Cine a ucis-o pe Nora Jones?

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 18 ( noiembrie, 2011 )
Autor:

Somerville trăia un moment oarecum istoric, îşi spunea redactorul Thomas Archery. Prin urmare, publicaţia trebuia să devină, măcar pentru vreme, cotidian în toată regula, credea el. Îi trebuiseră două zile pentru a fi primit de patronul ziarului, timp în care dăduse târcoale casei acestuia, ca o vulpe flămândă în jurul unui coteţ de găini. Colegii îl sfătuiseră de mai multe ori să renunţe. Mooney chiar ameninţase că va face grevă în cazul în care va fi obligat samavolnic să lucreze în fiecare zi.

Parcă la poarta proprietăţii şi parcurse pe jos aleea pietruită, străjuită de trunchiurile înalte ale unor platani. Domnul Somerset, îmbrăcat în ţinută lejeră, de golf, îl aştepta pe malul unui mic heleşteu. Cel mai bogat om din oraş hrănea nişte raţe cu penaj multicolor. Arunca în apă mici bucăţele pe pâine, pe care le scoatea dintr-un coşuleţ împletit din nuiele.

Thomas se apropie de el cu un aer voios.

— Vă mulţumesc că m-aţi primit, domnule Somerst, spuse el.

Bătrânul îl privi uşor deranjat. Raţele măcăneau în aşteptarea viitoarei salve de firimituri.

— Cine eşti?! întrebă bănuitor moşneagul.

— Thomas Archery, de la “Somerville Voice”, îi răspunse dezamăgit redactorul.

Domnul Somerset se însenină.

— Hei, îmi pare bine că te văd. Chiar mâine voiam să trec pe la voi, pe la redacţie. Se vedea că rosteşte cuvântul „redacţie” cu o plăcere deosebită. Ce mai face ştrengarul acela de Dave?

— E bine, minţi Thomas. Vă transmite salutările lui. Şi restul băieţilor, la fel.

Domnul Somerset mai aruncă o mână de firimituri în apă şi apoi se uită oarecum confuz la coşuletul gol şi îşi mângâie mustaţa. Raţele începură să se împrăştie care încotro. Bătrânul ridică apoi din umeri şi lăsă coşuletul să cadă pe malul apei, la rădăcina unei salcii pletoase.

— Tinere domn, propun să bem o limonadă, îi spuse el amabil lui Thomas şi îi făcu semn să-l urmeze.

Destinaţia era un chioşc de vară construit din lemn lăcuit şi frumos mobilat, aflat nu departe de heleşteu, lângă un teren de tenis cu fileul întins. La vreo trei sute de picioare mai încolo, se ghicea umbra semeaţă a conacului cu trei etaje în care îşi duceau zilele trei generaţii de oameni care purtau numele de Somerset.

Thomas se aşeză într-unul din şezlongurile comode, acoperite cu saltele din burete. Un individ ale cărui priviri îi dădeau redactorului fiori, deşi era îmbrăcat într-o jiletca albă şi purta papion, aduse o carafă pântecoasă plină cu un lichid tulbure, prin care pluteau sferuri despicate de lămâie. Individul, care nu îl slăbea din ochi pe redactor, turnă două pahare cu limonadă, le aşeză pe nişte şerveţele de culoare albastră şi se făcu nevăzut. Thomas îşi drese vocea, pregătindu-se să-şi pledeze cauza. Din cauza emoţiilor, probabil, maţele începură să-i ghiorţăie. Domnul Somerset avea ochi albaştri şi lăcrimoşi. Irişii lor păreau doi peştişori care pluteau molcom prin nişte ape cu nuanţe de galben. Scoase de undeva un trabuc, îi reteză capul cu o ghilotină aurie şi îl aprinse cu un chibrit. Pentru câteva clipe, Thomas avu senzaţia că celălalt uitase de prezenţa lui. Înconjurat cu vălătuci de fum, îşi privea cu atenţie labele picioarelor, încălţate într-o pereche de tenişi Tommy Hilfiger.

— Când mi-oi fi cumpărat tenişii ăştia?! se întrebă el şi îşi agită trabucul prin aerul umbrit de acoperişul chioşcului. Sunt foarte frumosi şi comozi.

— Sunt într-adevăr frumoşi, conveni slugarnic Thomas. Domnule Somerset, sunteţi fără îndoială la curent cu tragedia care a zguduit mica noastră comunitate. Mă refer la uciderea doamnei Nora Jones.

— Nora Jones a murit?! se miră domnul Somerset. Când?! E vorba de doamna aceea înaltă de pe strada Ulmilor?

— Chiar de ea este vorba, domnule Somerset, spuse Thomas.

— Şi cine a ucis-o, domnule…

— Archery, domnule, Thomas Archery.

— Ah, da, de la redacţie. Ce mai face ştrengarul acela de Dave?

— Bine, dumnule Somerset, spuse Thomas.

— Şi aşa, domnule Archery, deci doamna Jones ne-a părăsit. A suferit mult?

— Nu se ştie cu precizie, domnule, spuse Thomas, încălzindu-se uşor. Eu cred că poliţia încearcă să minimalizeze cazul şi nu are încă nicio pistă. Şi…

— De ce ar avea poliţia vreo pistă? întrebă mirat domnul Somerset, scuturând scrumul trabucului pe podeaua chioşcului de vară.

— Pentru că doamna Jones a fost omorâtă, spuse Thomas, începând să regrete că venise acolo.

— Omorâtă?! Dumnezeule-mare, exclamă domnul Somerset. Unde s-a întâmplat una ca asta?! La Manchester? Teribil oraş!

— Nu, chiar aici, în locuinţa ei de pe strada Ulmilor.

— Nu se poate, hotărî domnul Somerset. Aici, în Somerville, nimeni nu omoară pe nimeni. Îl ştii pe Steve Nebunu’?

— Da, domnule, confirmă Thomas. Cine nu-l ştie?

— Bietul om a înnebunit în Faulkland, luptând împotriva argentinienilor, spuse cu tristeţe domnul Somerset. Acum cântă prostii pe străzi şi doarme pe unde apucă. Am încercat cu ani în urmă să-l aduc aici, să-i ofer un acoperiş deasupra capului şi trei mese calde pe zi, ba chiar şi câte un bănişor în buzunar. Însa nu a vrut să stea cuminte şi a început iar să vagabondeze. Deci îl ştii pe Steve?

— Sigur, confirmă iar Thomas şi îşi goli paharul de limonadă. Cine nu-l ştie pe Steve Nebunu’?!

Thomas era sigur că Steve Nebunu’ nu purtase nici măcar o zi uniforma militară. O legendă locală spunea că în copilărie fusese lovit în cap de un cal nărăvaş. Alţii susţineau că pur şi simplu s-a născut dus cu pluta.

— Îţi place? îl întrebă fericit domnul Somerset, arătând cu bărbia bine rasă spre carafa pe jumătate goală.

— E bună, confirmă Thomas.

— Am un ingredient special, îi mărturisi domnul Somerset, cu voce scăzută. Amestec în conţinut câte un ou crud de cioară.

Thomas simţi că-i vine să vomite.

— Glumeam, spuse domnul Somerset şi începu să râdă în hohote, lovindu-şi genunchiul drept cu palma mâini stângi, în timp ce cu dreapta agita frenetic trabucul în aer. Te-am prins, bătrâne! îl ţinti el pe celălalt cu un deget lung şi galben, terminat cu o unghie bine îngrijită.

— Şi ce-i cu Steve? întrebă Thomas, privind circumspect lichidul din carafă.

— Care Steve?! se miră domnul Somerset.

— Steve Nebunu’.

— Ce-i cu el?! E amestecat în toată povestea asta?

— Nu ştiu, spuse obosit Thomas. Domnule Somerset…

— Rolul unui ziarist este să afle adevărul, spuse sentenţios domnul Somerset. Se lăsă pe spate în şezlong şi închise ochii. Dar cine poate şti care este adevărul, domnule.. Thomas?! Cine?! Că ai pomenit de Steve Nebunu’… Ştii că a înnebunit în Insulele Falkland?

— Ştiu, spuse resemnat Thomas şi privi spre heleşteu. Vrăbiile ciripeau prin sălcii şi pe cer plutea un norişor vineţiu, ca o corabie.

— Cui îi mai pasă?! spuse sumbru domnul Somerset. Eroii nu au parte de cinstirea cuvenită, sublinie el. Poate că, exasperat de lipsa de recunoştinţă a societăţii, Steve a făcut ceva rău. Altfel nu îmi explic. În esenţă, era o fiinţă blândă. De ce să o omoare pe doamna Jones?! A împuşcat-o, nu-i aşa? Poate că el, bietul, cu minţile rătăcite, credea că este pe o plajă stâncoasă şi lupta cu inamicii aceia micuţi, cu pielea închisă la culoare. Nu a ucis-o pe doamna Jones, ci, peste timp, a tras în fantomele care îl bântuiau. O tragedie antrenează o altă tragedie şi tot aşa, de la facerea lumii, Dave, încheie poetic domnul Somerset.

— Thomas, spuse redactorul. Thomas Archery.

Domnul Somerset deschise ochii, se îndreptă pe şezlong şi îl privi cu răceală.

— Mă rog, spuse el. Şi acum ce va păţi bietul Steve? Îl vor duce la puşcărie sau într-unul dintre acele spitale în care îţi administrează pe ascuns şocuri electrice şi medicamente experimentale? Cine poate spune ce e în sufletul unui om, domnule Archery?! Nu ştii nici măcar ce e în sufletul unui câine, de exemplu. Eu am un labrador pe nume Chester. Obişnuiam să mă joc cu el acolo, la heleşteu. Îi aruncam o minge de plastic şi el mi-o aducea fericit înapoi, după ce înota după ea. Ei bine, în urmă cu vreo săptămână a încercat să mă muşte. Doar reflexele mele de vechi vânător m-au salvat de colţii lui. Ce-i drept, este bătrân şi aproape că şi-a pierdut de tot vederea şi simţul mirosului. Am fost obligat să-l închid într-un şopron. Poate că juraţii ar trebui să se gândească la toate astea înainte să arunce în puşcărie pentru totdeauna un biet suflet pierdut.

— Nu se ştie cine a ucis-o pe doamna Jones, aproape că strigă Thomas.

— Şi-atunci de ce tocmai mi-ai spus că Steve Nebunu’ a făcut-o? întrebă intrigat domnul Somerset. Ce-i asta, un fel de joc de-al vostru?!

— Este doar una dintre piste, minţi Thomas. Eu nici nu cred că-i vinovat.

— Nici eu, spuse hotărât domnul Somerset şi pufăi din trabuc. Mai trăieşte Mikey Carpenter?

— Nu ştiu, spuse Thomas. Cine este Mikey Carpenter?

— Este un om foarte violent, spuse cu o undă de teamă în voce domnul Somerset. La balul de absolvire a gimnaziului, nici măcar nu a fost invitat. Dar a venit la „Pelicanul şi Egreta” şi ne-a ameninţat că ne dă foc la toţi. Agita o brichetă americană Zippo şi o canistră cu benzină şi hohotea ameninţător şi trufaş. Nu avea briantină şi îşi dădea părul cu miere de albine. Îţi aduci aminte de acel film, “Exorcistul”? De copilul acela demonic? Mikey Carpenter era la fel, doar că era băiat şi nu îşi rotea capul aşa, ca o jucărie stricată. Eu aş fi atent la acest Mikey Carpenter. Năravul omului nu se schimbă, Warren.

Thomas îşi aduse aminte de acel Mikey Carpenter despre care vorbea domnul Somerset. Era un ghiuj mohorât şi cocârjat, care vindea mărunţişuri într-un magazin minuscul aflat la intrarea de vest a oraşului, lângă benzinărie.

— Poate, spuse el, concesiv. Oricum, ziarul nostru nu trebuie să stea cu mâinile-n sân când în comunitatea noastră se întâmplă asemenea lucruri. Tocmai de aceea m-am gândit…

— Bine te-ai gândit! tună domnul Somerset.

— Nu v-am spus la ce m-am gândit, şopti mâhnit Thomas.

— Nu?! Eu credeam că vrei să îl apărăm pe bietul Steve Nebunu’. Poate că va fi pur şi simplu linşat, domnule Archery! Cui îi mai pasă în zilele noastre de un erou?! Am văzut un film american cu Robert Redford. Oamenii dintr-un oraş au format o poteră şi l-au hăituit pe bietul om până l-au ucis, deşi nu făcuse nimic. Sigur, poţi să-mi spui că toate astea aveau loc acolo, în America, unde se întâmplă o grămadă de grozăvii. Dar nu e chiar aşa! Niciun om nu este o insulă singuratică, domnule Chandler!

Valetul cu priviri de ocnaş îşi făcu iar apariţia. Thomas nu-l auzise când se apropiase şi aproape că ţipă de spaimă.

— Pot să vă mai aduc ceva, domnule Somerset? întrebă el cu o voce parcă trecută prin vată şi domnul Somerset scutură din cap şi-l expedie cu un gest scurt. Thomas observă că valetul avea un tatuaj ciudat pe dosul palmei drepte.

După ce omul dispăru din nou, domnul Somerset arătă cu trabucul în direcţia în care omul tocmai plecase.

— Îl ştii pe Billy? îl întrebă el pe Thomas.

— Nu, spuse acesta. De unde să-l ştiu?!

— Când a venit la mine, acum doi ani, tocmai ieşise din puşcărie. Omorâse un om şi ispăşise o pedeapsă de douăzeci de ani. Douăzeci de ani lungi şi grei, în care luptase pentru a nu fi abuzat în fel şi chip şi a-şi păstra bruma de integritate fizică şi mentală care îi mai rămăseseră. Mi-a povestit totul în cele mai mici detalii.

Thomas se gândi că lupta lui Billy pentru păstrarea „integrităţii fizice şi mentale” fusese, vizibil, pierdută. Dar nu spuse nimic şi îl ascultă în continuare pe domnul Somerset.

— Lumea crede în general că cel mai rău lucru care ţi se întâmpla în puşcărie este violul, spuse sumbru domnul Somerset. Bineînţeles, şi acesta este un lucru rău şi, am înţeles de la bietul Billy, destul de dureros fizic şi moral. Dar ştii care este cel mai rău lucru în acel univers al groazei şi al lipsei de speranţă?

— Nu, spuse Thomas.

Domnul Somerset tăcu derutat câteva clipe, privind cu atenţie vârful incandescent al trabucului.

— Nici eu, mărturisi el în cele din urmă. Am uitat, fir-ar să fie. Dar o să-l mai întreb o dată, nu pleacă nicăieri. Deci, care este planul de bătaie, Chris, băiatule?

— Thomas, spuse redactorul.

— Să nu ne pierdem în detalii, spuse repede domnul Somerset.

— Propun să devenim cotidian, spuse Thomas. Măcar până la elucidarea misterului.

— Îmi place cum sună elucidarea misterului, spuse domnul Somerset.

— Vedeţi?! spuse fericit Thomas.

— Dar nu avem hârtie, spuse domnul Somerset şi îl privi cu viclenie. Aşa că nu devenim cotidian.

— Domnule Somerset…, începu Thomas, căruia îi căzuse lumea-n cap.

— Un adevărat bărbat nu îşi schimbă deciziile, odată luate, spuse mândru domnul Somerset. Nu devenim cotidian şi gata! Cum spuneau indienii în colonii când pecetluiau o decizie? Howgh, Malcom. Gata! Nu mai insista!

— Măcar daţi-mi permisiunea să publicăm nişte fotografii adevărate în ediţia de luni, spuse disperat Thomas. Cei de la „The Sun” deja au făcut-o, nu ştiu de unde le-au luat.

— Asta se poate, spuse domnul Somerset, fără să întrebe la ce fel de fotografii se referea celălalt.

— Va mulţumesc, spuse Thomas. Şi pot să vă asigur că voi face o anchetă cât se poate de serioasă. Deja am prins un fir, două. Nu vom sta la jgheab, cum spunem noi, ziariştii, pentru a primi informaţii de la poliţie.

Îşi făcu apariţia o doamnă în vârstă, îmbrăcată într-o rochie de vară şi cu părul prins într-un coc înalt. În mâna dreaptă avea un pahar plin cu un lichid de culoarea chihlimbarului, iar în stânga ţinea o ţigară, ca şi cum ar fi uitat că se afla acolo. Îl ignoră complet pe Thomas şi se uită urât la domnul Somerset.

— Tu i-ai spus lui Cathy să gătească ostropel de iepure pentru prânz?

Domnul Somerset o privi derutat.

— Ştii că nu suport ostropelul de iepure, spuse femeia şi luă un gât de băutură. De ce vrei tocmai ostropel?

— Nu vreau neapărat ostropel, spuse concesiv domnul Somerset. Nebuna aia de Cathy a inventat totul.

Femeia se mai uită crunt la el câteva clipe, îl linse cu o privire indiferentă pe Thomas, apoi se întoarse şi plecă. Călca apăsat şi îşi ţinea capul pe spate, ca şi cum s-ar fi uitat în sus.

— Vă asigur că voi face tot ceea ce se cuvine, spuse Thomas.

— Aşa să faci, spuse domnul Somerset şi se ridică. Mă scuzi acum, dar trebuie să hrănesc raţele.

Billy apăru din neant. Avea în mâini coşuleţul din nuiele, plin cu bucăţele de pâine. Domnul Somerset îi întinse trabucul fumat pe jumătate.

— Poţi să-l termini tu, Billy, feciorule. Condu-l, te rog, pe ştrengarul ăsta de Dave până la poartă. Succes, bătrâne! îi urmă el lui Thomas. Şi ai grijă de Steve Nebunu’. Dumnezeu numără lacrimile celor nevinovaţi, cum se spune în Scriptură.

Billy îi făcu semn lui Thomas să-l urmeze pe aleea care ducea la poartă, în timp ce domnul Somerset se îndrepta spre heleşteu. Aerul mirosea a iarbă proaspăt cosită şi umezeală. Norul de pe cer îşi găsise câţiva tovarăşi de joacă şi dădeau târcoale soarelui incandescent de prânz. Billy trăgea din trabuc şi nu spunea nimic.

Ajunseră la poarta mare, din fier forjat.

— Sper să nu-ţi mai văd mutra pe-aici, îi spuse Billy, privindu-l printre pleoapele abia întredeschise, ca un crocodil.

Thomas se gândi la o replică tăioasă, dar se răzgândi imediat, aducându-şi aminte de cele povestite de domnul Somerset.

— Mai vedem, spuse el abia auzit, în timp ce poarta se închidea în urma lui.

Se îndreaptă spre maşină. Aflase deja că nepoata doamnei Jones şi unica moştenitoare, domnişoara Margaret Jones, urma să sosească de la Glasgow şi să tragă la hanul „Pelicanul şi Egreta”. Un scurt interviu cu această femeie era un ingredient absolut necesar pentru amplul material pe care îl pregătea despre Odioasa crimă din Somerville.

Fragment din romanul cu acelaşi titlu,
aflat în curs de apariţie la Editura RAO

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

2 comentarii »

  • Aurelia Chircu said:

    Am citit cu multă plăcere acest fragmnet de roman, Mult succes în continuare. Este o poveste foarte interesantă.

  • eoc (author) said:

    Multumesc, Aurelia. Sper ca intregul roman sa-ti placa la fel de mult ca fragmentul de mai sus. Eu, unul, m-am distrat grozav scriindu-l.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.