecătorului said:

    […] probleme ce nu sufereau amânare în a fi rezolvate, dar acum revin cu veşti mari. Povestirea mea Cardinalul , Spionul şi Pipiţele , din care v-am tot dăruit mostre, a fost publicată în revista […]

  • Guadalajara said:

    Fa ceva si salveaz-o si pe Ida.. Renate s-ar plictisi cat esti plecat in misiune.. S’poi cand te’ntorci… …

  • Haidamac Florin (author) said:

    Precizare din partea autorului: aceasta lucrare are un grad mare de autoironie, de aceea va rog sa o percepeti ca pe un pamflet.

    Multumesc celor au lasat comentarii.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.