DAVID IV

Articol publicat in:Proza | 16 aprilie 2013
Autor:

imagine David IVNu puteam decât să urmărim dansul şamanilor care nu îndrăzneau să se apropie de noi. Acea peşteră reprezenta pentru ei un loc sacru pe care nu-l puteau încălca şi cu toate că eram conştienţi de acest fapt, nu îndrăzneam să ne relaxăm, aşteptându-ne ca în orice moment să fim atacaţi.

Norocul nostru era dat de faptul că puteam face faţă unui asediu prelungit deoarece nu ne lipseau nici apa nici hrana. David se îngrijise din timp de toate, prevăzător.  După două zile în care doar bezna nopţii liniştea sălbaticii şi oprea şamanii din ritualurile lor magice, unul dintre asediatori, ce era un mare războinic, dădu glas cererilor lor. Ne soma să părăsim peştera şi să le returnăm fata, care aparţinea tribului şi ne promitea că ne vor lăsa să plecăm unde dorim noi şi nu ne vor ataca.

Bineînţeles că această promisiune ştiam că nu avea cum să fie respectată. Băştinaşii erau cruzi, răzbunători, nicidecum iertători şi ştiam că odată ce am fi părăsit peştera s-ar fi năpustit în număr mare asupra noastră. Iar soarta noastră ar fi fost pecetluită. Nu, nu aveam de gând să dăm curs solicitărilor sălbaticilor. Le-am vorbit eu spunându-le că nu vom ieşi din această peşteră iar dacă îndrăznesc să ne atace nu doar noi îi vom trimite în lumea umbrelor ci şi zeii strămoşilor lor se vor năpusti din adâncurile pământului asupra lor. Ştiam că sunt sensibili în ceea ce priveşte originile şi trecutul lor, un amestec de superstiţii, legende şi supranatural. De aceea am decis că un asemenea discurs le-ar tăia din elan şi i-ar face să ridice asediul. Nu vroiam să o las pe fetiţă în mijlocul lor, simţeam că ea îmi aparţine acum şi că este respeonsabilitatea mea. Cu toate că David considera că nu am dreptate, s-a supus dorinţei mele, chiar dacă această dorinţă ne putea îndrepta spre moarte. Ce-i drept m-am gândit mult la fetiţă şi la faptul că vroiam să o ţin cu mine. Eram eu îndreptăţit să o rup de căminul ei, şi să-i ofer o altă viaţă într-o lume care probabil o va privi întotdeauna ca pe o sălbatică, nedemnă de societatea lor? Dar ştiam că toate aceste reflecţii nu îşi aveau timpul şi locul acum. În plus nu credeam ca dacă aş returna fetiţa tribului ei aş fi rezolvat ceva. Ura lor faţă de noi nu s-ar fi stins prin acest act şi ştiam că sălbăticia acestor băştinaşi ar fi putut conduce şi la sacrificarea fetiţei care încălcase, fără voia ei, interdicţia de a intra în peşteră. Ori poate doar încercam să găsesc justificări pentru dorinţa mea…

În schimb răspunsul meu a creat o stare de tensiune şi mai ridicată generată de liniştea care s-a abătut asupra băştinaşilor, o linişte întreruptă în cele din urmă de o ploaie de săgeţi îndreptată spre noi ca şi sfidare. Săgeţile se izbeau de piatră şi nu ne puteau crea nici un neajuns dar David m-a oprit din dorinţa mea de a riposta. Ştiam că cel mai bine era să economisim muniţia, să nu o folosim decât atunci când s-ar fi impus cu necesitate.

Ploaia de săgeţi continua să se abată asupra noastră, chiar dacă şamanii ştiau că efectul nu este cel dorit de ei. Într-un târziu acea ploaie încetă.

Ce avea să urmeze îmi făcu inima să bubuie de spaimă…

Unul dintre şamani, purtând clasicul costum ritual şi nişte coarne, a început un alt dans, bătând în tobă. Într-o limbă necunoscută de noi, striga spre cer invocând forţe numai de el ştiute. Nici Kmira, nici celălalte femei nu cunoşteau această limbă. Ceilalţi sălbatici s-au retras tot mai în spate, într-o atitudine de respect şi teamă. Unul dintre sălbatici păşi spre şaman, complet dezbrăcat, cu un cuţit într-o mână. Şamanul îi luă cuţitul şi rostind alte imprecaţii lovi în pieptul bietului om şi scoţându-i inima. Sălbaticul s-a sacrificat de bună voie dar gestul şamanului care devoră inima acestuia mă determina să cred că ceva îngrozitor avea să se întâmple. Şamanul, în extaz, urla precum o hienă, pregătindu-se să intre într-o lume a spiritelor, numai de el stiută.

Deodată s-a prăbuşit în pământul udat de sângele victimei sale, în nesimţire. Alături de sacrificiul său, şamanul nu se mai mişca.

Nu s-a întâmplat nimic. Nici ceilalţi şamani nu s-au apropiat. Nici nu-i mai zăream, ascunşi pe undeva prin junglă. După minute bune, trupul şamanului se inălţă, tras de o forţă supranaturală, la doi metri în aer.

Am aruncat o privire spre David dar expresia feţei sale nu trăda nimic. Căutam o explicaţie logică, firească…  Dar în această sălbăticie erau multe mistere nepătrunse de mintea omului…

Trupul şamanului, ce părea a fi lipsit de viaţă, stăpânit şi însufleţit de forţe străine nouă, a început să se contorsioneze până când, într-o poziţie nefirească a membrelor sale, întoarse, răsucite grotesc, se opri, suspendat în aer. Doar capul continua să se învârtă în sensul acelor de ceasornic,cu ochii închişi.

Fulgerele au început să brăzdeze cerul şi o furtună, ivită de nicăieri, s-a declanşat.

Ploua cu gheaţă…

Sălbaticii au luat-o la fugă, căutând să se adapostească de furia şamanului. Dar glasul celorlalţi şamani, plin de autoritate, i-a făcut să rămână pe poziţii. Un fulger mare lovi în faţa intrării în peşteră peşteră. Urmat de altul… Şi altul…

Am luat-o pe Kmira în braţe şi am încercat să o liniştesc. Un alt fulger şi mai teribil decât cel dinainte lovi şi mai aproape.

Privind în jur, sub acel potop de apă şi gheaţă, mulţi băştinaşi îşi trăiau ultimele clipe. Loviţi de fulgere şi gheaţă… Doar în jurul şamanului nici un strop de apă nu cădea… Cu braţele întinse, şi capul rotindu-se mai repede şi tot mai repede, şamanul aducea moartea asupra semenilor, nu asupra noastră. Demonul pe care îl trezise cerea şi mai multe sacrificii…

Deodată, capul a încetat să i se rotească, iar ochii i s-au deschis. Nişte ochi roşii, complet roşii, fără nici un pic de alb, ce păreau să azvârle flăcări direct din iad. Un hohot de râs grotesc, precum cel al hienelor, a ieşit din pieptul şamanului care se apropie încet de pământ. Plutea la vreo 30 de centimetrii de sol şi se apropia încet de noi.

Furtuna a încetat.

Vântul s-a risipit.

Sălbaticii, înspăimântaţi ca şi noi, s-au aruncat la pământ, în genunchi. Şamanul nu avea nici o treabă cu ei, venea înspre noi, noi eram ţinta lui.

David descărcă câţiva plumbi, direct în pieptul acestuia, luându-ne prin surprindere. Dar şamanul parcă nu simţea nimic, orice alt om ar fi pierit, dar el îşi continua drumul. Am tras şi eu.

Direct în fruntea acestuia.

Dar şamanul, plin de sânge, cu un râs diavolesc se apropia de noi. Nu puteam să-l oprim chiar dacă am fi descărcat întreaga muniţie în trupul lui. Eram convins că nimic nu ne poate salva.

Spre surprinderea noastră şamanul se opri, forţat parcă să se oprească. Furia se oglindea pe chipul lui. Nu mai putea înainta!

Era precum un zid invizibil între noi şi acea forţă supranaturală ce stăpânea trupul şamanului. Un zid ce îl împiedica să ajungă la noi. Ce forţe zăceau ascunse în această peşteră? De ce nouă ne-au suportat prezenţa şi ne-au protejat, erau doar câteva întrebări care îmi alergau prin minte.

Un fulger a ţâşnit din palma lui dreaptă dar care se izbi de acel zid. Şi alte fulgere…

Dar acel zid oprea fulgerele, piereau de parcă nu au fost niciodată.

Eram protejaţi! De ce anume? Nici nu-mi păsa în acele momente.

Furios, şamanul continua să arunce cu fulgere dar fără nici un rezultat. Din nou am tras în el, şi eu, şi David, dar de asemenea fără nici un rezultat. Faţa îi era toată însângerată, dar continua să se mişte. Într-un târziu s-a oprit şi s-a înălţat din nou la doi metri de sol. Ridicându-şi mâinile spre cer, scoase un răget îngrozitor. Un răget de leu, ce răsună vreme de mai bine de un minut. A rămas suspendat. Nici o mişcare. Băştinaşii erau tot la pământ.

Apoi, liniştea fu tulburată de alte răgete ale şamanului. Mi-am dat seama atunci.

Chema fiarele în ajutor. Credea că fiarele vor reuşi să facă ce nu putuse el.

I-am spus lui David ce credeam că va urma, iar el nu a facut altceva decât să aducă şi mai multă muniţie în jurul nostru. Toţi eram înarmaţi. Pregătiţi să ne vindem scump pielea.

Din nou linişte.

Minute, ore? Timpul se scurgea atât de încet încât poate şi minutele îmi păreau atunci ore.

Şi întradevăr o armată de fiare se îndrepta spre şaman. Lei şi hiene. Acel vacarm de răgete atinse cota cea mai ridicată în momentul în care fiarele s-au oprit în faţa şamanului. Fiarele păreau să-l asculte iar şamanul sau demonul ce zăcea în el le vorbea în graiul lor.

Eram pregătiţi.

În scurt timp leii s-au năpustit înspre noi. Îmi puneam nădejdea că acel zid ne va proteja din nou.

Deodată primii lei s-au izbit de acel zid invizibil iar contactul le umplu trupul de flăcări. Zidul ne proteja, lupta pentru noi! Focul cuprinse întreaga armată de animale. Răgete îngrozitoare, fiarele erau înspăimântate, în faţa chinurilor morţii. Hienele au avut aceeaşi soartă. Eră o învălmăşeală de nedescris, fiarele ce nu au căzut pradă focului, s-au îndreptat în goană spre băştinaşii ce continuau să stea la pământ, îngroziţi şi ei. Ieşite de sub puterea demonului din şaman, erau din nou libere. S-au năpustit asupra băstinaşilor, cu sete de sânge de om. Din nou un carnagiu s-a înfăţişat privirilor noastre. Însufleţiţi de strigătul vechiului meu prieten, şamanul, sălbaticii şi-au adus aminte că erau adevăraţi războinici şi au început să lupte pentru vieţile lor. Fiară şi om se încleştau într-un dans al morţii…

Creatura din aer, căci nici nu mai ştiam ce era, îşi primea sacrificiile dorite. Din nou hohote de râs ţâşneau de la acea fiară din iad. Era un război între oameni şi fiare iar noi eram protejaţi cât timp ne aflam în peşteră.

Am întors privirea de la acele scene groaznice căutând-o pe Kmira. Am luat-o din nou în braţe şi am sărutat-o. Era prima oară când sărutam o femeie şi mi-am dat seama că vreau să fie soţia mea. Eram fericit. Chiar dacă erau atât de multe necunoscute privind-o în ochi ştiam că alături de ea voi întemeia o familie. Ochii ei mă linişteau şi-mi dădeau impresia că e unicul lucru pentru care merită să trăiesc pe acest pământ. Am întrebat-o atunci dacă vrea să rămână cu mine pentru toată viaţa, să fie soţia mea. În acele clipe de teroare, eu abia intram în viaţă ca şi bărbat. Ea a încuviinţat, dând din cap.

Râsul macabru al creaturii din aer, ce doar formă omenească mai avea, continua să răsune peste întinderea de cadavre. Oameni şi fiare piereau, în bălţi de sânge. Creatura a coborât spre un sălbatic muribund şi în limba acestuia îl chemă înspre ea. Muribundul s-a ridicat, neputând să se sustragă chemării acelui demon.

David ochi. Sălbaticul căzu secerat de plumbul morţii. Creatura, furioasă că David îi răpise prada, scoase alte urlete nepământeşti care ne îngheţară sângele în vene. Speriate şi ele, fiarele o luară la goană. La fel şi sălbaticii care încă mai trăiau. Şamanul, duşmanul meu, era încă viu şi rostea rugăminţi la zeii lui, în goana lui grăbită spre jungla salvatoare.

David stârnise ceea ce însufleţea trupul şamanului. Ridicându-se brusc spre înălţimi, creatura si-a lepădat trupul pe care l-a posedat, rămânând în adevăratul ei veşmânt…

 

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.