Din ştreang (XI)

Articol publicat in:Proza | 28 iunie 2013
Autor:

spanzurat-1369463529

Coriolan refuzase camaruta pe care i-o oferise hangiul pentru ancheta, în favoarea unei mese în han, unde, de altfel, îi si condusese pe cei doi tineri. Hanul era deja aglomerat la ora aceea a prânzului, asa ca puteau discuta linistiti, fara a atrage atentia asupra lor.

Atacul acela îl determinase pe Lucas sa revina la gânduri mai bune. În fond, Marjorie avea dreptate, depindea doar de el ca sa se salveze si, exceptând chiar cearta pe care o avusese cu artista, fusese destul de cuminte încât sa nu se incrimineze prea tare.

Alexander era criminalul, care avea sa plateasca pentru tot, în timp ce el se va întoarce frumos la mosia lui. Tânarul presimtea de ceva vreme ca nu putea spera decât la o moarte putin dureroasa si era calm, împacat cu gândul acesta. Îi parea rau, totusi, ca supravietuise accidentului si ranii de la piept, ca sa nu se poata bucura de sansa oferita vietii.

– Nu va îngrijorati, dragilor, spuse Coriolan. N-am sa va reprosez ca ati profitat de libertatea pe care v-am oferit-o, desi erati în custodia mea. Din contra, va propun sa discutam lejer, la un pahar de vin, ca niste vechi amici.

Lucas îl privi lung, cu un soi de oboseala, iar Alexander încuviinta. Hangiul le puse pe masa o carafa cu vin, iar Lucas îi ceru sa-i aduca niste friptura.

– Va invit sa construim împreuna o poveste, spuse comisarul, deschizând pe masa carnetul pe care-l tinea mereu cu sine. Avem trei personaje principale: Rex „Alexander” Korda – ucigas platit, Lorenzo „Lucas” de Castro – unul din dusmanii domnului de Angicourt si nefericitul Lucas Zuniga, servitorul lui Lorenzo.

Facu o pauza, cautând acceptul baietilor. Alexander consimti. Lucas nu-i raspunse, fiind absorbit de puiul fript din fata sa, din care rupea bucati mari si înghitea cu pofta.

– Ei bine, începu comisarul, Lorenzo de Castro se pregatea sa porneasca într-o calatorie, când Lucas, pe care-l concediase, îi cere permisiunea sa-l însoteasca.

Se opri, uitându-se la Lucas.

– Nu sarbatorisem nicio logodna, spuse el, cu gura plina, Lisbeth e metresa mea si nu aveam gânduri de casatorie cu ea. Coriolan îsi înalta o sprânceana, iar Alexander îsi musca buzele. Pe Lucas l-am concediat fiindca îmi furase banii cu care îl trimisesem la un partener de afaceri. Din acest motiv am plecat la drum în dimineata aceea, ca sa-i prezint scuzele mele baronului si sa-i explic de ce n-au ajuns banii la dânsul; Lucas m-a asteptat în curtea castelului si s-a agatat de mine ca un milog sa-l iert si sa-i permit sa slujeasca un an încheiat la baron, fara plata, daca acesta îl primea la mosia lui. Ca sa scap de milogeala servitorului, l-am lasat sa urce în trasura.

Alexander nu se mai mira de aroganta prietenului sau.

– Rex Korda te astepta la o raspântie, continua Coriolan, si, vazând trasura tintei sale, da bice calului si începe sa urmareasca vehiculul. Numai ca Rex nu se astepta sa fii însotit.

Alexander stia ca venise rândul lui sa povesteasca, dar nu-si amintea nimic despre atentatul din padure. Se uita la barbati, stânjenit, apoi mormai o scuza si-si apleca privirea, întristat. Îsi trase spre el paharul umplut de comisar si se concentra asupra licorii parfumate, doar ca sa-si ascunda flacarile din priviri.

– Nu stiu cum am ajuns în padure si nici ce am facut acolo…

Lucas îsi lasa mâna pe bratul lui, consolant si ocrotitor, deopotriva.

– Într-adevar, continua barbatul, prezenta servitorului l-a tulburat si atunci a început sa greseasca. Nu cred ca se astepta ca Lucas Zuniga sa ma ajute, stiind, probabil, ca servitorii mei nu ma plac.

– Sa te ajute?…

Rasfoind agenda, comisarului îi aluneca pe podea o pagina rupta. Se apleca pe sub masa ca s-o ridice si, profitând de neatentia lui, Lucas apuca sticla de vin si îi umplu comisarului paharul ce era pe jumatate golit.

Alexander îl mustra din priviri, iar Lucas îi strecura la ureche, zâmbind:

– Îl îmbatam si pe urma, fugim…

Coriolan reveni pe scaunul sau, dar nu observa nimic. Se uita întrebator spre Lucas.

– Da, continua acesta. Vazând ca se trage asupra noastra, i-am dat lui Lucas unul din revolvere mele si am tras si noi spre cel care ne urmarea. Atacatorul s-a enervat, ca sigur nu se astepta nici sa ne aparam cu atâta îndârjire si, pret de câteva secunde, am sustinut o înfruntare de zile mari.

– Lucas e împuscat în spate, din greseala. Vehiculul se rastoarna; servitorul este târât si aruncat în prapastie, iar Lorenzo, care trebuia sa moara otravit, îsi revine.

– Nici nu stiu când a fost lovit de glont; mi-a zis ca l-a muscat ceva de spate.

– Si bratara? Cum a ajuns la el?

– Dintr-o întâmplare, spuse Lucas, zâmbind. Tu ai vazut-o ca pe dovada, dar nu era nimic, de fapt. Cred ca mi-a cazut de pe încheietura si el a gasit-o. Si pe urma, s-a rasturnat vehiculul si mi-am pierdut cunostiinta. Când m-am trezit, ma durea piciorul stâng, pe care-l aveam blocat sub canapeaua cazuta. Am reusit sa ma deprind de acolo; aveam hainele sfâsiate si eram plin de zgârieturi si de vânatâi. Si atunci, l-am vazut pe Alexander luptându-se sa-l arunce pe Lucas în prapastie. Aveam revolverul în mâna.

– V-ati încaierat si l-ai împuscat în piept pe atacator; Rex te-a lovit cu ceva în cap, presupun ca o piatra si tu ai lesinat din nou. Criminalul fuge de la locul faptei si, întâlnind un carutas, îi spune ca merge sa caute un medic, crezând ca astfel si-a creat un alibi. Dar porneste furtuna si, speriat de fulgere, calul se smuceste din haturi si Rex este izbit puternic de un copac.

Lucas încuviinta, energic, sorbind din vin.

– Din acest punct, povestea devine ancheta; unul din voi pleaca acasa, iar celalalt, pe lumea cealalta.

Alexander suspina, fara sa vrea.

– Eu nu îl acuz de nimic, spuse Lucas, luându-l de mâna pe barbat, protector.

Alexander nu-si trase mâna, dar facu o grimasa de neplacere.

– Tu? Care abia asteptai sa ne scoatem sabiile din teaca?…

Lucas zâmbi usor, îi strânse mâna putin mai tare decât era cazul, apoi i-o elibera, întorcându-se la mâncarea lui. Coriolan îi privi cu suspiciune, de parca ar fi înteles cu totul altceva din grija lui Lucas. Si nu era vorba de afectiune acolo.

– Dragii mei, au fost zile când as fi venit la voi si v-as fi promis clementa, daca v-ati fi deschis inima în fata mea.

Alexander ofta.

– Îti aduci aminte, Lucas? Singurul lucru pe care l-am dorit mereu de la tine a fost sinceritatea. Si l-am primit, domnule de Castro, dar pâna când ai început sa-ti amintesti si aveam cu adevarat nevoie de amintirile dumitale. Deloc curios faptul ca acel moment a coincis cu trezirea domnului Rex Korda; ce a uimit pe toata lumea a fost prietenia dintre voi, desi erati convinsi ca sunteti dusmani, criminal si victima. V-am lasat atunci cu discutiile voastre interminabile, aparent inofensive si inutile, sperând ca veti veni singuri la mine si eu mi-am vazut de investigatia mea, pe alte planuri. Asteptarea a fost inutila, nu discutiile si daca îmi puneam oamenii sa va urmareasca, poate ca nici nu mai era nevoie sa ma deplasez de la biroul meu, deoarece cazul s-ar fi rezolvat de la sine.

Lucas pufni, iar Alexander îi arunca o privire scurta, revenind apoi la comisar.

– Domnisoara Korda a facut neghiobia de a-si lua identitatea lui Lorenzo, fara a se gândi câtusi de putin cu cine vorbeste si ca spusele ei pot fi verificate curând. Am vrut sa cred, pentru binele tuturor, ca mortul din prapastie este ucigasul, un hot care-i smulsese lui Lorenzo bratara de pe mâna. Nu era atât de imposibil cum ar fi putut crede Anneliese ca bratara sa fie a servitorului, dar mi-am dat seama repede ca Alexander nu poate fi de Castro, oricât de mult si-ar fi dorit nepoata lui. Rex Korda are un semn distinctiv, semn pe care-l poseda si Alexander. Dar nu m-am luat dupa o biata coincidenta, desigur. Tulburarea doamnei Lisbeth mi-a confimat unele banuieli, însa ce m-a convins pe deplin ca Alexander e Rex, au fost doua persoane, prima dintre ele fiind un martor de care acesta a uitat cu desavârsire. Celalalt e medicul nostru, Renon, care ne va povesti totul mai în colo.

– Ce martor?… întreba Alexander.

– Domnule Korda, te-ai îngrijit de servitorul ucis din greseala, de Lorenzo sa ramâna lesinat si dupa ce fugeai de la locul crimei, de pistol chiar, dar ai uitat de o persoana care a asistat involuntar la toata întâmplarea.

– Vizitiul…

– Da. Am avut marturia acestuia înca de la începutul anchetei si doar pe baza ei, si era destul pentru a te extrada francezilor.

– Fratii Jolieville…

– Într-adevar. Daca esti dispus sa cooperezi, voi avea grija sa fii închis într-un spital de boli mentale. Eu sunt adeptul normei ca om trebuie sa se caiasca, sa-si gaseasca iertarea aici, nu la ultima împartasanie înaintea esafodului. Nu crezi asta, Rex? Ai mai trecut o data prin astea si daca eu pot sa te ajut sa-ti gasesti linistea aici, sa stii ca n-am sa ezit s-o fac.

– Nu-mi amintesc prea multe, dar îti stau la dispozitie cu tot ce stiu. Sunt convins ca nu exista dovezi contra mea, asa ca primul meu gest va fi sa-ti înmânez aceasta scrisoare. Este echivalentul declaratiei mele ca i-am ucis cu buna stiinta pe fratii de Jolieville.

– Francezii te vor duce direct la esafod.

– Sunt pregatit.

– Înseamna ca-ti lasi viata în mâinile mele, spuse Coriolan, pe un ton bizar.

– Ale mele, mai degraba, se auzi vocea medicului, care tocmai venea spre masa lor.

Alexander tresari. Chiar n-avea pofta de prezenta lui Renon, în clipa aceea.

*

Pages: 1 2 3 4 5 6 7

Abonați-vă la newsletterul Suspans.ro pentru a fi la curent cu cele mai interesante ştiri, articole, concursuri şi materiale video publicate de scriitorii de suspans. Introduceți adresa dvs. de e-mail în pagina de abonare newsletter.

Un comentariu »

Tu ce zici?

Adauga un comentariu in casuta de mai jos, sau publica un link de legatura de pe situl tau. Poti de asemeni sa te abonezi la aceasta discutie via RSS.

Ai la dispozitie urmatoarele taguri de cod:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Daca doresti o imagine asociata utilizatorului tau, foloseste sau creaza-ti un cont la Gravatar.