Clipa

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 20 ( ianuarie, 2012 )
Autor:

După-amiază de noiembrie, senină şi rece. Pe cerul de un albastru intens plutesc nori albi, răzleţi. Mă grăbesc spre ieşirea din spital. În ultima clipă, asistenta Mariana mă opreşte cu glas ascuţit:

– Dom’ doctor, nu uitaţi, la zece intraţi de gardă! Veniţi puţin mai devreme, că o sărbătorim pe Lucia, asistenta şefului de la Chirurgie 1.

„Asta-mi mai lipsea, o invitaţie la clubul bârfitoarelor”, îmi zic posomorât, „nu este de-ajuns că am stat azi în sala de operaţii opt ore, ca mâna a doua. Abia îmi simt tălpile şi ţiuitul monitoarelor îmi zgârie şi acum timpanele.” O aprob în silă şi îmi continui drumul. Cobor cele patruzeci de trepte spre ieşire iar portarul mă salută cu uşoară condescendenţă. Nu merită să-şi ridice pălăria pentru un proaspăt rezident. În faţa clădirii, maşini cu numere din toate colţurile ţării, aşteaptă. Aparţinători fantomatici, sleiţi de forţe şi de bani, dorm pe apucate, în speranţa că mâine vor primi o veste mai bună.

„Unde să merg? N-am prea mult timp.” Volkswagen-ul cumpărat la mâna a doua, sau poate a treia, mă priveşte prăfos şi indiferent, din parcarea îngheţată. „La ce bun să-l scot?” Cobor precipitat dealul de la Oncologie şi mă îndrept spre magazinul Sora. Când trec curba de la Melody, mă privesc într-o vitrină şi nu-mi vine să cred cât de rău arăt: încruntat, cu mersul apăsat, cu hanoracul descheiat, cu un păr foarte rar, chiar cu un început pronunţat de calviţie, sunt un oarecare, un trecător banal şi lipsit de ambiţie. Ce-ar fi să intru vizavi la frizeria de lux, cu firma ce licăreşte în crepusculul violet? N-am fost de mult pe-aici.

Prin termopanul proaspăt spălat, zăresc o siluetă fusiformă în halat alb. Pătrund în încăperea rece şi neprimitoare, care îmi pare mult schimbată. Hair-stylistul Nicu, aşa îi scrie pe ecuson, un tip foarte înalt, cu nişte ochi negri, uşor saşii, cu un păr bogat, inelat, prins într-o codiţă, mă întâmpină oarecum ostil.

– Cam târziu, mă pregătesc de plecare, sunt undeva aşteptat, foarte aşteptat… Veniţi totuşi… Cu ce să vă ajut?

– Faceţi tot ce credeţi că m-ar ajuta să arăt mai bine. Ştiu că podoaba capilară e aşa cum e. Aş da orice să am şi eu un păr ca al dumneavoastră. Chiar orice…

– Ei, nu spuneţi vorbe mari. Orice? Luaţi loc să vedem… Chiar orice?

– Nu glumesc. Din adolescenţă i-am invidiat pe cei ca dumneavoastră…

Nicu începe cu mâini dibace să-şi facă datoria. Foarfeca, o moară de vânt argintie, se roteşte ameţitor. O stare de bine şi uitare mă cuprinde alene. Glasul celui din spatele meu se aude din ce în ce mai departe. Oglinda din faţa mea devine un ecran uriaş. Obosit, încerc să nu pierd imaginile, ce se succed cu rapiditate.

Iată-mă la casa părintească, unde mama şi tata făceau economii din salariul lor amărât de dascăli, ca să iau meditaţii, să-mi cumpăr cărţi, să reuşesc la Medicină. Iată-mă cu credinciosul meu ciobănesc Voinea, rătăcind în Pădurea Baciului, unde o ceaţă lăptoasă curge din cer. La răscruce de drumuri, un moşneag sprijinit în cârjă, cu o cuşmă neagră, de sub care se revarsă plete inelate, mă priveşte tăcut.

– Moşule, aş da orice să găsesc drumul spre casă…

– Orice, îmi răspunde ecoul…

Un felinar coborât din văzduh, o stea licăreşte printre copaci. Iată drumul spre casă… Unde-i Voinea? Voinea, unde-ai dispărut? Zile şi luni te-am căutat…

*

– Doctore, scoală-te, ai aţipit când te-ai tuns. Îţi place?

Buimac, mă privesc în oglindă. Părul pare mai des, mai buclat, mai negru. Măiestria incontestabilă a stilistului mă pune pe gânduri. Las un bacşiş generos, mai mult decât obişnuiesc şi ies pe stradă.

Ce noapte s-a lăsat… Ceasul din turnul catedralei bate neîncetat. Deja e miezul nopţii… Ceaţa neagră, umedă şi rece, curge şuvoi pe străzi. Sunt de gardă. Am întârziat. Trec pe lângă cimitir, unde vântul croncăne lugubru. În faţa mea, două siluete. Una fusiformă fluieră încet. Şi umbra sa, un câine sprinten, îl urmează. „Voinea, Voinea” îl strig, dar din gât îmi iese un oftat prelung. Încerc să măresc pasul, distanţa însă creşte. O lumină puternică, un zgomot dureros şi apoi nimic. Simt că plutesc. Sunt un atom în infinit: de undeva, de foarte departe, de la capătul unui tunel, aud vocea mamei:

– Doctore, salvează-mi băiatul! Dau orice…

Conturul zvelt al doctorului, cu claia de păr buclat, îmi pare cunoscut, la fel ca şi glasul îngânat:

– Orice? Chiar orice?

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

3 comentarii »

  • Haidamac Florin said:

    Felicitari. Foarte bine scrisa povestirea. Succes in continuare.

  • Karel (author) said:

    Multumesc mult! K.

  • Luna februarie | Gazeta SF said:

    […]  “Clipa”, textul semnat de Karel Cispic, este o povestire succintă, poate prea succintă. Are o idee centrală cu abilitate redată chiar şi-n puţine cuvinte, însă destul de generoasă pentru a fi putut susţine şi o proză de o mai mare amploare. Dacă s-ar ţese puţin în jurul ei, dacă s-ar îmbrăca mai bine în cuvinte, evenimente, dar mai ales în sentimentele, îndoielile şi trăirile personajelor, cred că ar deveni o povestire cu adevărat captivantă, fantasticul prezent în ea semănând cu fantasticul prozelor scurte scrise de Mircea Eliade. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, dar aş fi vrut să mă adâncesc mai mult în poveste, să mă las mai mult cuprins şi surprins de aceasta. […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.