Delicatese

Articol publicat in:Proza | 14 noiembrie 2012
Autor:

„Da!” i s-a spus. Putea devora totul. Până la ultimă bucăţea ori, mai precis, până la ultimul gram de carne. Produsele alimentare se păstrau într-un congelator enorm. În stânga fiarei frigorifice se afla o plită electrică. Deasupra ei, prins de tavanul metalic, trona un corp de mobilă de bucătărie cu trei rânduri de poliţe. Pe fiecare poliţă, în cutiile de metal inoxidabil, se aflau tot soiuri de mirodenii, ulei vegetal, sare, piper alb, legume uscate şi măcinate. Feliile de pâine, ambalate în folii de celofan subţire, ocupau o mare parte din raftul superior. Ce-i drept, până în prezent consumase prea puţin din toate aceste provizii. Dar cine s-ar fi gândit la mâncare dacă s-ar fi aflat în situaţia ei?

Trecuse exact o săptămână de când o aruncaseră aici, în această încăpere cu ziduri de metal masiv. În lipsa geamurilor, în lipsa luminii de afară, interiorul era luminat doar de nişte aplice prinse în tavan. O lumină neîntreruptă, de un galben cadaveric. Doar ceasul de la mâna ei măsura alternanţa zi – noapte.

„Două săptămâni”, i-au spus. Apoi va fi eliberată. O vor duce în faţa ospiciului şi o vor lăsa acolo. Ce-i drept nu înţelegea de ce urmau s-o abandoneze tocmai în faţa sanatoriului. Ştiindu-se urmărită, încă de joia trecută, în urmă cu trei zile, a hotărât că cel mai bine ar fi fost să joace după scenariul lor. Şi i-au mai promis ceva, ceva deosebit: „Fiul tău e aici”. Aşa i-au spus, încercând s-o convingă de importanţa experimentului pentru care urmau s-o recompenseze.

„Să mă prefac că delirez?”, se întreba în timp ce prăjea câteva felii de carne. „Nu!” îşi răspunse brusc. „Puteţi să mă urmăriţi pe mii de monitoare, dar tot nu veţi obţine rezultatul dorit”. În timp ce săra bucatele rumenite din tigaia de forma inimii, fredona un cântec ciudat, învăţat de la Albert, fiul ei de numai zece ani.

– Ar mai trebui puţin tarhon, se adresă camerei de supravegheat, bănuite a fi implantată în peretele din faţa ei.
– Da, vorbi cu aceeaşi cameră în timp ce savura carnea friptă. E atât de picant! Nici nu ştiţi ce pierdeţi. O săptămână, adăugă mai mult pentru a stârni, o săptămână e cea mai lungă perioadă dintre două acte. Mă refer la sex, dacă tot nu pricepeţi. Iar dacă vă decideţi să trimiteţi pe cineva, atunci aş prefera un tip pe măsura aşteptărilor. Din păcate, zise răzând, amintindu-mi constituţia fiecăruia dintre voi, nu găsesc nimic adecvat. Sunteţi nişte… Dar se opri la timp. Bănuia că i-a întărâtat peste măsură. Aştepta ca uşa să se deschidă. Aştepta în zadar. În zadar s-a debarasat de toate hainele şi s-a întins în pat simulând actul în sine. A intrat în duşul improvizat în unul din ungherele încăperii. Însă, de data asta, n-a mai tras perdeaua de celofan gros. Şi aici continua acelaşi dans al mimării. Şi chiar izbuti să atingă punctul terminus. Satisfăcută, s-a retras în pat. Doar că spectacolul a continuat chiar şi în vis. Încerca să se-mpotrivească, dar nu izbutea. Visa că, din ordinul bărbaţilor aflaţi în faţa monitoarelor, în încăpere fusese trimis tocmai fiul ei. Întinsă pe pat, legată de mâini şi de picioare, suporta zbaterile necontrolate ale băiatului. Voia să strige, să-i ordone să se dea jos de pe ea, dar gura îi era lipită cu o bucată de plămân cleios, tăiat pentru cină. Carnea era crudă. Lichidul ce se scurgea din peticul fraged era dulce şi inducea senzaţia de înec. Încetând să se zbată, i se păru că trupul de deasupra începea un lent proces de alterare. Se descompunea. Pătrundea în ea. În totalitate. A tresărit şi a deschis ochii. În faţa ei se afla tocmai bărbatul care ordonase acest joc stupid.
– Ai mâncat totul? întrebă pe un ton calm.
– Plămânii şi rinichii.
– Sare? Piper?
– După reţetă…
– Bine, spuse omul. Ar trebui să te pregăteşti. Ambulanţa te aşteaptă chiar la ieşire.
– Ambulanţa? se miră femeia.
– Ospiciul…
– Vreau să-mi văd fiul! strigă ea.
– Când Albert a intrat în moartea cerebrală, soţul tău n-a mai suportat văzând chinurile copilului. Oricum, nici un ţânc de vârsta lui n-ar fi rezistat. A acceptat ca organele vitale, cele ce au rămas intacte, să fie cedate pentru transplant. Timp de o săptămână plămânii, rinichii, inima fiului tău fuseseră păstrate în acest frigider, termină omul indicând fiara frigorifică.

Etichete:
Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

5 comentarii »

  • aurelia chircu said:

    Socant… Foarte buna.

  • Nicolae Cornescian (author) said:

    Mersi, Aurelia!

  • Revista Suspans, nr 30 | Aurelia Chircu 's Weblog said:

    […] Delicatese de Nicolae Corrnescian. M-a şocat proya aceasta. O femeie este închisă într-un apartament cu camere de supraveghere şi i se lasă de mâncare întregul continut al unui frigider, care consta numai în carne. Mai târziu află că organele consumate de ea erau cele ale fiului ei mort. […]

  • Alin Dărângă said:

    Foarte faină 🙂 Felicitări!

  • Scriptorium decembrie | Gazeta SF said:

    […] text publicat în luna noiembrie în revista Suspans se numeşte ”Delicatese”, şi poartă semnătura lui Nicolae Cornescian. În opinia mea, proza de faţă este una […]

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.