Crimele plăcerii

Articol publicat in:Proza | Aparut in:Nr. 25 ( iunie, 2012 )
Autor:

„Ad ante tu dolor nil finis”
― My Dying Bride – Sear Me

― Prin cămaşa nervului, sute de clipe se târăsc spre malul conştiinţei, în fiece măsură de timp pe care vom conveni să o numim secundă. Înscăunată pe tronul de pulbere al cărnii, mintea, asemenea unei fiare flămânde, îşi însângerează colţii muşcând gratiile ruginite ale Universului. Din somnul dulce al galaxiilor ne trezim buimaci, pentru a visa un vis mai strâmt, acela al vieţilor noastre, şi când suntem chemaţi înapoi ne împotrivim şi plângem, uitând că tot plângând am fost aduşi pe lume. Din clipa în care ne naştem, ne agăţăm, pe rând, de tot ceea ce pare să ne aducă plăcerea: de sânul cald ce ne hrănea şi pe care mai târziu unii dintre noi, încercând să recăpătăm liniştea pe care o simţeam la pieptul mamei, îl înlocuim cu sfârcul afumat al ţigaretei; de buzele ce ne spuneau ceea ce voiam să auzim şi pe care unii le înlocuim cu sărutul solitar al sticlei, din care duhul magic al alcoolului vine să ne mai mintă puţin că totul este bine. Căci senzaţia este lanţul ce ne ţine legaţi de aceste maşinării, pe care, deşi uzate, le vom părăsi cu atât regret. Ea este cea care ne aduce atât blândele mulţumiri ale fiinţării cât şi deliciile turbate ale împreunării sau ale jocului. Doar cei ipocriţi vor nega satisfacţia, indiferent de modul în care aceasta ar fi obţinută, căci ea este motorul Universului, mijlocul prin care acesta se poate vedea pe sine, în splendoarea şi grotescul său, iar această oglindă, pe care noi o vom ciobi puţin acum, pentru a o face să strălucească mai puternic, este omul!

Încheindu-şi solilocviul, Marchizul întinse braţul şi dezveli draperia cenuşie ce acoperea un bizar scaun de fier. Acesta era prevăzut cu chingi late de piele, pe care sângele uscat desenase flori macabre, veştejind pe veci orice surâs ce ar fi îndrăznit să încolţească pe buzele unui muritor.

O, dacă Hyacinthe ar fi presimţit vreodată că va ajunge în mâinile acestor desfrânaţi, şi-ar fi implorat tatăl să nu o mărite cu Jerome şi să o trimită la mănăstire! Îşi amintea cât de fericită fusese când papà, aflând că Jerome aparţinea unei familii nobile, ce dispunea de o avere impresionantă, îi încredinţase soarta şi fericirea fiicei sale. Iar Jerome, cu buzele sale trandafirii, ce o făceau să se înfioare de plăcere atunci când îi sărutau lobul urechii şi gâtul deasupra căruia zulufi rebeli de aur coborau din scobitura moale a cefei, Jerome al ei îi jurase fierbinte, privind-o în ochi şi strângându-i pătimaş mâna, ce purta povara dulce a inelului de logodnă, că va face tot ce îi va sta în putinţă ca ea, iubita lui, să simtă tot ceea ce era vrednic de a fi simţit pe această lume, până la sfârşitul vieţii… Ce înţeles amar şi înfiorător căpătau acum cuvintele sale, în ce rânjet cinic se schimonosea acum chipul său, pe care înainte ea îl ascundea la sân, pentru a-i fi mai aproape de inimă!

― Să îi mulţumim cum se cuvine prietenului nostru Jerome care ne-a furnizat acest superb specimen şi să închinăm o cupă de vin în cinstea sa şi a micii distracţii care va urma!

Marchizul rostise aceste cuvinte cu tonul cu care gazda unui han îi anunţă pe noii clienţi că în meniul zilei, pe lângă purcel de lapte cu trufe, se va servi şi foie gras.

Ceilalţi participanţi îşi lepădară rasele călugăreşti, dedesubtul cărora purtau un veşmânt mult mai sumar şi închinară în cinstea fratelui Hyeronimus, de trupul căruia se bucuraseră cu toţii în vremea noviciatului şi care le aducea acum, ca membru deplin, noi prilejuri de desfătare. Căci iată, tânărul Jerome, deşi la vârsta la care alţii îşi pierd capul pentru o fustă, riscându-şi viaţa în dueluri sau, şi mai rău, căsătorindu-se cu ea, alesese să împartă această delicatesă cu cei care îl învăţaseră tot ceea ce ştia astăzi.

Bătrânul stareţ era, din câte se părea, cel mai încântat de cadoul pe care Jerome îl făcuse mănăstirii şi începuse, nerăbdător, să desfacă panglicile ce ţineau legat ambalajul rochiei de trupul tânăr şi sălbatic ce se împotrivea zadarnic, dezvelind cuiburile albe ale sânilor în vârful cărora sfârcurile de culoarea zmeurei se sumeţeau obraznice, molfăind cu gura sa putredă, cu dinţi stricaţi, obrazul rumen şi catifelat al fetei, buzele ce nu cutezaseră vreodată să rostească o vorbă necuviincioasă şi pentru care singura parte a unui prelat ce trebuia sărutată era dosul mâinii.

― Ţineţi-o bine pe putoarea asta, gâfâi el înfierbântat, loveşte din picioare ca o iepşoară sălbatică.

― Iar Sfinţia Voastră va fi primul care va reuşi să o încalece, râse Jerome. Bătrânul se opri brusc şi întoarse spre el un ochi apos şi tremurător:

― Vrei să spui că nu ai…

― Nu, Sfinţia Voastră. Fata este la fel de neprihănită ca atunci când a ieşit din pântecele mamei sale, m-am gândit să o păstrez pentru seara aceasta ca bucuria ei şi a noastră să fie şi mai mare.

― Vă rog, strigă Hyacinthe, cruţaţi-mi viaţa!

Marchizul se apropie şi privi de aproape ochii copleşiţi de groază, curbura moale a pântecelui, puful auriu care acoperea fructul ce îl scosese pe Adam afară pe porţile Paradisului, pentru a rămâne pentru urmaşii săi singura poartă spre paradis pe care o cunoşteau.

― Frumuseţea este fragilă, asemenea unei flori, iar Timpul este viermele ce roade necontenit petalele sale de zăpadă. Lacrimile tale sunt dulci ca ambrozia pentru mine, copilă, iar suspinele tale sunt ca muzica a mii de flaute de jad. Fii fericită, floare, căci spinii bătrâneţii nu vor încolţi niciodată în trupul tău, îţi vom smulge petalele îmbobocite ca să ştim dacă Fortuna ne mai iubeşte sau nu, iar nectarul suferinţei tale nu se va risipi, ci va încolţi în fagurii goi ai inimilor noastre, degetele ne vor fi lipicioase de mierea păcatului. Biciuiţi pe altarul Afroditei, fie ca sângele nostru să fie roua de purpură a zorilor unui nou ev, iar când, cu trupul sfâşiat de răni, vei dori să plângi, aminteşte-ţi că durerea cea mai mare a Evei este cea pe care o poartă între pulpe, căci pântecele ei este originea tuturor suferinţelor pe care omenirea le îndură. În oceanul de sânge al inimii mele, Moartea se scaldă fără de ruşine, căci ştie că nimeni nu e acolo în afară de noi doi, feriţi de ochiul lacom al îngerilor.

Unghiile lungi ale Marchizului zăboviră o clipă asupra lănţişorului de argint ce îi înconjura Hyacinthei umerii, apoi coborâră de-a lungul crucifixului.

― Crezi în El, copilă? Ochii săi se întunecară şi buzele i se subţiară într-o linie sângerie.

― Da, cred!

― Asemenea unei turturele dresate, acest bătrân păpuşar te-a trimis la noi cu un mesaj, pesemne. Îi vom trimite şi noi unul, înapoi. Te-a hrănit cu fărâmiturile uscate ale credinţei, iar tu ai învăţat să dansezi şi să ciripeşti în ritmul unei muzici închipuite. Ţi-a aruncat lăturile de la masa Lui şi tu I-ai fost veşnic recunoscătoare, singurul preţ fiind acela al aripilor tale. Smerenie, bunătate, lumină, pace, iubire, astea sunt numele gratiilor coliviei aurite în care te-a ţinut, până în ziua în care nu ai mai putut zbura, apoi s-a plictisit de tine şi te-a aruncat în cuibul ăsta de bufniţe, în care nu ai ochi să vezi prea departe şi în care inima ta curată e bună doar ca să astâmpere pentru câteva zile foamea călăilor… Milă ceri, copilă? Dacă puiului de vultur i-ar fi milă de fratele său, ar pieri amândoi în cuib…

― Vă implor, monsieur, tatăl meu ar face orice ca să mă cruţaţi, v-ar plăti oricât!

― Tatăl tău te-a vândut ca pe o oaie în templu în ziua de Sabat, aşa cum L-a vândut şi pe fiul Său! Singura care mai poate face ceva pentru tine, în clipa asta, eşti doar tu, dar preţul pe care ar trebui să îl plăteşti poate că îţi va părea mai mare decât este de fapt…

― Cereţi-mi orice… orice!

― Preţul este credinţa ta, pe care va trebui să o lepezi, trăind asemenea nouă.

― Nu pot primi… nu mai este altă cale? Orice altceva!

― Ar mai fi ceva, răspunse Marchizul. Dar o să doară ceva mai mult decât pierderea credinţei….

*

Măicuţa Sophia ridică mâna şi îşi şterse lacrimile ce îi acopereau obrajii. Deschise ochii şi în lumina dimineţii văzu chilia în care locuia de treizeci de ani. Pe un perete, Maica Domnului surâdea înţelegătoare, iar afară, în tufele de liliac, rândunelele ciripeau fericite.

Măicuţa Sophia îşi coborî palmele zbârcite de-a-lungul trupului, deasupra pântecelui ce nu purtase vreodată un prunc, ezitară o clipă pe coapse, apoi se opriră deasupra genunchilor. Dedesubtul lor, două cioturi cicatrizate, care o dureau în fiecare zi ploioasă.

Se ridică încet în cărucior şi se îndreptă spre fereastră. Soarele strălucea victorios deasupra micii capele în care călugăriţele începeau să se adune pentru rugăciune. Măicuţa Sophia deschise braţele şi încercă să zâmbească, iar umbra sa părea că a prins aripi.

Îţi vom lăsa doar aripile, Hyacinthe… aşa îi spusese şi Marchizul…

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

8 comentarii »

  • Cat said:

    o_O Crunt… Gen Marchizul de Sade.
    Dar foarte frumos scris. Felicitari! 🙂

  • Alin Dărângă (author) said:

    @ Cat: Mulțam fain 🙂

  • Din Suspans, nr. 25 | Aurelia Chircu 's Weblog said:

    […] Crimele plăcerii de Alin Dărânga. […]

  • George Sauciuc said:

    Frumos, dar – opinie personala – ai mai bune 😀

  • aurelia chircu said:

    Si mie mi-a amintit de cruzimea lui de Sade. Superbă povestirea, o scriitură genială. 🙂

  • Ioana-Catalina Dorojan said:

    Acelasi stil, inconfundabil si captivant. Felicitari, Alin! Asteptam si altele! 🙂

  • Alin Dărângă (author) said:

    @ George Sauciuc: Cele rele să se spele, cele bune să se-adune 🙂
    @ Aurelia Chircu: E un experiment, pe filiera de Sade, nu știu în ce măsură mi-a reușit, recitind textul am descoperit multe lucruri pe care le-aș fi schimbat și scăpări pe mai multe planuri. Mulțumesc pentru apreciere 🙂
    @ Ioana: Mulțam, așteptăm și de la tine 🙂

  • mai buni şi activi 3 « Scriptorium said:

    […] Dărângă, cu prozele Copiii negurilor, Livia, Amurg cu natură moartă, Apa neagră, Crimele plăcerii, Uluyan Taşlar – pietrele care urlă, Cântecul oaselor şi Mirtuman, publicate, în ordinea […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.