Coşmar înaintea Crăciunului

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 19 ( decembrie, 2011 )
Autor:

Un zgomot ca de tun şi ploaia începu să cadă. Era rece şi avea un gust amărui, iar miile de stropi scoaseră un zgomot ca de chitară dezacordată când se izbiră de pământ. Sau cel puţin aşa avea ea impresia. Părul blond i se lipise de tâmple, iar de pe şuviţele roşii şi verzi culoarea începu să curgă uşor. Era sigură că mama ei ar fi dat-o cu capul de pereţi dacă s-ar fi vopsit cu adevărat, aşa că singura alternativă o reprezentau prostiile alea de spray-uri care începeau să curgă ca o urină colorată imediat ce dădeau de apă.

— Reece, mi-e frig! ţipă ea ca să acopere ropotul ploii.

Reece Ludlow, care încerca din greu să facă un număr de acrobaţie – consta în mersul pe o şină de tren alunecoasă, în timp ce într-o mână ţinea o ţigară acum stinsă, fumată pe jumătate, iar în cealaltă o sticlă de Grant’s, aproape goală – îşi pierdu echilibrul şi căzu, scăpând din mână sticla. Înjură.

Gwen începu să râdă nestăpânit, cu şiroaiele de apă verzui-roşiatice scurgându-i-se pe faţă, pentru a se arunca de pe vârful nasului micuţ, bine proporţionat, ca o mini-cascadă.

— Eşti…, începu băiatul, încercând să se ridice, dar Gwen sări repede peste el, stropindu-i faţa cu whiskey din propria-i sticlă. Reece urlă, frecându-se la ochi. Gwen se gândea că faţa lui arată ciudat, pictată în verdele cu care îi colorase părul auriu în acea dimineaţă. Încă se întreba cum de reuşise să-l convingă. A, da! Îi promisese ceea ce el dorea de mult.

— Sunt…?

— Proastă! Gwen începu să râdă, în timp ce el se uita nedumerit la ea.

— Ce dracu-i atât de amuzant? Gwen chicoti şi începu să coboare uşor, cu două degete, până când ajunse unde voia, apoi mâna ei se strânse dintr-odată. El tresări, iar ea începu să râdă din nou.

— Hai, Reece, te simţi în stare să fii bărbat o dată în viaţa ta? îl zeflemisi ea, mângâindu-i buzele cu un deget.

— Ce? se încruntă el. Futu-te-n gură… Îşi apropie faţa de a lui, ţinându-i mâna peste gură.

— Nu prea cred că asta o să se întâmple curând… şi totuşi… Începu iar să râdă şi ţipă când el se ridică brusc şi o trânti cu spatele de pământ.

— Ohoo, macho man…, glumi ea şi îi gustă gura.

— Eşti o curvă, îi şopti el la ureche, după care o muşcă, îndeajuns de tare încât să-i lase o urmă roşiatică pe pielea albă.

— Şi nu-ţi place…?

Luă mutra de căţeluş care ştia că-i plăcea atât.  Se sărutară iar.

— Am zis eu aşa ceva? rânji, iar în mai puţin de cincisprezece minute amândoi gâfâiau, lăsând ploaia să le ude chipurile.

— Deci, cum a fost să i-o pui singurei virgine din oraş?

Îşi întoarse aproape imediat capul spre ea, încruntat şi amuzat în acelaşi timp.

— Vorbeşti serios?

— Bineînţeles… că nu, răspunse, cu o mină serioasă, pentru ca în secunda următoare corpul să-i fie scuturat de hohote incontrolabile.

— Eşti aşa o…, începu el, dar ea îl opri.

— Auzi?

— Ce să…

— Taci ş-ascultă!

Zgomotul era ca un huruit, devenind cu fiecare secundă mai puternic.

— E doar trenul, întrerupse Reece Ludlow tăcerea, urcându-se iarăşi peste ea.

— Termină, idiotule! O să fim văzuţi…

— Şi?

Se uită ciudat la el.

— Nici măcar tu nu ai fi atât de tâmpit!

— Pui pariu? murmură el şi începu să o gâdile.

Trenul se apropia, iar acum se vedea clar. Un şarpe unduitor din metal, cu un cap albastru.

— Reece, gata!

Încercă să îl împingă, dar era prea greu.

— Calmează-te… Știi că o să-ţi placă!

Zgomotul era din ce în ce mai puternic, asemenea unui tunet, însoţit de un ţiuit ascuţit.

— Lasă-mă! îi strigă ea, zbătându-se. Reece… DĂ-TE DRACULUI JOS!

Îi simţi buzele zdrobindu-se de ale ei. Scuipă şi îl lovi cât putu de tare cu genunchiul între picioare.

— ARGHHHHH!

Căzu de pe ea, iar Gwen trase adânc aer în piept.

— Eşti un idiot…

— C… CĂŢEA! urlă el, ridicându-se în picioare.

Trenul care înainta în viteză către ei aproape îi acoperi vocea. Se clătină, înjurând. Încerca să stea nemişcat, dar alcoolul îşi spunea cuvântul. Se dădu puţin înapoi şi se împiedică de şine.

— REECE! TRENUL! strigă Gween îngrozită. Băiatul observase şi el pericolul pentru că se întoarse repede, încercând să se ridice, dar căzu în patru labe. Încercă să se dea înapoi şi zgomotul de os sfărâmat cutremură aerul, alăturându-se celui al ţipătului ei.

*

Deschise ochii, respirând greu. Deşi nu-şi dăduse seama imediat, plângea. Afară, furtuna se abătea asupra Dublinului, cu fulgerele scăldând clădirile într-o lumină fadă. Gwen avea acum douăzeci şi patru de ani, un logodnic, o slujbă foarte bine plătită şi o maşină ultimul răcnet parcată în faţa casei în stil victorian, dar nu se simţea mai puţin vulnerabilă decât în urmă cu nouă ani, când se întâmplase… Încercă să se calmeze şi să se oprească din tremurat, dar nu reuşi. Camera fu luminată pentru un moment de strălucirea unui fulger, apoi totul se cufundă iarăşi în semiîntuneric. Pipăi perna de lângă ea şi găsi imediat ceea ce căuta. Un ursuleţ alb din pluş, cu o fundă roşie la gât, deşi în negura din cameră părea neagră. I-l dăduse Mattyas cu câteva zile în urmă. „Pentru când sunt plecat”, îi spusese el, iar pe ea o bufnise râsul. „Nu-mi dai şi un vibrator?”, îi aruncase, iar bărbatul zâmbise şmechereşte.

Strânse jucăria de pluş la piept şi îşi afundă faţa în blana artificială. Îşi simţi măruntaiele revoltându-se şi vomită pe loc, neputându-se controla. Mirosul… Apropie din nou jucăria de nas, dar nu mai simţea nimic. Pentru câteva clipe avusese impresia… Nu…, asta nu era posibil!

— Gata! se încurajă cu voce tare, încercând să-şi şteargă din minte visul şi ceea ce tocmai se întâmplase. Şi totuşi, pentru un anumit motiv, frica refuza s-o părăsească. Ştia că e cât se poate de imposibil, dar putea jura că acel iz de alcool, amestecat cu cel de pământ reavăn şi de abator chiar existase. Putea jura că resimţise din nou izul bolnav al morţii.

*

Curăţase mizeria şi schimbase aşternuturile, dar nici aşa nu mai putuse să doarmă în acea noapte. Se îmbrăcase şi plecase spre serviciu mult mai devreme decât de obicei. Dublinul era liniştit şi rece. Deşi era decembrie, zăpada refuzase să apară, însă oraşul era plin de decoraţiuni pentru sărbători. Se opri la un semafor şi puse mâna pe telefon. Găsi numărul lui Mattyas pe tasta rapidă şi dădea să-l sune, când înţelese cât de ridicol era ceea ce făcea. Aruncă telefonul pe scaun şi apăsă pedala de acceleraţie.

*

Înghiţi pastila cu o jumătate de pahar de apă, apoi se băgă sub aşternuturi. Îi era frig, deşi în cameră erau cel puţin douăzeci de grade. Apucă ursuleţul alb de pluş şi îl strânse la piept. Spera ca datorită somniferului să aibă un somn adânc şi fără vise, dar chiar şi aşa, adormi greu. Cu câteva minute înainte să adoarmă, aruncă o privire la ceasul electronic de pe noptieră. 3:16.

*

Camera era întunecată, draperiile trase şi în aer plutea un miros puternic de vomă. Stătea pe pat şi avea în mâini o banană galbenă-verzuie, de pluş, cu mâini şi picioare, pe care o primise în urmă cu aproape un an… de la el. Cretin… Capul îi vâjâia. Trebuia să scape. Avea nevoie de o doză. După ce se întâmplase cu aproape o lună în urmă avea nevoie disperată de miraculosul praf alb pentru a uita. Doar aşa supravieţuia.

Chiar şi cu ochii deschişi putea vedea craniul explodând ca un pepene, cu conţinutul vâscos stropind-o din cap până-n picioare. Ţipase. Ţipase mult. Şi plânsese, dar fusese prea şocată pentru a mai realiza asta. Şi acum era închisă acolo.

Furia îi reveni, făcându-i mintea să clocotească. Sări din pat şi din doi paşi ajunse la uşă.

— LĂ-SA-ŢI-MĂ SĂ IES! strigă din toate puterile, în timp ce lovea cu pumnii în uşă. Inutil. Auzi paşi pe hol.

— Nu… nu!

Se târî speriată înapoi spre pat, chiar la timp pentru a se feri de uşa care zbură într-o parte.

Mâna butucănoasă o apucă de păr şi o ridică în sus, iar palma veni şi ea imediat, amorţindu-i partea stângă a feţei. Femeia urla. Nu-şi mai amintea cuvintele mamei sale… nu exact… dar erau câteva care se repetaseră de atât de multe ori, încât i-ar fi fost imposibil să le uite. De ce te-ai născut? De ce… de ce… DE CEEE…

*

Se trezi scâncind. Camera era parcă în ceaţă, acoperită de noapte, dar putea auzi foarte clar sunetul. Se apropia, repetându-se cu regularitate. Doi paşi moi, apropiindu-se din ce în ce mai mult.

Nu…

Strânse ursuleţul în mână, deformându-l, dar simţi că ceva era diferit. Era mai mic… Se uită la el, iar inima i se opri. O banană din pluş, cu dungi negre, inexacte, îi zâmbea absent. Fulgerul spintecă, iar dungile se aprinseră, devenind de un roşu întunecat. Simţea cum substanţa se târăşte cleioasă pe mâinile ei, iar duhoarea dulceagă de sânge şi vomă îi inundă nările. Vru să strige, dar chiar atunci paşii se opriră. Era în faţa uşii. Clanţa se mişcă uşor, fără niciun zgomot. Dincolo de ea nu era nimic. Doar negru. Fulgerul lovi din nou şi acea unică secundă fu de ajuns pentru a-l vedea. Sfrijit, cu capul atârnându-i de câteva zgârciuri, cu apa şi sângele picurându-i pe parchetul lustruit şi curgând molcom spre pat.

Şi apoi ţipătul răbufni din adâncul gâtlejului ei, mai sfâşietor şi mai înspăimântat chiar decât atunci, cu atâţia ani în urmă. O altă străfulgerare şi totul dispăru. Încăperea era învăluită în lumina dimineţii, iar ea era acolo, stând cu ursuleţul de pluş în mână şi privind speriată uşa închisă, gâfâind şi tremurând toată.

Se mişcă încet până la uşă şi o deschise, cu inima gata-gata să-i sară din piept. Nimic. Răsuflă uşurată şi-şi întoarse privirea spre pat. Şi încremeni. Acolo, chiar în mijlocul pernelor albe stătea ursuleţul ei, cu funda lui roşie şi blana albă scăldate în râuleţe de un vişiniu închis, ce bolboroseau încet, acoperind patul şi scurgându-se pe podea.

Urlă şi se întoarse să fugă şi atunci o văzu. Fata era înaltă şi suplă, blondă şi semăna mult cu ea. O versiune mai tânără a ei. Dar nu putea fi ea… nu, ea nu avea un briceag sclipind roşiatic într-o mână şi nici braţele şi picioarele sfâşiate.

— Nu…, murmură îngrozită. Fugi, aproape căzând pe scări. Ajunse în bucătărie, apucă telefonul, dar îl scăpă. Înnebunită de frică, îl recuperă şi formă numărul, lăsând urme roşiatice pe tastatură. Sună de câteva ori, apoi cineva răspunse la celălalt capăt al firului.

— Da.

— Matt… vino aici! VINO ACUM! Izbucni în plâns.

— Gwen, ce s-a întâmplat?

— O să mă omoare, Matt… T-te rog…

— Cine?! GWEN!

Femeia scăpă telefonul din mână. Nu se mai afla în casa ei. Cel puţin nu cea de acum. Era în aceeaşi cameră împuţită, condamnată la o dezintoxicare forţată şi lipsită de orice drepturi. Dar avea ceva totuşi. Ceva pe care reuşise să pună mâna, deşi plătise scump. Vânătăile de pe faţă încă o dureau.

Ridică briceagul cu lamă scurtă, tăioasă. Era al tatălui său. Şi-ar fi dorit ca el să fie acolo, lângă ea. Dar nu era… Plecase cu atâta timp în urmă şi nu se mai întorsese.

Lama se apropie, sclipind rece, de piele. O atinse senzual şi după un singur sărut îngheţat sângele începu să curgă.

*

Mattyas Irstnic a ajuns acasă la câteva ore după apelul logodnicei sale. Le-a povestit poliţiştilor care, la solicitarea lui, se aflau deja acolo despre straniul apel al celei cu care urma să se căsătorească şi cum încercase să ajungă cât mai repede la ea. Cauza morţii a fost stabilită fără nicio greutate: sinucidere.

*

După plecarea lor, Mattyas a rămas singur în dormitorul lor. Plângea fără să înţeleagă, cu ursuleţul de pluş perfect alb, cu fundiţă roşie odihnindu-se în braţele sale.

*

Înainte…

*

Gerul era cumplit, iar noaptea îşi intra rapid în drepturi. Era la volanul SUV-ului său negru, străbătând încet Blackhorse Avenue, deşi nu era prea aglomerat. Şi dintr-odată văzu ceva. În spatele unei vitrine pătate, acoperită pe jumătate  cu postere, se afla un ursuleţ de pluş alb cu o fundă mare, roşie, înconjurându-i gâtul. Parcă în cel mai apropiat loc posibil şi sări din maşină.

Ajunse imediat la uşă, apăsă clanţa şi intră. Interiorul era cufundat într-o semiobscuritate completată perfect de un damf greu de fum de ţigară. Tot felul de obiecte vechi şi prăfuite erau împrăştiate pe oriunde te-ai fi uitat. Dincolo de tejgheaua de lemn veche stătea un bătrân aproape chel, cu o ţigară din foi atârnându-i din colţul drept al gurii. Nici măcar nu-şi ridicase ochii din ziarul pe care-l citea.

— Mă scuzaţi.

Omul îi aruncă o privire peste ochelarii lipiţi la mijloc cu scotch.

—Da?

Vocea îi era hârâită şi groasă şi nu se sinchisi să-şi ascundă iritarea.

— Aş dori jucăria de pluş albă din vitrină.

Bătrânul se încruntă, apoi se uită spre grămada de lucruri aruncate în faţa geamului.

— Ce tot spui acolo?

— Ursuleţul ăsta, continuă Mattyas Irstnic, ducându-se şi luând jucăria. O puse pe tejgheaua, scoţându-şi portofelul. Cât trebuie să vă dau?

Vânzătorul se uită aiurit când la obiectul de pe masă, când la bărbatul din faţa lui.

— Eşti sigur că vrei să iei asta?

— Da, îi răspunse necunoscutul amabil. Cred că îi va plăcea viitoarei mele soţii.

Bătrânul se încruntă şi mai mult, însă nu mai comentă.

— Doi euro…, zise el nesigur.

— Mulţumesc mult! spuse omul zâmbind şi ieşi din magazin.

— Ciudat…, mormăi bătrânul Lyah Orbu’. Văzuse multe lucruri bizare la viaţa lui, dar asta le întrecea pe multe dintre ele, cu atât mai mult cu cât nu-şi amintea să fi avut vreodată în magazinul lui acea păpuşă ciudată, veche şi murdară, plină de pete roşii. Şi ce tot zicea de ursuleţi?! Oftă. Ăştia din ziua de azi văd numai ce vor ei…

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

8 comentarii »

  • Blui said:

    Razvaaaaan. M.ai facut sa plang idiotule [-(. Sper ca nu o sa se intample asta si in realitate. De ce ai o viziune atat de lugubra asupra povestii? Putea sa fie cu happy ending sa stii, dar nu e genul tau, stiu asta. Oricum. Nu stiu ce sa zic 😐 . Mod de redactare genial ca intotdeauna. Povestea…:|. E bine ca ai atat de multa imaginatie.

  • James (author) said:

    @Blui: Viziunea trebuia sa fie asa pentru ca textul trebuia sa fie putin horror. Nu stiu cat mi-a iesit, dar daca ti-a placut, macar pt. partea creativa, atunci eu ma bucur. Mersi mult pentru povestea ta. Fara ea nu as fi scris niciodata asta.

  • Reea Rose said:

    Mi-e asa lene sa scriu acum un comm,dar fie…Pai…ce pot sa zic? Mi-a placut, e bine scrisa si e asa saaadica si horror…perfecta pentru mine…Bravo!….Singura observatie e ca ar trebui sa folosesti mai mult numele personajelor,ai pus de multe ori altceva in schimb incat am ramas putin confuza la cateva minute dupa ce am terminat de citit…in rest e totul ok…Good job!

  • James (author) said:

    @Reea Rose: Wow! Sunt surprins. Ma asteptam la muuuuult mai multa critica:))Mersi pentru observatie, voi tine cont de ea.

  • Radu Patrascu said:

    Frumos text! E mai bun decat primul. Dar de ce nu incerci sa publici? Mi-ar placea sa citesc un text putin mai lung si mai complex.

  • James (author) said:

    @Radu Patrascu: In primul rand multumesc! In al doilea cred ca e mai usor de zis decat de facut. Mai ales in Romania unde este destul de greu sa gasesti un editor bun si de incredere… de fapt este greu sa gasesti orice fel de editor care sa accepte publicarea… Dar, daca s-ar ivi vreodata ocazia, bineinteles ca m-as bucura sa scot o carte.

  • Lavinia said:

    Sincer ma asteptam la putin umor negru, gen Tim Burton, dar a fost chiar mai bine! Felicitari!

  • Cei mai buni şi activi din 2012 « Scriptorium said:

    […] James R. Blaisse, cu prozele Coşmar înaintea Crăciunului, Ultima zi…, Spune-mi Abadon, Cântecul spânzuratului şi SMS+, toate publicate în revista […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.